Revista Art-emis
Brânduşa Dobriţă - „Din dor de dor” PDF Imprimare Email
Vasilica Grigoraş   
Miercuri, 15 Februarie 2012 15:36
Din dor de dor, coperta
„Din dor de dor", versuri, autor Brânduşa Dobriţă, ilustraţii Emil-Lucian Răşcanu,
Editura StudIS, Iaşi, 2010.

Brânduşa Dobriţă s-a născut la 11 mai 1956, la Bălţaţi, judeţul Iaşi, într-o familie de învăţători. Urmează cursurile Liceului „Mihai Eminescu", apoi Facultatea de Filologie, ambele din Iaşi. În anul 1980 este repartizată la Şcoala generală nr. 5 din Vaslui, unde funcţionează şi astăzi ca profesoară remarcabilă de limba şi literatura română. Într-o recunoaştere unanimă, este născută să îndrume şi să modeleze destine umane în formare. Profesoara Brânduşa Dobriţă "a nutrit în adolescenţă aspiraţii justificate pentru o carieră cinematografică, după o experienţă timpurie în domeniu, nedusă la capăt din pricina imponderabilelor destinului". În 1968, la vârsta de numai 12 ani, joacă în Baladă pentru Măriuca, un film despre Maria Zaharia, eroina de la Mărăşeşti. Brânduşa Dobriţă a cochetat din tinereţe cu arta scrisului, dar a publicat mai târziu volumul de proză Viaţa mea, aşa cum a fost, Vaslui, Editura Thalia, 2004, Teste cu poveste: pentru tezele cu subiect unic la limba şi literatura română, 2008, volumul de versuri Din dor de dor, Editura StudIS, Iaşi, 2010, în lucru aflându-se volumul de proză Amintiri din copilărie şi nu numai. Cu privire la volumul de proză editat, criticul literar şi de teatru Teodor Pracsiu consemnează: „Ceea ce ne reţine atenţia este sinceritatea netrucată a discursului epic, asociată cu o limpede fixare a dominantelor comportamental-atitudinale ale eroilor. Analizelor fastidioase de ordin psihologic, sondajelor abisale (predilecte la unii autori moderni) autoarea le preferă frazelor directe, netede, atenţia fiind fixată asupra reveberaţiilor sufleteşti imediate. Notaţiile rapide din proza Brânduşei Dobriţă, destul de apropiate de acelea ale jurnalului intim, refuză epicul spectaculos în favoarea nuanţei evanescente, a vibraţiei inefabile". Resursele lirice ale autoarei sunt scoase la lumină prin editarea volumului „Din dor de dor", în care traspar aceeaşi sinceritate şi naturaleţe ca şi în povestirile publicate. Stilul direct, accesibil i se potriveşte pentru a ajunge nemijlocit la sufletul cititorului, reuşind să-i transmită emoţii şi sentimente puternice, profunde, fascinându-l. Experienţa trăită în lumea satului îi rămâne vie în suflet, amintirile mereu proaspete, astfel reuşind să ne poarte gândurile către obârşie, originea tainică a satului. Imaginile poetice sunt realizate prin ochii de copil îndrăgostit iremediabil de locurile natale, de oamenii şi viaţa satului. Ilustraţiile cărţii, semnate de tânărul şi talentatul profesor Emil-Lucian Răscanu, cuprind imagini de o mare sensibilitate sufletească şi măiestrie artistică. Titlul volumului Din dor de dor este extrem de sugestiv. Repetiţia cuvântului „dor" în titlu este de o mare forţă expresivă, argumentând profunzimea sentimentului şi, parcă, înglobând toate dorurile lumii. Repetiţia ne oferă ocazia de a cunoaşte universul miraculos al iubirii, în care autoarea trăieşte sentimentul de dor, ca un ecou dulce amar al iubirii nemărginite. Ca posibil numitor comun al versurilor este capacitatea autoarei de a configura fenomenul orginar al vieţii satului prin vorbirea neaoşă moldovenească cu arhaismele ei.

Mirajul copilăriei simţit în concretul naturii, vieţii satului şi în sânul familiei este o permanenţă a vieţii autoarei, care se transformă în confesiuni discrete, de o excepţională vibraţie sufletească şi intelectuală. Cititorul este martorul spovedaniei sale lirice, de data aceasta a adultului cu o experienţă complexă, formată din bucurii şi întristări, din timpuri cu mangâieri line, diafane şi vânturi aspre asemenea crivăţului sălbatic, care nu au răpus-o ci, dimpotrivă, au călit-o pentru a-şi urma cursul vieţii şi a-şi împlini misiunea. Tema predilectă a poetei este iubirea. Ca si în viaţă, poeta surprinde mai multe faţete ale iubirii. În versurile sale nu se referă doar la iubirea sublimă, cu un sfârşit fericit, ci şi la suferinţa din dragoste neîmplinită. Durerea părăsirii iubitei/iubitului, indiferent din ce motiv, alegerea unei alte iubiri, plecarea din ţară sau alegerea slujirii Domnului şi retragerea în mănăstire, este copleşitoare pentru cei cărora li se întâmplă acest lucru, însă totul este acceptat şi fiecare îşi caută sensul vieţii într-o altă iubire. „Şi-am urcat la plopi, la mănăstire,/ Să-l întreb pe Domnul ce-am greşit./ Şi-am văzut apoi dintr-o privire/ Că am încă mult de suferit./ Cu ce te-oi fi supărat, mândră dragă, / C-ai ales pe bunul Dumnezeu?/ Ai fugit de lume, mândră dragă,/ Şi-am rămas în lume numai eu". Sus în deal, la plopi"Măi mândruţă din alt sat, / Te-am iubit, te-ai măritat, / N-ai gândit cu mintea ta/ Şi mi-ai secat inima./ Eu te plâng mândruţă dragă,/C-aveai inima vicleană,/ Sa te ierte Dumnezeu,/ Că mi-ai făcut numai rău". Măi mândruţă din alt sat Prezentarea satului, cu tot ceea ce înseamnă locurile, oamenii, obiceiurile şi simbolurile acestora dezvăluie adevăratele valori umane, afective, spirituale ale autoarei. „Satule între coline,/ Cu ape cu unde line,/ Cu uliţe largi în soare/ Şi oameni cu suflet mare./ Cu biserică străveche,/ Cu strămoşi fără pereche,/ Cu preot, cu harul sfânt,/ Ce ne ţine pe pământ./ Gara, poarta satului,/ Trenul, leacul dorului,/Casa mea, un Rai ales,/ Fraţii, dorul necules"/. Voi nu ştiţi de un'sunt eu"

Autoarea, a fost hărăzită şi cu darul cântatului, moştenit de la dragii săi părinţi, dascăli. Fratele, şi el învăţător a dat glas melodios multor cântece populare atât în ţară cât şi în Italia, unde se află în prezent. Autoarea mărturiseşte că a scris versurile din volumul Din dor de dor la rugămintea fratelui său. Muzicalitatea versurilor o îndreptăţeşte pe Brânduşa Dobriţă să considere că textele culegerii „vor deveni, odată puse pe muzică, melodii populare pentru că ele reflectă dorul meu după casa părintească de care nu m-am putut desprinde definitiv niciodată, cât şi recunoştinţa faţă de cei doi părinţi care ne-au făcut de mici să îndrăgim dansul şi muzica populară". Dorurile Brânduşei Dobriţă răsună prin cuvintele poeziilor sale asemenea unor sunete zglobii de clopoţel fermecat sau a unor sunete suave de liră romantică, de care se simte prinsă printr-un legământ pe vecie. "Am să cânt satul şi hora,/ Să fiu alin tuturora./ Am să cânt codrul şi luna/ Şi iubirea mea, nebuna.../ Am să cânt ce mi-a dat Domnul:/ Grai frumos din legănuţ,/ Să laud a lui lucrare,/ Să fiu la lume drăguţ". Dor de sat. „Satul meu, cu grădini multe,/ Am pe vale doruri mute./ Am plecat de lângă vatră/ Şi-am lăsat pe maica-n poartă, / Cu lacrimă grea pe geană/ Şi cu norul în sprinceană/ Tinereţe, tinereţe,/ De ce fugi şi rătăceşti/ Zilele mi le topeşti"?- Satul meu cu grădini multe. Prin drăgălăşenia ei copilărească, feciorelnică, prin delicateţea şi bonomia omului binecrescut, prin însuşirea de bine şi frumos, Brânduşa Dobriţă a evoluat personal, profesional, spiritual. Este o bucurie s-o întâlneşti şi să-i asculţi povestirile, poeziile, poveştile. Cine nu a avut şi nu are privilegiu de a o cunoaşte, este suficient să-i citească lucrările pentru a înţelege cine este cu adevărat purtătoarea „dorului de dor". footer