Revista Art-emis
România - Stat de necesitate europeană PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu   
Luni, 26 Septembrie 2011 19:05
Banatul, Crisana, MaramuresulEnciclopedia Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul
„Ardealul nu este un pământ. Ardealul suntem noi toţi. Ardealul este sufletul nostru" (Mihai Antonescu, 10.X.1941).

Realitatea desprinsă din titlu a fost formulată tranşant de însuşi inegalabilul nostru istoric – unul dintre cei mai mari ai lumii - Nicolae Iorga. Iar aceasta în repetate rânduri şi întărită, în formule diverse dar exprimând aceiaşi esenţă, de către cei mai mari dintre cei mari ai spiritului şi ştiinţelor româneşti: M. Eminescu, M. Kogălniceanu, Brătienii, A. D. Xenopol, Spiru Haret, Take Ionescu, N. Titulescu, S. Mehedinţi, Grigore Antipa, Vasile Pârvan, Octavian Goga, I. Petrovici, I. Simionescu, C. Rădulescu-Motru, Radu R. Rosetti, D. Gusti, Grigore Gafencu, Mircea Eliade, Sabin Manuilă, Mircea Vulcănescu, C. C. Giurescu, Emil Cioran, Petre Ţuţea, Pamfil Şeicaru sau G. Vâlsan[1]. Unul dintre ei – l-am numit pe Gh. I. Brătianu - a desluşit cu nedezminţitu-i talent şi exemplară concizie, în Cuvântul înainte al celei dintâi reviste române de „Geopolitică şi Geoistorie" (1941), coordonatele poziţiei României în contextual general continental şi, mai limitat, sud-est european, deşi nu doar atât: „Suntem ceea ce Nicolae Iorga numea: un Stat de necesitate europeană. Răzimată pe cetatea carpatică şi veghind asupra Gurilor Dunării, străjuind aici în numele şi interesul întregii Europe din spatele ei – ba, încă şi mai departe -, se cheamă că România noastră trăieşte şi vorbeşte aicea nu numai pentru dânsa singură. Statul nostru este, deci, - continua Gh. I. Brătianu - în atenţia Estului şi Vestului, Nordului şi Sudului deopotrivă – şi în tot timpul. Ea deţine, cum s-a spus, cu adevărat o poziţiune-cheie. Iar atenţia aceasta a altuia pentru tine poate fi grijă şi simpatie, poate fi ocrotire, dar poate fi şi apetit sau primejdie. Înseamnă, deci, că, mai mult decât oriunde aiurea, veghea în astfel de puncte trebuie să fie mereu trează (veghea ta, a celui acolo aşezat). Ideea de hotar, de putere şi de apetit economic, internaţional, de autarhie şi independenţă, trebuie purtată acolo mereu în conştiinţe, ca o obsesie. Suntem, prin poziţia noastră pe glob, dar şi prin cele ce poartă faţa şi ascund măruntaiele pământului nostru, ca o stână carpatică la un vad de lupi. Ciobanii, drept aceea, trebuie să aibă ghioagă bună şi toţi şi ... să doarmă cât mai puţin. Se înţelege, deci: un Stat cu o astfel de situaţie, în care te urmează în tot locul vânturile, valurile, dator este, el cel dintâi, să cunoască această situaţie, să-şi dea permanent seama de toate, bune şi rele, câte se ascund într-însa. Toţi membrii acestui Stat, şi în primul rând pătura lui conducătoare, trebuie să-şi aibă gândul mereu aţintit la ele"[2].

În momentul în care monumentala enciclopedie Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul. 1918-1928, apărută integral în 1929 (3 volume, Bucureşti, Cultura Naţională, 1929, în total 1583 p., inclusiv indici de persoane şi de locuri), deci în timpul celei dintâi guvernări naţional-ţărăniste (Preşedinte al Consiliului de Miniştri, Iuliu Maniu), tocmai a apărut unele consideraţii se impun. În primul rând, ediţia originală în trei volume masive a ambiţionat să reprezinte - ceea ce a reuşit cu maximă strălucire şi pentru un timp îndelungat - un tablou şi un bilanţ al evoluţiei şi stării provinciilor după cel dintâi deceniu al apartenenţei lor la România Mare. Opera, evident marcată de un spirit enciclopedist, fusese pregătită de un comitet de redacţie prezidat de D. Gusti, viitorul coordonator al celebrei Enciclopedii a României (4 volume, 1938-1943), asistat fiind de Emanoil Bucuţa. Ea beneficia de solide contribuţii şi intervenţii, purtând semnătura unor personalităţi ştiinţifice de imens prestigiu naţional şi european – N. Iorga, R. W. Seton-Watson, Emanuel de Martonne, Wickham Steed, Liviu Rebreanu, Onisifor Ghibu, Nicolae Colan, Sextil Puşcariu, S. Mehedinţi, G. Vâlsan, Ştefan Meteş, Zaharia Bârsan, Constantin Moisil, George Moroianu, Sabin Manuilă, Al. Borza, R. Vuia, I. I. Lapedatu, V. L. Bologa ş.a. În 1929 ori în prezent, când discuţiile despre Transilvania revin în atenţie. Aceasta în contextul unor pretenţii revizioniste implicând anularea Sistemului Tratatelor de Pace de la Paris – Versailles din 1919-1920 (mai ales, în cazul în speţă, a Tratatului de la Trianon), pe motive ilogice şi raţiuni deşarte. În atare situaţie, se înţelege, trilogia destinată tiparului recâştigă în semnificaţie. Acum, ca şi în 1929, trilogia Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul. 1918-1928, constituie, mai mult decât un argument, proba verităţii. Iar, în context, putem să neglijăm demonstraţiile lui N. Titulescu, ilustrul nostru diplomat, care anterior făuririi României Mari la 2 Decembrie 1918, s-a remarcat în lupta pentru Unirea Transilvaniei cu Ţara-Mamă? Pe atunci, mai precis la 3 mai 1915, într-un discurs susţinut la Ploieşti pentru cauza intrării României în război împotriva Austru-Ungariei, a opinat: „...România nu poate fi întreagă fără Ardeal ... Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa ... Ardealul nu e numai inima României politice; priviţi harta: Ardealul e inima României geografice!..."[3]

După un sfert de veac, la 10 octombrie 1941, trimiţându-i un mesaj lui Manfred von Killinger, ministrul german la Bucureşti din 1941-1944, Mihai Antonescu, titularul Externelor României şi Prim-vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, în condiţiile în care tocmai prepara fondarea Biroului Păcii destinat să coordoneze campania pentru participarea ţării la Conferinţa Păcii de după al Doilea Război Mondial, pe urmele şi în tonul discursului celebru al înaintaşului din mai 1915, îl atenţiona pe trimisul Berlinului că: „De la Mareşalul Antonescu, mândria neamului şi expresia lui, până la cel din urmă cetăţean al acestei Ţări, nu este unul singur care să se dezonoreze, trădând drepturile României asupra Transilvaniei. Ardealul nu este pentru noi, Domnule Ministru, un pământ, un teritoriu. Ardealul este cetatea în care am trăit şi am suferit două mii de ani. În Carpaţii Ardealului ne-am zidit viaţa şi am păstrat împotrivirea năvălitorilor şi a hoardelor slave, ieri ca şi azi. În Carpaţi ne-am întemeiat cele dintâi Principate Româneşti continuatoare al lumii romane antice. În Carpaţi a răsărit ordinea spirituală, care a stat temelie morală a acestui Neam de-a lungul veacurilor. Carpaţii sunt pentru noi leagănul trecutului nostru, al mitologiei şi al credinţei noastre, de care nu ne poate despărţi nimeni [...] Ardealul nu este un pământ. Ardealul suntem noi toţi. Ardealul este sufletul nostru. Nu poate nimeni să ne aibă întregi fără suflet"[4]. O realitate indiscutabilă, stabilită cu precizie şi recunoscută ca atare, după solide cercetări de specialitate, atestă că românii, în temeiul unei evoluţii de două ori milenare, beneficiază de un avantaj de care dispun mai puţine popoare ca rod al prezenţei lor în istorie – persistenţa lor, necontenită şi în ciuda tuturor vicisitudinilor, în însăşi vatra lor strămoşească. Ceea ce a constituit şi a rămas un fapt remarcabil, care şi-a pus amprenta asupra devenirii şi împlinirii noastre ca unul dintre popoarele fondatoare ale bătrânului continent, determinându-i comportamentul şi caracterul, calităţile şi defectele, ca să nu mai vorbim că românii şi-au legat profund soarta de aceste meleaguri, pe care, stăpânindu-le şi influenţându-le, şi-au asumat, natural, riscul unor influenţe de fel nesemnificative. De altfel, cum este bine cunoscut, creaţia populară, de cea mai bună calitate literară şi valoare istorică, vorbind obsesiv despre „codrul frate cu românul", a surprins tocmai o atare realitate, căreia ulterior unul dintre maeştrii filosofiei moderne, l-am numit pe Emil Cioran, avea să-i dea noi valenţe atunci când a opinat că evoluţia noastră a reprezentat în primul rând geografie, iar nu istorie[5]. În context, trebuie să reţinem că, deja cu secole înainte, cronicarul Grigore Ureche îi plasase în chip justificat pe români ca aflându-se – prin tot ceea ce au fost şi, adăugăm noi, în perspectiva desfăşurărilor ce aveau să urmeze până la acest început de veac şi de mileniu – „în calea tuturor răutăţilor" ...

Problema Transilvaniei în context nu poate şi nu trebuie să fie scăpată de sub serioasă atenţie. Mai ales că, după cum este bine cunoscut, chiar şi în prezent, sub diverse motive şi, mai ales, tertipuri, cercurile revizioniste manifestă tendinţea de-a trece în ofensivă (?!), solicitând din nou Bucureştilor – ca şi la 1940, când au acţionat de conivenţă cu Hitler şi Mussolini – "sacrificii teritoriale", iar Kremlinul, ca de obicei, excelează în a se folosi de Basarabia sau de Transilvania pe postul „plamânilor" ce trebuie la moment acţionaţi când e vorba de intimidarea ori de forţarea României (?!) Dintr-o asemenea perspectivă, prestigiosul istoric american Larry L. Watts a oferit recent fapte şi probe extreme de relevante în privinţa raporturilor între Moscova şi Bucureşti, atât pentru perioada dinainte de 1944, cât şi, îndeosebi, din cursul anilor "frăţeşti" 1944-1989[6]. Se impune să remarcăm, într-un atare context, că monumentala trilogie Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul. 1918-1938 îngrijită de D. Gusti, ajutat de Emanoil Bucuţa, reapare într-o excelentă ediţie anastatică sub egida lui Tipo Moldova din Iaşi (director: Aurel Ştefanachi) exact cum şi când trebuie. Şi aceasta nu numai întrucât este în discuţie o realizare ştiinţifică şi grafică de excepţie, ci şi pentru că sosise momentul determinat de actualele evoluţii inter-europene, iar decenii la rând, după 1944, această operă de referinţă a culturii naţionale a figurat „cu cinste" în rândul cărţilor interzise! De asemenea este absolut necesar să menţionăm că editarea trilogiei Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul. 1918-1938 se integrează armonios programului Editurii Tipo Moldova de-a pune la dispoziţia cititorului interesat lucrările de referinţă capitale ale culturii române moderne, aşa precum a procedat în ultima vreme cu: Enciclopedia României sub redacţia lui D. Gusti (4 volume tipărite din totalul celor şase proiectate, Bucureşti, 1938-1943); Marele Dicţionar Geografic al României[7] sub redacţia lui George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu şi Grigore Tocilescu (5 volume, Bucureşti, 1898-1902); Dicţionarele geografice ale Basarabiei şi Bucovinei (Bucureşti, 1904, respectiv 1908), iar, în cursul lunii trecute, cu Albumul de unică proiectare şi concepţie ştiinţifică Spaţiul istoric şi etnic românesc, pregătit la îndemnul personal al Mareşalului Ion Antonescu şi valorificat prin grija Monitorului Oficial şi Imprimeriilor Statului/Imprimeria Naţională (Bucureşti, 1942).
____________________________________________
[1] Vezi chiar în cuprinsul prezentei trilogii (I, p. 176).
[2] „Geopolitica şi geoistoria. Revista română pentru sud-estul european", an. I, nr. 1/septembrie – noiembrie 1941, p. 1; Emil I. Emandi, Gh. Buzatu, Vasile S. Cucu, eds., Geopolitica, I, Iaşi, Editura Glasul Bucovinei, 1994, p. 1.
[3] Apud Gh. Buzatu, coordonator, Titulescu şi strategia păcii, Iaşi, Editura Junimea, 1982, p. 57.
[4] ANIC, fond PCM, dosar 1 075, f. 150-151.
[5] Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Bucureşti, 1990, p. 54 (după ediţia cenzurată în urma „Revoluţiei" din decembrie 1989, când se presupunea că orice era posibil)..
[6] Vezi Larry L. Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni... Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, traducere, Bucureşti, Editura RAO, 2011.
[7] La momentul apariţiei, în limitele Vechiului Regat – Muntenia, Moldova, Oltenia şi Dobrogea. footer