Revista Art-emis
Prozatori cu ştaif - Maria Diana Popescu PDF Imprimare Email
Prof. dr. Marian Barbu   
Duminică, 14 August 2011 23:24
Barbu MarianPână la mijlocul lunii mai a anului 2011, când am participat la Simpozionul Naţional de Literatură „Rotonda plopilor aprinşi" de la Râmnicu Vâlcea, dedicat memoriei Mitropolitului Bartolomeu Anania, dispărut dintre noi în luna februarie a.c., nu ştiam mai nimic despre Maria Diana Popescu, jurnalista şi scriitoarea de la revista „Agero" din Stuttgart. Cărţile oferite şi studierea atentă a bibliografiei deja înregistrată m-au impresionat într-un mod aparte, nu atât prin numărul volumelor de poeme (9), de interviuri (3), cât prin limpiditatea exprimării, a coerenţei şi a logicii formulărilor, fie într-un plan literar sau altul. Din cele patru cărţi, date cu autograf, am zăbovit, cu un interes sporit, asupra volumului „Omenirea în paragină savantă", apărută la Râmnicu Vâlcea, Editura Conphys, 2009, 172 pagini. Oximoronul din titlul cărţii nu este nici pe departe o coincidentia oppositorum, căci tocmai despre dezbinare, aproape categorială, se dezbat foiletonistic, prin implicarea imediată şi dreaptă a autoarei, atâtea compartimente ale vieţii noastre actuale. Toate cele 53 de texte beneficiază de un stil dezinvolt, corosive cu măsură literară despre mai toate realităţile post-decembriste din România. Şi volens-nolens despre cele din Europa, cu precădere din ţările afiliate monedei euro. Prin extensie, lumea ideilor promovate de autoare atinge spaţiile americane şi parţial, afro-asiatice. Dominanta expunerilor dinamice ale autoarei ia în calcul două elemente cheie ale vieţii: puterea (şi formele ei de manifestare - de la stăpânirea directă, ba chiar autorizată, până la reunirea în organisme şi foruri internaţionale, cu direcţii de acţiune planificată, de repartizare pe zone de influenţă, până la declanşarea de ostilităţi şi ostracizări, chipurile, motivate, dar îndelung mediatizate) şi banii (finanţele mondiale de câteva decenii au ieşit la drumul mare, drămuind în văzul lumii, existenţa acesteia - de la sănătate şi învăţământ, până la muncă şi războaie sectoriale, nu importă în ce parte a globului se desfăşoară). Este de minune ce pledant pro causa se arată jurnalista Diana Popescu atunci când referirile sale se circumscriu României, interesului pe care politicienii actuali ar trebui să îl arate mersului normal al ţării spre bunăstare şi civilizaţie.

Cartea debutează sub semnul unei observaţii deloc severe: „Aproape 20 de ani de libertăţi şi debusolare cvasi-totală, timp în care noi forme de poluare au vindecat până şi urmele noţiunilor de respect, generozitate, demnitate, adevăr, compasiune, în locul lor fiind susţinute altele, precum: vulgaritate, vedetism, prostie, violenţă, tupeu, senzaţional, sexualitate. Când vorbim de poluare, nu ne gândim numai la apă, aer şi pământ, ci la o gravă poluare a spiritului, foarte evidentă în ultima vreme". Pe direcţiile de implicare în actul comunicării a fiecăruia dintre termenii subliniaţi, se manifestă dezbaterile jurnalistei Maria Diana Popescu. Dintre zecile de formulări memorabile, originale prin puterea de asociere, prin rapida aerisire cu o figură de stil (deh, poetă!), aş reţine doare câteva, ele putând figura într-o antologie tematică, menită să aibă câteva zeci de subteme mărturisitoare. Aşadar: „În bătaia vânturilor dinspre Europa, e de dorit să nu ne mai însuşim psihologia muchiei de cuţit"; „instituţiile europene se comportă cu noi la fel ca şi cu o ţărişoară din fundul Africii"; „Cât de fericită va mai fi viaţa noastră, a sclavilor moderni, după devastatoarea criză prefabricată, cum ne vom simţi când căruciorul de cumpărături se va supune, a câta oară, legilor comerţului, cum ne vom mai raporta la realitatea concretă a ghetoului consumist?"; „La imensa mizerie morală a prezentului, adaugă sistematic alte mizerii şi fraude, adâncindu-ne şi mai mult în mocirlă, în criză, susţin ei într-un mondial glas comun, că e gratis! În funcţie de afiliere, lupii se îmbracă în piele de oaie şi împing în faţă ba o rudă de vie, ba un cumătru sau chiar ei primesc funcţii importante de dat iama la stâni, ori câte un post călduţ pe lângă piraţii mioritici, mai mult sau mai puţin legaţi de dregătoria mare. Previziunile s-au adeverit, ei vânează în haită, se apără cu armamentul din dotare, se aplaudă reciproc"; „În cartea celor 322 de vorbe memorabile, ale lui Petre Ţuţea, stă scris negru pe alb: „Americanii n-au vocaţie, ei gândesc negustoreşte". Adevăr grăit-a teologul şi filosoful român, americanii îl invocă pe Dumnezeu ca să le binecuvânteze prăvăliile, exercitând stăpânirea lumii doar la casele de bani".

Cum e firesc, în cadrul unor rostiri de mare deschidere interpretativă, când se aduc argumente peremptorii pentru susţinerea unei afirmaţii, sunt citate nume de autorităţi în materie. În ordinea înaintării paginilor: Parmenide, Sundar Singh, Ortega y Gasset, Angelus Silesius, Joyce, Beckett, Adamov, Arrabal, Dumnezeu, Hristos, George Sörös (numai în primele 29 de pagini!). Pluridimensionalitatea tematică a cărţii o scot în afara schemelor cunoscute în sistemul de comunicare şi o recomandă oricărui masterand în jurnalism, aşa încât, autoarea Maria Diana Popescu îşi continuă prelegerile academice, în care inserţiile culturale devin liante prestabilite şi bine fixate în text. O determinare interpretativă, prin prisma unei critici acute, evidente de profil, n-ar fi posibilă, deoarece fiecare text în parte se sustrage uneia asemenea operaţii, neexistând un etalon de supraveghere totală. Deconstructivismul n-ar folosi la nimic în asemenea situaţie. Autoarea rămâne familiarizată prea bine cu ideile (nu numai contemporane!) şi cu limbajele care li se cuvin, pentru ca textele să rămână bine fixate în tiparele morfo-sintactice ale limbii române. footer