Revista Art-emis
Ioan Nelu Vişan - „Destinul numelui” - Dramă PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Joi, 21 Iulie 2011 23:42
Destinul numelui - Ioan Nelu VisanPutem ajuta destinul? Ce importanţă are prenumele ales de părinţi pentru noi? Cum ne va ajuta să răzbatem în viaţă? Este prenumele unei persoane doar o convenţie prin care poate fi recunoscută şi strigată? Acestor întrebări şi altor cîteva le răspunde în urma unor studii şi aprofundări scriitorul Ioan Nelu Vişan în cartea „Destinul numelui" (Editura Pământul, 2011). Fixat în atenţia publicului, Ioan Nelu Vişan se îndreaptă instinctiv spre teme mari, îndrăzneala lui generoasă merge, de altfel, firesc, spre tot ceea ce este schematism inteligent, viziune simplistă şi categorică. Autorul a înţeles că scrierile care nu au nicio legătură cu realitatea sînt sortite pieirii, de aceea a încercat întotdeauna să plece de la concret, de la mituri prezente în însăşi esenţa fiinţei umane. Iată de ce genul acesta de carte va avea succes. Oamenilor le place să schimbe ceva şi aleg să creadă că odată, cine ştie cînd, profeţiile acestei cărţi se pot împlini. Tocmai de aceea Ioan Nelu Vişan propune o realitate care să-l includă pe cititor. Nu o dată intuitiv, preocupat de teme mai puţin tratate de alţii, cunoscutul publicist, umorist, pamfletar, memorialist, rebusist, grafician-portretist, creator de artă populară, prin apariţia acestui volum îşi face debutul în genul dramatic, într-un stil de abordare personal. Trecînd peste importanţa deosebită acordată prenumelui de unele popoare (egipteni, indieni), autorul dovedeşte prin puterea cazuisticii că prenumele are o greutate aparte, impactul combinaţiilor de litere la auzul cărora tresărim o viaţă este extrem mare şi ne influenţează viaţa. Lucrurile devin clare în acest sens, pe măsură ce înaintăm în pagini, vom afla, precum declară autorul în prolog, drama unei familii care îndură destule suferinţe din cauza asocierii numelui cu prenumele.

Ioan Nelu Vişan consideră, în urma unor realităţi date, că unor persoane nu li se potrivesc cu nici un chip prenumele. Acest lucru se întîmplă tocmai pentru că părinţii au ales prenumele fără nicio legătură cu realitatea sau cu portretul psihic viitor. În multe cazuri, afirmă autorul, purtătorul se simte străin de propriul sau prenume, se simte prins de o realitate care nu-i aparţine. Autorul acesti cărţi extrem de incitantă şi valoroasă, arată că alegerea prenumelui anticipează şi influenţează într-o anumită măsură caracterul, starea psihica a copilului şi a viitorului adult şi, mai mult, percepţia oamenilor despre frumuseţe. Prelucrînd un prototip popular, a cărui schemă se poate urmări perfect în linia personajelor şi a acţiunii, drama „Destinul numelui" se încarcă cu atributele cu care de obicei le dăruieşte genul, pe deasupra şi cu altele hărăzite de scriitor. Unsprezece capitole (Leana, Numele, Adolescenţa, Amelia, Serviciu provizoriu, Căsătoria, Casa, Nicuşete. Întâlnire furtunoasă, Calvarul, Drama familiară), aproape în întregime cartea pare să aibă la temelie experienţa de viaţă personală, pare să se constituie într-un fel de autobiografie, fie că a procedat la reconstituirea aproape memorialistică a existenţei, uşor romanţată, fie că, pornind de la psihologia personajelor sale, îşi proiectează destinul într-un şirag de eroi ce se pot uşor reduce la aceeaşi unitate sufletească. Indiferent dacă se realizează obiectiv, analitic sau narativ autorul cunoaşte şi respectă regulile genului.

Tratată cu intenţie psihologică, tema este străbătută de un schematism dramatic, de pitorescul descriptiv şi de idealizarea conturată a prenumelor personajelor, de unde şi viziunea unui autor cu o superioritate morală instinctivă, care dovedeşte nu numai discernămînt analitic, ci şi o neaşteptată îndemînare stilistică. Drama „Destinul numelui", clădită pe o largă observaţie, are, în adevăr, pe lîngă o semnificaţie simbolică superioară şi un echilibru sub raportul tehnicii, ce o face accesibilă oricui şi oricînd. Şi parcă nici un scriitor al timpului prezent n-a pus mai multă senină obiectivitate în scris, decît acest scriitor, prin unitatea lui de ton, prin soliditatea compoziţiei, prin convergenţa amănuntelor şi a efectelor. Au ajutat la toate acestea puterea de evocare lirică a scriitorului, plasticitatea limbii şi stilului cu elemente cronicăreşti, într-un fel de liturghie rurală foarte sugestivă. E de citit această carte pentru învăţăturile ei, povestirile scurte, rapide, sînt ca o pildă, iar autorul surprinde plăcut prin schimbarea totală a atitudinii artistice: de la pamfletarul social al moravurilor, la genul dramatic. Sper să fi scris despre cartea aceasta cu cerneala cu care a scris-o autorul. Sper să mă fi insinuat în mecanismul ei, să-i fi împrumutat mesajul, astfel ca această consemnare să fie o prelungire şi o provocare la lectură. footer