Revista Art-emis
Cătălin Al Doamnei - „Întoarcerea cavalerului pelasg” PDF Imprimare Email
Angela Nache Mamier, Franţa   
Miercuri, 05 Septembrie 2018 14:14

Intoarcerea cavalerului pelasgInspiraţia mitologică, sursă de vigoare într-un univers dezumanizat

Cătălin Al Doamnei sacralizează poezia - prima formă de expresie literară a omenirii. Probabil de aceea această poezie este epică, constituită din texte lungi, narative cu o tentă liturgică, oraculară. Poetul resimte un sentiment divinatoriu pentru lumea apusă a cavalerului pelasg, amestecă tonalităţi diverse de cântec, elegie şi tragedie, arte care concentrează inima şi destinul oamenilor: (darul cavalerului pelasg): „se apropia culesul lămâilor/ vocea cavalerului pelasg muşcase din mine/ ca dintr-o coajă mirifică a unui itinerariu piramidal". Poetul exorcizează dezordinea lumii, un zeu al poeziei domină misterele lumii dar şi dereglările lumii contemporane: (permis suspendat de folosire a maşinii de citit gândurile) „ca să scape de idei poetul v.v.plecase de-acasă/ luîndu-şi cu sine sceptrul de împărat al virgulelor şi al tăcerii de piatră/ al catedralelor ce umblau nebune pe străzi mergătoare/ pentru a-şi trage sufletul în grădinile suspendate/ ale cultivatorilor de somn şi delir victorios". Poetul transmite informaţii şi resimte un acut sentiment de singurătate într-o lume fără repere, ostilă: „am primit mai multe ameninţări cu moartea/ câţi locuitori va avea planeta peste 999 de secole/ de tăcere a mieilor nenăscuţi şi păscuţi pe pajiştea sincerităţii".

Autorul nu acordă o atenţie deosebită formei. Tonul este adesea moralizator, filozofic, reflexiv, ideile se amplifică de la o simplă adiere la un val uriaş al disperării. Se preferă un ton direct, fără a cădea într-un sentimentalism ieftin, deşi autorul ar trebui să multiplice eforturile de îmbogăţire a materiei lingvistice. Dominantele poemelor sunt expresive, emotive, lirice, în sensul cel mai intim ducând spre E-ul poetului care vizează conştiinţa publică a unei „lumi nebune, nebune, nebune": (hora-n două părţi filmată de camera ascunsă): „retrăiesc şi acum eclipsa de lună plină/ neadăpată de feţele palide ale cailor pestriţi/ înhămaţi la diligenţe murind sub case ticsite de bani/ proaspăt jefuite din oraşe în care nu mai trăieşte nimeni".

Poetul este copleşit de miturile umanităţii care-i alimentează erudiţia veritabilă. Suntem în faţa unei poezii moderne, totalizantă, eliberată de constrângeri. O traiectorie cotidienistă, o voce de tribun angajat traversează iadul realităţii insuportabile: (poesis moldaviae la cules de ghebe): „eu scriu pentru cele o sută de milioane de victime ale comunismului/ aflate de-a pururea pe câmpul de luptă". Un ton cinic si dezabuzat exprimă o amărăciune existenţială de nevindecat: „nu vă ieşiţi din minţi/ ca şi prostia boii albi ai speranţei/ au mintea odihnită pentru sute de ani/ vă dorim o zi excelentă şi tot binele din lume".

Tonul profetic i se potriveşte, este convingător. Volumul este străbătut de câmpurile magnetice ale vizionarismului unui poet care celebrează o lume apusă, imemorială: (cavalerul pelasg): „de fiecare dată când bunicul meu se pregătea să moară/ pe câmpul de luptă dintre două vieţi/ ori pe crestele munţilor cu floare-de-colţ/ ca prin vis apărea cavalerul pelasg şi-l privea ţintă/ obligându-l să rămână viu cu puterea imperiilor/ ce-i scoseseră inima şi i-o atârnase ca pe o năframă în calea vulturilor''. Poet angajat, este martorul vieţii săracilor, dezrădăcinaţilor obligaţi la exil şi subliniază, cu stupoare, faptul că o parte din românii pribegi au devenit sclavii occidentului.

Poezia îi dă vigoarea, energia creatoare îl ajută să ţină piept datorită poeziei unei lumi pierdute. Poezia exprimă dorinţele sale cele mai profunde, vizionarismul ne conduce spre aventurile halucinante ale Cavalerului Pelasg chemat la restabilirea Ordinei într-o lume dominată astăzi de obscurantism: „în locul rămas gol odihneşte blânda făptură a cavalerului pelasg/ la întrepătrundrerea dintre ceea ce s-a pierdut şi ceea ce s-a mai găsit/ drept şi bun din strămoş în strămoş întru adevăr/ ducând ştafeta aruncătorului de flăcări".

Trecerea de la un subiect la altul este uneori brutală, ca şi cum poetul, în graba creaţiei, ignoră că lungimile poemelor pot îngreuna perceperea corectă a elanurilor sale lirice. Poetul a ales Cavalerul pelasg ca simbol al unei divinităţi bărbăteşti supreme, cea care ar putea reînsufleţi Flacăra geto-daco-tracilor, ar putea trezi Memoria Cetăţii Troia - spaţiu carpatic al unui cioban înţelept, numit Zalmoxis. PEL-AZG = Poporul care se întinde, umple un spaţiu - cuvânt atestat, pentru prima oară, de către Herodot şi a evoluat spre contemporanul Valah, desemnând pe „"cei mai vechi şi pe cei mai înţelepţi oameni albi ai pământului. (Europei).

Volumul poartă amprenta unui realism magic, ne transportă într-o lume ancestrală care-l ajută să scape fricii existenţiale, într-un univers devenit grotesc şi dezumanizat: (nuntă fără nuntaşi în nirvana) „locuiesc pe o stradă pavată cu toate generaţiile de la adam/ purtând povara eliberării finale din templul zidit în jurul meu /de zeul la care nu se mai închină nimeni în numele unei patrii/ în care i-am îngropat după datină pe toţi ai mei".

footer