Revista Art-emis
Blues pentru saxofon alto sau arta la superlativ PDF Imprimare Email
General mr. (r) Conf. Univ. Dr. Ilie Gorjan   
MarĹŁi, 28 Septembrie 2010 19:34

Blues Doru MotocÎntr-o lume tot mai ostil? ?i mai nesigur?, atât din cauza vremii, dar mai ales a vremurilor, refugiul în literatur? poate fi una dintre solu?iile la care s? apeleze orice om de bun? credin?? din spa?iul în care fiin??m cu to?ii. De pu?in? vreme am intrat în posesia c?r?ii Blues pentru saxofon alto-teatru imaginativ scris? de maestrul Doru Mo?oc ?i publicat? la Editura Offsetcolor din urbea noastr? în anul 2008. E demn de eviden?iat faptul c? autorul, prin cele trei piese de teatru incluse în economia c?r?ii, ofer? cititorului, chiar ?i celui mai pu?in avizat, pl?cerea unei lecturi agreabile ?i a unui exerci?iu spiritual de excep?ie. Am citit cartea, la început cu scepticismul celui care nu este pasionat de teatru ca de celelalte dou? genuri literare, proza ?i poezia, dar, dup? prima lectur?, am reluat lucrarea, de data aceasta cu interesul celui care constat? c? se afl? în fa?a a ceva inedit, înaintea unei crea?ii ie?ite din comun, c? toate cele trei piese pot fi începutul unui mare drum în dramaturgie, începutul unui mare cântec „d?ruit, din când în când, de îngeri oamenilor”. Dac? un compozitor nu poate crea în absen?a portativului, un regizor de talent are la dispozi?ie imagina?ia, care înseamn? mai mult decât orice simplu portativ, ori Doru Mo?oc tocmai asta ofer? regizorilor, un portativ de alt? factur?, mai complex ?i mai adaptat neomodernismului în dramaturgie: teatrul imaginativ, obiectiv atins de autor cu un remarcabil talent literar, pe care orice cititor sau spectator îl poate constata f?r? nicio dificultate. „Arhitect de caractere” fiind, Doru Mo?oc reu?e?te s? realizeze teatrul f?r? didascalii, adic? „un fel de delegare de competen?? de la autor c?tre regizor ?i actor”, dup? cum sus?ine domnia sa în prefa?a c?r?ii. ?i mai l?mure?te în nota preliminar? a primei piese din carte ce înseamn? teatrul imaginativ, apreciind c? piesa respectiv? „nu are personaje cu identitate precis?, nici cu biografie cert?. Ele sunt desemnate conven?ional, doar prin dou? simboluri matematice.Nu ?tim cum arat?. Nu le ?tim vârsta, nici sexul. Nu ?tim ce fac. Nu ?tim de ce se ceart? sau de ce se iubesc. Nu ?tim ce le mân? pe ele în lupt?. De fapt, naiba ?tie ce se întâmpl? cu personajele. Habar n-avem unde se afl? ?i ce caut? ele acolo. Pot fi pe o scen? sau într-o închisoare. La circ sau într-un bar. Într-un parc, sau într-un lag?r. Într-o sal? de a?teptare, sau într-un ospiciu. La New-York, la Paris, la Reikjavik, sau la Maputo. Sau pe o insul? pustie. Se pot afla chiar ?i pe o gr?mad? de cenu??, dup? ce planeta a s?rit în aer. Dar unde nu se pot afla!”

Autorul îi invit? în continuare pe regizori „s?-?i pun? imagina?ia la lucru, s? le ia (personajele), s? le confere identitate, biografie, s? le îmbrace, s? le a?eze într-un decor, s? le doteze cu diverse obiecte de recuzit? ?i, mai ales, s? le determine s? ?i fac? ceva. Dar nu orice. Doar acele lucruri menite s? pun? în lumin? povestea, care transpare, totu?i, chiar dac? nu e livrat? explicit”. ?i, de?i, personajul A din prima pies? îl întreab? retoric pe cel?lalt: „mai vezi tu oameni gândind?”, iat? c? Doru Mo?oc îi determin? pe regizori, prin memorabila lucrare a domniei sale, s? gândeasc? ?i înc? profund, nu oricum. Deci, gândi?i ?i ataca?i, domnilor regizori, pentru c? ave?i o baz? de plecare la ofensiv?, excep?ional?!

footer