Revista Art-emis
Carmen Tania Grigore - „Cu nostalgii la vedere” PDF Imprimare Email
Ionel Bota   
Duminică, 19 August 2018 14:32

Tania Grigore-Cu nostalgii la vedereSuflul eliberator al poemului. Un nou volum al Taniei Carmen Grigore

Revelație sau substitut al unor armonii pierdute, sărbătoare a spiritului sau numai reverie, poezia pe care o scrie Carmen Tania Grigore promovează mai degrabă miracolul simplității transpus în paradigmă ontologică, discursul patetic fiind indus la modul convingător și în rețetarul poemului radiografiind etape și stări, pentru a defini, în cele din urmă, o creație interesantă. Textele incluse aici sunt infuzii de opțiuni ale unui eu cerebral, filtrând toate revărsările afective și evitând capcana edulcorărilor și a versului facil. Spunem direct, așadar, că ne aflăm în fața unui autor suprinzător de matur în ceea ce ne propune acum.

Există o tatonare a fericirii de a spune, de a scrie, precum canoanele unei credințe. Eul auctorial descifrează lumea după reguli care țin de raportările ființei la ceea ce am numi bucuria detaliului minor. Doar că nu e minor ci fragmentul dintr-un spectacol amplu, acela al vieții, al omului, al lumii, secțiunea aceea specială din partitura inimii și a gândului că poezia, singură, mântuie.

Eul, în demersul auctorial, așadar, interpretează în regim autentic rolul de inițiat. Poemele acestei cărți sunt scrise la temperatura unei afectivități mult echilibrată în exprimarea discursului liric („miroase a toamnă/ scrisul meu/ un amănunt care/precede / cod galben/ de imaginație/ poeme însemnate/ cantitativ/ vor cuprinde/ multe arii semantice/ și pe alocuri/se pot înregistra/ frecvente descărcări/ stilistice// prin acumulare/ de sensuri/ se preconizează/ inundații în vis/ care pot lua/ prin surprindere/ cuvintele"), nostalgia se reface după fiecare expandare a acoladei motivelor și temelor în câmpul de-minat al unei romanțe fără sfârșit, temporalul tachinează destinul iar ființa care scrie se redescoperă și ea, pierdută și regăsită.

Magnetismul emoțiilor ia captiv senzorialul, visul este cealaltă realitate, spiritul poemului ține în suspans conotațiile previzibilului. Dincolo de lirismul eclatant avem și tonusul grav dar nu e melancolia statuilor cât vizitarea (și revizitarea) unor rezonanțe elective, intuitivul punctului miraculos sugerând, ca strategie între uneltele eului scriptor, contemplarea frumuseții interioare. Iată de ce metaforele disjung în spectacolul peisajului interior iar imuabilul crud ordonează și reașează dispersiile zonelor acestei incontestabile idealități în registre multiple.

La nivelul eminenței discursului, până și dozajul, și el echilibrat, de fină ironie, solidarizează într-un construct al cadențelor și ritmului interior elementele unei poezii care, nu chiar de puține ori, dă seamă și de un remarcabil rafinament ideatic. Totul, însă, indică un spirit matur, vibrează nonconformist sau relaționând fulguranțele temelor pe latura grațios-reflexivă, cu sinele repliat într-un ludic al interogației libere. Stările sufletești, am zice, sunt dominatoare dar suflul acestei poezii elaborate este unul eliberator. Iată, de pildă, dragostea, ea înseamnă inefabilul, visul-dedublare, amăgire-dezamăgire, împlinire-disperare, un repertoriu al inimii: „azi noapte/ am visat/ cum mă destrămai/ din talie/ eram înfășurată/ într-o poveste/ de dragoste/ asortată decent/ dorințelor tale/ nu s-a întâmplat/ nimic disfuncțional/ doar că/ precum o mireasă/ cu siluetă de asparagus/ m-am înălțat din somn/ tulburându-ți/ pacea ochilor" (înălțarea din somn).

Se simte o voluptate a scrisului și ea răzbate din alura de poeticitate, limpede ca apa izvorului tămăduitor din poveste ca să ajungă la această viziune ptolemeică a lumii. Carmen Tania Grigore confirmă încrederea pe care destui comentatori ai poeziei sale au formulat-o în dese rânduri. Credem că noua-i carte va jalona și ea traseul unei binemeritate ascensiuni.

footer