Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Miercuri, 13 Iulie 2011 21:39
Maria Diana PopescuAsumīndu-?i existen?a sub forma cunoa?terii poetice, Petru F?g?ra? vine cu pas ap?sat c?tre cititorul modern, considerīndu-l un fel de partener colocvial. Lui i se adreseaz? inspirat, oferindu-i leacuri scumpe sau otr?vuri cu sfin?ite reflexe. Gīndirea, inspira?ia, tr?irile poetului se īntīlnesc īn „Ora noastr?", ora c?ut?torilor de frumos, īn care vīrful peni?ei īncrusteaz?, molecul? cu molecul?, o etap? a evolu?iei sale intelectuale. Mai ales īn asemenea ore se nasc versuri decisive, oricīt de libere, totu?i sensibile, calde, īntr-o pl?cut? osmoz?, ca aceea a unui dans superior. Poemele respir? prezen?a afectiv? ?i cur??enia unui suflet prieten cu iubirea, cu triste?ea ?i cu singur?tatea. Limbajul, cu tropii esen?iali, pare un ecou ce īntinde pun?i de comunicare trupului merg?tor al timpului, dinspre trecut spre cel al anticip?rii: „M? cheam? fiul/ nenorocului,/ ursitoarele bune,/ m-au pierdut la c?r?i./ M? bat cu pumnii,/ īn pieptul destinului./ pe strada mea curg rāuri/ de lapte ?i miere/ ?i venin la ...liber./ recomand?ri nu am,/ decāt clipocitul clepsidrei." Versul r?bd?tor, asemenea unei c?mile īnc?rcat? de greut??i, trece de?ertul spre locuri neumblate īnc?, un poem respir? cu aburul celuilalt logodna īntre metafor? ?i echilibru: „Am c?l?torit prin vārste,/ Vremelnic, īn straie/ de prin? ?i de nomad,/ La praguri de r?scruci,/ īn tunetul anilor,/ m-a atins t?cerea vis?rilor/ ?i te-am īntālnit pe Tine."

Desprindere de teluric, īn?l?are īn straturi pure, poetul aspir? liric la īnvecinare cu nem?rginirea: „c?utānd c?r?rile gr?dinii tale,/ adorm la marginea norilor/ scutura?i de p?s?ri.../ M? prefac apoi īn vārfuri de degete/ ca s?-?i ating p?rul,/ īn clepsidr? de frunze uscate,/ ca s?-?i ating timpul/ ?i s? m? sting īn v?p?i./ Vremea din nuci se coje?te/ ?i vāntul se-a?eaz? pe māini, iar cānd ploaia piapt?n? fumul/ e?ti dorul din mijloc de drum." Petru F?g?ra? mizeaz? pe for?a versului de a surprinde psihologia cititorului. Aceast? stare plin? de afec?iune, dureaz? pīn? la cerneala pre?ioas? a iubirii, cu cele mai romantice str?zi, pe care poetul umbl? ore īn ?ir, cufundat īn miresme, f?r? a c?dea īn vreo pr?pastie: „femeie,/ curcubeu,/ te-mbr??i?ez cu norii mei,/ cu florile, cu iarba,/ cu cristalinul apei din Valea Frumoasei/ ?i cu to?i stejarii din fiin?a mea." Teama este prezent? ?i ea, dar cu un accent pozitiv, corelat? cu sentimentul speran?ei, īn ciuda triste?ii care pare pe alocuri s? devin? cronic?, liricul cald reīnvie ca modalitate originar? de asumare a microuniversului īn care tr?ie?te ?i īn raport cu care se afl? īn perpetu? īntrebare: „Curg īncet/ zi de zi,/ iar māine/ ca ?i ieri,/ voi sāngera/ sau voi iubi." Petru F?g?ra? pare scufundat īntr-un izvor ce instituie, prin imagine, armonia personan?ei sale ?i, cred, se treze?te curat, ingenuu (īnsu?iri pe care ?i le va p?stra pīn? la cap?t, aper) īntr-o atmosfer? de accentuat? sensibilitate. Punct de convergen??, n?scut din nevoia de a exprima sentimentele īn mulajul muzical al lumii, eul liric este pentru Petru F?g?ra? transindividual, r?sunīnd din abisul existen?ei sau din cel al irealit??ii: „M-am ghemuit/ ca o s?mān?? īn p?mānt.../ mi-au īncol?it degetele.../?i gura...?i ochii./ māini str?ine/ m? smulg/ ?i pierdut/ īn cle?tele lor, plāng,/ plānsul p?māntului". Sensul de cli?eu al cadrelor poetice (cli?eu compozi?ional, de imagine sau de inspira?ie), itinerarul poemelor, constituie un fel de gramatic? ce ordoneaz? substan?a discursiv?. Curcubeie, stele, doruri, lacrimi, ape cristaline, gīnduri, ?oapte, dimine?i, petale, nori, fluturi, ploi, muze, īntreb?ri, a?tept?ri, vise, īmbr??i??ri, abisuri, īntreaga recuzit? reprezint? dorin?a poetului de a anexa cunoa?terii alte t?rīmuri dragi firii sale, nu prin dilatarea discursiv? a unei irealit??i, ci prin explorarea unor nivele mai profunde ale realit??ii: „Mi-e sufletul/ rai īncol?it/ ?i izvor./ durerile tale/ se vars? īn mine./Miresma iubirii/ Īn ceruri se vinde./ Iar Dumnezeu/ ne-a transformat aripile īn māini/ ca s? putem iubi."

Transferīnd idei de la o interioritate la alta, articulīnd īn comun universul l?untric cu realit??ile date, poetul resemnific? orizontul s?u, cu tot atīta sensibilitate ?i profunzime. Īn toate, iubirea, ca intermediar īntre real ?i discurs, mizeaz? pe for?a de expansiune a cuvīntului, prezidīnd din umbr? ornarea ?i curgerea poemelor, eliberīndu-l pe poet din lan?ul unor cauzalit??i: „Poeta mea/ mai frumoas? ca Valea Frumoasei,/ deschide īncuietoarea mirosului din flori,/ s? pot veni īn urma ta/ s? m? īnchin poemului ce doare, cum doare rugina din frunza p?durii./ Te-a? lua din oglinda frānturilor de gānd/ Īncet te-a? a?eza īn palm?, s?-mi ghice?ti drumul pe care voi urca la tine./ Dar tu te-ai risipit īn anotimpuri,/ īn gāndul meu de la apus/ te a?tept la singura ie?ire/ īn cuvānt."

Un bine venit demers creator de (re)autentificare a raportului poet-univers sau mai degrab? o necesitate de extindere a cunoa?terii pe care numai limbajul poetic i-o poate oferi. Ora noastr? este, a?adar, t?rīmul capabil s? suporte intersec?ia voca?iei creatoare a autorului cu cea a receptorului; este unghiul unei identit??i lirice aflat? īn evolu?ie ?i evaluare de sine. Pentru c? vorbim despre un eu liric simbolic ?i independent, indubitabil vorbim despre eul unui stilist rafinat: „deplinul īntuneric,/ lumina o con?ine/ ?i-n muta disperare,/ t?cerea e cuvāntul,/ nefericirea īns??i,/ cuprinde fericirea./ Iluzia supus?, ascunde adev?rul./ Sunt trec?tor prin lume/ ?i ve?nic/ Īn clipa reg?sirii." footer