Revista Art-emis
„Pe muchie de cuţit. Relaţiile Româno-Sovietice, 1965-1989” (3) PDF Imprimare Email
Prof. dr. Vasile Buga, Centrul de Studii Ruse şi Sovietice „Acad. Florin Constantiniu”   
Miercuri, 30 Mai 2018 20:13

Vasile Buga-Pe muche de cutit 3Ceauşescu îi cerea lui Brejnev, în 1976, să desfiinţeze gardul de sârmă ghimpată de la frontiera româno-sovietică de pe Prut (3)

După vizita la Chişinău, Nicolae Ceauşescu a avut, la 3 august, o întâlnire cu Leonid Brejnev la Ialta, în cursul căreia a fost evocată şi vizita întreprinsă de liderul român în R.S.S.M. Este semnificativ faptul că, referindu-se la relaţiile bilaterale, Nicolae Ceauşescu a ţinut să sublinieze încă de la început că „în momentul de faţă, între cele două ţări nu există probleme care să poată crea vreun motiv de fricţiune sau de neînţelegere". Era, evident, vorba despre o tactică a liderului român, care nu dorea să amplifice unele neînţelegeri care continuau, totuşi, să marcheze relaţiile dintre cele două ţări şi partide. Nu întâmplător, Nicolae Ceauşescu a îndemnat să fie lăsate la o parte „problemele care au creat asperităţi în trecut" şi de a face totul pentru dezvoltarea unor „raporturi frăţeşti" între P.C.R. şi P.C.U.S., între România şi Uniunea Sovietică. La rândul său, Leonid Brejnev a împărtăşit „pe deplin" declaraţiile liderului român privind „absenţa oricăror probleme teritoriale între Uniunea Sovietică şi România şi inviolabilitatea frontierelor sovieto-române, privind legăturile tradiţionale dintre popoarele noastre atât în trecut cât şi în prezent, şi perspectiva extinderii şi adâncirii lor în viitor". Brejnev a exprimat, totodată, dorinţa de a nu se permite „ca din inerţie să se continue anumite prostii sau să apară publicaţii nedorite"[13].

În cursul convorbirilor prilejuite de prima vizita oficială la Bucureşti a lui Leonid Brejnev (la 11 ani de la vizita oficială a lui Nicolae Ceauşescu în U.R.S.S., în septembrie 1965), au fost reluate, fără a fi aprofundate, şi aspectele sensibile ale relaţiilor dintre cele două state.Liderul sovietic a dorit să sublinieze acordul realizat la nivelul conducerilor celor două partide că graniţa dintre cele două ţări era „o graniţă a păcii, prieteniei şi frăţiei". În context, Leonid Brejnev a evidenţiat semnificaţia aparte a declaraţiilor făcute de Nicolae Ceauşescu la Congresul Culturii şi Educaţiei Socialiste şi în timpul vizitei în R.S.S.M. Liderul român a sesizat acest moment, pentru a evidenţia răspunderea pe care cele două partide o purtau pentru dezvoltarea colaborării şi prieteniei dintre ele. „In acest cadru - a menţionat Ceauşescu - trebuie înţelese declaraţiile pe care le-am făcut la Congresul Culturii şi Educaţiei Socialiste, cât şi în Moldova cu privire la faptul că graniţele dintre România şi Uniunea Sovietică trebuie să devină graniţe ale păcii şi colaborării active, că aceasta exprimă în fapt poziţia partidului nostru".

Mergând pe calea unei sincerităţi depline, Nicolae Ceauşescu a socotit potrivit să sublinieze necesitatea adoptării de comun acord a unor măsuri de impulsionare a schimbului mai larg şi liber între cetăţenii celor două ţări şi a formulat o propunere temerară pentru timpul respectiv - lichidarea gardului de sârmă ghimpată la frontiera dintre cele două ţări (subl.n.). „Şi pentru că suntem între noi - menţiona Nicolae Ceauşescu - trebuie să spun că este greu de înţeles de ce este nevoie ca la graniţele noastre să mai păstrăm sârma ghimpată. Ori ne este teamă că cetăţenii noştri nu se vor putea înţelege?! Cred că ar trebui să ne gândim să înlăturăm unele lucruri care într-adevăr sunt anormale între două ţări socialiste care sunt şi vecine şi prietene în acelaşi timp şi care au vechi tradiţii de colaborare [pe] care trebuie să le ridicăm pe o treaptă superioară54. Interesant este că din partea liderului sovietic nu s-a înregistrat nicio reacţie la această declaraţie curajoasă, a omologului său.

Disponibilitatea celor două părţi de a continua pe linia unei apropieri a poziţiilor în problemele istoriei comune româno-ruse/sovietice a fost exprimată şi în cadrul convorbirilor purtate la Moscova în februarie 1977 de Ştefan Andrei, membru supleant al Comitetului Politic Executiv, secretar al C.C. al P.C.R., cu Konstantin Katuşev, secretar al C.C. al P.C.U.S. în contextul problemelor bilaterale a fost discutată, tangenţial, şi chestiunea reflectării reciproce a unor probleme ale istoriei comune în cele două ţări, cărora, în opinia lui Ştefan Andrei, interlocutorii sovietici nu le-au acordat o importanţă exagerată. Aşa se explică satisfacţia exprimată de Konstantin Katuşev în legătură cu faptul că diferitele probleme ce apăreau uneori „în virtutea inerţiei" erau rezolvate de cele două partide. „In aceasta - a spus Katuşev - noi vedem linia C.C. al P.C.R., aportul tovarăşului Nicolae Ceauşescu personal la rezolvarea problemelor". Acesta a informat, totodată, că „s-au făcut anumite corecturi în tratarea anumitor probleme de istorie" şi că acestea se apropie de formularea secretarului general al P.C.R. la întâlnirea din Crimeea din vara anului 1976.

Contrar acestei constatări încurajatoare, la întâlnirea din 5 august 1977 din Crimeea, dintre Nicolae Ceauşescu şi Leonid Brejnev, problemele sensibile au apărut din nou în atenţie. Cu acest prilej, pe fondul unor aprecieri elogioase referitoare la evoluţia relaţiilor româno-sovietice, la modul în care fusese primit în România primul secretar al C.C. al P.M. din Moldova, Ivan Bodiul (decembrie 1976), Leonid Brejnev nu s-a sfiit să atragă atenţia asupra faptului că „în România a reînceput publicarea unor materiale nedorite" în legătură cu graniţa româno-sovietică, în sensul că, „chipurile, delimitarea graniţei noastre ar fi nejustă". Fără a se arăta surprins de o asemenea remarcă, Nicolae Ceauşescu a menţionat nu fără o doză de ironie: „probabil că tovarăşii care au făcut informarea au vrut să spună invers [...]. Nu cunosc să fi apărut asemenea materiale în România. Dimpotrivă, în Uniunea Sovietică, mai ales în ultimele trei luni, au apărut multe asemenea materiale".Deloc impresionat de intervenţia interlocutorului său român, Leonid Brejnev şi-a continuat expunerea, precizând că asemenea încercări sunt de natură să introducă „elemente nedorite" în relaţiile româno-sovietice. „Aceasta - a declarat Brejnev - poate diminua marile cuceriri obţinute de partidele noastre printr-o muncă îndelungată pentru lichidarea învrăjbirii din trecut şi pentru întărirea prieteniei dintre partidele noastre". Liderul sovietic s-a arătat contrariat de faptul că asemenea afirmaţii nedorite apăreau nu numai în periodice, în cercurile de istorici, în publicaţii de specialitate, dar şi în manuale şi cărţi destinate tineretului, putând duce la apariţia unor „sentimente naţionaliste" în rândul acestuia[14].

Amintind că de ambele părţi fusese exprimată dorinţa de a nu se mai ridica problemele „rezolvate de istorie" şi că însuşi Nicolae Ceauşescu făcuse o declaraţie publică în acest sens, Leonid Brejnev a menţionat că a rămas cu senzaţia că „recidiva apariţiei unor publicaţii nedorite era rezultatul unui control insuficient". „Nu este admisibil - declara secretarul general al C.C. al P.C.U.S. - ca cineva, din inerţie sau din rea voinţă, să introducă elemente de conflict în relaţiile noastre. Este o treabă mult prea serioasă şi de răspundere. Este cât se poate de important să le fie clar cadrelor noastre de partid şi ştiinţifice care este linia Comitetelor noastre Centrale, care este atitudinea noastră politică".Acesta 1-a asigurat pe Nicolae Ceauşescu că P.C.U.S. era decis să facă totul pentru ca în conştiinţa oamenilor sovietici „să domine sentimentele de prietenie şi frăţie internaţionalistă faţă de poporul român" şi ca acestui scop să-i corespundă atât acţiunile diplomatice, cât şi publicaţiile ştiinţifice şi „mai ales sistemul de învăţământ şi conţinutul manualelor". În finalul întrevederii, Brejnev a exprimat speranţa că Nicolae Ceauşescu va privi „într-un spirit tovărăşesc" expresia îngrijorării sale şi va acorda importanţa cuvenită acestor probleme.

În replică, secretarul general al P.C.R. a reafirmat ataşamentul conducerii române faţă de înţelegerea convenită ca în publicaţiile dintre cele două ţări să nu fie vehiculate teze contrare adevărului istoric, precizând: „Noi nu am ridicat şi nu ridicăm nicio problemă privind graniţa cu Uniunea Sovietică. Avem probleme de colaborare, avem de realizat împreună un şir de lucruri, inclusiv pe Prut" (Nicolae Ceauşescu avea în vedere proiectul construirii Nodului hidrotehnic şi de navigaţie de la Stânca-Costeşti - n.n.). Fără a se lăsa antrenat într-o polemică pe problemele expuse de interlocutorul său, Nicolae Ceauşescu a propus ca secretarii Comitetelor Centrale ale celor două partide să se întâlnească din nou pentru a clarifica lucrurile în această chestiune şi a se pune capăt discuţiei. „Vreau să spun clar - a conchis Ceauşescu - că Comitetul [sic!] nostru Central doreşte ca această problemă să fie închisă şi să acţionăm pentru dezvoltarea unor relaţii de colaborare".

Informaţiile despre convorbirea din 5 august 1977 dintre cei doi conducători, transmise lui N. Mumji, adjunct al şefului Secţiei Informaţii şi Relaţii cu Ţările Străine a C.C. al P.C. din Moldova, de către V.I. Potapov, şeful Sectorului România din cadrul Secţiei Relaţii Externe a CC. al P.C.U.S., aduc noi elemente despre conţinutul discuţiilor.Rezultă că la întrebarea directă a lui Leonid Brejnev dacă România avea cumva pretenţii teritoriale faţă de Uniunea Sovietică, Nicolae Ceauşescu ar fi răspuns că România „nu cere niciun fel de teritorii de la Uniunea Sovietică, ci doar să ne spună că ţarismul a ocupat pe timpuri pământuri româneşti". Schimbul de replici între cei doi lideri a evidenţiat faptul că Nicolae Ceauşescu a susţinut că partea română nu va fi niciodată de acord cu ideea şi nu va recunoaşte că există o „oarecare naţiune şi o limbă moldovenească separate".

În sprijinul afirmaţiei sale, liderul român a invocat faptul că „moldovenii fură clasici români şi îi numesc moldoveni", dând drept exemplu pe Mihai Eminescu, „care totdeauna s-a considerat român". După cum rezultă din informarea transmisă de Vladimir Potapov, Leonid Brejnev „nu a făcut în această chestiune nicio remarcă, pentru că noi nu avem suficiente contraargumente". Vladimir Potapov îi mărturisea interlocutorului său că liderul român demonstrase o bună cunoaştere a esenţei problemelor abordate. „Numea incorect unele date şi nume de familie - spunea acesta -, în rest îşi expunea destul de precis şi cuprinzător problemele, care erau similare concepţiilor promovate de istoria română contemporană, creând impresia că acesta, fie le studiază meticulos, fie participă la elaborarea lor". Reţin atenţia recomandările lui Potapov privind necesitatea îndeplinirii hotărârilor C.C. al P.C.U.S. şi C.C al P.C.M. referitoare la „tendinţele naţionaliste în propaganda română".

Acesta a sugerat continuarea efectuării de cercetări care să demonstreze, „fără a polemiza deschis cu românii, fără a eticheta pe cineva", adevărul în legătură cu relaţiile ruso-române/sovietice, „să se şteargă şi să se măture un anumit strat de pasivitate aşternut peste savanţi şi organele de informaţie" după declaraţiile cunoscute ale lui Nicolae Ceauşescu. „Tovarăşii români - a continuat reprezentantul CC al P.C.U.S. - îşi menţin poziţiile în toate chestiunile, nu fac decât să manevreze, caută poziţii mai avantajoase pentru ei, încearcă să obţină unele cedări, în timp ce ei nu doresc să facă nicio cedare". Acesta a subliniat necesitatea continuării politicii CC al P.C.U.S. de „a-i opri pe români să alunece pe făgaşul antirusismului şi antisovietismului[15]. În finalul informării, Potapov „şi-a exprimat de două ori temerea că dacă anterior, românii nu recunoşteau Moldova Sovietică, acum ei încearcă tot mai vădit să-i linguşească şi să-i îmbuneze pe moldoveni", lucru demonstrat şi de dorinţa insistentă a românilor de a introduce tranzitul fără vize al persoanelor din zona de frontieră.

Anul 1978 a readus în atenţie disputele româno-sovietice în problemele controversate ale interpretării unor momente din istoria comună a celor două ţări. În pofida declaraţiei explicite a lui Nicolae Ceauşescu la Congresul Educaţiei Politice şi Culturii Socialiste, în iunie 1976, privind inexistenţa unor revendicări teritoriale faţă de U.R.S.S. şi celelalte ţări vecine, partea sovietică a continuat să manifeste suspiciuni faţă de asigurările oficiale ale României. Aşa se explică faptul că, la 16 martie 1978, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Politic Executiv al C.C al P.C.R., Nicolae Ceauşescu a informat că ambasadorul român la Moscova, Gheorghe Badrus, a fost invitat în februarie 1978 de către „I. Odinţov [sic!]" (în realitate, este vorba de N. Rodionov - n.n.) adjunct al ministrului sovietic de Externe, care i-a atras atenţia asupra faptului că în România au apărut, contrar înţelegerilor realizate, o serie de publicaţii care prezentau unele „lucruri neprieteneşti" la adresa Uniunii Sovietice şi că acestea puneau în discuţie caracterul legitim al frontierei româno-sovietice, provocând nelinişte la Moscova.

Iritat de asemenea poziţie, Nicolae Ceauşescu i-a indicat secretarului C.C. al P.C.R., Ştefan Andrei, să se răspundă pe aceeaşi cale părţii sovietice, precizând: „Să le arătăm că o asemenea acţiune nu corespunde înţelegerilor, că noi le-am spus clar că nu putem accepta teza că ocupaţia din 1812 a fost eliberare, că nu putem accepta nici noţiunea de o nouă naţionalitate, că este un nonsens şi ei ştiu acest lucru". „Să le dăm un răspuns - a conchis Ceauşescu - să nu rămână oamenii cu impresia că nu-i luăm în seamă şi nu ştim şi noi dialectică"[16].
- Va urma -

-----------------------------------------
[13] A.N.I.C., Fond CC. al P.C.R., Secţia Relaţii Externe, dosar nr. 108/1976, f. 13.f 14.f. 14. f. 22-23. f. 23.
[14] A.N.I.C., Fond CC. al P.C.R, Cancelarie, dosar rar. 15/977, f. 13.
[15] Gheorghe Negru, Disputa dintre U.R.S.S. şi R.S.R. privind tratarea istoriei relaţiilor ruso şi sovieto-române, „Destin românesc", an V (XVI)/2010, nr. 3-4 (67-68), p. 186.
[16] A.N.I.C., Fond C.C. al P.C.R, Cancelarie, dosar nr. 21/1978, f. 7.

footer