Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu, Chi?in?u   
Duminică, 13 Mai 2018 17:37

Elena Postolachi-Surghiunul„Nu da, Doamne, nim?nui, soarta deportatului!". (Elena ?oimu-Postolachi)

„Surghiunul"[1] este un volum de memorii, expuse de Maria Nestor-?oimu, n?scut? la 2 decembrie 1911, în satul Parcani, raionul Soroca, ?i Elena ?oimu-Postolachi, fiica Mariei, n?scut? la 18 ianuarie 1931, în satul Heciul Vechi, raionul Sângerei. În noaptea de la 12 spre 13 iunie 1941, familia ?oimu - capul familiei, preotul Porfirie ?oimu, so?ia Maria, fiica acestora Elena ?i fiul de 7 ani, Mihail, au fost ridica?i ?i trimi?i în Siberia[2] (regiunea Tomsk, raionul ?egarca, localitatea Anastasievka). Prima parte a c?r?ii (p. 13-265) sunt memoriile Mariei Nestor-?oimu. Autoarea a descris via?a familiei în care crescuse pân? la c?s?torie, a prezentat rudele din partea mamei, Alexandra Co?ciug, ?i pe cele din partea tat?lui, Eugen Nistor. Apoi a expus via?a Liceului de fete „Domni?a Ruxandra" din Soroca, în care a înv??at Maria Nestor. Memoriile continu? cu portretul fratelui Anatolie („... era bun la suflet ca o pâine cald?, generos, omenos ?i vesel", p. 57), cu cel al surorii Olga („...era foarte modest? ?i cinstit?", p. 114).

În 1973, 1982 ?i 1985 fratele Mariei, Anatolie Nestor, stabilit cu traiul în România, a trimis un ?ir de scrisori rudelor lui din RSS Moldoveneasc?, epistole pe care autoarea memoriilor le-a trecut în carte (p. 62 – 110). Scrisorile publicate demonstreaz? c? autorul lor, Anatolie Nestor, a fost preocupat de istoria localit??ii natale (comuna Parcani), de istoria altor sate din raionul Soroca ?i informa?iile adunate de el pot servi ca baz? documentar? în cercetarea istoriei acestor localit??i. La 27 iunie 1940, al?turi de fratele Anatol, Maria Nestor-?oimu a auzit la aparatul de radio, pe care îl avea în familie, nota ultimativ?, înaintat? de URSS României cu cererea de a ceda Basarabia ?i nordul Bucovinei. Autoarea ?i-a exprimat indignarea fa?? de acest rapt teritorial ?i a adus un ?ir de argumente conving?toare privind caracterul românesc al Basarabiei - a citat din autori ru?i (P. Svinin, F. Vighel etc., p. 125 ?i urm.). Memorialista a men?ionat ?i pozi?ia întemeietorului comunismului Karl Marx care nota ?i el caracterul românesc al Basarabiei ?i condamna agresiunea Rusiei fa?? de Principatul Moldovei (prin r?pirea interfluviului Pruto-nistrean în 1812).

Prezentând comportamentul reprobabil al ocupantului sovietic în Basarabia, autoarea exemplific? prin atitudinea acestuia chiar fa?? de so?ul ei, Porfirie ?oimu, preot în satul Parcani, fiu de ??ran, om muncitor, care prin munc? cinstit? ?i-a ridicat o gospod?rie exemplar?: „Peste câteva zile au venit ni?te ?efi (nacialnici) ?i i-au ordonat so?ului meu [...] ca duminic? s? ias? în fa?a Altarului ?i s? spun? enoria?ilor c? i-a min?it pân? atunci, c? Dumnezeu nu exist?, c? religia e opiu pentru popor etc. el le-a replicat c? nu poate s? fac? acest lucru ?i c? niciodat? nu va spune oamenilor minciuni". Autoarea men?ioneaz? c? so?ul ei a fost chemat de nenum?rate ori la N.K.V.D.-ul raional Soroca unde i s-a cerut închiderea bisericii ?i transformarea cl?dirii în club de distrac?ii.

Maria Nestor-?oimu a memorat pentru întreaga sa via?? momentul ridic?rii: „Pe la ora trei diminea?a (13 iunie 1941 - n.a.) ne-au trezit ni?te b?t?i puternice la u?a de la balconul din fa?a casei. M-am uitat prin geamurile ferestrei ?i am v?zut pe balcon ni?te solda?i înarma?i cu baionetele ridicate. M-a cuprins o fric? pentru noi to?i, dar mai cu seam? pentru so?ul meu care era preot, c?ci ?tiam de la radio cum a fost nimicit? preo?imea ?i cum au fost distruse bisericile în Rusia sovietic?..." (p. 130). În continuare autoarea men?ioneaz?: „...u?a s-a deschis u?or. Au intrat buluc doi N.K.V.D.-i?ti, vreo trei solda?i ?i doi oameni din sat - „poneatîe" (martori), ca s? baje frica ?i în acei care au r?mas înc? nedeporta?i. Întrând, au început s? strige de ce nu am deschis imediat u?a. L-au arestat pe so?ul meu ?i i-au ordonat s? stea nemi?cat în genunchi. Le f?cea pl?cere c?l?ilor s?-?i bat? joc de el. ne-au anun?at c? toat? familia este supus? deport?rii. Mi-au spus s? lu?m mâncare pentru dou? s?pt?mâni ?i bagaj pân? la 45 kg pentru toat? familia. Mâncarea pentru so? s? fie pus? deoparte, deoarece vom c?l?tori în vagoane diferite pân? la locul de destina?ie" (p. 130-131).

În pofida îndemnurilor verbale de a lua bagaje, inclusiv de mâncare, din spusele autoarei, enkevedi?tii nu i-au permis s? ia pâine: „Am încercat s? m? duc în serai, dar nu m-au l?sat. Aveam acolo pâine proasp?t?, putina cu brânz?, butoia?ul cu ulei, gavanos mare cu miere de albine ?i câte nu aveam!... Ne-au condamnat la foamete!" (p. 132). Familia ?oimu a fost adus? la marginea satului. Acolo a stat mult timp, pân? au fost adu?i ?i ceilal?i s?teni, trecu?i în lista deporta?ilor. A fost ?i o surpriz? pentru ei: împreun? cu a fost adus? familia unui activist al sovietului s?tesc, pe care autoarea îl nominalizeaz? cu ini?ialele „I.P". Maria ?oimu s-a întrebat: „Cine ?tie de ce l-au ridicat ?i pe el? Poate a ?tiut prea multe? Sau din alte motive. În orice caz, din to?i b?rba?ii care au fost izola?i de familiile lor ?i du?i în gulagul (lag?rul - n.a.) din Ivdel, numai el a fost l?sat cu familia sa în to?i anii de surghiun. Poate fusese trimis s? ne urm?reasc? ?i acolo?..." (p. 132). Cine ar putea fi acest I.P? Citind memoriile Mariei ?oimu ?i consultând datele din „Cartea Memoriei" am putea deduce ca este vorba de Iacob I. Perciun, inclus în lista deporta?ilor împreun? cu so?ia Ana, fiicele Mina, Irina, Valentina ?i fiul Ilie[3]. Dac? în celelalte cazuri sunt indicate anii na?terii celor ridica?i ?i motivele deport?rii, în cazul familiei Perciun acest informa?ii lipsesc. Astfel, ipoteza Mariei ?oimu c? acest activist s-a angajat s? serveasc? în continuare ocupantul sovietic nu sunt lipsite de temei.

Autoarea memoriilor descrie vagoanele în care au fost urca?i deporta?ii: „Vagoanele pentru transportarea animalelor nu erau mari, în ele erau ni?te „nare", lai?e din scânduri, lungi ?i late la ambele capete ale vagonului. [Aici enkavedi?tii] au ticsit cinci familii de 25 de persoane - familiile ?oimu, Onea, Dub?lari, Ghirvas ?i... familia activistului..." (p. 134). Maria ?oimu nu-i divulg? numele pentru c?, consider? autoarea, „urma?ii lui nu poart? vina pentru tic?lo?ia tat?lui lor" (p. 135). Autoarea men?ioneaz? cazul când, în condi?ii deficitare, acest „I.P." a împrumutat bani de la Profirie ?oimu ?i se întreb?: „Dar aceast? bun?tate cum i-a fost r?spl?tit??" Maria Nestor-?oimu scrie c? acest activist a fost „pisari", adic? con?opist care avea scrisul cite?, la consiliul s?tesc, ?i fiind în aceast? func?ie „a întocmit listele de deportare, f?r? s? se gândeasc? la faptul c? îl vor deporta ?i pe el cu familia, al?turi de cei stabili?i de dânsul" (p. 135).

Bineîn?eles, nu un con?opist a stabilit lista familiilor pentru deportarea în Siberia, erau al?ii, cel pu?in - pre?edintele consiliului s?tesc, „I.P." fiind doar pisari. Nu poate fi exclus? ?i contribu?ia lui la alc?tuirea listei, dar nu el a fost principalul, dovad? în plus fiind faptul deport?rii lui cu întreaga familie. A?a cum remarc? autoarea, el a fost folosit, apoi „dup? ce nu au mai avut nevoie de el, l-au deportat". Maria Nestor-?oimu încheie acest pasaj astfel: „Dar l-am iertat...Dumnezeu cu el!" (p. 135).

Autoarea memoriilor ?i-a amintit condi?iile deport?rii din R.S.S.M.[4] în Siberia. B?rba?ii, inclusiv so?ul autoarei, Porfirie ?oimu, au fost separa?i de familii, urca?i în alte trenuri. Din acel moment Maria Nestor-?oimu nu ?i-a mai v?zut so?ul. Mail mai târziu, deja dup? reabilitare, în rezultatul multor eforturi, autoarea memoriilor a aflat c? Porfirie ?oimu a fost împu?cat de sovietici la 8 august 1942 (avea 38 de ani), în lag?rul de exterminare din ora?ul Ivdel, situat la o distan?? de 300 de km nord de Sverdlovsk (ast?zi, Ekaterinburg - n.a.). Dup? revenirea în Moldova, autoarea s-a interesat de lag?rul din Ivdel, unde a murit so?ul ei. A publicat în carte din memoriile unor supravie?uitori ai lag?rului - Ion M. Ciobanu ?i Petru Bun?cale (p. 174-175).

Maria Nestor-?oimu expune în ce mod au fost du?i basarabenii în Siberia, condi?iile din vagon: „În vagonul nostru era un singur b?rbat, fostul activist, care era l?sat s? ne aduc? mâncare ?i ap?. Ne d?deau adesea ni?te sup? din f?in? de maz?re, f?r? gust, ca ni?te l?turi; nu puteam s? o mânc?m ?i de multe ori o v?rsam pe gaura care era pe peretele lateral al vagonului ?i ne servea de W.C." (p. 183). În vagonul, în care era Maria Nestor-?oimu, „c?l?torea" ?i so?ia fostului primar din Parcani, Maria Ghervas, care n?scuse în vagon o feti?a, dar care murise datorit? condi?iilor insuportabile. Împreun? cu al?i basarabeni, familia ?oimu (mama ?i copiii) a ajuns în ora?ul Ta?tagol, de acolo, cu c?ru?ele, a fost dus? în ora?ul Spask (Altai, p. 185). Dar nu a stat aici decât o s?pt?mân?, dup? care a fost urcat? din nou în vagon („în vagoane - înghesuial?, p?duchi, nu era ap?", p. 186) ?i adus? la Novosibirsk. Acolo, a fost urcat? pe un ?lep, ata?at de un vapor, ?i dus? la nord. Maria Nestor-?oimu î?i aminte?te: „Când ne îmbarcam în ?lep, o femeie tân?r?, cu o feti?? de vreo doi ani?ori în bra?e, probabil c? ?i-a închipuit ce o a?teapt? ?i nu a rezistat... ?i-a f?cut semnul crucii ?i s-a aruncat cu copila?ul în valurile râului Obi, care imediat au înghi?it-o, ducând-o mai la vale..." (p. 187).

Pe râul Obi prizonierii basarabeni ai Gulagului au mers 360 de km spre nord ?i au fost coborâ?i în satul Staraia Zagorka, cândva centru raional. De aici basarabenii au fost du?i în satul Anastasievka (autoarea descrie localitatea, p. 188 ?i urm.). Maria Nestor-?oimu scrie c? basarabenii au fost repartiza?i pe la casele localnicilor: „Am tr?it în casa fostului preot, care nu s-a mai întors din lag?rul stalinist. În cas? tr?iam multe familii, nu aveam nimic: nici haine, nici a?ternut, nici tacâmuri, nici m?car un lighean s? ne sp?l?m, de aceea era o mizerie nemaipomenit?! S?r?cie, foame, frig, p?duchi..." (p. 189). Fiindc? în odaia care le-a revenit nu era sob?, Maria cu alte moldovence a construit o sob? asemenea celor din Basarabia. Pentru ca s? supravie?uiasc? în condi?iile noi, basarabencele, inclusiv Maria Nestor-?oimu, s-au angajat în diverse munci pe la localnici, primind în schimb produse alimentare sau haine.

Autoarea scrie: „Am avut înc? de acas? vreo 60 de ruble ?i cump?ram numai strictul necesar: chibrituri, s?pun, sare. Pâine ne d?deau pe cartele: mie, 400 de grame pe zi, iar la copii câte 200 de grame. Am avut noroc, deoarece m-am angajat ca sanitar? într-o cas? de copii..." (p. 191). Basarabenii erau obliga?i s? r?mân? în localitatea în care fuseser? repartiza?i: „F?r? învoire nu aveam voie s? plec?m undeva. To?i cei maturi eram obliga?i de dou? ori pe lun?, s? ne prezent?m la sovietul s?tesc ca s? ne înregistr?m" (p. 191). Din cele scrise de autoare constat?m ?i alte greut??i, cu care s-au ciocnit basarabencele ?i copii lor: nu ?tiau ruse?te, erau mânca?i de ?ân?ari, de care nu se puteau proteja (asta pe lâng? foametea ce o îndurau permanent, munca extenuant?, bolile cu care se confruntau ?i nu le puteau trata den cauza lipsei de medicamente ?i de medici). „Bietele femei, scrie Maria, nu aveau cu ce s? se îmbrace ?i mai furau câte un sac de la colhoz ?i-?i f?ceau câte o fust?. Umblau brigadierii pe la basarabence ?i adunau sacii înapoi pe unde îi g?seau..." (p. 201-202).

Maria Nestor-?oimu a fost martor? ?i prezint? în cartea dat? numeroase cazuri de moarte a basarabenilor, afla?i în condi?ii mizerabile. Astfel, a fost cazul Valentinei C?lin, care se îmboln?vise de pneumonie acut?. „Nici medicamente, nici medic în sat nu erau, în raion la spital plecarea s-a t?r?g?nat, c?ci f?r? învoirea comandamentului nu aveau voie s? plece... ?i a murit frumoasa fat? de 18 ani. Nu peste mult timp a murit ?i Ionic? C?lin. Am v?zut cum în toiul nop?ii i-a podidit sângele pe nas ?i pe gur?, s-a zb?tut în bra?ele mamei sale ?i s-a stins b?iatul de 15 ani, pe cuptorul unde a dormit ?i a z?cut toat? iarna. Plângeau în?bu?it p?rin?ii ?i fra?ii lui Ionel, plângeam ?i noi, femeile din cas?, c?ci aveam ?i noi copii ?i nu ?tiam ce-i a?teapt?..." (p. 203).

Un alt caz - cel al familiei B?rbieru, deportat? din Soroca. Capul familiei a murit în lag?rul din Ivdel. Al?turi de al?i basarabeni, so?ia lui s-a chinuit cu copii în Anastasievka. Maria Nestor-?oimu men?ioneaz?: „B?iatul cel mare al doamnei B?rbieru, Vitalie, licean în clasa a zecea la Soroca (înainte de deportare - n.a.), era atât de slab, încât nimeni nu-l lua la lucru. S-a pornit bietul b?iat cu cer?itul ?i nu s-a mai întors. Cine ?tie unde i-au putrezit oasele?! Cel mai micu? de opt luni, a murit chiar la început. Mai târziu a murit Tanea, liceanc? din clasa a opta, de peritonit?, c?ci mama nu a putut s-o duc? la spital, f?r? învoire ?i nici nu avea cu ce s-o duc?. Fiica, Mila, a murit mai târziu... a r?mas doar doamna B?rbieru singur?. Dup? reabilitare s-a întors în Soroca ?i a murit ?i ea. Din aceast? familie nu a r?mas în via?? nici unul!" (p. 208). Autoarea memoriilor a relatat ?i multe alte cazuri de acest fel, când au murit oameni tineri ?i în vârst? datorit? politicilor sovietice de atunci.

Autoarea memoriilor a descris chinurile muncii cu instrumente (unelte) primitive, fie la muncile câmpului, fie la t?iat p?durea, despre lipsa total? a securit??ii muncii, despre condi?ii neprotejate la muncile d?un?toare s?n?t??ii (de ex., la tratarea cerealelor cu substan?e speciale a cerealelor destinate sem?natului, p. 218). Ea a expus via?a cotidian? din localitatea ?egarca, în care se mutase cu traiul familia Nestor-?oimu (p. 259 ?i urm.). Maria Nestor-?oimu a repovestit via?a tragic? a altor deporta?i (a familiei Pârâianu, de ex., p. 249 ?i urm.). M?rturisirile Mariei Nestor-?oimu despre supravie?uirea în Siberia a familiei ei, a altor familii, dar ?i moartea prematur? a multor prizonieri ai politicii represive sovietice, aplicate fa?? de basarabeni, sunt documente de o importan?? deosebit? la cunoa?terea esen?ei totalitarismului stalinist.

Partea a doua a c?r?ii (p. 269 ?i urm.) a fost scris? de Elena ?oimu-Postolachi, fiica Elenei Nestor-?oimu. M?rturisind despre via?a deporta?ilor basarabeni în Siberia, Elena ?oimu-Postolachi men?ioneaz?: „Când scriu, dar scriu mai mult noaptea, ca s? m? pot concentra în lini?te, îmi apare în ochi toat? via?a noastr? nenorocit?. Parc?-i v?d pe to?i chinui?ii din surghiun, parc? m? v?d ?i pe mine în acea robie: asuprit?, nedrept??it?, suferind de frig ?i de foame, muncind din greu... ?i m? cuprinde o jale atât de mare, încât nu m? pot opri din plâns! Îns? via?a continu?" (p. 270).

Elena ?oimu-Postolachi ?i-a amintit de traiul greu din Siberia: „...Îmi amintesc cum în prima iarn? [în Siberia A.P.], în camera în care eram 16 suflete, mama a copt pe „burjuic?", adic? plita de fier, ni?te turte amare din f?in? neagr? la un loc cu ni?te colb m?runt de la moar?. Nici nu le puteam înghi?i. Ele se mai pârleau pe plit? ?i noi ne în?du?eam de fum ?i de miros greu ?i înec?cios" (p. 274). Deosebit de greu au dus-o basarabenii înspre prim?var?; au fost nevoii s? adune cartofii r?ma?i peste iarn? în câmp sau s? m?nânce diverse r?d?cini de plante (crin s?lbatici, de ex., p. 275). Condi?iile de munc?, remarc? autoarea, erau peste puterile oamenilor (p. 276). Dup? absolvirea ?colii de cultur? general?, Elena ?oimu-Postolachi a mers la Tomsk pentru a se înscrie la una din facult??i. Autoarea scrie: „Pentru copiii deporta?ilor, califica?i ?i ei drept deporta?i, u?ile universit??ilor ?i colegiilor prestigioase erau închise. Era anul 1948. Am trecut aproape pe la toate institu?iile de înv???mânt din Tomsk, dar nic?ieri nu m? primeau" (p. 286). În sfâr?it, Elena ?oimu-Postolachi s-a înscris la Colegiul Agricol, la specialitatea „Hidrotehnica ?i ameliorarea solurilor", pe care l-a absolvit cu brio. Dar pentru a supravie?ui, a fost nevoit? s? doneze sânge contra câtorva ruble: „În fiecare lun? timp de trei ani la rând eu donam câte 300-500 de mililitri de sânge, dar câteodat? ?i mai mult, ca s? pot supravie?ui, c?ci cu bursa de 14 ruble nu era posibil de tr?it. În anii studen?iei am donat vreo cincisprezece litri de sânge" (p. 291).

Memorialist? a scris despre soarta fratelui ei Mihail, devenit bun medic (p. 301 ?i urm.), despre soarta tragic? a familiei Bodiu ?i ajunge la concluzia c? deportarea a constituit o adev?rat? „fabric? a mor?ii" (p. 334). A fost men?ionat? moartea dictatorului Stalin, reabilitarea, repatrierea. Dar în R.S.S.M. pe deporta?i i-a a?teptat „Gulagul" de dup? Gulag: respin?i cu ostilitate de administra?iile locale, neprimindu-?i înapoi averile, care, între timp, fuseser? devastate sau au degradat datorit? nep?s?rii sau lipsei spiritului de gospodar al noilor st?pâni, purta?i prin instan?e în c?utarea drept??ii. „Când ne-am întors din Siberia, scrie Elena ?oimu-Postolachi, pe la casa noastr? nici nu am trecut, c?ci era dureros. Bine m?car c? era spital în ea ?i nu altceva. Trecusem pe lâng? casa bunicilor, în care atunci era magazin, iar peste timp i-au dat-o lui Luca P., care nu a îngrijit-o ?i astfel ea s-a distrus. A r?mas f?r? verand?. P?mântul din jurul casei nu-l lucra, m?car pentru necesit??ile familiei. Ni?te lene?i. To?i pomii roditori i-au t?iat pentru foc ?i au început alunec?rile de teren..." (p. 346).

Maria Nestor-?oimu nu a trecut cu vederea comportamentul reprobabil al unor basarabeni care, având gospod?rii sau venituri modeste, s-au încovoiat în fa?a ocupantului sovietic, formând baza politic? a regimului bol?evic în teritoriul cotropit. Astfel, autoarea remarc?: „Imediat dup? ce sovieticii au intrat în Basarabia, au fost demi?i primarii, s-au format soviete (consilii - n.a.) s?te?ti ?i or??ene?ti, conduse de lichele care au contribuit ?i au participat mai târziu la deport?rile noastre" (p. 128). Maria Nestor-?oimu a prezentat cazul con?opistului I. P., care a alc?tuit lista deporta?ilor din satul
Parcani, r. Soroca ?i care fusese ?i el deportat.

La rândul ei, Elena ?oimu-Postolachi aduce în circuitul ?tiin?ific cazul altui colabora?ionist, de aceast? dat? - un nemernic. Din m?rturisirile f?cute dnei Elena ?oimu-Postolachi de c?tre Tatianei Iva?cu, n?scut? în 1926, în F?le?ti, familia ei a fost deportat? în 1941. La acel moment ea, Tatiana, nu era acas? ?i pe ea n-au ridicat-o. Având 15 ani, Tatiana mereu era chemat? la consiliul local, ?antajat?, amenin?at? etc. Asta pentru, a?a cum scrie Elena ?oimu-Postolachi, „un potlogar, activist din sovietul (consiliul - A.P.) s?tesc, un golan, a pus ochii pe Tatiana, c? era tare frumoas? ?i i-a spus c? are s-o scape de deportare dac? se va m?rita cu el... Ea l-a refuzat pe nemernic, l-a respins categoric ?i atunci i-au fabricat învinuiri, au arestat-o ?i au condamnat-o f?r? vin? la ani grei de pu?c?rie" (p. 181).

Elena ?oimu-Postolachi revine asupra subiectului referitor la rolul nefast al colabora?ioni?tilor basarabeano-sovietici: „Mult r?u au f?cut antihri?tii ?i cozile de topor. E un adev?r amar pe care tinerele genera?ii ar trebui s? le cunoasc?" (p. 270). ?i mai e ceva de remarcat: ?i dup? reabilitare (ceea ce înseamn? c? autorit??ile statului au recunoscut c? persoanele respective au fost deportate f?r? nici un temei, ca s-a comis un abuz, o form? de represiune neîntemeiate), fo?tii deportai erau maltrata?i ?i înjosi?i. Elena ?oimu-Postolachi scrie: „Odat?, o coleg? profesoar?, so?ia unui ?ef comunist în raion, m-a întrebat cu ironie: „Tat?l matale a fost pop??" De parc? nu ?tia cine au fost p?rin?ii mei! I-am r?spuns calm c? tat?l meu a fost un om cumsecade, cu studii superioare ?i a fost condamnat la moarte [fiind] nevinovat, dar dup? ce dânsa a plecat din cancelarie am plâns, pentru c? ea ?tia tare bine cine au fost p?rin?ii mei. A vrut s? m? r?neasc?. Fiul dumneaei azi e mare demnitar în Chi?in?u. A început activitatea în partidul comunist, apoi s-a strecurat în alte partide ?i alte slujbe ?i afaceri, unde se poate tr?i mai bine, f?r? mare munc? ?i efort" (p. 349). Este de re?inut acest moment: activi?tii comuni?ti de atunci ?i-au promovat odraslele în posturile de conducere de ast?zi ale independentei Republici Moldova.

Cartea beneficiaz? de o prefa??, semnat? de poetul Nicolae Dabija (p.7-10), de o Postfa??, semnat? de istoricul Silviu B. Moldovan (p. 395-407), ?i de câteva Reflec?ii asupra unei c?r?i (p. 409 ?i urm.)

Câteva obiec?ii.

Cartea recenzat? constituie o surs? de documentare deosebit de important?. R?mânem recunosc?tori autoarelor pentru efortul depus în elaborarea acestei c?r?i care are un loc meritat în galeria memoriilor celor ce au supravie?uit Gulagul. Cu regret, cartea con?ine câteva erori regretabile.
- Nu din vina autoarelor ?i nu din rea inten?ie pe coperta c?r?ii, apoi retip?rit? la pagina 5, apare o imagine care nu se refer? la deportarea basarabenilor în Siberia. În fotografia publicat? apare o coloan? de oameni, îmbr?ca?i în haine de iarn?. Militarii ce înso?esc coloana de civili, sunt în mantale, ceea ce demonstreaz? c? ceea ce a fixat aparatul de fotografiat s-a întâmplat iarna. Sau, deport?rile din R.S.S.M. au avut loc vara ?i altfel, decât e prezentat în imagine (deporta?ii au fost ridica?i din casele lor ?i urca?i în c?ru?e sau ma?ini, du?i la sta?iile de c?i ferate, acolo urca?i în vagoane ?i du?i în Siberia; chiar Maria Nestor-?oimu scrie despre asta). Se pare, c? în cazul acestei imagini este vorba de alt? categorie de condamna?i (ar putea fi evrei), iar militarii care-i înso?esc par a fi germani sau, poate chiar români. Cu regret, Larisa Postolache, îngrijitoarea coper?ii, nu a indicat sursa de unde a fost preluat? fotografia. Aceea?i situa?ie cu fotografia de la pagina 134, de unde-i?
- E scris: „În 1941 a început Al Doilea R?zboi Mondial" (p. 51). Cel de-Al Doilea R?zboi Mondial a început la 1 septembrie 1939.
- În carte de mai multe ori s-a afirmat: „Elena Alistar - unica femeie membru al Sfatului ??rii". Nu a fost unica, a mai fost Nadejda Grinfeld[5].
- „P?rintele comunismului din Rusia, ?i anume Karl Marx" (p. 127). K. Marx a fost întemeietorul comunismului, numit „?tiin?ific" ?i a f?cut acest lucru fiind în Germania. În Rusia aceast? teorie a fost dezvoltat? de V. I. Lenin.
- Decizia Cur?ii Constitu?ionale din 1922 despre P.C.U.S. (p. 169); corect - din 1992.

Aceste gre?eli, îns?, nu diminueaz? valoarea de document istoric al memoriilor celor dou? autoare: mama - Maria Nestor-?oimu, ?i fiica - Elena ?oimu-Postolachi.
6 mai 2018

---------------------------------------------------------
[1] Maria Nestor-?oimu, Elena ?oimu-Postolachi. Surghiunul. Drumul p?timirilor prin Siberia de ghea??. M?rturisiri ale victimelor regimului comunist de ocupa?ie, Bucure?ti, Editura EIKON, 2017, 422 p.
[2] Deporta?i din comuna Parcani, raionul Soroca: ?oimu Porfir M., preot, fost membru al Partidului Na?ional Liberal, condamnat în 1941 la pedeapsa capital?, ?oimu Maria E., so?ia, n. 1911, ?oimu Elena P, fiica, n. 1931, ?oimu Mihail P., fiul, n. 1934. În: Cartea Memoriei. Catalog al victimelor totalitarismului comunist, vol. III, Chi?in?u, Editura ?tiin?a, 2003, p. 403.
[3] Cartea Memoriei. Catalog al victimelor totalitarismului comunist, vol. III, p. 403.
[4] Abreviere de la Republica Sovietic? Socialist? Moldoveneasc?, stat creat la 2 august 1940 pe teritoriul Basarabiei r?pite, dar f?r? sudul ?i nordul provinciei ?i cu alipirea câtorva raioane din stânga Nistrului.
[5] Basarabia în actul Marii uniri din 1918. Bessarabia in the Great Unuion of 1918 (editori Ion ?urcanu ?i Mihai Papuc), Chi?in?u, Editura ?tiin?a, 2017, p. 170.

footer