Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Lector univ. dr. Alexandru M?rchidan   
Duminică, 05 Noiembrie 2017 19:27

Eu Simah prefectul RomeiEste titlul primei c?r?i traduse în limba român? a profesorului universitar Thomas Molnar, ap?rut? în 2013 la editura Logos, edi?ia original? în francez? fiind publicat? în anul 1999. Traducerea apar?ine profesorului sibian Manuel Valeriu, cel care a f?cut accesibil? publicului român o alt? lucrare a lui Th. Molnar, „Modelul deformat. America, de la Tocqueville la Carter" (editura Logos, 2016). De asemenea, traduc?torul a ?i prefa?at cele dou? c?r?i, f?când dovada unui interes aparte pentru problematica reg?sit? în opera tradus?. Este cazul fericit când în întâmpinarea unui autor valoros vine nu „doar? un traduc?tor, ci ?i un bun receptor al mesajului ?i un partener de dialog.

Vasta experien?? de via??, cultura enciclopedic?, activitatea publicistic? deosebit? (numeroase articole, 44 de c?r?i, scrise în englez?, francez?, italian?, maghiar? ?i traduse în diverse limbi) ?i integritatea moral? îl recomand? pe Thomas Molnar drept unul dintre cele mai lucide personalit??i ale elitei culturale ?i intelectuale; un diagnostician al îmboln?virii civiliza?iei moderne de spiritul mecanicist, care, dincolo de analizele pertinente pe aceast? tem?, are meritul de a aduce cititorilor o sintez? a gândirii europene cu urcu?urile ?i coborâ?urile sale. Printre cele mai importante subiecte abordate de autorul maghiar în opera sa, întâlnim: înlocuirea elitelor autentice de „manageri?, „exper?i?, „conceptuali?ti?, „guvern mondial?, „agen?ii? etc.; încercarea de a lua locul lui Dumnezeu, de a re-crea lumea, respingând Taina Întrup?rii în numele „atotputernicei? ra?iuni; anularea vie?ii interioare; relativismul moral; egalizarea socio-cultural?, de unde apari?ia unei monoclase globale, ale c?rei caracteristici sunt enun?ate numai prin termeni ce exprim? un minus: anonim?, impersonal?, amoral?, f?r? identitate; domina?ia lumii în numele ideologiei pie?ei ?i a profitului. Rezultatul major al acestor descompuneri este nihilismul, ultima treapt? a revoltei împotriva a tot ceea ce este, inclusiv împotriva faptului de a exista.

O lucrare atât de atent? în analiz?, de concentrat? în idee ?i model de discen?mânt, merit? o aten?ie deosebit?. Thomas Molnar, poate cel mai preocupat de locul spre care se îndreapt? lumea ?i cel mai competent, este ?i cel mai cinstit, în sensul c? nu acoper? dezastrele observate cu termeni ce ar avea menirea s? ne ofere false speran?e. Se întrez?re?te îns? de fiecare dat? nedejdea c?, în procesul de alunecare în gol, omenirea se va opri cumva. Problema principal? asupra c?reia î?i îndreapt? aten?ia în cartea „Eu, Simah, prefectul Romei", urmat de „Omul ?i ma?ina" (dou? studii în aceea?i carte) este dac? declinul actual - ale c?rui r?d?cini teoretice pornesc de la Democrit - este unul ireversibil, din moment ce Temele Esen?iale (Logosul, Na?iunea, Biserica, Universitatea, Cultura), ce au avut totdeauna rolul de echilibrator ?i de continuitate a umanului, sunt n?ruite sistematic, de parc? cineva ar purta de grij? s? se întruneasc? cele mai potrivite condi?ii pentru ca pilonii unui edificiu solid s? se macine. Iar cei care în?eleg fenomenul pot doar s? spun? lucrurilor pe nume, observând îns? c? sunt martori neputincio?i ai distrugerii.

Simah, prefect al Romei, n?scut în anul 346 d. Hr., vede ?i în?elege c? Roma pe care o ?tia, precre?tin?, va pieri negre?it ?i nu poate face altceva decât s? urm?reasc? fiecare etap? a acestui fenomen. Thomas Molnar este ?i el observatorul sufocat de apari?ia unui ethos ?i a unui limbaj atestând for?a schimb?rii ce distruge tot ce avea sens pentru persoana bine a?ezat? în valori morale perene, cele cre?tine fiind expresia lor cea mai luminoas?. Sunt îns? foarte mari diferen?ele concrete între cele dou? lumi (a lui Simah ?i a lui Molnar), dar ?i între cele dou? tipuri de transform?ri ale unor ethos-uri ce au stat vreme îndelungat? la baza form?rii unui model uman. De aceea, analogia între situa?ia lui Simah ?i cea a lui Molnar nu trebuie s? duc? la confuzii. În primul rând, se vede c? fiecare se afl? f?r? voia sa în rolul tragic al Cassandrei, ca voce lucid? dar neputincioas? anun?ând transform?ri majore în toate dimensiunile principale ale modului, considerat integru, de a fi. În al doilea rând, apare diferen?a dintre Simah ?i Molnar: pentru roman, schimbarea era perceput? ca fiind rea; pentru Molnar, schimbarea accentuat? violent în pragul mileniului trei este foarte rea: „Iat? de asemenea motivul pentru care Simah putea s? se salveze de disperare: mediul schimba zeii, dar sacrul r?mânea. Dimpotriv?, America din a doua parte a secolului al XX-lea nu e nici m?car p?gân?, e [...] o societate civil? plat? ?i materialist?, o putere planetar? ocupat? doar cu afacerile ?i cu secularizarea pe care acestea o necesit? ?i o impun. Pe scurt, un imperialism f?r? imperiu? (p. 33); „Simah al nostru nu era aproape deloc pesimist - era chiar fericit, am zice noi - pentru c?, al?turi de el, cre?tinii Ambrozie ?i Augustin aveau s? reia lupta pentru civiliza?ie. O alt? civiliza?ie, dar cu aceea?i piatr? ?lefuit?, cu acelea?i creaturi pictate, umane ?i animale, cu aceea?i c?utare a armoniei, cu aceea?i sete de transcendent. Nu era o adev?rat? ruptur?. Prin cea?a evenimentelor, z?rim salutul amical pe care ?i-l adreseaz? prefectul Urbei ?i episcopul de Hipona. Un salut reconfortant ?i valabil pân? în zilele noastre? (p. 95).

De altfel, Simah avea numero?i prieteni cre?tini, printre care se afla ?i Sfântul Ambrozie, lucru posibil datorit? educa?iei clasice comune, a continuit??ii lumii în jurul unei axe recognoscibile (presupunând ierarhie, polarizare), datorit? p?str?rii semnifica?ei cuvintelor dincolo de noile realit??i. Acum îns?, Temele Esen?iale, cum le nume?te Molnar, se pulverizeaz? sub ochii no?tri, nu f?r? a g?si rapid m??ti-sloganuri cu rolul de a lini?ti con?tiin?ele. De aici ?ocul unui reprezentant (precum Molnar) al lumii ordonate – dincolo de variatele dezordini întâlnite – în fa?a ascenden?ei unui mod de a tr?i neavând ?i neacceptând vreun reper: totul începe ?i se încheie cu bunul plac tiranic. Este un trai ce nu are nimic de-a face cu Via?a ?i Adev?rul. Un solipsism-închisoare, ale c?rei gratii au culorile moderne ale alien?rii ?i ale simulacrelor de libertate, credin?? ?i iubire, adic? libertinaj, supersti?ie, sex.

Anii '60 ai secolului trecut au dat semne evidente privind descompunerea Temelor Esen?iale, autorul prezentând atât fapte obiective cât ?i ecoul lor în gândirea ?i sensibilitatea sa. Aceste teme sunt Fran?a, simbol (pentru un „apatrid", a?a cum se autodefine?te Th. Molnar) al na?iunii culturale de care autorul simte c? apar?ine; Biserica, p?str?toare ?i continuatoare a sacralit??ii; Universitatea, fundamentul cultural solid ce trebuie s? formeze dintr-un tân?r un gentleman al societ??ii respective; Cultura, având rolul de a cultiva pe solul uman personal ?i social armonia dintre Adev?r, Bine ?i Frumos. Toate aceste Teme formeaz? sistemul circulator al omenirii, modalitatea prin care oamenii ?i-au putut comunica - de la o genera?ie la alta, de la un neam la altul, de la un spa?iu la altul - asem?n?rile ?i diferen?ele, fiind unii în raport cu ceilal?i reperabili ?i identificabili. Sigur, Universitatea ca institu?ie de educa?ie, a?a cum e în?eleas? de la apari?ia sa, nu a apar?inut tuturor timpurilor ?i civiliza?iilor, dar întruchipeaz? formarea superioar? ?i, cel pu?in în spa?iul vast cucerit de lumea greco-latin?, ea a l?sat urme f?r? de care Europa nu ar fi fost aceea?i.

Despre Fran?a, a c?rei limb? ?i cultur? autorul le-a iubit nespus, el afirm? c? ?i-a tr?dat istoria ?i civiliza?ia str?veche, c?zând în preluarea (nu doar imitarea!) în propriul fel de a fi a modelului american chiar ?i atunci când dorea s? arate c? este împotriva t?v?lugului de peste Atlantic. Avântul avangardismelor de tot felul, alterarea stilistic? prin jargon, explica?ii greoaie unde înainte literatul de vi?? nobil? aducea claritatea printr-o imagine, con?inutul tulbure, încâlcit, obsesia pentru introspec?ie („efectul Freud? în literatur?), terminologia f?r? coresponden?i în discursul interior, noua religie reprezentat? de tehnologie, pedagogia progresist?, sociologia matematizat?, filosofia sectar? (a „presupunerii?), dezvoltarea disciplinelor umaniste dup? model mecanic, prin deconstruc?ie ?i structuralism - sunt simptomele cele mai importante ale tr?d?rii Fran?ei (poate fi în?eles în ambele sensuri, ca agent ?i ca obiect al tr?d?rii). Evenimentele din mai 1968 au reprezentat începutul americaniz?rii Fran?ei ?i a Europei, fiind acelea?i scene privite de autor în New York: „ruptura structurilor ?i a leg?turilor sociale, apari?ia unor fisuri în familie ?i în ?coal?, banalizarea aspectelor vie?ii ?i, mai apoi, efectele nefaste din arhitectur? (Pyramide du Louvre, Beaubourg, coloanele lui Buren, Opéra Bastille). Parisul nu mai era Paris. Depersonalizarea, desacralizarea învinseser?. [...] Neputând [burghezia gaullist?, n.n.] s? imite « Curtea de la Versailles », obiectul imita?iei era America ?i destr?b?larea ei, mai ales a clasei de mijloc, ideologia ei interminabil sarcastic?, formulat? pentru cucerirea galaxiei. [...] Rezultatul: familii devenite victime ale noii mobilit??i sociale; ?coal? permisiv?, imigra?ie s?lbatic?, fapt care aducea, aparent paradoxal, condamnarea diversit??ii atât de promovate prin slogane? (p. 23).

În art? asist?m la o renun?are (premiat?, deci încurajat?) subit? la toate regulile. Clasicismul antichit??ii grece?ti ?i cre?tinismul, ambele având o ax? metafizic?, creau în interiorul unui cadru, acesta presupunând reguli, metode, limite, evolu?ie în timp, armonie, obiectiv care transcende omul. „P?trunderea Americii a însemnat nu atât forme noi, cât abandonul formelor. Era începutul debandadei: în moravuri, în maniere, în stil, în viziunea asupra lumii. [...] Cultul bizarului ?i al absurdului? (p. 24). Luciditatea unui adev?rat european se afl? în contrast izbitor cu perfidia ideologilor Europei unite, o inven?ie-tr?dare, cum o nume?te Th. Molnar, pe care Fran?a a acceptat-o pentru a g?si ceva cu care s?-?i f?ureasc? o „faim? de doi bani?, singura pe care o mai putea avea dup? 1945. Tr?darea, simbolizat? de moneda euro, a camuflat-o îns? în a?a-zisa rezisten?? fa?? de superputerea de peste ocean. Problema general?, putem spune, este c? în lumea unde modelul mecanic, repetitiv ?i eficient, încarnat de ma?in?, câ?tig? zilnic teren în fa?a spiritului socratic ?i cre?tin centrat pe via?a interioar?, fiecare na?iune a devenit un fel de Fran?? de dup? mai 1968.

Critica la adresa reformelor Bisericii (Catolice, Th. Molnar fiind el însu?i catolic conservator) începe cu referirea la evenimentul religios major desf??urat în primii ani ai aceluia?i deceniu, al ?aselea, anume Conciliul Vatican II. F?r? a intra în detaliile ?i motiva?iile acestei revolu?ii, m? opresc asupra unor efecte: „teologii lumii noi ader? la acelea?i programe - în privin?a «problemelor zilei» - ca ?i ideologiile laice, agen?ii de publicitate ?i politicienii. În concluzie, Biserica propune o lume laic?, social-democrat? ?i comercial?, ?i «vinde» globalizarea planetar? cu acela?i con?inut ?i cu aceea?i fervoare ca ?i O.N.U., N.A.T.O. ?i birocra?ii de la Bruxelles? (pp. 30-31). Religia ?i cultura, afirm? Molnar, sunt cele care duc la conturarea unui sens interior, a unui fundament de judecat? în func?ie de care se realizeaz? adev?rata ierarhie din cadrul reflec?iei: „inteligen?a trebuie adesea (mereu?) s? se supun? judec??ii morale, iar aceasta credin?ei, f?r? fanatism, dar ferm?; în schimb, „tenta?ia noastr? major? este aceea de a adera la iluzii, capcan? foarte periculoas?, fiindc? e marcat? de idolatrie: indolen?? a reflec?iei, prea mult? stim? de sine ?i infatuare, fals sentiment de plenitudine. Pe scurt, orgoliu, absen?a modestiei? (p. 32).

Pa?ii înapoi f?cu?i de Biseric? pentru o „conciliere? cu lumea laic? au dus la o conciliere cu patimile ei, nu cu adâncul omenesc pentru a-i alina r?nile; acest regres poate fi comparat cu mic?orarea luminii farului, ducând inevitabil la r?t?ciri fatale pentru mul?i dintre cei care caut? un reper s? ajung? cu bine la ??rm: „Dar e vorba de mult mai mult decât de moravuri depravate. Lumea a mai v?zut a?a ceva. Nou? e lichidarea for?at?, statal? dar deja mondial?, a structurilor familiale, sociale, de la b?rbat la b?rbat, de la b?rbat la femeie. Familii de lesbiene cu dreptul de a adopta copii; culte orgasmice; jocuri sexuale la ?coala primar?; interdic?ia ca p?rin?ii s?-?i spun? cuvântul atunci când fiica lor concepe, apoi avorteaz?; secte satanice; scene de viol urmate de tortur? ?i de omor autorizate pe video de Curtea Suprem?, în numele libert??ii de expresie? (p. 34); „Mai mult decât Simah, eu îmi dau seama de decaden??, de sfâr?itul, nu al unei epoci, ci al unei reconstruc?ii posibile. Noi nu am schimbat mobilele, am demolat casa? (p. 35).Universitatea, cea de-a treia Tem? Esen?ial?, nu se afl? deloc într-o situa?ie mai bun?. Dup? al Doilea R?zboi Mondial, „piramida ?colar??, construit? înc? de pe vremea lui Platon ?i Aristotel din discipline care s? asigure cunoa?terea ?i contemplarea cu scopul de a te în?l?a la esen?ial, a fost d?râmat?. Aceasta nu stopeaz? setea fireasc? de adev?r a tân?rului, îns?, în lipsa cadrului care s? vin? în întâmpinarea unei nevoi vitale, antenele morale sl?besc ?i studentul („produsul universitar?) se va înregimenta în tristul mecanism social, perpetuându-l: „În locul adev?rului, se inculc? un relativism devastator, dispre?ul fa?? de profesori, revolta contra programelor lipsite de valoare, care fac din el o fiin?? distrat?, lipsit? de curiozitate, cinic? – finalmente un nihilist în miniatur?. Povara unei politici ?colare gândite ca o afacere devine în curând ap?s?toare pentru el. Pentru un salariu bun ?i o adaptare la societate, el accept? s? î?i goleasc? sufletul? (p. 39). A gândi politica ?colar? ca o afacere înseamn? s? faci o prioritate absolut? din profit acolo unde nu este deloc recomandat. În lumea antic?, universitatea era modelat? de un grup restrâns în jurul unui Platon ?i aspirând s? cunoasc? esen?a lucrurilor, în aba?ia medieval? ea aspira la un dincolo spiritual, iar în lumea contemporan? universitatea este conceput? dup? modelul industrial, uzina în care muncitorii produc instrumentele bun?st?rii; acesta este campusul luat cu asalt în fiecare an de masele viitorilor produc?tori.

Universitatea a devenit un auxiliar al multiplelor tranzac?ii ale pie?ei, impunând tot mai mul?i tehnicieni ?i speciali?ti, astfel încât înv???mântul (cândva) universitar s-a încadrat în rubrica ?colii tehnologice. De aceea diplomele emise nu au acoperire cultural?, ci reprezint? „ni?te certificate de competen?? tehnico-birocratic?? sau „un fel de carnet de membru de sindicat?. Pentru a da impresia de echilibru, „tartuferia" a introdus sub eticheta de „cultur? umanist?? discipline de psihologie, de cooperare, de human management, de promovare a în?elegerii rasiale sau între sexe, având rolul „de a înlesni colaborarea între lucr?torii uzinei-planet?. [...] Goethe, scriind c?tre Frau von Stein, în 1786, afirm? c? «lumea noastr? (deja!) devine un mare spital, în care fiecare dintre noi e infirmierul celuilalt». [...] poetul german a sesizat deja apari?ia unui tip uman, jalnic ?i smiorc?it, omul «transparent» al filosofiei moderne, care are nevoie de doze importante de «sfaturi psihologice». Ceea ce nu e deloc în contradic?ie cu imaginea sa colectiv?: o umanitate debil?, robotizat?, interiorizând în chip de etic? regulile unui infantilism pronun?at? (p. 43). În contextul noilor discipline „umaniste? un loc aparte îl de?ine literatura motiva?ional?, ale c?rei limbaj ?i criterii de „salvare? o apropie foarte mult de o sect?. De altfel, se poate spune c? ispita gnozelor a r?mas pân? ast?zi, de?i a început s? ia forme edulcorate, patetice sau chiar ridicole.

Realitatea decadent?/decaden?ei, ai c?rei nori s-au ivit în perioada postbelic?, nu a mai l?sat nicio îndoial? despre for?a sa în anii '60, când la universit??ile din Berkeley (1964) ?i Sorbona (1968) s-a dat tonul la... orice. Lupta împotriva institu?iilor care au însemnat ceva în men?inerea continuit??ii spirituale reprezint? un front ce nu putea fi ratat de valul dez-ordinii globale: „La Berkeley, studen?ii protestatari înc? mai purtau cravat?, dar au redactat un manifest prin care î?i invitau colegii s? «utilizeze peste tot, inclusiv în s?lile de clas?, un limbaj murdar» (speak dirty!). La Paris (unde, în mai 1968, am reg?sit acelea?i scene de strad? precum în ajun la New York), studen?ii au aruncat gunoiul în capul rectorului Paul Ricœur; la Columbia University, au ocupat biroul pre?edintelui ?i au defecat pe masa lui; la Freie Universität din Berlin, o student? ?i-a descoperit sânii, provocând astfel un atac cardiac profesorului Adorno, care era împreun? cu Marcuse, marele adept al tuturor libert??ilor. Se cuvine s? facem observa?ia c? aceste afirma?ii, gesturi ?i ac?iuni erau cele ale terorii care se declan?eaz? de obicei prin «desacralizarea» persoanelor ?i obiectelor purt?toare de prestigiu? (p. 72).

Cultura, un alt pilon pe care s-au sprijinit civiliza?iile, în special cea european?, este grav afectat prin dezvoltarea „unui fel de turism cultural. [...] Exact asta fac universit??ile de stil nou: în loc s? reprezinte continuitatea, care e sinonim? cu cultura ?i care constituie cea mai pre?ioas? realizare a genera?iilor, un fel de imortalitate a rasei, ele servesc drept supermagazin pentru curiozitatea sau lipsa de curiozitate a momentului? (p. 44). Din p?cate, de la Kant la Nietzsche ?i Freud - scrie Molnar vorbind despre orizontul cultural deschis de Iluminism -, majoritatea teoriilor sunt varia?ii orbe?ti pe tema infailibilit??ii personale ?i a solipsismului. De aici libertatea de a inventa „infinite metode manipulatoare?, o consecin?? fireasc? a proiect?rii unei culturi din centrul c?reia au fost alungate imaginea omului ?i imaginea lui Dumnezeu. Eseul „Omul ?i ma?ina? ar fi meritat o prezentare separat?, dar, întrucât este legat de pierderea Temelor Esen?iale, am încercat s? fac unele trimiteri ?i mai sus, iar în rândurile urm?toare m? voi limita la a enumera o mic? parte dintre subiectele tratate de autor. Din p?cate, literatura ap?rut? pe acest subiect a ajuns la o anumit? superficialitate, f?când s? fie trecute cu vederea problemele acute, a?a cum un bandaj ascunde o ran? foarte adânc?. Nu este ?i cazul lui Thomas Molnar, care analizeaz? cre?terea ?i descre?terea dorin?ei omului de a imita ma?ina înc? de la Democrit (protop?rintele celor care se închin? la zeul tehnologiei), echilibrând ca nimeni altul istoria ideilor ?i a culturii cu exemplele bine alese.

O explica?ie a apari?iei acestui nou vi?el de aur se pare c? se g?se?te în teama de anarhie, care implic? dorin?a de ordine perfect?, îns? ordinea f?r? transcendent duce la crearea ?i adoptarea unui model ce func?ioneaz? dup? principiile mecanicii. „Ra?ionamentul ascuns, începând cu secolul al XVI-lea, este c? legile mecaniz?rii, sprijinite pe o baz? matematic? - ea îns??i modelul filosofic al lui Pitagora ?i al lui Platon – ofer? mai multe garan?ii decât Dumnezeu ?i rug?ciunile adresate Lui? (p. 133). Modelul a luat forme diferite ideatic ?i tehnologic, îns? acum este considerat singurul model bun, creând un drum cu sens unic. Exist? de mult? vreme ni?te prototipuri sau cazuri limit? pentru cei care au f?cut o religie din progresul tehnologic ?i un ritual din experimentul ?tiin?ific: perpetuum mobile (idealul reducerii la zero a factorilor opu?i mi?c?rii) ?i ma?ina inteligent?, ce presupune „adaptabilitatea materiei la spirit sau, dac? vre?i, intelectualizarea materiei. Oricum, se dep??eau limitele pe care pare s? le impun? dualitatea intrinsec? a fiin?ei umane? (p. 109). Iar pentru c? este dovad? de nebunie s? prive?ti omul ?i lumea prin tija unui pai, crezând c? beneficiezi de cea mai bun? perspectiv?, în plus obligându-i ?i pe ceilal?i s? cread? asta, e firesc s? apar? efecte personale ?i sociale tot mai grave pe m?sura trecerii timpului. A?a se întâmpl? – afirm? Molnar f?când trimitere la cartea lui Georges Steiner, Réelles présences. Les arts du sens – ?i cu „forfota tragicomic? a «cercet?rii» ?tiin?ifice din laboratoarele noastre, din întreprinderile industriale/comerciale. «Cercetarea» a devenit parola pentru pseudoelita universitar?, chiar dac? aceast? cercetare e lipsit? de un obiect identificabil ?i mai ales lipsit? de seriozitate. Îi vedem efectul nefast în muzee ?i galerii de art?, unde orice asamblare de obiecte heteroclite trece drept oper? de art?, candidat? la premii, burse, suport publicitar? (p. 123).

Punerea în practic? a vechiului ideal mecanicist a început în jurul anului 1750, când au ap?rut primele condi?ii propice, atât teoretice (apari?ia Enciclopediei franceze, 1751), cât ?i practice, odat? cu produc?ia industrial? ?i cu masele dezr?d?cinate ce contribuie la extinderea ei. Industrializarea a continuat cu darwinismul, „unde mecanica se manifest? în pretinsa adaptabilitate – mecanic?! – a organelor la condi?iile de existen??; ?i se termin? (?) prin ultimul produs comun al industriei ?i biologiei, când noua ras?, omul planetar, devine el însu?i ma?in?, deci perfec?iune? (p. 139). În societatea spectacol, noii piloni sunt golirea Cerului, adic? secularizarea, „mecanica fiind copilul nelegitim al demitologiz?rii radicale? (p. 132), apoteoza inutilului (marc? a societ??ii industriale), socializarea omului interior (via?a intim? este subiectul celei mai savurate publicit??i), cercetarea ?tiin?ific? (din toate domeniile) f?r? orizont, de aceea atât de schimb?toare în alegerea ipotezelor, obiectului, încercând s? mascheze vidul cultural, pierderea logos-ului ?i a coeren?ei discursului, crearea planului unic, prin abolirea distan?ei între „a fi? ?i „a trebui?, pierderea distan?ei critice, din moment ce al?ii ne pun permanent în fa?? o imagine în care toate lucrurile, oricât de divergente, par s? se concilieze f?r? probleme, jocul de dragul jocului ?i mobilitatea cu orice pre?, recrearea lui Adam dup? modelul ma?inii, omul unidimensional al „limbajului orizontal?, f?r? mit ?i imagina?ie, tr?ind în lumea „atât de plin? ?i de mul?umit? de ea îns??i încât o alt? lume s? nu fie nici m?car imaginabil?, gândit?, dorit?? (p. 87), societatea „deschis?? a existen?ei predeterminate între doi poli: economia ?i petrecerea timpului liber; este o societate mecanizat? ce tinde c?tre mecanizarea total?, pentru c? ma?ina nu tolereaz? obstruc?iile în func?ionarea ei; peste toate troneaz? „un du-te vino permanent, într-o atmosfer? de banalit??i – ?i numim acest talme?-balme? cumplit ?i deghizat transparen??!? (pp. 146-147). A?adar, umanism f?r? om, ra?iune f?r? transcendent, sau alungarea ra?ionalit??ii reflexive, teleologice (a scopurilor) pentru a l?sa suveranitate absolut? ra?ionalit??ii instrumentale, a mijloacelor de realizare a scopurilor prestabilite de al?ii.

Sigur, iubitorii de sloganuri au grij? s? vorbeasc? despre anomia care nu se va opri, din p?cate, aici, în termenii unei „rena?teri?, a?a cum tragica proclamare a „mor?ii lui Dumnezeu? de c?tre Nietzsche a fost salutat? drept o „r?sturnare a valorilor?, ca ?i când ar fi vreun motiv de bucurie s? vezi o corabie cu susul în jos.

footer