Revista Art-emis
Experimentul Palilula PDF Imprimare Email
  
Duminică, 22 Octombrie 2017 16:10

Ben Turpin la PalilulaDac? amesteci bine pu?in Gargantua ?i pu?in Pantagruel, pu?in din cumnata lui ?i pu?in din Godot, pu?in din Faust ?i pu?in din Lulu, de fapt pu?in mai mult din Lulu, iese Palilula. A?a a procedat Silviu Purc?rete, pornind la drum cu filmul „Undeva la Palilula" (2012), pe care nu trebuie s?-l vezi ca s? spui c? este un sumumum al experien?ei regizorului de teatru, dar poate ?i al spectatorului de film. Îl ?tiu pe Purc?rete din facultate, de când am fost colegi la I.A.T.C. ?i vedeam împreun? filme, multe filme, mai ales mute, care ne pl?ceau enorm. Purc?rete are ?i o înf??i?are de personaj ie?it dintr-un film mut, parc? ar fi must?ciosul Ben Turpin. Dar el este ?i un personaj ubuesc, ba ?i urmuzian, Ubu fiindu-i tot atât de familiar ca ?i „Pâlnia lui Stamate". ?i mi-aduc aminte c? în acei ani era amator ?i de proza româneasc?, de romanele lui Preda, dar mai ales de un roman anume, „Doctorul Poenaru", al lui Paul Georgescu. E povestea unui tân?r medic, fost student de excep?ie, care este repartizat într-un sat din B?r?gan, Luciu, unde s?r?cia era chiar lucie ?i unde, ca în miturile comuniste, face minuni.

Realitatea fictiv? devine o varz? atemporal?

Oare este o simpl? coincden?? c? aici, în „Undeva la Palilula", avem acela?i fir epic, tân?rul Serafim, în loc de numele Poenaru, este repartizat tot în fund de B?r?gan, într-o localitatea numit? Palilula, evident, utopic?, fiindc? aici oamenii tr?iesc ca în Utopiile lui Campanella, Rousseau sau Teodor Diamant, de?i localitatea cu acest nume chiar exist? în realitate. E categoric un remake. Îns? cu ceva piper de capitalism postdecembrist dâmbovi?ean, unde mitoc?nimea a luat locul boierimii române?ti. Dar în film, Mahalaua troneaz?, câinii latr?, ca în „D'ale carnavalului", trenurile puf?ie, ca în „Masure for masure", epocile se încurc? ale dracului, iar personajele din anii '60 comuni?ti arat? ca în epoca interbelic?, de?i nici tranzi?ia nu lipse?te, ca în „Scrinul negru" al lui C?linescu. Se for?eaz? voit grani?ele dintre epoci, realitatea fictiv? devine o varz? atemporal?.
Dar echipa scenografic? ?i-a pus amprenta ?i nu a ie?it România în acest film, e mai degrab? Germania, o Germanie ca în „Cabaret" al lui Bob Fosse, ca în Wedekind sau Mayerling.

Purc?rete a realizat o mare bufonad?, o mascarad?...

De fapt, e o lume utopic?, foarte apropiat? de literatura sud-american?, unde troneaz? nu un dictator, ci un dezm?? ancestral. Cadrele cu mirese amintesc de „Viridana" lui Buńuel, de dezm??ul violului. ?i în Palilula nu exist? decât un personaj colectiv. Un gulag. Chiar ?i personajele care se individualizeaz?, precum Serafim (Aron Dimény) ?i mai ales Ilie (George Mih?i??), sunt creionate la comun, în raport cu ceilal?i, sunt angrenate în grup. E o ame?itoare portretistic? de grup. A?a cum e ?i în „Nunta mut?", filmul lui Hora?iu M?l?iele, cu care Palilula seam?n? izbitor. Evident, filmul mondial a marcat asemenea viziuni, de la Fellini la un Peter Greenaway, dar nu l-a încerat pe Paul Georgescu. L-a încercat Dinu T?nase, ecranizând romanul „Doctorul Poenaru" ?i avându-i protagoni?ti pe Victor Rebengiuc ?i pe ?tefan Iordache, care joac? un personaj duplicitar, imitat ap?sat în Palilula, dar sfâr?ind în ceea ce se nume?te vama epocii. T?nase, ca ?i Paul Georgescu au trebuit s? pl?teasc? vama timpului. Îi r?zbun? Purc?rete, care n-a mai pl?tit nici o vam?, dimpotriv?, el s-a autopl?tit cu vârf ?i îndesat s? fac? acest remake. Oare de ce? Evident, asocierile merg pân? la un punct, fiindc? în ceea ce prive?te libertatea, Purc?rete a ?tiut s? se foloseasc? de ea ?i a realizat o mare bufonad?, o mascarad?, ceva în stilul „Revizorul"-ui lui M?l?ele sau al calupului central din „Nunta mut?", chiar nunta tr?it? pe mu?e?te. ?i asocierile includ pân? ?i ideea inventatorului. Multe copieri ?i variante de viziune.

Purc?rete a omorât povestea. Nimic din ceea ce a inventat cinemtograful, în epoca efecteor speciale, nu se întâlne?te în acest film anacronic

Silviu Purc?rete nu e regizor de film, nu a ?tiut s? fac? un film, ci un spectacol de teatru filmat. Ca s? nu te plictiseasc?, arta filmului a inventat povestea. Dar Purc?rete a omorât povestea, printr-o aglomerare de scene teatrale, printr-o avalan?? de exager?ri butaforice. Care se reiau din varii unghiuri. M? a?teptam ca el s? ne reveleze o imagina?ie cinematografic?, dar nu se întâmpl?, pân? ?i cadrele poetice au o privire teatral?. Totul e f?cut din cadre fixe, cu regie în cadru. Exact ca în filmul mut. Ba sunt ?i gaguri cu animatorul, precum anecdota cu „te-n c** de lup". Filmul are un lung calup cu ninsoare creat? în studio, ceva atât de fals încât nu credeam c? se mai poate imagina a?a ceva, parc? eram într-o copie dup? peisajul artificial din „Doctor Jivago"! Sau cum f?cuse Eisenstein ghea?a în „Alexander Nevski". Nimic din ceea ce a inventat cinemtograful, în epoca efecteor speciale, nu se întâlne?te în acest film anacronic. Totul este extrem de teatral. Purc?rete nu s-a lep?dat de balastul cultural, de trena propriilor cli?ee. S-a autocitat masiv. Faptul c? ceva aminte?te de altceva, e deranjant.

Nimic nu este credibil în acest film care parc? nu se mai termin?... o autopasti??

Regizoral, Purc?rete nu a f?cut o schimbare, un salt de limbaj, de la teatru la film, cum a f?cut M?l?ele. Dup? câteva minute de proiec?ie, ne d?m seama c? el nu gânde?te filmic. Începe cu moartea unui doctor, Pantilic?, Serafim îi ia locul, dar ?i acesta va îmb?trâni ?i un alt doctor, tân?r, vine ?i-i ia tensiunea! O aiureal?! Un enorm efort actoricesc ?i scenografic pe nimic, pe nici o idee valoroas?. Numai cli?ee. Purc?rete a f?cut o autopasti??. Nu are nici o poveste nou?, el poveste?te prin simboluri, prin abstrac?iuni ?i uneori prin metafore. Îns? secven?ele sunt scene, gândite ca la teatru. P?cat c? nu a ?tiut s? se foloseasc? liber de imensele posibilit??i ale cinematografului. Marea lui încercare ar fi fost s? uite tot ce f?cuse în teatru. În secven?a cu sicriile, credeam c? o d? în limbajul vampiric. Dar cum e departe de Fellini, e tot atât de departe ?i de Polanski, de „Balul vampirilor". Limbajul folosit este teatralitatea, exagera?iunea. Ca în Caragiale, cu pic?turi de epoc? ceau?ist?. Nimic nu este credibil în acest film care parc? nu se mai termin?, are câteva finaluri ?i mai multe bur?i. Se termin? o dat? când arde Grandiflora, locul central unde se întâlnesc personajele. Apoi se mai termin? când se na?te un prunc, rezultat al acupl?rii dintre un ?ap ?i o femeie, fiindc? pruncul are în loc de un picior, o copit?. Am fi putut avea ?i un minotaur, dac? tot avem ?i o zei?? cu un ochi de sticl?.

Purc?rete a f?ct pe istoricoidul

Filmul nu e teatru. Nu po?i îngr?m?di într-un film tot ce ai înv??at la ?coal? ?i în lumea larg?. Un cineast trebuie s? aib? capacitatea de selec?ie. Georg Lukács are o teorie celebr? în care apropie filmul de nuvel?, nu de roman. Pucr?rete a vrut s? fac? un roman-fluviu, stufos, s? amestece de toate pentru to?i. Nu, acest film este un avorton, nu este pentru to?i. Nu are doar un fir epic, are o sut?. Care încep ?i nu mai continu?. Sunt secene în sine, lipite, montate f?r? o logic? epic?. Se putea termina în mai mult locuri. Dar regizorul a preferat s?-?i termine filmul când o broasc? îl înghite pe Serafim. De la realism la fantastic ?i de la fantastic la suprarealism. ?i, evident, a?a, bine umflat?, broasca este luat? de o servitoare ?i dus? probabil la buc?t?rie s? fie g?tit?. Fiindc? produsul dominant în chiolhanurile tov?r??e?ti este broasca. Totul ar fi fost de acceptat dac? Purc?rete nu o f?cea pe istoricoidul, dac? se men?inea la nivelul metaforei teatrale. Dar el î?i plasaz? ac?iunea în plin? Epoc? de Aur, în plin ceau?ism, când portetele celor doi primi tovar??i defileaz? pân? la abuz prin cadru. E o gre?eal? pe care avea s-o fac? ?i Andrei ?erban în montarea de la Bulandra a piesei „Omul cel bun din Sâciuan", aplicând o idee anacronic?, f?r? efect protestatar sau comic. Unde o fi v?zut sau auzit Purc?rete c? în acea epoc? se f?ceau chiolhanuri non-stop cu broa?te de balt?!? Exist? un film, „Senatorul melcilor", de Mircea Daneliuc, care a inventat chiolhanuri cu melci, de, trebuia s? avem ?i chiolhanuri cu broa?te râioase. M? mir c? nu a venit ?i cu ?obolani, ultima inven?ie a lui Purc?rete din „C?l?toriile lui Gulliver".
Dac? ar fi plasat ac?iunea în atemporal sau în zilele noastre, sigur ar fi câ?tigat mai mul?i spectacori, dar în epoca lui Ceau?escu nu era raiul pe care îl descrie el în acest film, cum citim în programul F.N.T., care a avut o sec?iune de evadare numit? Filmele Festivalului".

În loc de adev?r, pune fanto?e

Nu a existat o Românie utopic? în Epoca de Aur. Acest fals istoric se explic? prin teama regizorului de adev?r, prin totala lui neaderen?? la realitate, la ceea ce tr?iesc azi românii. În loc de adev?r, pune fanto?e, spectre, nasuri de clown. Înventeaz? un spital ca în „Cumnata lui Pantagruel". Pân? ?i gagul cu m?garul este de acolo! În acest nou experiment filmat Purc?rete aduce tot felul de mort?ciuni pe care le mi?c?, mereu avem sânge ?i opera?ii cu ma?e rev?rsate. Iar totul culmineaz? cu oameni vii pe jum?tate. ?i nici a?a, t?ia?i, precum Ilie, ei nu renun?? la sticla cu po?irc?. Dac? e exagera?iune, exagera?iune s? fie! Sigur, se face b??c?lie de români, de drapelul românesc, de stema ??rii, de valori, din fericire, nici un caricaturizat nu a v?zut sau nu va vedea acest film, iar atmosfera nu este româneasc?, este din Wedekind sau noul val al dramaturgiei germane.

Un spectacol-vagon, cu scene butaforice ?i personaje artificiale

Teatru absurd ?i experimental. Cine i-a v?zut lui Purc?rete spectacolele de teatru, nu are nici o surpriz?, g?se?te în acest film tot ce a întâlnit acolo. E un spectacol-vagon, cu scene butaforice ?i personaje artificiale, inventate. Totul este o aglomerare de decoruri ?i costume, într-un acela?i decor general. ?i ?iragul de scene este o necontenit? autopasti??, cum am spus. Ca metafora principal?, aceea c? lumea în care tr?im este un spital. De la Cehov la Mihalkov ?i Pintilie sau Af(e)rim, Doamne, nu mai ie?im din spital! Deun?zi, un medic a demonstrat c? unul din trei români ar trebui s? mearg? la un cabinet psihiatric. Iar în acest spital se bea, se m?nânc? ?i se face amor non-stop. E o veselie neîntrerupt?. ?i mul?i nebuni. De fapt, nimeni nu e normal, numai schizofrenici. Iar actori ca R?zvan Vasilescu sau Ilie Gheorghe sunt genii în a?a ceva. Apare ?i un negru. Negru în epoca ro?ie. Dar e tot o cacealma, fiindc?, la sfâr?it, i se d? machiajul de pe fa??, ca s?-l vedem c? e alb, apoi imediat i se taie beregata, s? fie pictat cu sânge.

Anti-filmul ante-apocaliptic „Undeva la Palilula" - un amestecul de umor burlesc ?i parodii dâmbovi?ene

Fel de fel de conven?ii în conven?ii. Totul e ca într-o fic?iune f?r? logic?, în care orice e posibil. Precum comunistul Costic? (Chiriac) pe rol de Trotzki cu fa?? de führer umflat ?i paranoic, un fel de Nil? hipopotam! Pân? ?i mor?ii au nevoie de b?utur? ?i sunt servi?i cu pâlnia. Iar când Ilie este t?iat în dou?, jum?tatea lui cu gur? bea ?i se vesele?te. Acest amestec arborescent, suprarealist, aminte?te izbitor de romanul „Estetica mor?ii" al pictorului Mircea Ciobanu. Îns? acolo, literatura este împ?rat, dimpotriv?, aici, a? spune c? „Undeva la Palilula", amestec de umor burlesc ?i parodii dâmbovi?ene, este un anti-film, fiindc? spectacolul e prea static, nu are ac?iune, parc? ar fi coreean, unde nimic nu e dinamic, dovad? c? nu are respiro, regizorul a îngr?madit de toate, s? spun? tot, s?-?i fac? testamentul. Avem în esen?? un film ante-apocaliptic, ca s? fac un racord cu genul post-apocaliptic. ?i aici, în final, apare o lume dystopic?. Adic? se prezint? o lume apocaliptic? înainte de sfâr?itul lumii. A?a o fi în mintea regizorului România sau doar comunismul?! Dar în comunism se muncea. ?i se muncea din greu. Ideea c? românii nu muncesc ?i o ?in numai în chiolhanuri este postdecembrist?. Azi se aplic? mai bine nemunca, nu în comunism. Unde lipsurile se combinau cu munca hei-rupist?, cu magistralele socialismului. Purc?rete a gre?it fiindc? a parodiat cuplul Ceau?escu ?i Epoca de aur. Un cli?eu deja vu. Ca în toate ?u?anelele Proteviste. Cum f?cuse ?i Tocilescu într-un spectacol la Teatrul Mic. E mai credibil „Sunt o bab? comunist?", care se apropie de adev?r. Deci, din punct de vedere istoric, filmul „Undeva la Palilula" e fals. Iar mijloacele sunt din „Faust", din „Lulu", din spectacolele de la Sibiu, dovad? toat? echipa de colaboratori, cu Stürmer, ?irli, Man?oc în frunte. Plus toat? trupa de actori sibian?, la care a mai ad?ugat actori din Craiova ?i câ?iva din Bucure?ti.

Purc?rete ?i-a f?cut damblaua

În istoria filmului post-decembrist, „Undeva la Palilula" este poate o excep?ie, în sensul c? el produce ie?irea din minimalism. Dovad? lista impresionant? a sponsorilor. P?cat c? nu se constituie ?i într-un reper estetic, fiindc? este un experiment. Purc?rete ?i-a f?cut damblaua, cum se spune. E un film pentru sine, despre sine, care îl prive?te personal. Nu va crea o ?coal?, nu va fi un film de referin?? ca „P?durea spnâzura?ilor, de pild?. Sau ca „Mihai Viteazul". Evident, a dep??it complexul noului val, cel al minimalismului, dar banii i-a folosit pe decoruri în prostie, în risip?. Nu e de mirare c? la Premiile Gopo, filmul a luat toate premiile posibile în afar? de premiul de regie. Regizorul nici nu a fost pomenit! Sigur, e cea mai mare abera?ie premial?, marca Tudor Giurgiu, care e chiar produc?torul filmului. ?i i-a dat un ciorchine de premii. Dar el uit?, adic? s-a f?cut c? uit? faptul c? toate compartimentele sunt a?a cum arat? ?i func?ioneaz? numai la comanda regizorului.

Un produs onirico-erotic al imagina?iei regizorului

A?adar, „Undeva la Palilula" intr? în genul teatru filmat. Mizanscena este ca la teatru. Actorii sunt pu?i pe b?nci ?i privesc ca la cinematograf ce se întâmpl?, ei în?i?i sunt spectatori. Totul e înecat în imagini baroc, in stilul spectacolelor lui Silviu Purc?rete, în special „Faust", „Cumnata lui Pantragruel" ?i „A?teptându-l pe Godot", realizate cu aceea?i echip? de colaboratori, Stürmer, Buhagiar, Lia Mna?oc, ?irli. Plus actorii. Un spectacol deja vu. ?i cea mai mare gre?eal? este c? a plasat totul, toat? mizera veselie, in timpul epocii lui Ceau?escu. Dac? avea instinct de jurnalist, Purc?rete ar fi sim?it eroarea. ?i-a limitat efortul la un segment istoric ?i a insistat pe el. Trebuia s? se rup? de ideea unui remake, a?a, filmul r?mâne ca un fel de judecat? retro ?i anemic? asupra unei lumi apuse. De altfel, a?a cum o vedem în film, ea nici nu a existat. E o fars?. Suntem plasa?i într-o confuzie de sensuri, când se afrm? c? „realitatea nici nu mai conteaz? cât? vreme e povestit?". Mai mult, "realitatea nici nu exist? decât dac? e povestit?", mai cuget? Purc?rete. Depinde îns? cum e povestit?. Oare arta e o arm? ca s? demonstrezi c? Epoca de aur nici nu a existat? ?i oare ea exist? a?a cum o poveste?te Purc?rete sau Paul Georgescu? Totul e un produs onirico-erotic al imagina?iei regizorului.

footer