Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Marţi, 05 Septembrie 2017 17:24

La marginea lumiiUn poet „liber pīn? la cap?t", vorba lui P?unescu, ale c?rui sentimente de dragoste sīnt aduse īn leg?tur? cu varii valori ?i realit??i spirituale, Emil Pro?can, un romantic incurabil, adīncit ?i īnc?run?it īn metafor?, īmpreun? cu mai tīn?ra Ecaterina Bargan, sīnt surprin?i „La marginea lumii", īn flagrant delict de sensibilitate, cu o colec?ie din cele mai valoroase poeme de dragoste. Ni?te bijuterii īn filigran, confec?ionate din materialul de pre? al inspira?iei, atent ?lefuit, pīn? la ceea ce psihologii ar numi „persecu?ia adora?iei". Din Mizil ?i din Basarabia se aude vibrīnd gra?ios ?i r?scolitor lira celor doi sensibili poe?i. Strune stilistic īntinse merg de la o imagistic? sonor? pīn? la inflexiuni ale unei unde filozofale. Īn fantasia versific?rilor abile, īn pregnan?a imaginilor f?urite, īn structura de adīncime a unui univers imaginar, temperamentul celor doi poe?i presar? valen?e roman?ioase, semne, cu adev?rat, emo?ionante, punīnd īn serviciul lor, fibre specifice unui patos echilibrat, unei sensibilit??i, parc?, nemaiīntīlnite. Poemele din volumul „La marginea lumii" - Editura TipoMoldova, 2014, constituie partea cea mai temeinic? a operei celor doi autori, de pe clina sim?irii, inspira?iei ?i expresiei, prin puterea lor de a crea atmosfer?, de a comunica sugestii ?i causerii poetice, de o elegan?? ?i frumuse?e accentuat?.

Despre ce este vorba īn volum? Despre ceea ce, de regul?, vedem prea pu?in, dar, mai ales, sim?im, auzim, ceea ce numai poe?ii pot cu adev?rat sim?i, ?i anume: simfonii l?untrice de o sensibilitate r?scolitoare, clapele unui pian, atinse de firave ?i parfumate degete: „cāt de mult mi-am dorit...s? cānt la pian,/ s? calc pe clapele albe, pe clapele negre, ca pe nisipul descul?,/ exact ca amintirile pe care le-avem īmpreun?/ escaladānd sinuos vārtejul coborārilor zbor,/ ultima dat? coborārea a fost simpl?,/ din viteza luminii pe care-o aveam īn t?lpi,/ bra?ele tale m-au prins ?i totul a devenit lumin?.../".

Cum s? nu gu?ti tu, cititorule, sublimul, aceast? muzic? a dragostei gr?itoare, care ne locuie?te sau ne-a locuit pe fiecare dintre noi? Prezen?a acestui uria? volum īn literatura prezentului ne face mai īng?duitori cu poe?ii vis?tori, ne limpeze?te totodat?, distan?a dintre noi ?i frumuse?ile neatinse sau uitate ale lumii. Din dorin?a invincibil? a celor doi autori de a da o form? poetic?, o stare liric?, sentimentelor ?i speran?elor, chiar ?i celor care zac īn zona īnchipuirilor omene?ti, din nevoia de a impregna tuturor lucrurilor, din orizontul lor imaginar sau din cel īnconjur?tor, virtu?i poetice, s-a n?scut acest volum st?ruitor īn bine ?i īn frumos. Un vers el, un vers ea sau ca ?i cum o umbr? ar genera o alt? umbr?, sub impactul unei subiectivit??i onirice, īntruparea poemelor s-ar datora ?i naufragiilor pe itinerarii caracteristice literaturii timpului nostru. Sonografia mesajului reu?e?te s? extrag? expresia liric? din orice flux de sensibilitate ?i acea rafinare a nota?iei fulgurante, dar atent ?i discret elaborat?: „ne īndeamn? mamele la dorul ancestralul neplāns,/p?māntul ne une?te,/ īn el se lungesc r?d?cinile umbrelor de pa?i ca ni?te rāuri pe o hart? īnm?rmurit? a t?cerii./ o s? te a?tept īn fiecare sear? s? m? īntrebi dac? sunt fericit,/ s? v?d ce se mai īntāmpl? īn mine/".

O anumit? senin?tate, dar ?i op?iunea pentru neīngr?direa sentimentelor, urm?resc transmiterea anumitor emo?ii, poemele celor doi nefiind bibelouri pl?cute vederii, asem?n?toare stampelor japoneze, ci un nucleu de tr?iri amplificate de inspira?ie ?i imagina?ie: „pot trece eu, prin fum, prin noapte, f?r? s? le simt ap?sarea/ ignorant altruist improvizānd de?art libertatea,/ libertatea mea cea pe care am p?zit-o atāta,.../". Neastīmp?rul pe care īl tr?iesc autorii are pa?i de balet care se apropie, uneori, doritori, alteori se īmbr??i?eaz? ?i se alung? prin ochii cititorului, īntr-un imens cerc rotitor, īntr-un fel de dans al notelor, īndep?rtīnd gīndul oric?rei regii... Miezul acestei rotiri se reduce la un lirism integrat īn domeniul emo?iunii de dragoste, ca for?? uria??, ce poate incendia sau cuceri īntreg universul, prin expansiune, sau īl poate reduce la un punct tenace ?i vizibil, ce nu poate nicicīnd s? se topeasc?: „m?car din cānd in cānd suntem unul īntr-altul/ precum anotimpurile care se alung?/ pentru ca spectacolul s? fie total/ locuim īn case rotunde/ pentru ca serile ?i nop?ile s? aib? centrul īn visele noastre/".

Emil Pro?can ?i Ecaterina Bargan, purt?tori de cuvīnt ai dragostei virtuale, ai unor jocuri interioare, dar poetice īn fragilitatea lor spectaculoas?, au dat glas autentic fr?mīnt?rilor ?i expresiei spontane, capabile s? cimenteze o leg?tur? trainic? īntre poeme ?i st?rile modelatoare ale inspira?iei, convin?i fiind c? numai crea?ia autentic? este, cu prec?dere, autobiografie, este m?rturisire intim?: „e timpul iubito, a?teptarea a albit īnaintea noastr?,/ e timpul s? dau muzica mai īncet, / s? ne auzim, s? ne eliber?m r?t?cirea/".

Volumul „La marginea lumii" este, cu adev?rat, unic īn īntocmire, īntindere, profunzime ?i frumuse?e. Īn literatura de pīn? acum, nimeni n-a mai scris un volum-fluviu, de la distan??, pe Messenger. Registrul liric al celor aproape 800 de pagini atrage cititorul īntr-un fel de voiaj apocaliptic - un gen de apocalips? dulce, unde versul curge īn voie, ?inīndu-?i, parc?, respira?ia, pe o tastatur? la Mizil ?i pe una din Basarabia. Un vers unul, un vers cel?lalt, timp de un an ?i ceva, autorii ī?i d?deau īntīlnire, zilnic, pe „mess", astfel c? firul epic s-a īnnodat īntr-o continuitate de metafore ?i īn?elesuri, de la primul pīn? la ultimul punct, īntr-un volum remarcabil, cum remarcabile sīnt ?i proeminen?ele discursului liric ?i deschiderea personalizat? spre vizionarism, spre fantasmare: „S? nu te-apleci, s? nu te-ntorci cu spatele, stānca din tine este demult īn nisipul clepsidrei pe care l-am cules īmpreun? īn nop?ile zile cānd azvārleam pe rānd cāte o piatr? pe deasupra valurilor/ improvizānd nemurirea/". Provoc?ri lirice sus?inute, aproape maladiv, de o ?tiin?? a construc?iei simbolic-imaginare, poemele de „La marginea lumii" surprind ?i conving prin obiectivarea sentimentului de dragoste: „Īmi amintesc cānd te-am s?rutat prima dat?, aveai o e?arf? la gāt/ ?i cearc?ne-adānci sub ochii senini, de nesomn, luciditate īn ele/ z?ream ?i luciditatea aceasta n-am reu?it s? o str?bat pān? la cap?t/ ?i poate c? acolo īn cap?tul nestr?b?tut al lucidit??ii tale se afl?/ sclipirea de care eu am nevoie s? nu m? mai dep?rtez de tine, de mine/".

Autorii mizeaz? pe impactul comunic?rii intempestive, dar ?i pe un fel de fotografiere liric? a semnifica?iilor ?i semnifican?ilor, pentru c? nu poate fi vorba despre o real? poveste de dragoste īntre autori, ci despre o confesiune poematic? cronic?, acut?, īntr-o l?rgire a cadrului imaginativ: „...sunt momente cānd m? r?t?cesc/ ?i drumul spre tine se sparge īn buc??i t?ioase ce-mi īnsāngereaz?/ t?lpile ?i māinile cu care vreau s? te māngāi, ?i īnaintea-mi fulgii/ se īndesesc īntr-o cea?? care se ridic? asemenea unui munte vānjos/ ce m? īndeamn? la lupt?..., dar nimic nu m? opre?te,.../nici mu?uroaiele de gānduri peste care calc,/ nici zgomotul armatelor de pa?i din jur, nici chiar urmele tale/ īngropate adānc īn nisipul clepsidrei ce nu las? urme, dar prin/care m? scurg, s? m? ajung, s? te ajung īnainte de r?s?ritul nedesp?r?irii.../". Versurile par proiectate cu aplica?ie de arhitect, cititorul este p?truns de cuvīnt, de foc mistuitor, de ?oaptele de „la marginea lumii" ?i, mai presus, de dinamismul unor spirite nelini?tite, parc?, ve?nic, īn tr?irea detaliului, incitate, īn egal? m?sur?, de ispit?: „?i-mi vine s? fug,/ ?i-mi vine s? m? strāng tare de tine, cāt trenurile-mprejur ar fi s? vuiasc?/ de graba de-ajunge acolo unde mereu/ cineva le a?teapt? īntr-o gar?,/ s?-i iau din māini destinului un zar, desperecheat, s?-l las s? m? caute acolo/ unde eu īmi doresc, unde nu e loc pentru team? cānd vrei s? spui c? iube?ti/".

Pentru acestea toate, pentru altele nespuse aici, afirm, f?r? sfial?: cei doi autori par a fi īnv??at, pe de rost, crezul artistic ?i menirea crea?iei. Cu adev?rat, v? spun, poemele ?ī?nesc din pagini ca picurii de ploaie din nori, se scutur? ca o livad? de cire?i īnflori?i īn b?taia unui vīnticel, se topesc unele īn altele precum oamenii de z?pad?, se aga?? de cīte un curcubeu, de cīte un soare d?t?tor de speran??; curg īn carte precum vinul vechi ?i bun din robinetele ve?nic deschise ale suflului lor poetic: „...fericirea despre care se tace, o a?tept precum amintirile a?teapt?/ s? se īnvecheasc?, pentru c?, aidoma unui vin vechi/ p?strat īn sfin?enia p?māntului, s? o scoat? la zi mare/ cānd dorul ī?i pune hainele de duminic?, gust licoarea/ ?i īn be?ia albastr? ī?i desenez zāmbetul pe cerul unei zile frumoase,/ īntorcānd invers un curcubeu. Īn el ne-am putea leg?na amāndoi,/ ?tiind sigur c? cineva, sus, ?ine strāns acest scrānciob cu ambele bra?e./ Īmpreun? cu noi s-ar cl?tina ni?te pomi plini de nostalgia/ unei melodii care nu a mai fost auzit?, dar care le vine din sev? direct,/ a?a cum din dragoste se na?te sentimentul care eman? vibra?ii/ continue īn mersul tuturor lucrurilor".

A?adar, evadeaz? pre? de o carte, poate ?i mai mult, dincolo de realitate - īn poezie - ?i intr? īn ve?mintele ei, cei doi autori scīnteietori, īnv??īnd s? cīnte pe tastaturi transparente, ca pe o singur? claviatur?, note ?tiute ?i ne?tiute, fantezii din arii visate. Un microcosmos se auto-rotunje?te ?i se consum? īn l?untrul lor, poemele valorificīnd simultan, ca pe o sev? comun?, c?ut?rile, dorin?ele ?i sensul semnelor imaginare. Versurile se scriu parc? unul pe cel?lalt, zvīcnesc ?i cresc unul din altul, urmīnd un curs cristalin, cu rezonan?e ?i ecouri atent supravegheate. Visarea, vraja, iubirea, ca o ap? neīnceput?, toate se consum? īn condi?iile st?rii de aruncare īn bra?ele poeziei, pe care autorii o iau īn serios, pentru c? transfer? īn propria lor existen?? seva proasp?t? a dragostei: „īmi hr?nesc/ dorin?a de tine, o fac s? respire ?i-mi place s-o aud/ ?uierānd /ca un zefir iubitor de īnser?ri pe coame de dealuri, ca/ o lumānare/ aprins? e a?teptarea, o lumānare ce arde īn coloana/ infinit? a cerului,/ din vreme īn vreme ochii mi se umplu cu lacrimi, dar/ nu-i mai ascund,/ din vreme īn vreme te caut ?i m? pornesc īnspre tine,/ dar nu te ajung/ cu claritatea īn?elegerii ?i a c?ldurii din sāngele ce ne-ar putea īmbujora obrajii,/ e?ti prea peste tot ?i nic?ieri, serile ī?i īngr?m?desc/ pustiul īn golurile pe care le tot luminez pentru tine/, pentru tine/ sunt ?i m? tot īngrijorez pentru existen?a ta.../".Ā Este firesc s? b?nuim c? atitudinea celor doi autori e de natur? eruptiv? ?i vizeaz? dezl?n?uirea unei energii pure, care creeaz? nu numai o poezie sonor?, ci ?i optic? ?i tactil?, ce ?inte?te spre ingeniozitatea unor jocuri psihologice de imagini, īns? cu o solemnitate lipsit? de insinuare.

Cei doi se fac vinova?i de a fi poe?i ai vis?rilor dulci, care tulbur? intim, dar discret, cuvintele prin care ei trec, ca o aur? vie ce ajunge pīn? la cititor, lucrīnd spre ispita lui, a?a cum un pictor de biserici d? via?? ?i respira?ie sfin?ilor: „Am s? te īntreb īntr-o zi/ cāt? durere mu?c? īn tine dragostea mea ?i dac? ai puterea s? ier?i"/ aceast? īncrāncenare de a-mi tr?i īn sānge lava vulcanic? unui trecut/ ce exist? de unul singur. ?tiu, ?i-ai p?strat mereu echilibrul ?i ne?tiut?/ ?i-a fost arsura perpetu? a trecerii dincolo de imposibil./ O s? te īntreb asta atunci cānd ne vom elibera de t?cere/ ?i epuiza?i de īmbr??i??ri ne vom lipi spatele de p?mānt s?-l sim?im/ ?i s? privim cerul spre diminea??./ O s? te īntreb cāt de mult te doare dragostea mea,/ Apoi am s? te rog s? nu-mi r?spunzi./ S? nu īmi r?spunzi/".

De o frumuse?e aparte mi se pare tendin?a de captare īn poem a celor mai subtile tr?iri, īn īncercarea de a le defini. Parc? la semnalul unei voci mai presus de voin??, metafora fuzioneaz? cu ritmurile lor l?untrice, versul susur? implacabil, sus?inut de un fior mistic, aidoma unui izvor de munte: „atunci cānd te apropii, am nevoie de acea māngāiere pl?pānd?, sublim?/, a adierii respirului t?u, ca s?-mi desfac carapacea din piept/ ?i s? te primesc cu gesturi la fel de fire?ti cum sunt cele cu care/ deschid geamul, īngrijesc de o plant? sau m?-ntind/ dup? ultimele castane-ale toamnei ?i nu a? mai vrea/ ca respira?ia mea s? m? piard?/".

Compuse parc? pentru a privi dincolo de semnificant, prin propria filosofie asupra sensurilor ascunse ale existen?ei, ?i asupra artei poetice, ca atare, poemele ofer? mai multe stadii de tr?iri, īn care gradul de sensibilitate se mut? īn frumuse?i locuibile, aidoma unei omizi, care se transform? īn fluturi de azur. Poemele se ofer? pur ?i simplu cititorului, ca o contemplare a universului īndr?gostit al autorilor ?i par a da suflare pīn? ?i pietrelor. Īn ceea ce prive?te exploatarea sentimentului de dragoste, autorii amintesc de Frank Herbert ?i de starea de refuz a justific?rilor. Īn concluzie, o apocalips? dulce, a?a ar putea fi descris? cartea celor doi, o carte care poate st?pīni, īn timp, multiplele sensuri ?i mesaje, pe care poemele le genereaz? sau le va dobīndi pe m?sur? ce va īntīlni noi cititori: „Cānd ai s? vii la fel de nesupus? īn seara asta di-naintea nop?ii,/ vreau s? te īntreb cāte ceva despre copaci ?i asem?narea cu noi,.../". A?adar, un volum deasupra c?ruia d?inuie iubirea - un scut - mereu iubirea, care face ca, sub tastatura celor doi, cire?ii s?-nfloreasc? ?i melancolia s? renasc?. Volum candid, erotic, de for?? ?i oniric, relevīnd viziunea incredibil? a unor iubitori ai cuvīntului, ai iubirilor trec?toare. Lirica de evaziune (evadare din real ?i dobīndirea, prin fantezie, a unor repere ?i īn?elesuri noi) dezvolt? rostirea vis?toare fa?? de tot ceea ce este limitat, īnchis, obi?nuit. Evadarea īn iubire fiind proiectare īn infinit, reculegere, medita?ie, revela?ie a tainelor naturii, vie?ii ?i mor?ii, īn acela?i timp, imortalizarea fiin?ei iubite ?i o ie?ire din existen?a limitat?.

footer