Revista Art-emis
Plecarea în Literatură PDF Imprimare Email
Doina Drăguţ   
Joi, 09 Iunie 2011 13:37
Jeanet Nica - Balada cu mioriteDupă volumele „Semănătorul de limite" (poezii, Ed. Litera, Buc., 1981), „Cocheta pasăre din ochi" (poezii, Ed. Anteu, Craiova, 1995), „Testamentul vesel" (poezii, Ed. Cugetarea Tigero, Craiova, 1997), „Shinto - calea zeilor" (haiku-uri, Ed. Sitech, Craiova, 1998), „Crily - floare de lotus" (haiku-uri, Ed. Sitech, Craiova, 2000), „Cuvintelnic aproape rebel" (dicţionar umoristic, Ed. MJM, Craiova, 2001), „Făt-Frumox din lacrimă de paradox" (eseuri, Ed. MJM, Craiova, 2004) şi „Năstruşnicitelnic" (paradoxuri umoristice, Ed. MJM, Craiova, 2007), scriitorul Janet Nică vine în vitrina cu cărţi a Literaturii cu o nouă apariţie editorială: „Baladă cu mioriţe" (Ed. Alma, Craiova, 2010). Volumul debutează cu o parte (introducere în stil janetian) paradoxistă, intitulată „Despre mine-le din mine". Dacă am face abstracţie de cratimă, am înţelege, tot în stil paradoxist, că Janet este compus din mai multe mine - de cărbune, de fier, de aur, de uraniu etc. Iar el este „foarte singur" (căci aici e arta!), „dureros de singur", „multiplu de singur", el „nu comunică", ci „se comunică" pe el însuşi, el este mereu în „dilemă", dar se salvează printr-o altă „dilemă", el evoluează (prin puterea gândului) „de la zgomot la linişte" şi „de la urlet la tăcere". În concepţia lui Janet, oamenii (artiştii, în general) se leagă prin „dezlegare" (independenţă, deschiderea orizontului de înţelegere, acceptare, nonconformism etc.) şi „se apropie prin distanţă" (telepatic). Mai spune Janet că „numai întorcându-ne spatele ne vom vedea cu adevărat"; cu alte cuvinte, pe un prieten îl cunoşti cu adevărat numai dacă te confrunţi cu el, sau, conform demersului în spirit socratian („Cunoaşte-te pe tine însuţi"), trebuie să te cunoşti pe tine mai întâi şi apoi să-i judeci pe alţii, sau, în alt sens, te cunoşti (te vezi) pe tine însuţi, numai dacă eşti pus în situaţii extreme sau dacă ai posibilitatea de a alege binele de rău, iar problema cunoaşterii nu este un lucru tocmai uşor. În finalul acestei prime părţi, Janet Nică ne avertizează şi ne îndeamnă totodată (semnul exclamării) că „Numai singuri vom fi împreună!".

Partea a doua a tomului („Baladă cu mioriţe") - esenţa - este formată dintr-un poem (genial), alcătuit din 38 de strofe. Grafica, în concepţia pictorului Florin Măceşanu, este de o mare sensibilitate, iar tabloul tipăriturii se completează prin intuiţia tehnoredactorului de la editura Alma, Doru Şania (DTP - Desktop publishing), care pune în valoare creaţia poetului prin încadrarea paginilor în motive filigranate. Pe coperta a IV-a, prof. dr. Marian Barbu face o succintă, dar relevantă, descriere a cărţii: „Chemările metricii mioritice fac deliciul unei superbe balade - de departe o ars poetica - în care autorul, ca odinioară eroii din basme, îşi părăseşte masă şi casă, copii şi nevastă, pentru a se muta în Literatură. Cultura profesorului de la Dunăre filtrează ca într-un vitraliu o dramă existenţială, care are ca ideal nemurirea în lumea cuvintelor." Poemul lui Janet Nică este o îmbinare între legendele cu eroi plecaţi pe alte tărâmuri pentru a învinge balauri sau pentru a salva ilene-cosânzene şi celebra baladă a mioriţei. De fapt, eroul (care este Janet Nică) pleacă de pe tărâmul nostru, al muritorilor, nu pentru a învinge sau a salva pe cineva, ci pentru a se salva pe sine de sine însuşi sau, mai exact, pentru a-şi învinge condiţia lui de muritor.
„Drama existenţială" a poetului are ca „ideal" plecarea în Tărâmul Literaturii: „un tărâm cu totu-aparte,/ sferă fără de fisură!". În marea lui dragoste pentru Literatură, Janet Nică asociază această frumoasă disciplină umanistă cu perfecţiunea din matematică - Sfera, care este mulţimea punctelor din spaţiu egal depărtate faţă de un punct fix. Dar, constatăm că Janet nu vrea să fie un punct oarecare de pe suprafaţa sferei, ci chiar centrul ei (ce dacă e „sferă fără de fisură", găseşte el o cale de pătrundere!), punctul fix în jurul căruia să graviteze ceilalţi aştri din literatură.

Parcurgând etapele unei balade, observăm că locul dramei este satul natal, mai exact casa părintească, de unde vrea să plece eroul, iar „mioriţele" (tata, mama, copiii - cei „doi muguri" - şi „frumoasa preamuiere") îl imploră, pe rând, fiecare în felul său. Părinţii încearcă să-l înduplece să nu plece (teama de necunoscut, de înstrăinare, de rătăcire), soţia îl ceartă că vrea s-o părăsească, iar copiii, entuziasmaţi şi dornici de aventură, exclamă: „tati, ia-ne şi pe noi, acolo!". Timpul în care se desfăşoară acţiunea nu este indicat, dar intuim că este unul în care eroul a ajuns la maturitate - „crin tomnatic", cu „cărări pe chip". În finalul poemului, eroul îşi linişteşte „mioriţele", că dacă va ajunge acolo unde şi-a propus, locul îngropării sale fizice va fi în veşnicia locului naşterii: „Şi, de-o fi şi-o fi să fie/ să ajung nemuritor,/ vă promit: cu bucurie/ voi veni la voi să... mor!". Traiectoria parcursului eroului din realitatea imediată, care întruchipează un ideal uman, prin univers, este circulară - sfârşitul este în acelaşi loc cu începutul. Calm, echilibrat şi curajos, fidel faţă de sine şi de lumea exterioară, cu un caracter bazat pe conştiinţa unei superiorităţi, eroul, prin dezvoltarea elementului pur spiritual şi printr-o transfigurare a realităţii, urmărind o profundă idee filosofică (a devenirii), nu comite gratuităţi, ci face totul cu un scop. Cu un talent de a versifica remarcabil, îmbinând armonios elementele lirice, epice şi dramatice, folosind metafore sublime într-o naraţiune rectilinie, Janet Nică face din „balada" sa un poem tulburător. footer