Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Duminică, 05 Iunie 2011 22:25
coperta  - Virgil Panait „De ce avem dreptul s?-l d?m īn judecat? pe Dumnezeu"
(Foc?ani, Editura Andrew)
„?ti?i cānd au blondele creierul cāt o boab? de piper? Atunci cānd se dilat?..." zice domnia sa, Virgil Panait, la pagina 37. Nici nu b?nuia c? „jurnalul" s?u va īnc?pea pe mīinile unei blonde, zic eu, cu modestie, cu o boab? de piper īn plus. Cititorul care dore?te exerci?ii de practic? juridic? ?i de imagina?ie īndr?znea?? s? parcurg? acest jurnal (unul neobi?nuit, datele consemn?rii sīnt pe s?rite), pe care autorul spune ca l-ar fi g?sit īntr-un caiet jerpelit, līng? containerul de gunoi, cu urme de īnc?l??minte pe el, dovad? c? īl mai c?lcase cineva īn picioare.

S?-l deferim justi?iei cititorului pe Virgil Panait, norocosul „g?sitor" al „caietului jerpelit", s?-i oferim recompensa cuvenit? pentru „lunile de migal? ?i chin necesare descifr?rii textului cu o lup? de filatelist". Este vorba despre un b?rbat frumos, cu ochii alba?tri (de m? ?i mir cum de s-a socotit a?a liber s?-l dea īn judecat? pe Domnul), un scriitor prolific, redactor-?ef la „Oglinda literar?", membru al Uniunii Scriitorilor din Romānia, care a semnat lucr?rile: „Ora de poesie", „Deposedarea de timp", „Poemul precum actul sexual", „Durerea – Instruc?iuni de folosire", „Scrisori pierdute", „La depossession de temps", „Riscul de a fi martor", „Arhitectura cenu?ii". A?a a ajuns jurnalul unui oarecare Aristotel C?pu??, un scriitor be?iv ?i curvar, un procesoman notoriu, un „boem cultivat", s?-?i publicate universul fantasy. Desigur, autorul inventeaz? multe ?i m?runte, o face foarte inspirat, este singurul mod īn care inven?iile lui devin credibile. Pentru a-?i apropia cititorii, le ofer? seriozitate dar ?i umor: „Da, m-am judecat cu toat? lumea: cu primari ?i preo?i, cu Mili?ia ?i guvernul, cu vecinii, cu socrii, cu c?m?tarii ?i cārciumarii, cu amantele ?i cu prostituatele. Culmea este c? am cā?tigat mereu".

Coperta īl īnf??i?eaz? pe Dumnezeu dup? gratii, o alegere nepotrivit?, un mare curaj din partea autorului - creatura Sa, omul - care nici m?car īn glum? nu poate sus?ine ilustrat o asemenea impreca?ie. Avem de-a face cu un amplu rechizitoriu, cu extrem de pestri?e acuze, prin care Īl incrimineaz? pe Dumnezeu, ?i cu mai multe categorii de īnsemn?ri disparate: umor negru („Ianuarie 2006. Aflu, cu uimire, c? mai multe biblioteci din S.U.A. de?in īn fondul lor c?r?i cu coper?i din piele uman?... V? da?i seama cum s-ar vinde azi o carte cu coper?ile īmbr?cate īn piele de pe fesele divei Brigitte Bardot? Doar a?a īi vom aduce pe oameni īnapoi la lectur?" - pagina 93), aforisme, enun?uri ?tiin?ifice, poncife r?sturnate, polemici fondate sau nu, fulgura?ii m?runte, bancuri cu blonde, alte bancuri cu vulturi sau culpabiliz?ri misogine. Dumnezeu devine un oarecare Dumitru Capr?, un „pensionar misogin ?i tāmpit", care īn tinere?e fusese activist de partid, apoi intrase īn Securitate ?i fiind de o cruzime rar?, lumea īl poreclise Dumnezeu. Pīrītul fusese dat īn judecat? de vecinul lui, Aristotel C?pu??, pentru c? īi īmpu?case cīinele, pisica, g?inile ?i purcelul din ograd? „pe motiv c?-i aduceau aminte de copil?rie". Dup? acest maraton de īnsemn?ri vinovate īn mare parte, pentru a nu fi acuzat de blasfemie, īncearc? s? cear? clemen??, vehiculīnd ca disculp? no?iunea de onirism.

Cineva afirma c? scriitorii care glumesc prea des sīnt trata?i cu superficialitate, pentru c? cititorul are tendin?a s? r?spund? īn acela?i stil. Despre scriitorii mereu serio?i, se spune c? ajung s? plictiseasc?, pentru c? nu ofer? alternative, nu te las? s?-?i imaginezi. Virgil Panait folose?te acest amestec īn doze cīnt?rite uneori, alteori nu, asumīndu-?i riscul īn mare parte: „primul motiv pentru care a? putea s?-l dau īn judecat? pe Dumnezeu este acela c? a inventat pe lume alcoolul, femeile urāte ?i b?rba?ii pro?ti". Un alt motiv pentru care Aristotel C?pu?? sus?ine c? Dumnezeu trebuie dat īn judecat? ar fi: „maltratarea corporal?, plin? de sadism a lui Adam: i-a scos, f?r? anestezie, sunt convins, o coast? pentru a o crea pe Eva... Īntrebarea este: de ce nu ?i-a folosit Dumnezeu propriile coaste?" (pagina 60).

Cartea lui Virgil Panait m-a dus imediat cu gīndul la un anume de?inut, Pavel Mircea, condamnat la dou?zeci de ani de pu?c?rie pentru omor, care, potrivit rechizitoriului, L-a chemat īn 2005 īn instan?? pe Dumnezeu deoarece, contrar „contractului" f?cut la Botez, prin care Divinitatea trebuia s?-l apere de toate cele rele, Dumnezeu nu S-a ?inut de cuvīnt ?i l-a l?sat prad? īn calea Satanei, care l-a īmpins la f?r?delegi. Mai mult, de?inutul s-a constituit ?i īn parte v?t?mat?, acuzīndu-L pe Dumnezeu de luare de mit? ?i īn?el?ciune ?i cerīndu-I s?-i īnapoieze to?i banii pe care el i-a cheltuit pe lumīn?ri ?i slujbe care nu au avut niciun efect. Solu?ia pus? de anchetatori pe plīngerea de?inutului a fost aceea de neīncepere a urm?ririi penale, sub motiva?ia c? Dumnezeu nu are domiciliu.

Jurnalul este unul compozit, un exerci?iu de risc, un maraton de īnsemn?ri, de aforisme ?i citate, īn care se manifest?, la fel ca ?i Emil Cioran, v?dit īmpotriva Divinit??ii, īmpotriva orīnduirii cre?tine: pagina 81 - culpabilizarea bisericii: „Dar, oare, pentru c? (acum, la īnceput de secol XXI) a permis transformarea bisericii īntr-o adev?rat? industrie, īntr-o afacere, permi?ānd tuturor tāmpi?ilor, escrocilor ?i devia?ilor sexuali s? īmbrace haina preo?easc?, n-ar merita Dumnezeu s? fie dat īn judecat? ?i pedepsit?" Amuzant, dar nu are caz.

Carevas?zic?, domnia sa, Virgil Panait ai scris acest jurnal dup? ce s-a tratat, precum afirm? īn jurnal cu „frec?ie Diana, a b?ut esen?? de rom, gaz lampant, zeam? de varz?, cerneal?..." et caetera. Explicabil atunci, clinic vorbind. De aceea se spune īn popor unui sturlubatic: „Ce-ai, ai b?ut gaz?". footer