Revista Art-emis
O ?ar? inepuizabil?, dar mereu sec?tuit? PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Miercuri, 28 Iunie 2017 11:16

Claudiu Iordache - Românul frumosPrin volumul „Românul frumos", astfel intitulat, din p?cate, într-o derâdere dureroas?, Claudiu Iordache, cel mai necru??tor ?i mai patetic eseist al momentului, încheie o suit? de c?r?i (am num?rat cel pu?in 15) care întregesc un diagnostic nemilos de sincer al României postdecembriste ?i - sus?ine energic autorul - al României de totdeauna. Este aproape incredibil cât de tensionat - ?i cu un paroxism întru totul îndrept??it - denun?? prin scrisul sau, de peste un sfert de veac, acest cel mai credibil revolu?ionar de la 1989 dezastrul existen?ial care apropie cu fiecare clip? mai mult de dispari?ie un stat ?i o na?iune. Aceste scrieri ale lui Claudiu Iordache nu sunt teme necunoscute în literele române. Ele se înscriu într-o tradi?ie de câteva secole îmbog??it? de mari c?rturari, fie ei cronicari, sociologi, romancieri ?i esei?ti, de la Miron Costin care se tânguia pentru soarta Moldovei, dar ?i de la Cantemir care l?murea c? „le va fi mai folositor (moldovenilor - n.n.) dac? le vom arat? limpede în fa?? cusururile care-i slu?esc", trecând prin reflec?iile pa?opti?tilor Ghica, B?lcescu ?i Russo, junimi?ti, Eminescu ?i Caragiale ?i apoi Dr?ghicescu ?i Motru, interbelici ?i contemporani. Autorul pare îns? a se îndoi c? semenii s?i de ast?zi ar mai fi receptivi la asemenea mesaje ?i, se întreab? el, „înconjurat de 26 de ani de ostilitatea, t?cerea ?i indiferen?? genera?iei mele, mai pot scrie aceast? carte c? ?i cum astfel m-a? adresa poporului meu? Sau o scriu c? ?i cum mi-am îndeplinit datoria?"

C?r?ile lui Claudiu Iordache nu sunt nici nara?iuni istorice, nici studii economice sau sociologice riguros ?tiin?ifice, nici analize politice ?i geopolitice mai mult sau mai pu?in fanteziste, ci prezent?ri cât se poate de sugestive ale unei st?ri de fapt dramatice, la nivel de popor, ?ar?, stat, astfel urm?rindu-se sensibilizarea ?i alertarea tuturor celor care (dup? o expresie fericit?, dar devalorizat? prin deas? ?i nepotrivit? folosin??) simt române?te ?i în vremea globaliz?rii, despre care atât de gre?it se crede c? va anihila comunit??ile ?i identit??ile. Lectur? acestor texte este ap?s?toare, dureroas? ?i induc, nu o dat?, dezn?dejde, ba chiar cinism, dar autorul nu vrea sau nu poate s? apeleze niciodat? la culori pastelate sau la ap? de trandafiri pentru a face mai agreabil tabloul. Nici lipsa de solu?ii, de perspectiva, de viitor, nu lumineaz? cumva peisajul. Un peisaj în alb ?i negru, cum observ? cineva, dar parc? mai degrab? unul în gri ?i negru. Prin nimic „constructiv", cum s-ar fi spus pân? mai ieri-alalt?ieri.

Este oare prea tran?ant, prea pornit, prea înver?unat sau nedrept, exagerat, acest judec?tor neînduplecat al propriei na?ii, c?reia îi întocme?te un act de acuzare f?r? drept de apel? ?i c?reia nu-i acord? nicio circumstan?? atenuant? ?i - mai trist - nicio idee de ie?ire din impas? Sunt întreb?ri la care fiecare cititor î?i poate r?spunde, pentru c?, de altfel însu?i autorul simte nevoia la un moment dat s? se explice: „Poate c? gândesc prea întunecat lumea din jurul meu", dar, continu? el, „nu v?d România câ?tig?toare în lupta cu timpul". ?i nu este, aceast?, singur? afirma?ie t?ioas? c? un pumnal din carte. „Va profit? cineva de aceast? ?ar? somnanbula pentru a pune mâna pe ea"? se întreab? autorul. ?i r?spunde: „... nu e de a?teptat c? o putere str?in? s? se complice într-un rapt inutil. România, membr? ast?zi a republicilor oligarhice din Estul continentului, nu va deveni nici a 52-a stelu?? de pe steagul american, nici cel din urm? stat venit în Comunitatea Statelor Indepndente Ruse?ti. Pur ?i simplu va r?mâne un link, o leg?tur?, o trecere rapid? printr-o vale nefericit?."

?i totu?i, chiar nicio raz? de soare, niciun lic?r de speran?a în aceste pagini care par, de la un cap?t la altul, recviemul petecului de lume numit cândva Gr?dina Maicii Domnului? Ba da, am g?sit ?i câ?iva germeni firavi care ar putea fi ai d?inuirii. Bun?oar?: „P?durarii au t?iat p?durea ?i acum nu prea mai au de lucru! Nu în România. Doar ?ara aceast? este inepuizabil?. Po?i s? furi o sut? de ani, ea-?i reface una-dou? codrii, c?ci r?d?cinile i-au r?mas neatinse". Sau, finalul c?r?ii: „Pune?i flori în de?ert, o dat?, de dou? ori, de o mie de ori, ?i într-o bun? zi de?ertul va înflori!".

footer