Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Adrian Pandea   
Miercuri, 07 Iunie 2017 18:12

Pandea AdrianInten?ia lui Pantazi a fost s? scrie o carte despre Mare?al, ceea ce îi ap?rea ca o datorie de onoare fa?? de cel recent disp?rut. În acest mod putea totodat? s? justifice participarea sa la guvernarea Antonescu ?i s? r?spund? la acuza?iile care îi fuseser? aduse. Neputând face apel decât la propria sa memorie, el a comis, evident, ?i unele erori de datare pe care îns? le apreciem insignifiante în raport cu marea cantitate de informa?ii care î?i g?sesc confirmarea în documentele de arhiv? sau în alte lucr?ri memorialistice. V?dit impresionat de personalitatea Mare?alului, pe care uneori îl imit? involuntar - vezi pasajele în care scrie despre sine la persoana a treia singular -, Pantazi consacr? prima parte a c?r?ii sale biografiei lui Ion Antonescu pân? la preluarea puterii în septembrie 1940. În aceste pagini referirile la propria sa persoan? sunt destul de rare, la majoritatea evenimentelor pe care le relateaz? nefiind martor ocular. Propor?ia se schimb? în mod sensibil în partea consacrat? perioadei 1940-1946, când lucrarea cap?t? un caracter preponderent memorialistic. Sunt ?i paginile care vor pune, nu ne îndoim, o sumedenie de noi probleme cercet?rii istorice. În cele ce urmeaz?, vom eviden?ia doar câteva din punctele nevralgice pe care generalul Pantazi le atinge în memoriile sale ?i care atest? f?r? putin?? de t?gad? c? istoriografia perioadei 1940-1944 se afl? abia într-o faza incipient?.

O prima chestiune ar fi aceea a datei la care Hitler l-a informat pe Antonescu despre declan?area ofensivei Wehrmachtului împotriva U.R.S.S. (Planul „Barbarossa"). Varianta general acceptat? este aceea c? Führerul i-a anun?at oficial lui Ion Antonescu inten?iile sale abia la 12 iunie 1941, în cadrul întâlnirii de la München. Pantazi afirm? c? el a aflat despre ofensiv? german? ?i participarea armatei române în mai 1941, de la generalul Alexandru Ioanitiu - ?eful Marelui Stat Major român la acea dat? - care îl înso?ea pe Mare?al la o întrevedere cu Adolf Hitler. În aparen?? ar fi vorba doar de o simpl? eroare de datare, explicabil? mai ales prin faptul c? Pantazi nu a fost implicat direct în acest eveniment. ?i în declara?ia sa din 7 ianuarie 1946, inclus? de sovietici în probatoriul procesului de la Nürnberg, Pantazi sus?inea în esen?? aceea?i versiune, ad?ugând îns? c? înc? dup? întrevederea cu Hitler din ianuarie 1941, Ion Antonescu le comunicase membrilor Comitetului Coordon?rii inten?ia Gennaniei de a atac? U.R.S.S.[31].

Problema se complic? îns? atunci când r?sfoim memoriile generalului Ion Gheorghe, ata?atul militar român la Berlin în acea perioada, care plaseaz? aceast? întâlnire la „începutul lui aprilie"[32]. Cum nici Ion Gheorghe nu a fost prezent la întâlnire, s-ar p?rea c? este vorba de o nou? fest? jucat? de memorie[33]. ?i asta cu atât mai mult cu cât ambasadorul României la Berlin, Raoul Bossy, dateaz? corect în „Jurnalul" sau întrevederea de la München. Îns? el afirm? c? imediat dup? sosirea s? la München, Ion Antonescu i-a spus c? „r?zboiul contra U.R.S.S. era un lucru hot?rât ?i c? el fusese pus la curent, « în cele mai mici detalii », de c?tre generalul Erik Hansen (inclusiv data ?i ora declan??rii opera?iilor), ?eful Misiunii Militare germane". Aser?iunea lui Bossy a fost confirmat?, indirect, de c?tre Andreas Hillgruber care, în prefa?a edi?iei a dou? a cunoscutei sale lucr?ri „Hitler, Regele Carol ?i mare?alul Antonescu", arat? c? Hansen îi dest?inuise c? înc? din decembrie 1944 îl pusese la curent pe Mare?al despre liniile generale ale planului „Barbarossa"[34].

Totu?i, aceast? varianta are un „adversar" pe m?sur? chiar în mare?alul Antonescu. Astfel în timpul interogatoriului preliminar luat la Bucure?ti, înainte de deschiderea „procesului marii tr?d?ri na?ionale", el afirm? c? general ul Hansen „persevera în atitudinea sa de a afirma c? Germania nu se men?ine decât într-o „atitudine defensiv? fa?? de Rusia". Din modul în care prezenta faptele, se deduce c? acest lucru se petrecea dup? întrevederea sa cu Hitler, în care acesta îi dest?inuie planul ofensivei contra U.R.S.S. Mai mult, atât în acest interogatoriu, cât ?i în dezbaterile din timpul procesului, el a insistat asupra faptului c?, la solicitarea s?, cel care i-a transmis dat? exact? a debutului opera?iilor militare fusese ministrul Germaniei la Bucure?ti, Manfred von Killinger. Evenimentul s-a produs la Predeal ?i a fost plasat de Mare?al la 9 sau 10 iunie 1941. Cum întâlnirea dintre Hitler ?i Antonescu din 12 iunie 1941 nu poate fl contestat?, r?mâne s? afl?m dac? nu cumva în lunile aprilie sau mai nu a avut o o alt? întrevedere sau, mai plauzibil, un schimb de mesaje între cei doi lideri (nici el atestat în vreun fel pân? acum). Momentul ar putea fi legat de sosirea în ?ar?, în mai 1941, a comandamentului Armatei 11 germane, în frunte cu generalul Eugen von Schobert. Este doar o simpl? supozi?ie care porne?te îns? de la neconcordan?? între m?rturiile principalilor participan?i la evenimentele evocate ?i ceea ce istoriografia a admis pân? acum, pe baza documentelor de arhiv?. Unul din r?spunsurile posibile ar fi ceea ce generalul Hansen i-a spus lui Andreas Hillgruber: „unele evenimente pur ?i simplu nu au fost consemnate în scris"... Valoarea ?i sl?biciunea memoriilor celor care au f?cut istoria sunt date tocmai de suplinirea „petelor albe" l?sate de documentele de arhiv?. Nici cartea generalului Pantazi nu face rabat de la aceast? caracteristic?, ea având calitatea de a facilita sau, dimpotriv?, de a complic? elucidarea unor aspecte ale guvern?rii Antonescu.

O alt? problema care suscit? un interes deosebit este ?i m?rturia lui Pantazi despre atentatul de la Odessa din octombrie 1941 ?i, mai ales, despre represaliile care au urmat. M?rturisim sincer c?, în ciuda faptului c? generalul Pantazi nu a fost implicat direct în derul?rile din octombrie 1941, ne a?teptam la ceva mai multe preciz?ri din partea sa. Aceasta, cu atât mai mult cu cât din actele procesului din mai 1946 rezult? c? el ?i-ar fi asumat un rol deosebit în dispari?ia urmelor materiale ale consecin?elor nefericitelor întâmpl?ri de la Odessa[35]. Dincolo de faptul c? jongleaz? non?alant cu cifra victimelor represaliilor (17.500-18.500, „peste 15.000", „peste 10.000") în decursul a numai dou?-trei pagini, nu gasirn în memoriile generalului nici cea mai mic? referin?? asupra a ceea ce Mare?alul a declarat la proces. Într-adev?r, în mai 1946, Ion Antonescu, relatând împrejur?rile în care a aflat despre dimensiunea real? a represaliilor pe care le ordonase, spunea: „în iulie sau iunie a venit la mine, la Pre?edin?ie, generalul Pantazi ?i mi-a spus: domnule Mare?al, am dat dispozi?ii c? s? dispar? cadavrele celor masacra?i la Odessa. I-am r?spuns imediat: ce este asta, Pantazi? Niciodat? nu mi-ai vorbit despre aceast? chestiune ?i la care el mi-a r?spuns: nici eu n-am ?tiut, am aflat-o acum din bro?ur? care a ap?rut la Stockholm ?i în care se afirm? c? au fost masacrati 27.000"[36].

Despre aceast? discu?ie ?i despre faimoasa bro?ur? - dup? cât se pare, un produs al propagandei sovietice - Pantazi nu sufl? nici un cuvânt. Oricum, ac?iunea de eliminare a presupuselor „probe incriminatorii" nu putea s? aib? loc în iunie sau iulie 1944, ci doar pân? la începutul lunii aprilie, ?tiut fiind faptul c? Odessa a fost recucerit? de sovietici la 10 aprilie 1944. Este drept c? în înregistrarea interogatoriului luat lui Ion Antonescu la proces, Pantazi precizeaz? c? nu era vorba în nici un caz de luna iulie, dup? ce, ini?ial, prin intermediul acuzatorului public Vasile Stoican, r?spunsese întreb?rii Mare?alului („Când ai venit d-ta la mine?") cu un simplu „nu ?tiu"[37]. T?cerea lui Pantazi asupra acestei chestiuni las? loc oric?rei interpret?ri, considera?iile sale asupra evenimentelor de la Odessa, de?i interesante mai ales în privin?a structurii psihice a Mare?alului, fiind doar o palid? consolare pentru cercet?torul istoric. Ne sunt necunoscute cauzele pentru care generalul a refuzat c? încredin?eze hârtiei motivele ?i caracterul interven?iei sale în prim?var?-vara anului 1944, dup? cum nu putem exclude ?i posibilitatea c? o eventual? explica?ie asupra acestui moment s? fl fost pur ?i simplu exclus? din textul ini?ial în varianta dactilografiat? (singur? care acoper? perioada anilor 1944-1946).

Mult mai interesante ?i mai consistente sunt dezv?luirile lui Pantazi despre ultimele dou? luni al guvern?rii Antonescu. Paginile respective ne arat? un general Pantazi extrem de implicat în toate deciziile majore ale Conduc?torului Statului în zilele care au premers lovitur? de stat de la 23 august 1944. M?rturiile sale, în general concordante cu ceea ce se ?tie despre aceast? perioad?, sunt îns? în m?sur? s? aduc? modific?ri importante cronologiei evenimentelor ?i s? ridice noi semne de întrebare. Dar ce afl?m de la generalul Pantazi? În primul rând, despre desele sale convorbiri cu generalul Constantin S?n?tescu în lunile iulie ?i august cu privire la necesitatea încheierii unui armisti?iu cu ru?ii, Mare?alul Palatului de la acea dat? ?i principalul lider militar al conspiratorilor reuni?i în jurul regelui Mihai nu a catadicsit s? aminteasc? despre aceste conciliabule în „Jurnalul" sau. Exist? îns? o însemnare târzie, din 22 august 1944, în care S?n?tescu confirm? o întrevedere cu Pantazi, despre care certifica faptul c? „este acum [subl. ns.] pentru armisti?iu". Atât ?i inimic mai mult.

Cum nimic n-a fost consemnat în scris, totul consumsndu-se între patru ochi, afirma?iile celor doi sunt greu de confirmat sau de infirmat. Mult mai important? este m?rturia lui Pantazi, conform c?reia mare?alul Ion Antonescu a fost cel care a realizat concentrarea în capital? sau în apropierea ei a trupelor care, începând cu 23 august 1944, au înl?turat rezistentele germane[38]. Pantazi recunoa?te c? vrând s? procedeze la noua dislocare a trupelor, c? m?sur? de prevedere pentru situa?ia în care Germania s-ar fi opus cu for?? încheierii armisti?iului de c?tre guvernul de la Bucure?ti, a constatat c? majoritatea dispozi?iilor fuseser? date de mare?alul Ion Antonescu. Ulterior, conspiratorii ?i-au asumat în întregime ?i meritul acestor m?suri, refuzând s? recunoasc? orice colaborare cu Mare?alul.

Un lucru cu totul nou pe care îl afl?m este c? înainte de a pleca la ultima întrevedere cu Hitler. (5-6 august 1944), Mare?alul i-a l?sat, practic, ?ara pe mâna generalului Pantazi, ins?rcinându-l ca, în cazul în care ar fi fost arestat la cartierul Führerului, s? garanteze, de comun acord cu Regele, instalarea „noului guvern". Or, potrivit tot dezv?luirilor sale, nu putea fi decât cel instaurat la 23 august, avându-l în frunte pe generalul S?n?tescu. Facem o parantez? aici pentru a aminti c? fiul generalului, Ion Pantazi, spune tran?ant în lucrarea sa memorialistic? „Am trecut prin iad" c? se g?se?te în posesia unei scrisori a mare?alului Ion Antonescu prin care acesta conferea „plenipoten?a" tat?lui sau[39]. Acesta din urm? nu aminte?te îns? nimic despre existen?a vreunui document scris care s? ateste misiunea cu care a fost investit în sear? zilei de 4 august 1944.

Parc? pentru a complic? ?i mai mult lucrurile, generalul Pantazi se simte dator s? precizeze c? în diminea?? plec?rii lui Ion ?i Mihai Antonescu spre Rastenburg, ace?tia au avut o întrevedere cu Regele ?i generalul S?n?tescu, suveranul f?când o ultima tentativ? de a-I opri pe Mare?al s?-i declare lui Hitler inten?ia de a încheia armisti?iul. Informa?ia, în aparen?? surprinz?toare, este confirmat? de Mihai Antonescu, cel care a descris cu lux de arnanunte întâlnirea din diminea?? de 5 august 1944, de la Snagov. Dezv?luirea a fost f?cut? cu ocazia unui interogatoriu din aprilie 1946 ?i i-a dat ocazia lui Mihai Antonescu s? afirme c? Regele ?i generalul S?n?tescu au venit la Snagov pentru a-I vedea pe el, Mare?alul „surprinzându-i" în timpul discu?iilor. Oricare ar fl fost desf??urarea întrevederii, ea probeaz? c?, la acea dat?, cele dou? „tabere" care aveau s? se confrunte la 23 august lucrau înc? de comun acord[40].

Nou? pozi?ie dobândit? de generalul Pantazi în timpul ultimelor zile ale guvemarii Antonescu este confirmat? ?i prin prezen?a sa la întrevederea între Ion Antonescu ?i Karl Clodius, care a avut loc în sear? zilei de 22 august 1944, la pu?in timp dup? întoarcerea Mare?alului de pe frontul din Moldova. Referindu-se la aceast? întrevedere, Ion Antonescu a certificat la procesul din mai 1946 c? ea s-a desf??urat cu participarea lui Pantazi, în calitate de „exponent al armatei"[41], ?inând s? adauge: „De obicei, nu b?g?m mini?tri în conversa?iile acestea. ?i atuncea l-am chemat expres [...] armisti?iul era o consecin?? a înfrângerii pe front ?i atuncea generalul Pantazi a asistat la aceast? discu?ie"[42]. Atât în versiunea Antonescu, cât ?i în cea a lui Pantazi, con?inutul mesajului transmis de Mare?al lui Clodius este, în esen??, acela?i: Berlinul trebuie avertizat c? România este obligat? s? încheie armisti?iul, orice întârziere fiindu-i fatal?, în condi?iile str?pungerii frontului din Moldova. Aceast? convorbire este amintit? - cu diferen?e minore - ?i de al?i actori sau istorici ai evenimentelor; dintre ei amintim pe Henrik Klugkist", colaborator economic al lega?iei germane, George I. Duca[43], omul opozi?iei la Ambasada român? din Stockholm, istoricii Andreas Hillgruber[44] ?i Gheorghe Buzatu[45].

Din ce se cunoa?te pân? la aceast? dat?, mesajul transmis de Mare?al prin Karl Clodius ori nu a existat (ceea ce este foarte pu?in probabil), ori nu a parvenit liderilor germani (sau dac? a parvenit, nu a fost luat în seama). În aparen?? deci - cu toate c?, la proces, Mare?alul a sus?inut c? „ministrul german i-a transmis la 23 august un r?spuns pozitiv de la Berlin la solicit?rile sale"[46]- întrevederea Antonescu-Clodius a r?mas f?r? nici un rezultat practic. Spunem în aparen??, pentru c?, în opinia noastr?, mesajul transmis de Mare?al prin Clodius în sear? de 22 august 1944 a fost unul din elementele care au contribuit decisiv la hot?rîrea intempestiv? luat? de Rege a dou? zi, la sugestia anturajului sau. Cercurile Palatului au fost informate de aceast? întrevedere inc? înainte de audien?a din dup?-amiaz? zilei de 23 august, a?a cum confirm? „Jurnalul generalului S?n?tescu"[47]. Informa?iile de pe front care au sosit a dou? zi ?i care n??teau o îndoial? serioas? asupra capacit??ii armatei române de a stabiliza frontul, coroborate cu vestea anun?ului f?cut de Ion Antonescu lui Karl Clodius au condus la precipitarea evenimentelor. Mare?alul dorea s? plece pe front pentru a st?vili înaintarea sovietic? pe linia Foc?ani-N?moloasa-Gala?i (F.N.G.) ?i apoi s? cear? încheierea armisti?iului. Or, în acel moment se iveau dou? mari pericole: în primul rând mar?ul tancurilor sovietice s? nu fie st?vilit ?i, în al doilea rând, Berlinul putea decide o interven?ie în for?? asupra autorit??ilor de la Bucure?ti. În ambele cazuri, se pierdeau avantajele pe care conspiratorii sperau c? le-au ob?inut de la partea sovietic? pe filiera George I. Duc? (filiera Stockholm)[48]. Varianta care s-a ales a fost sacrificarea Mare?alului ?i renun?area la rezisten?a armata pe F.N.G. În acest caz, schimbul de replici între S?n?tescu ?i Ion Antonescu care a urmat arest?rii Mare?alului, a?a cum este redat el de generalul Pantazi, cap?t? o anumit? consisten??: „Nu vreau s? închei armisti?iul? S?-?i fie ru?ine, general b?trân!", i-ar fi spus Mare?alul lui S?n?tescu, confirmând înc? o dat? c?, la 23 august 1944, Conduc?torul Statului era hot?rât s? încheie armisti?iul, cu sau f?r? acordul Germaniei, dar numai dup? stabilizarea frontului[49].
·
În fine, partea cea mai interesant? ?i mai captivant? a memoriilor generalului Constantin Pantazi o constituie cea dedicat? perioadei în care a fost de?inut În U.R.S.S., al?turi de Mare?al, Mihai Antonescu, generalul Constantin Z. Vasiliu ?i colonelul Mircea Elefterescu. Dup? ?tiin?? noastr? este singura relatare detaliat? ?i închegat? asupra deten?iei în U.R.S.S. a ceea ce am putea numi grupul Antonescu. Referiri fugare asupra acestui r?stimp mai g?sim doar la Eugen Cristescu, „dar acesta a fost predat autorit??ilor sovietice mult mai târziu ?i nu s-a întâlnit cu grupul Antonescu. De asemenea, Ion Pantazi, care f?r? îndoial? c? a avut acces la memoriile tat?lui sau, a f?cut public? m?rturia tat?lui sau, mai întâi în pres?" ?i apoi în memoriile publicate în 1989[50]. Nedispunând îns? de textul memoriilor tat?lui sau, Ion Pantazi a oferit o variant? care difer? sensibil de cea original? (vezi, spre exemplu, data la care s-a produs tentativ? de sinucidere a Mare?alului) ?i este mult mai s?rac? în am?nunte.

Dat? fiind noutatea absolut? a acestei probe de eviden?? ?i absen?a aproape total? a altor informa?ii, din surse memorialistice sau arhivistice, nu putem decât s? subliniem dramatismul acelor zile, cu speran?ele ?i dezam?girile lor, excelent înf??i?ate de generalul Pantazi. Din p?cate, consecvent subiectului pe care ?i l-a ales, evocarea mare?alului Ion Antonescu, generalul Pantazi î?i întrerupe amintirile în momentul în care membrii grupului Antonescu au fost izola?i unul de altul ?i transfera?i în sinistra închisoare Lubianka din Moscova. Intervalul 17 iunie 1945 - 6 aprilie 1946 este astfel expediat într-o singur? fraz?, cel pu?in în varianta dactilografiat? a memoriilor sale, singura pe care am avut-o Ia dispozi?ie pentru aceast? perioada ?i care este posibil s? fi fost „periat?" de stili?tii Securit??ii române.

Cartea scris? de generalul Constantin Pantazi în primii ani de deten?ie este o adev?rat? surpriz? atât pentru istorici, cât ?i pentru publicul larg, dincolo de problemele pe care ea le ridic? ?i pe care, cel pu?in câteva dintre ele, am încercat s? le punem în eviden?? în paginile anterioare. Imaginea generalului Pantazi, a?a cum r?zbate ea din aceste memorii, difer? substantial de ceea ce se ?tia despre personalitatea sa pân? la aceast? dat?. El dovede?te pe deplin c? a fost unul din personajele-cheie ale guvern?rii Mare?alului, ?i nu unul insignifiant, de conjunctur?, caracterizare acreditat?, în special, de presta?ia sa la procesul din mai 1946. Mult mai important este plusul de informa?ie pe care generalul îl pune în circula?ie pentru elucidarea aspectelor mai pu?in cunoscute ale ac?iunii politice ?i militare a lui Ion Antonescu ?i a echipei sale în anii de r?scruce 1940-1944. M?rturiile generalului Pantazi vor trezi, suntem siguri, interesul „adversarilor" ?i „partizanilor" Mare?alului, dar, mai presus de toate, vor fi una din „cheile" esen?iale ?i imposibil de ignorat pentru oricine vrea s? p?trund? „secretele" guvenarii Antonescu.
----------------------------------------------------
[30] Vezi, pe larg, la Gheorghe Buzatu, Romania ii riizboiul mondial din
1939-1945, Ia?i, Centrul de istorie ?i civilizatie european?, 1995, p. 158.
[31] Idem, Mare?alul Antonescu în fa?a istoriei, vol. 2, B.A.1., Ia?i, 1990,
p. 463.
[32] Generalul Ion Gheorghe, op. cit., p. 178.
[33] Apud Ibidem, p. 27.
[34] Andreas Hillgruber, Hitler, regele Carol si mare?alul Antonescu.. Relatiile germano-romdne
(1938-1944), Editura Humanitas, Bucuresti, 1994, p. 29.
[35] loan Dan, „Procesul mare?alului Ion Antonescu", Editura Tempus, Bucuresti, 1993, p. 29.
[36] Ibidem, p. 13
[37] Procesul Maresalului Antonescu, ed. cit., vol. 1, p. 205-206.
[38] Constantin S?n?tescu, op. cit; p. 160.
[39] Ion Pantazi, op. cit., p. 142.
[40] Procesul Maresalului Antonescu, ed. cit., vol. III, p.173-174.
[41] Procesu/ Maresalului Antonescu, ed. cit., vol. 1, p. 215.
[42] Apud Gheorghe Buzatu, Romania ?i r?zboiul mondial 1939-1945, p. 188.
[43] Apud Antonescu. Maresalul României ?i r?sboaiele de reîntregire, ed. cit., p. 359.
[44] A. Hillgruber; op. cit., p. 256.
[45] Gh. Buzatu, op. cit., p. 173.
[46] Procesul Maresalului Antonescu, ed. cit, vol. 1, p. 216.
[47] Constantin S?n?tescu, op. cit., p. 160
[48] Cristian Troncot?, op. cit., passim.
[49] Gh. Buzatu, Mare?alul Ion Antonescu în fa?a Istoriei vol. II, p.243-246
[50] Ion Pantazi, op. cit. p.309-310.

footer