Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Miercuri, 31 Mai 2017 17:53

Ioan Ianolide-Testamentul unui nebun„Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?/ E, Doamne, lumea plin? de cumin?i,/ E plin p?mântul de martiri ?i sfin?i/ Atin?i de filoxera-n?elepciunii". (Demostene Andronescu)

„Testamentul unui nebun" este nuvela despre care autorul preciza: „Aceast? nuvel? este inspirat? din realitate, încât toate personajele ?i toate situa?iile povestirii sunt luate din via?a ?i faptele pe care le-am cunoscut direct (...); scriu cu sufletul la gur?, cu team? ?i nici nu recitesc paginile, din dorin?a de a le vedea cât mai repede ascunse". „Testamentul unui nebun" este, în fapt, m?rturia unui în?elept p?timitor întru Hristos ?i Neam. Filosoful cre?tin Ioan Ianolide a fost întemni?at 23 de ani pentru libertatea sa întru Adev?r, pentru iubirea sa întru Dumnezeu, pentru dragostea sa întru Neam, sub cele trei dictaturi: carlist?,antonescian? ?i comunist?. Al?i 22 de ani a fost persecutat dup? eliberarea cea mare din 1964 ?i „n" ani prigonit de oculta postdecembrist? prin f?r?-de-legea secolelor:Legea 217/ 2016. La fel ca foarte mul?i na?ionali?ti-cre?tini ?i Ioan Ianolide a transformat celula în chilie.

Securitatea ?i puterea comunist? ?i post comunist? a dorit ca odat? cu sfâr?itul martirilor s? îngroape memoria, m?rturisirea, dragostea, jertfa ?i sfin?enia lor întru Dumnezeu ?i Neam. Dar, Dumnezeu a vrut altfel. A revelat Adev?rul pentru Libertatea ?i Iubirea lor jertfelnic?. Paralel cu întâmpl?rile ?i numele personajelor c?r?ii, întâlnim Drumul Sinelui lui Ianolide, pres?rat cu pr?p?stii, cu pr?v?liri în abisuri, cu retez?ri de bezne, cu neteziri de creste, cu aripi ce ating azururi, cu limpeziri serafice de Rai, cu ruga de foc a celui nebun întru Hristos, c?ci: „Dumnezeu ?i-a ales pe cele nebune ale lumii, ca s? ru?ineze pe cei în?elep?i." (I Cor. 1,27).

Logosul-Dumnezeu prin Care a fost creat? lumea a instituit în puterea Cuvântului armonia, frumosul, cântarea, poezia ?i adev?rul gr?irii. Toat? Crea?ia sacr? a fost la început taina T?cerii sfinte. T?cerea a odr?slit, a înmugurit, a înflorit, s-a înmiresmat ?i a gr?it când Cuvântul lui Dumnezeu a cuprins-o cu Zorii surâsului îmbr??i??rii Sale divine. T?cerea se a?eaz? în bra?ele Crucii, iar Cuvântul, se înal?? ca ax? vertical? a Învierii. Pâinea noastr?-Crucea noastr? cea de toate zilele sunt încrustate în T?cere ?i Cuvânt. Sufletul este l?ca?ul alb al t?cerii, iar Inima-privighetoarea celei mai frumoase cânt?ri. Dac? Cuvântul este limbajul Logosului divin, cel al Sfântului Duh este T?cerea sacr?. În inima ?i în sufletul cre?tinului sunt cele mai armonioase liturghii ale Sinelui ortodox. „T?cerea ne este necesar? pentru a da ascultare Cuvântului l?untric din Sinele nostru, t?cere care ne purific?, ne fortific? ?i ne unific? într-o armonie angelic?". (Ion Mânzat/ Mariana T?nase-Mânzat, Psihologia T?cerii-Liturghiile Silen?ioase ale Sinelui, Psyche-2006, p. 22).

T?cerea de?i pare de aur, î?i trebuie în?elepciune doar pentru momentele când s-o folose?ti. În rest t?cerea amu?it? condamn? gândirea, cuvântul, persecut? e-ul, prigone?te dreptatea, adev?rul, binele, credin?a, cântarea, frumosul, iubirea, crea?ia, izbânda, în?l?area, azurul. La fel, Cuvântul trebuie asumat în lumin? doar pentru exprimare, pentru gr?irea frumoas?, înmiresmat? de expresii, metafore, stihuri, aforisme, psalmi, simboluri de credin??, jur?minte, leg?minte, m?rturii, m?rturisiri, iertare, în rest sunt vorbe în vânt, vorbe de clac?... Întotdeauna când taci, trebuie permanent s? gr?ie?ti. Dar când gr?ie?ti trebuie s? o faci cu toat? înc?rc?tura sufleteasc? a inimii ?i a dorului curat. Dumnezeu-Logosul ne-a dat pentru via?? cuvântul ?i pentru în?elepciune t?cerea celest?.

„Am t?cut atâta amar de ani despre toate cele ce mi s-a întâmplat ?i acum, când sunt pe pragul mor?ii, mi-am luat curajul unei m?rturisiri. M? simt dator fa?? de oameni, chiar ?i fa?? de cei care m-au torturat, dar nu ?i de cei ce au conceput chinul etern în aceast? lume, sco?ându-l din eternitatea în care-l zugr?vise o anume iconografie. A? vrea s? iert totul ?i ?tiu c? o pot face, chiar am iertat în ce m? prive?te, dar nu e drept s? domneasc? r?ul în lume. Lumea asta trebuie s? se apere, are datoria s? se apere. Ar fi ademenitor s? credem c? tr?im în dragoste deplin?, dar realitatea ne contrazice, a?a dup? cum voi ar?ta ?i eu în tot ce mi s-a întâmplat. A? vrea deci s? exprim o clip? din via?a mea, clipa eternei suferin?e, eternei groaze, eternei spaime. Nu sunt primul om care încearc? acest imposibil, dar nici unul nu a f?cut-o a?a cum o fac eu, ca o m?rturie vie, dureroas?, tenebroas?, a?a cum am tr?it-o... Cartea aceasta este scris? în inima mea, în fiin?a mea, în tot ce este sfânt în om.

„Pornesc pe drumul dinl?untrul meu/ S-adun buc??i din aripile-mi frânte".

Ioan Ianolide, cre?tin între cre?tini, erou între eroi, Român între Români, martir între martiri, a fost unul dintre sutele de mii de na?ionali?ti ortodoc?i cre?tini care s-a n?scut în Veacul sfâ?iat de cele dou? r?zboaie mondiale ?i de multe alte cutremure politice na?ionale. În vibra?ia duhovniceasc? a tr?irii cre?tine, pe acest t?râm binecuvântat al Maicii Domnului, sufletul lui Ianolide a înregistrat cutremurul unui destin de propor?ii catastrofice, prezis de mama sa: -Dragul mamei, tu ai un destin deosebit. Eu te-am ap?rat cât am putut, dar duhurile rele nu te vor l?sa în pace cu una cu dou?. S? ai grij? de sufletul t?u, dragul mamei! O alt? influen?? în educa?ia cre?tin?, care a tr?it ca o invocare în el, a avut evlavioasa bunic?: „Bunica î?i stabilea rela?iile cu Dumnezeu tot a?a de simplu cum le stabilea cu vecinii de care o desp?r?ea un gard de uluci rare, albe. Habar n-avea ea de dogme, de legi ?i de alte abstrac?iuni! Ea î?i lega sufletul de ceruri prin fapte mici,concrete, cotidiene. ?i mereu se sim?ea ca ?i cum ar fi fost în fa?a lui Dumnezeu".

Al treilea pedagog i-a fost profesorul de filosofie, titanul Nae Ionescu pe care l-a sim?it ca pe un sine spiritual de mare profunzime, stându-i parc? mereu în preajm?: „Pornea de la o ideee, colinda cu ea din Antichitate pân? la moderni, se oprea îndelung în Bizan? ?i termina într-o exprimare personal?. De?i era o inteligen?? excep?ional?, în fond era un mistic. De?i avea o via?? zbuciumat? de toate tensiunile contemporane, p?rea un ascet. Ardea în el o tainic? sacralitate. Înainte de a gândi, el sim?ea, înainte de a da, el primea ideea. Sub calmul acela academic se petrecea o ardere secret? pân? la incandescen??. El vedea-iat? de ce m-a atras! Tr?ia filosofia ca pe o tain?, via?a ca o tain?, lumea ca o tain?. Noi îl iubeam, el îns? p?rea olimpian, dar aveam s?-i descoperim inima în curând. Gândirea lui p?rea finit? ?i infinit?, vremelnic? ?i etern?, imperfect? ?i perfect? în acela?i timp. Gândirea lui era o certitudine în relativitatea vie?ii... Fierbea o nou? lume. Printre noi se aflau ?i câ?iva evrei, c?ci profesorul era un bun cunosc?tor al Cabalei. Disponibilit??ile mistice ale evreilor îl atr?geau, dar dec?derile lor materialist-ateiste l-au dezam?git, încât el a r?mas un autentic ortodox, atras de Sfin?ii P?rin?i, de Pateric, de Mineie ?i de cunoa?terea mistic?. Concluziile gândirii sale mistice reabilitau în ochii acestui veac pozitivist adev?rul religios. Ortodoxia reînvia la Facultatea de Filosofie, nu la Teologie. L-am auzit vorbind studen?ilor teologi despre Dumnezeu, pentru a spulbera îndoielile ra?ionaliste ce p?trunseser? în Facultatea de Teologie. L-am auzit vorbind la Facultatea de Arhitectur? despre stilurile arhitecturale ca manifest?ri ale unor spiritualit??i caracteristice, încât profesorii de acolo erau încânta?i. Adesea f?cea matematic?, gândea matematica, gândea cifrele ?i apoi le dep??ea pe toate în incandescen?a gândului. Cuvântul îi era ultimul cuvânt... A vrut s? opun? un veto categoric ateismului ?i reu?ise s? creeze o ?coal? ortodox? cu o spiritualitate socio-politic?, cu osatur? filozofic? ?i cu elan mesianic...Profesorul a refuzat s? p?r?seasc? ?ara. Scos de la catedr? de colegul s?u materialist, î?i tr?ia via?a în singur?tate. Politica ??rii o f?cea Ana Pauker, securitatea statului o p?zeau sute de colonei evrei, istoria era murd?rit? de Roller, un oarecare ne spunea c? n-avem literatur?, altul îl cenzura pe Eminescu... Profe?iile profesorului s-au împlinit ?i comunismul ?i-a definitivat puterea politic?, economic? ?i cultural?".

O întâmplare bizar?, în timp ce dorea s?-l viziteze pe profesorul-filosof îi aduce în fa?? un distins om cu o serviet? plin? cu c?r?i în sanscrit?, care-i spune clar: V?d în destinul dumitale o tragedie ce dep??e?te toat? literatura pe care o cunosc. Sunt profund impresionat! Dumneata vei trece prin tenebre neimaginate înc? de oameni, dar vei ie?i din ele ?i nu reu?esc s? în?eleg cum este posibil lucrul ?sta! Nu vreau s? te timorez, dumneata nu ?tii ce v?d eu!... Sunt profesorul P., doctor în ?tiin?e indianistice. Am fost în India ?i am deprins acolo unele posibilit??i de cunoa?tere nemijlocit?. Poftim cartea mea de vizit?!...

Nuvela-Testamentul unui nebun, deschide z?gazurile unor temute temni?e ?i penitenciare în care de?inu?ii politici, îndeosebi na?ionali?tii cre?tini erau tortura?i ?i permanent persecuta?i în acel univers satanic concetra?ionar, unde oamenii credincio?i erau mutila?i fizice?te, erau lichida?i, erau frân?i suflete?te, erau ciopâr?i?i, erau transforma?i în cârpe, erau transfigura?i în zdren?e, erau reeduca?i în umbre str?vezii aidoma unor fantome întoarse dintre mor?i. Stâlpul ?i temelia culturii, educa?iei, moralei lor cre?tine fuseser? dinamitate de noua putere proletaro-bol?evic?, samavolnic impus? cu tancurile de barbarismul stepelor sovietice. Iat? cum surprinde o discu?ie academic? dintre c?l?ul-colonel Zeller ?i o victim? în care se cuprinde ideologia ro?ie proletar? de atunci ?i cea albastr? neoproletar? de azi, în?epat? din când în când de spiritul mistic cre?tin:
„... - Poate c? nu e?ti de acord c? Marx ar fi un geniu, dar cred c? recuno?ti c? opera lui revolu?ionar? are geniu, c?ci numai a?a se poate explica formidabila ei reu?it? într-un sfert de veac. ?i, de asemenea, este clar c? sistemul este formidabil, c? acolo unde punem noi mâna pe putere, nu mai l?s?m nici o porti?? de sc?pare.
- Omul nu poate fi st?pân omului.
- Noi dispunem de o ?tiin??-materialismul dialectic-
- Nu exist? formul? uman? perfect?!
- Nu suntem dispu?i, s? mai toler?m perfec?iunea voastr? metafizic?...
- De ce a?i refuzat puterea când vi s-a oferit?
- N-am refuzat putere, ci am refuzat închinarea la putere, c?ci noi închin?m a noastr? putere Preaputernicului de la care eman? puterea!
- Nu ve?i mai avea putere în veci, nici aici ?i nici aiurea! Acum cap?tul frânghiei puterii e în mâinile noastre ?i cu ea vom înf??ura lumea întreag?. Nu împ?r?im puterea cu nimeni...V? vom strivi f?r? cru?are ?i nu v? vom permite s? deveni?i iar??i martiri! Ne însu?im pentru noi cultul martirilor, iar voi ve?i fi socoti?i criminali în veci de veci! Va veni o zi când v? vor urî to?i oamenii, c?ci to?i au s? cread? numai în noi. Vom rupe orice contact între voi ?i masele populare. Dumnezeu se va dovedi neputincios în fa?a revolu?iei!

Închisoarea Pite?ti - „Descal??-te, str?ine, de sandale,/ De-aici începe ?ara f?r? cer".

Toate criteriile politrucului proletar însu?ite de la instructorul bol?evic erau adunate în ura ?i toate instrumentele torturii bestiale ale c?l?ilor odio?i, slugi târâtoare ale proletariatului: foame, frig, fric?, anchete, ciripitori, mizerie, boli, interzicerea tratamentului, c?tu?e, lan?uri, pari, r?ngi, cozi de m?turi, vine de bou, mori?ca, droguri, b?taia la t?lpi peste înc?l??minte, bocanci cu ?inte, pumni în ficat, strivirea oaselor, ruperea din?ilor, scoaterea ochilor, mutilarea fe?ei, pervertirea simbolurilor sfinte, blasfemii, profanarea memoriei p?rin?ilor, fra?ilor, prietenilor, dasc?lilor, statul într-un picior, statul încremenit într-o pozi?ie, frângerea mâinilor, picioarelor, coastelor, ucideri, reeducarea prin b?t?i inimaginabile, dirijate de neîntrecutul criminal-de?inut Eugen ?urcanu-spaima tor?ionarilor, aflat în solda celor de tipul Anei Pauker. Cei ancora?i puternic în credin?? rezistau cel mai mult. Lor li se spunea: bandi?i! bandi?i! Unul dintre martirii supravie?uitori din acel Infern, care l-ar fi speriat ?i pe divinul Dante, Mihai Buracu ne-a l?sat m?rturie despre diabolica temni?? în memorabila sa carte: T?bli?ele de s?pun de la IT?ET-IP: „am considerat întotdeauna c? am mai mult decât obliga?ia moral? de a depune m?rturie despre atrocit??ile comise la Pite?ti, organizate ?i conduse de criminalul regim comunist... Perfect? a fost organizarea torturii ?i a?ijderea aplicarea ei pân? la cele mai mici detalii, cu preocuparea furibund? de a g?si noi ?i noi forme de distrugere a rezisten?ei celui nereeducat, de nimicire a ultimelor reziduuri de umanitate ce i-au mai r?mas. Suferin?a îndurat? este imens?, pustiitoare, f?r? zecimale ?i f?r? mil?..." (citat de Demostene Andronescu în De Veghe La Cump?na Vremilor-articole, cronici, m?rturii. Ed. Christiana, Bucure?ti-2011, p. 351-352)

Virgil Ierunca auto-exilat la Paris a scris lucrarea Fenomenul Pite?ti. Iat? ce ne relateaz? printre altele: „Toat? lumea cunoa?te ast?zi „Arhipelagul Gulag". Toat? lumea mai ?tie c?, sub denumirea posibil? de „Arhipelag M.A.I., el s-a întins ?i asupra României. Ceea ce nu a ajuns îns?-?i înc?-la cuno?tin?a tuturor este c? în „Arhipelagul românesc" a existat o insul? a ororii absolute, cum alta n-a mai fost în întreaga geografie penitenciar? comunist?: închisoarea de la Pite?ti. Acolo a început, la 6 decembrie (de Sfântul Nicolae-unul dintre cei mai iubi?i sfin?i de c?tre români, n.a.)1949, o experien?? de o sumbr? originalitate denumit? reeducare ?i tinzând la distrugerea psihic? a individului... Fenomenul Pite?ti ni se pare a dep??i în oroare, din fericire nu ?i în durat?, reeducarea de tip chinezesc." (cf. Demostene Andronescu în De Veghe La Cump?na Vremilor-..., p.357). Pentru foarte mul?i închisorile, penitenciarele, Canalul Dun?re-Marea Neagr? cu toate Coloniile sale de munc?, deveneau pepiniere ale gropilor comune:

Aici este mormântul bandi?ilor. Dac? vrei s? tr?ie?ti, s? accep?i reeducarea!... mi-am reamintit de temni?ele revolu?iei bol?evice, în care tinerii sovietici fuseser? adu?i în starea de demen?? ?i apoi asmu?i?i ca ni?te câini turba?i împotriva „du?manilor poporului", încât deveniser? spaima tuturor. Asta se petrecuse înainte ca Makarenko s?-?i fi scris al s?u „Poem pedagogic."
- Noi am avut, spunea un de?inut sionist, f?r? ?tirea Securit??ii leg?turi cu statul Israel ?i cu evreii din America ?i Europa. Mi?carea sionist? este interna?ional?. For?ele ei se orienteaz? acum spre evreii din ??rile socialiste, ca s? mearg? în Israel. Evreii vor s? p?r?seasc? ??rile socialiste, fiindc? nu mai cred în capacitatea revolu?iei. Avem nevoie de bani ca s? emigr?m. Cei mai mul?i evrei care se afl? în aparatul de stat, pân? chiar ?i personal Ana Pauker, sprijin? emigrarea evreilor, pe considerente umanitare, liberale ?i democratice.
?urcanu:
- B?, asta e o carte mare pe care o joc...Problema va merge direct la C.C., la colonelul Z (Zeller) El este responsabil de tot ce se petrece aici!
?tiu, a zis sionistul, este piesa de leg?tur? dintre Ana Pauker ?i reeducare.

Închisoarea Târgu-Ocna - „Ne-am scuturat aripile de moarte/ ?i ne-am croit din nou urcu? spre cer".

Târgu-Ocna, sanatoriul-penitenciar de tuberculo?i a devenit prin voia lui Dumnezeu, l?ca?ul cel mai arz?tor al unui m?nunchi de cre?tini, unde focul lor mistic s-a înte?it din Rugul Aprins al Maicii Domnului, întru iubirea de Neam ?i dragostea neegalat? pentru Dumnezeu. Din Infernul Pite?ti, o parte dintre studen?ii na?ionali?ti supravie?uitori, dar grav bolnavi au ajuns în Purgatoriul de la Târgu-Ocna, care l-au transformat într-un Paradis mistic de tr?ire. În acel m?nunchi de Ucenici a odr?slit cea mai p?mânteasc? credin?? ?i cea mai dumnezeiasc? dragoste pentru Dumnezeu ?i Cerul Lui de Îngeri ?i Sfin?i. Acolo s-au n?scut primii mari Sfin?i ai Închisorilor: Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Arhim. Gherasim Iscu, Constantin Opri?an, Marin Naidim, Dr. Mihai Lungeanu, Gheorghe Jimboiu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, pr. Viorel Todea, Ion Plopeanu ?.a.

Acolo, Ucenicii au fost c?l?uzi?i de harul serafic al Suferin?ei ?i al Jertfei mistic-ortodoxe. Înconvoia?i de soart?, Ucenicii s-au ad?postit în bra?ele unor destine sacre care i-au ocrotit. În slujba de cinstire ?i comemorare a Sfin?ilor Închisorilor de la Târgu-Ocna, peste timp, P?rintele Constantin Voicescu, la rândul s?u martir-m?rturisitor amintea: „I-am prohodit dup? patruzeci de ani, pe cei care ?i-au sfâr?it via?a, ca de?inu?i politici, în penitenciarul Târgu Ocna ?i au fost arunca?i aci, în gropi comune, f?r? slujb?, f?r? cruci. Parc? v?d lada de la poart?... De multe ori cu doi de-ai no?tri în ea; ?i chiar cu unul pe capac... ?i dup? ce î?i de?erta mor?ii, lada se întorcea înapoi ?i a?tepta al?ii... Ne a?tepta pe noi... Închisoarea de la Târgu Ocna a fost o oaz? într-un de?ert al suferin?ei. Nu c? aici nu ar fi fost suferin??. Dimpotriv?. Durerea, boala cu toat? hido?enia ei, moartea erau la ele acas?." (P?rintele Voicescu, Un duhovnic al cet??ii. Ed. Bizantin?, Bucure?ti-2002, p. 24, 27).

În altarul l?untric care l-au încropit pe temelii isihaste, au aprins rug?ciunea inimii a c?rei c?ldur? purificatoare s-a rev?rsat din bel?ug împrejur, f?când scrum procesul de reeducare, de autodemascare siluit?, scabroas?, profanatoare a intimit??ii sufletului, declan?at de slugarnicii diabolici în închisori, dar ?i în afar? de politruci: „De altfel, dac? pe noi ne siluiau în pu?c?rii prin metodele prin tortur?, pentru întregului popor aveau alte metode. Oamenii fuseser? pauperiza?i ?i tr?iau acum din milostenia puterii, nu exista nici o for?? politico-social? care s? apere poporul de putere. Toate mijloacele de comunicare ?i informare a maselor populare erau în mâna puterii ?i, vrând-nevrând, pentru a supravie?ui, fiecare era îndopat cu educa?ia politic? a materialismului ?tiin?ific. Oamenii plângeau ?i se supuneau. Oamenii plângeau ?i mâncau. Oamenii plângeau ?i supravie?uiau, dar un proces adânc de degradare a societ??ii se petrecea. Conduc?torii comuni?ti erau mul?umi?i cu ce spun oamenii ?i nu cu ce cred. Puterea luase în primire tineretul ?i-l cre?tea în ideologia ateist?, cu convingerea c? în acest mod vor construi comunismul... Poporul se supunea nu din convingere, dar nici din la?itate, ci din adânc? inteligen?? politic?, pân? aveau « s? se plineasc? soroacele »... Un popor ce pare umil, blând, supus ?i ignorat ascunde în el adânc? în?elepciune colectiv?, real eroism ?i un sentiment curat al libert??ii ?i demnit??ii. În evenimentele de la Târgu-Ocna se concentra într-un mod excep?ional toat? istoria.

Închisoarea Gherla - „Aripa mor?ii bate-n suflet greu;/ Suntem trei: ve?nicia, celula ?i eu".

Penitenciarul Gherla cu nelipsita ?i fioroasa Zarc?, cu acelea?i mijloace, metode ?i obiective programate, intensificate prin gr?z?viile de exterminare s-a situat pe locul doi în privin?a reeduc?rii prin tortur? dup? sinistra închisoare Pite?ti: „Inova?iile în torturi, bestialit??i, umilin?e, chinuri inimaginabile erau repede însu?ite ?i aplicate « cu mult zel ?i ur? proletar? » de c?tre aceste fiare « cu chip de om ». Torturile ?i bestialit??ile securi?tilor au dep??it orice limit? imaginabil?." (Teofil Mija, Genera?ia Neînfrânt?, Bra?ov-2008, p. 126). Toat? frumuse?ea prim?v?ratic? a tineretului cre?tin ortodox fusese frânt?, sfâ?iat?, smuls? de ghearele Fiarei ro?ii atee, apocaliptice. Sufletul lor atârna doar de firul sub?ire de p?ianjen cu care au ?esut pânza frumuse?ii vie?ii ve?nice. „Gherla avea un personal de înalt? calificare în crime ?i torturi, personal pe care destinul ?i fatalitatea mi-au dat s?-i cunosc pe câ?iva dintre ace?ti tor?ionari ?i criminali în timp de 6 luni, un timp relativ scurt, raportat la al?i compatrio?i care ?i-au g?sit ad?post în acest infern al Gherlei ?i, mul?i, pentru totdeauna". (Victor Maghiar, Drumul Robilor. Casa de Editur? Dokia, Cluj-Napoca-2014, p. 151). Toate fanteziile cruzimii ?iroiau pe frun?ile înguste f?r? minte ale administra?iei comuniste ?i ale c?l?ilor-tor?ionari. Un colonel-comandant, trecut prin ?coala prostimii ?i-a pus aghiotan?ii s? zideasc? pe unii în propriile celule: Zidul s-a închis peste mine ?i o nefireasc? lini?te se continua în inima mea... Am început s? plâng ?i lacrimile sp?lau durerile din adâncul inimii. Îmi era mil? de mine ?i în mine sim?eam lumea întreag? ?i-mi era mil? de cei ce m? prigonesc...Am f?cut o rug?ciune f?r? cuvinte, cu murmur tainic de sim??minte.

Închisoarea Aiud - „Din nou s-a-ntors lumina dinspre noi,/ Din nou st? vântul aprig s? ne frâng?".

Penitenciarul Aiud, prin temuta sa Zarc?, atinsese prin conducerea ei portocalie în frunte cu colonelul evreu Koller, cota maxim? a m?surilor de exterminare a de?inu?ilor politici na?ionali?ti: „Colonelul Koller, comandantul închisorii, m?rturise?te Dr. Teofil Mija, g?sise o solu?ie (inven?ie proprie), de a ne lua ?i aerul ?i lumina ce mai r?zb?teau printre z?brele în celulele noastre. D?duse ordin, care fu executat în tocmai, ca toate ferestrele celulelor s? fie acoperite pe suprafa?a lor exterioar? cu obloane din scânduri, prin care nici aerul, nici lumina nu mai puteau p?trunde prin vreo fisur?." (Teofil Mija, Genera?ia Neînfrânt?, Bra?ov-2008, p. 103). În ctitoria augustei hipopotance Maria Tereza s-a încercat între 1963-1964 un alt tip de demascare: reeducare etic? de sorginte marxist?. Trebuia s? se umble la filonul spiritual-religios, la con?tiin?a moral?, la con?tiin?a na?ionalist-ortodox?. Aiudul clocotea. Se organizaser? mai multe s?li de ?edin?e. Se instalaser? megafoane ce transmiteau autodemasc?rc?rile unora ?i altora. În vremea asta, în zarc? al?ii tr?geau s? moar?...Onoarea era terfelit? cu deosebire. Demnitatea se confunda cu infamia. Infernul apocaliptic st?pânea imperiul r?ului prin administra?ia ro?ie, prin gardienii g?lbeji?i ?i c?l?ii ruginii ai temni?elor, prin turn?torii ungherelor tenebroase, amplificându-?i ura visceral?, prostia, dobitocia ?i violen?a peste orice mi?care, peste orice rug?, peste orice pâlpâire a vie?ii cre?tinilor f?cute ferfeli?? din fiecare celul? c?ptu?it? cu bezn? ?i z?brele, surprins? admirabil ?i sfâ?ietor de marele ?i genialul poet cre?tin Radu Gyr: „Voi n-a?i fost cu noi în celule/ s? ?ti?i ce e via?a de bezne,/ sub ghiare de fiar?, cu guri nes?tule,/ voi nu ?ti?i ce-i omul când prinde s? urle,/ strivit de c?tu?e la glezne.// Voi nu ?ti?i în crunta-nchisoare/ cum mintea, speran?a ?i visul,/ când u?ile grele se-nchid în z?voare,/ ?i-n teama de groaznica lui încle?tare/ pe sine se vinde învinsul.// Când por?ile sparge-se-or toate/ ?i mor?ii vor prinde s? urle,/ când lan?uri ?i ziduri c?dea-vor sf?râmate,/ voi nu ?ti?i ce-nseamn?-nvierea din moarte,/ c?ci n-a?i fost cu noi în celule."

Temni?a cea mare - „M?-ntorc descul? prin pulbere de vis,/ P??ind prin scurm de stele".

Afar?, în societatea deschis? tuturor elementelor proletare, precare, alogene, vulgare, totul se precipita sub pa?ii m?run?i de turm?, mânat? de muscalii ro?ii dintr-o parte ?i din alta. Calitatea moral?, religioas? ?i intelectual? se refugiase la ad?postul familiilor cre?tine dezmembrate, cu mul?i membri aresta?i, cu ani grei de închisoare, r?mase v?duve, de izbeli?te, h?ituite, fl?mânde, descul?e, zdren?uite, resemnate, dar aflate permanent în vizorul securit??ii. Societatea, care în urm? cu ani buni era puternic înr?d?cinat? în Tradi?ia cre?tin?, prosper?, cult?, frumoas? în portul ei popular-regal, distins?, omenoas?, plin? de elan ?i vigoare, cu obrazii trandafirii, cu mersul majestos, cu pasul ap?sat, st?pân pe sine se transfigurase rapid: o mare parte adâncit? în necazuri, înconvoiat? de dureri, cernit? de soart?, cu maram? l?sat? adânc peste fruntea aflat? în continu? rug? ?i suferin??; o alta purt?toare de ?epci de mod? leninist?; alta în salopete, aliniat? în caden?a colectiviz?rii for?ate ?i restul la cheremul bolilor. Peste con?tiin?a cre?tin? a poporului ortodox dacoromân, vl?starul regal al unui Neam ales, voievodal, vl?dicesc, frumos, eroic, martiric, cult ?i sfânt, societatea proletar? tr?s?se obloanele sumbre ale Interna?ionalei, f?când-o s? semene tot mai mult cu o Temni?? na?ional?: „Noua societate sem?na cu temni?a, c?ci hotarele erau p?zite, se vorbea o singur? limb? ideologic?, se executa un singur program de via??, trebuia s? gândeasc? toat? lumea dup? directive. Oamenii, redu?i la neputin?? în fa?a statului, se supuneau ?i se mascau. Masca era ?i o pervertire, dar ?i un mijloc de salvare. ?ara pe care o p?r?sisem când am intrat în temni?? se schimbase la fa??. Nu mai existau ??rani, nici ca p?tur? social? ?i nici în tradi?ia în care îi cunoscusem. Dup? ce fuseser? pauperiza?i, p?r?siser? p?mântul, n?v?lind pe ?antiere. P?mântul colectivizat era acum dispre?uit ?i muncit în derâdere de oameni care nu-l iubeau... Familia era ?i ea sf?râmat?. Desfrâul era public...

La biseric? mergeau b?trânii, cu deosebire femeile. Preo?ii erau timora?i, cei mai mul?i gustaser? ?i ei din amarul temni?elor... Într-o bun? zi am auzit un grup de copii cântând « Interna?ionala »?i am crezut c? voi muri pe loc, ori voi înghe?a acolo, ori poate m? voi face praf ?i pulbere... Vedeam trecutul mort, vedeam prezentul înro?it, dar îmi era cu mult mai greu s? suport viitorul neantului... Constatam c? în societatea socialist? se repet? în form? paroxistic? toate viciile pe care Marx le-a criticat în burghezie: dela?iunea exista la ordinea zilei, furtul este la mod?, lenea e de?tept?ciune, minciuna e dialectic-?tiin?ific?. Omul este fiar? civilizat?! Statul este instrumentul partidului ?i nimeni nu i se poate sustrage. Omului nu-i r?mâne absolut nimic personal. Con?tiin?a nu poate s? se exercite decât în cadrele organizate de stat... Societatea este când temni??, când ferm?, când mecanism, aceste trei aspecte coexistând unitar, dar eliminând tot ce este uman, libertate ?i frumuse?e. Adesea lumea pare un ospiciu... Sper c? via?a ?i omenirea vor supravie?ui dezastrului ?i dezastrul va deschide ochiul închis al credin?ei din oameni, încât se va deschide o nou? er? cre?tin?. Dar era necesar acest dezastru pentru o astfel de cauz? nobil?? Dac? S-a r?stignit însu?i Fiul lui Dumnezeu pentru a mântui lumea, atunci cum s? nu în?elegem sacrificarea unei civiliza?ii? Asta e taina libert??ii ?i majest??ii oamenilor. Va veni ziua în care îndumnezeirea va fi act de con?tiin?? colectiv?. Frumuse?ea acestei perspective m? încânt? ?i acoper? toate pr?p?stiile din mine ?i din istorie".

Suferin?a ?i Jertfa p?timitorului-de?inut, a na?ionalistului-cre?tin ortodox este o acceptare a Sinelui, uneori ?i o mul?umire, dar nu este independent? de Suferin?a ?i Jertfa colectiv? a Neamului. Unitatea individului ?i unitatea Neamului stau în Sânul Providen?ei divine. P?timitorul nostru ?i autorul c?r?ii memorabile, „Testamentul unui nebun", Ioan Ianolide a?ezat întru Tradi?ie ?i perspectiva hristologic?, con?tientizeaz? plenar c? tot ce apar?ine misticii ortodoxe, ca Suferin??, Ascez?, Libertate ?i Har, ca Jertf?, D?ruire, Iubire ?i Înviere este de fapt reflectare ?i sens a slavei atotcuprinz?toare a Hristosului Crucificat. Unitatea eului celui prigonit se asum? unit??ii Sinelui na?ional, ca o cuminecare a Neamului. Mistica focului p?timitor d? con?tiin?ei înnoite o nou? interpretare a mesajului profetic, o m?rturisire de m?sura celei duhovnice?ti. Marii tr?itori mistici ortodoc?i ai temni?elor comuniste, care însp?imânt? totul ?i încremene?te orice, au g?sit în Suferin?? ?i în Jertf? frumuse?ea des?vâr?it? a comuniunii cu Dumnezeu. Nota fundamental? a martirajului lor, a acestei Simfonii a Jertfei, se apropie de cea Absolut? a lui Hristos, dar este cu mult mai sus ca intensitate ?i durat? a torturii, pe luni ?i ani grei de chin fa?? de martiriul apostolic ?i de cel al persecu?iilor veacurilor primare ale Bisericii. S? lu?m aminte cu înalt? venerare ?i adânc? reveren?? la aceast? carte memorabil?, filocalic? ?i sofianic?!

footer