Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Miercuri, 19 Aprilie 2017 16:02

C. Schifirnet-Modernitatea tendentialaModernitatea, dac? nu e privit? c? un concept politic, nu pare un subiect care ar merit? chiar într-atâta de disputat c? mondializarea, globalizarea, integrarea etc. Dar cum „actualitatea poate fi considerat? o condi?ie necesar? a modernit??ii", ne înva?? cartea la care ne vom referi, modernitatea poate fi, ?i ea, tema de palpit. Reputatul sociolog prof. dr. Constantin Schifirne? lanseaz? cea mai recent? sfidare în chestiune, chiar prin titlul - apoi ?i în con?inutul - c?r?ii sale „Modernitatea tenden?ial?". Adic?, nu o modernitate oricum, neutr?, ci una „predominant politic?, acolo unde dezvoltarea societ??ii nu include transformarea ei de ansamblu, ci are loc numai la nivelele politic, institu?ional ?i juridic". Una de care, din p?cate, are parte de vreo dou? secole ?i România. Nu vorbea Titu Maiorescu de forme f?r? fond iar Lovinescu de simulare pentru stimulare?

Prin „modernitate tenden?ial?", explic? autorul c?r?ii, se evita sintagme care pot derapa ofensator de tipul „modernizare târzie" sau „întârziat?". Da, este adev?rat, modernitatea a ap?rut în Occident ca schimbare produs? în ?i din interiorul Occidentului [...] ?i nu c? un proiect impus sau adoptat". Da, multe din procesele de modernizare din România „sunt similare cu cele din ??rile cu economii insuficient dezvoltate". Dar recunoscând aceste realit??i istorice, nu avem a încerca vreun fel de complex, c? români, ne asigura autorul c?r?ii. Modernitatea a avut - ?i are - traiectorii istorice diferite în diferite p?r?i de lume. Important este c? noi (?i nu numai), adoptând principiile modernit??ii occidentale, le-am aplicat cu grij? conserv?rii suveranit??ii na?ionale ?i a identit??ii culturale tradi?ionale. Societ??ile în curs de modernizare „au respins hegemonia modernit??ii vestice ?i au dat na?tere la mai multe modele institu?ionale ?i ideologice distincte, influen?ate, în mare m?sur?, de spa?ii culturale specific tradi?iilor ?i experien?elor istorice". În acest trend global se înscrie ?i România ultimelor câteva sute de ani. Iat? ce spune de altfel chiar autorul c?r?ii: „Este foarte greu de vorbit în termenii r?mânerii în urm?, trebuie totul raportat la ni?te indicatori. Dar care sunt ace?tia? Cultural nu se poate vorbi de o r?mânere în urm?. Culturile nu pot fi comparate în termeni cantitativi. La fel ?i civiliza?iile. Axiologic este foarte greu de sus?inut ideea r?mânerii în urm? a unei societ??i sau a superiorit??ii ei".

Ce am câ?tigat de la civiliza?ia occidental?? Mo?tenirea clasic?, mai concret filosofia greac? ?i ra?ionalismul, dreptul român, limba latin? ?i civilizatiiile islamice, cre?tinismul, dar ?i separarea bisericii de stat, statul de drept, drepturile omului, pluralismul social ?i societatea civil?, individualismul... Îns? modernitatea în România a avut, dar are ?i acum, ?i aspecte dramatice, cum ar fi nedreptatea creat? prin însu?irea beneficiului real de c?tre un grup minoritar (de la ora?) pe seama restului... cov?r?itor preponderent al popula?iei (îndeosebi rurale). ?i predic?ia c?r?ii, pentru ce va urm?, ?i la noi, ?i în lume: „Modernitatea se distinge printr-o nou? structura social?, caracterizat? prin trecerea de la produse la servicii, prin cre?terea ocupa?iilor manageriale ?i profesionale, prin dispari?ia locurilor de munc? agricole ?i a me?te?ugarilor precum ?i prin con?inutul modern înseamn? s? ne g?sim într-un mediu care promite aventur?, putere, bucurie, cre?terea ?i transformarea în noi în?ine ?i a lumii - ?i, în acela?i timp, care amenin?? s? distrug? tot ceea ce avem, tot ceea ce ?tim, tot ceea ce suntem".

Cartea prof. Constantin Schifirne? trateaz? curajos ?i l?mure?te clar o stare de fapt v?zut? de unii ca stânjenitoare, pe care îns? o contextualizeaz? firesc în istorie ?i geografie. Cartea este astfel una cu b?taie lung?. Iar din lectur? acestei exegeze temeinice, argumentate ?i conving?toare, cititorului îi apar, în final, instrumentele de evaluare a „nivelului de dezvoltare" a feluritelor identit??i colective. În sfâr?it, citind aceast? carte, mi-am amintit în câteva rânduri de celebra scrisoare din 1894 a lui Caragiale c?tre Vlahu??. Din care, în final, citez: „A?adar, s? nu ne mai facem inima rea ?i spaima gândindu-ne c? lumea româneasc? ar fi mai stricat? decât altele.
Nu, hot?rât;
neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nef?cut înc?; nu e pan'acum dospit cumsecade. E înc? nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetur? Fran?a;
înc? nu crede în dreptate;
înc? nu poate scoate din sânu-i pe cine s?-i poat? comand?;
înc? nu ?tie de cine s? asculte - fiindc? nu are deocamdat? încredere în nimeni...
Fript cu lapte, sufl? ?i'n brânz?. N'a ajuns s? cump?neasc? bine ceea ce i se pune împotriva; ?i astfel înc? nu în?elege c? în mâna lui ar sta s?-?i îndrepteze soarta ?i s? dispun? apoi de'a'ntregul de ea - precum e drept ?i precum are s? ?i fie odat?".

footer