Revista Art-emis
Biserici fără clopote PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Miercuri, 09 Noiembrie 2016 18:49

Phiilippe de Villiers-Les cloches sonneront-elles encore demainÎn plin război civil în Spania, prevestitor al celui de-Al Doilea Război Mondial, Ernest Hemingway se întreba, dramatic, în titlul unei cărţi, „Pentru cine bat clopotele?". Astăzi, omul politic francez Philippe de Villiers îşi pune, tot într-un titlu de carte, o întrebare nu mai puţin tulburătoare: „Mâine, vor mai bate clopotele?". Cartea, străbătută de o mare tensiune, avertizează că Franţa este asediată de terrorism şi, mai grav, în pericol de a-şi pierde identitatea. Dacă nu se trece la acţiune hotărâtă, avertizează autorul, vocea muezinului va acoperi dăngătul clopotelor bisericilor. Din anii 1980, scrie el, Franţa a intrat într-un proces de islamizare lent dar temeinic, în pasivitatea sau cu complicitatea elitelor şi - susţine acelaşi - conform unui „plan european". Este momentul unui „München al migraţiei" şi al unui „neocolonialism invers".

O veche şi strălucită civilizaţie europeană este în pericol. „Toate aceste biserici din piatră bolnavă şi aceste clopote de demult care nu mai sună sunt parte a civilizaţiei franceze. Nimeni nu se poate atinge de ele. Ele adaugă în fiecare zi în comportamentul nostru atât de schimbător puţină perenitate. Ele sunt memoria înaltă a acestei ţări scumpe şi vechi". Ca într-un amplu poem, elogiul identităţii naţionale aflată în primejdie de moarte continuă: „Clopotele sunt asemenea statuilor. Ele trebuie distruse, ele sunt semne ale civilizaţiei care trebuie respinsă". Un asemenea program de distrugere este în plină desfăşurare . În 2014, din cele 807 lăcaşuri de cult şi morminte profanate în Franţa, 673 aparţineau religiei creştine. Iar autorităţile continuă să rămână într-o pasivitate stranie. Şi pentru a nu-i deranja pe compatrioţii sau doar vecinii musulmani, se recomandă că însemnele şi ceremoniile creştine să fie mai discrete în locurile publice, iar bisericile ar putea funcţiona eventual şi fără clopote.

În Elveţia, aminteşte cartea, înaintea unui referendum pentru interzicerea minaretelor (pe lângă cele patru existente!), Consiliul Federal, adică Executivul, a pus în vedere că „interzicerea ridicării de minarete ar putea pune în pericol pacea şi ar putea prejudicia integrarea populaţiei musulmane", dar cetăţenii elveţieni nu şi-au asvcultat elitele şi au votat contra înmulţirii minaretelor. Iar decizia populară a explicat-o cel mai clar o ziaristă siriană musulmană: „Aţi uitat că dangătul clopotelor de biserica este interzis în Kuweit? Că ridicarea de biserici e interzisă în unele ţări arabe? Aţi uitat invocaţiile exprimate în moschei care cheamă la învrăjbirea, risipirea şi pieirea creştinilor? Aţi uitat de fatwele care interzic să le urezi creştinilor de sărbători?". Între timp, numărul creştinilor din Orientul Mijlociu se impuţineză în ritm îngrijorător. În secolul trecut ei însemnau 20 la sută din populaţie, acum,nu mai sunt mai mult de doi la sută. Iar Papa Francisc repetă parcă resemnat că „Noi toţi suntem migranţi". Mult mai potrivită este, însă, o spusă premonitorie a generalului de Gaulle şi consemnată de Malraux, pe care cartea o reaminteşte aproape cu pioşenie: „Noi suntem ultimii europeni ai Europei, care a fost creştinătatea".

footer