Revista Art-emis
O carte în căutarea frumosului de lângă noi PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Miercuri, 02 Noiembrie 2016 21:17

Păsări curîi şi grădiniO antologie literară onestă a Bucureştiului n-ar fi chiar întrutotul favorabilă urbei aleasă de Vlad Ţepeş drept Cetate de Scaun. Texte mai vechi, mai apropiate în timp sau de astăzi ale feluriţilor autori, fie ei români sau străini, nu prea vădesc îndeobşte admiraţie ci mai degrabă stupefacţie, dacă nu şi impresii mai dezagreabile. Iar dacă totuşi atrage - şi de altfel o face, poate la fel de neted (vorba lui Eminescu) - Bucureştiul izbuteşte a excela prin mai degrabă prin pitoresc, varietate, vitalitate, neastâmpăr, paradox. Creatoare a unei poezii deopotrivă diafană şi viguroasă, Elisabeta Isanos lansează o definiţie pe cât de completă şi lămuritoare, pe atât de subtilă şi exactă a fenomenului Bucureşti: „Nu e nici Paris, nici Roma, e Bucureştiul, mizer şi suav, sublim şi grotesc, efemer şi etern. Cine se mai poate laudă ca el că le cuprinde pe toate? Care oraş mai e trecător ca fulgul şi durabil că piatra?" Sau: „Ca şi romanul, Bucureştiul e cameleonic, ia culoarea şi formă împrejurărilor. Şi rezistă mai departe. [...] Spiritul cameleonic al Bucureştiului se primeneşte cu ce vine din provincie, căci nimeni nu a fost din moşi-strămoşi făcut şi născut aici, toţi am venit de undeva, iar schimbările sunt atât de multe şi de repezi că abia mai poţi ţine pasul". În ce o priveşte, poetă ţine pasul în mod magistral, după cum o dovedeşte şi cartea să de mare vibraţie sufletească şi de pătrunzătoare observaţie, dar premeditat neutru intitulată „Păsări, curţi şi grădini", apărută la TipoMoldova, Iaşi, 2015.

Cartea reuneşte notaţii personale de jurnal - ai fi tentat să crezi - dar, de fapt, eseuri cald învăluitoare care au drept laitmotiv tot ceea ce e frumos, bun, omenos, curat în jurul nostru. Într-o lume pe care atâţia dintre noi o vedem tot mai urâtă, parşivă, ostilă etc., - iar în această cheie se poate scrie atroce de captivant - Elisabeta Isanos află şi povesteşte nenumărate lucruri şi fapte bune ("gândeşte pozitiv", cum se spune mai nou). Un porumbel cu ghiara ruptă îngrijit cu tandreţe, copaci de preţ sau codri întregi doborâţi în goana de înavuţire, clădiri de mare valoare istorică sau artistică lăsate să moară tot în interes de business. Şi, mai ales, oameni ce se zbat în sărăcie la marginea societăţii şi a condiţiei umane în nepăsarea generală. Oameni care nu şi-au pierdut pe de-a-ntregul umanitatea, chiar dacă unul dintre ei teoretizează cam aşa: „Dacă vorbeşti frumos, nu te ascultă nimeni, nu te ia nimeni în seama". În replică parcă sau în contrapunct, Elisabeta Isanos vorbeşte, în altă pagină, despre cele mai frumoase cuvinte din limba română pe care le-a ales odată împreună cu prietenă să: puiandru, răsură, ţipenie, învolburare, răsărit, jurământ, vietate, scâncet şi: lin, mereu, vis, singur, lumina şi: descumpănire, sipot, susur, desluşire, văleat, argint, confesiune, dar şi: vrabete, somnoroasă, pătlagină, aluniş, brădet, şomoiog, şi, în sfârşit: plimbare, cer, răspântie, cărare, luceafăr...

Autoarea cărţii este necontenit în căutarea frumosului, fie el în limba oamenilor ori în natură şi lumea înconjurătoare. „Mă întreb câţi ar recunoaşte Bucureştiul în descrierile mele, şi câţi s-ar recunoaşte pe altă planetă", scrie la un moment dat minunata povestitoare ce evocă repetat trecutul târgului. Dar mai surprinzător este, de bună seama, în această carte în alt Bucureşti de azi decât cel pe care, cei mai mulţi, îl vedem doar în ce are el urât, murder şi duşmănos omului. Iar Bucureştiul parcă nici n-ar avea natură de admirat (Ionel Teodoreanu spunea odată că doar cerul a mai rămas frumos din natură de altădată a aşezării, afirmaţie tot mai problematică, însă, de la o vreme). Sensibilitate, acuitate senzorială, spirit acut de observaţie, originalitate şi prospeţime a gândului şi, revărsată generos, multă-multă omenie într-o carte somptuoasă artistic despre aparent banalul cotidian prin care trecem tot mai autişti. O carte despre adevăr, frumos şi omenie.

footer