Revista Art-emis
Trei autori, trei cărți și un singur recenzent PDF Imprimare Email
Valeriu Raţă, Chişinău   
Duminică, 07 August 2016 16:19

Anton Galopentia-Indreptar pentru tineretSociologul Anton Galopenţia despre problemele tineretului

În 2015 la Editura Enciclopedică din Bucureşti a apărut un volum[1] al lui Anton Golopenţia, avînd drept temă tineretul. „Îndreptar pentru tineret" este o lucrare neterminată a distinsului sociolog şi geopolitician român, concepută în prima perioadă a anilor de studii în Germania. Atunci, în 1934, A. Golopenţia împlinea 25 de ani. Anton Golopenţia s-a născut la 12 mai 1909, în Prigor, jud. Caraş-Severin, atunci în Austro-Ungaria. A fost licenţiat în drept şi filosofie, cu doctoratul obţinut în Germania, unde primise o bursă Rockefeller şi unde a intrat în contact cu savanţi de vază germani. Între 1941 şi 1943, o echipă de cercetători de la Institutul Naţional de Statistică, în frunte cu A. Golopenţia, au efectuat cercetări în regiunile Harkov şi Doneţk ale Ucrainei de astăzi, în scopul „identificării românilor de la est de Bug". Rezultatele cercetărilor întreprinse între râurile Nistru şi Bug, dar şi dincolo de Bug, precum şi rapoartele lui A. Golopenţia din acea expediţie au fost publicate abia în 2006, în lucrarea în două volume intitulată „Românii de la est de Bug". Golopenţia a colaborat cuDimitrie Gusti la elaborarea de studii de sociologie şi filosofie . Sub conducerea acestui renumit sociolog A. Golopenţia a turnat, împreună cu henri Stahl, filmul sociologic „Un sat basarabean - Cornova" (1931). În perioada 1947-1948 a ocupat funcţia de director general al Institutului Central de Statistică. A fost unul din membrii fondatori ai revistei „Geopolitică şi geoistorie" . În ianuarie 1950 a fost arestat - pe motive politice, în „Dosarul Pătrăşcanu". Moare la Bucureşti, un an şi jumătate mai târziu - pe 26 mai 1951 - în penitenciarul (fosta mănăstire) Văcăreşti.

Manuscrisul „Îndreptar pentru tineret" se prezintă sub forma unor fragmente notate pe foi răzleţe, aflate în arhiva familiei Golopenţia, cărora li se alătură pagini bătute la maşina de scris, incluzînd corecturi şi adaosuri regrupate de dr. Sanda Golopenţia, lingvistă, profesor emerit la Brown University, din Providence, SUA, fiica ilustrului savant (s-a născut la 2 martie 1940, la Bucureşti; părinţii - sociologul Anton Golopenţia şi folclorista Ştefania Cristescu - au făcut cunoştinţă în anul 1931, la Cornova basarabeană din judeţul Bălţi, pe cînd au făcut parte din echipa lui Dimitrie Gusti, care a sosit aici în scopul efectuării cercetărilor sociologice; în 1980, fiind persecutată de regimul comunist, se stabileşte în S.U.A.). Lucrarea dată, desigur, nu este cea definitivă la care a aspirat Anton Golopenţia, însă permite cititorilor de astăzi să-i întrevadă problematica. Trebuie să menţionăm şi faptul că fragmentele, rămase din timpul studenţiei autorului la Berlin, au fost tipărite între anii 1983 şi 1986 în revista „Lupta", care apărea la Paris (director Mihai Korne, redactor Antonia Constantinescu). Ulterior, S. Golopenţia a descoperit alte materiale ale tatălui său şi a predat o nouă înfăţişare lucrării în cauză. Ordonarea tuturor fragmentelor în capitole îi aparţine. Volumul se deschide cu introducerea „Ochi şi gând al acestei ţări" de dr. S. Golopenţia, după care urmează opt capitole de bază: Tineret, îndreptar, orientare; „Generaţia tânără"; Tineretul românesc; Drumul; Fundătura; Cultură, cărturari; Bidimensionalitatea vieţii; Orientare originară în România modernă. La sfârşit se dau anexe, note, repere bibliografice şi ilustraţii. În introducere este redată istoria apariţiei acestei lucrări (aranjarea fragmentelor în capitole), precum şi conceperea acesteia de către autorul care traversa în timpul cela o perioadă grea, într-o Germanie tensionată de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Împins de circumstanţe, A. Golopenţia ajunge la concluzia că adevărata cunoaştere a faptelor trebuie întreprinsă „din perspectiva poporului căruia îi aparţinea", adică a României ca „axă imuabilă". În consecinţă, tînărul cercetător, pe lîngă ocupaţia sa de bază ce se referea la teza doctoratului, scrie o serie de articole („pretexte" sau „marginalii româneşti, la cărţi străine") în formă de eseu care vor servi ulterior la formularea unei idei privind tineretul şi România, în genere. Îndreptarul, care la început era planificat ca destinaţie pentru tinerii din capitală, cu încetul s-a extins asupra întregului tineret românesc. Pe măsură ce munca înainta, se schimba şi titlul lucrării, ca pînă la urmă să se stabilizeze la Îndreptar pentru tineret.

Trebuie să menţionăm că tema tineretului în România interbelică era destul de des abordată. Între anii 1928 şi 1937 au apărut articole sau cercetări de Mihai Ralea, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Pompiliu Constantinescu, Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru, Octav Onicescu, Eugen Lovinescu, Constantin Rădulescu-Motru, George Brătianu, Felix Aderca, Constantin Argetoianu, Octavian Goga, Constantin Enescu, Lucian Boz, Alexandru Claudian, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Vasile Băncilă, iar între anii 1938 şi 1947 de Vintilă Horia, Ştefan Baciu, Constantin Rădulescu-Motru, Petre P. Negulescu ş.a. În această listă se înscrie şi Anton Golopenţia cu o descriere a problemei vizate observată din mai multe puncte de vedere. Capitolul „Generaţia tânără" redă ruptura între generaţii, între cei „încăpuţi la slujbe" şi cei care, surprinşi de criză, aspiră fără şanse să-şi găsească o nişă în viaţă. Tinerii preiau fără discernămînt toate crizele şi conflictele Apusului, în felul acesta îşi marchează eşecul. Din pricina că se profilează o ruptură între generaţii suferă cauza generală şi este deci o problemă a întregului tineret al ţării. Iată una dintre soluţiile autorului: „Ce trebuie de făcut. Legătura întregului tineret, în cadrul vrerii de a lucra pentru România. Nu e vorba ca toţi să devină intelectuali, ci ca toţi să aibă ţeluri lămurite şi clare. Fiecare să facă pentru toţi ceilalţi ce e de chemarea lui... istoricii, istorie, poeţii, poezii. Altă viaţă, sănătoasă, orientată, «românească»."

Capitolul „Tineretul românesc" se prezintă ca un răspuns la cel precedent. Autorul subliniază că tineretul românesc este dispersat, grupările politice, diverse organizaţii obşteşti îl izolează de problemele stringente ale momentului istoric: „Tineretul românesc ca unitate nu există. Ţărănimea tînără stă deoparte, ucenicii, calfele, muncitorii tineri de la meşteşugari şi din întreprinderile comerciale şi industriale din oraşe – de alta, tineretul înşcolat, în sfîrşit, – iar de alta. Inşi singuratici, în fiecare din aceste categorii; din cînd în cînd, grupuri înăuntrul lor, chemate la viaţă de partide politice, de organizaţiile muncitoreşti, asociaţii pentru a apăra interese materiale, grupările unor reviste sau formule patriotice răsuflate". Cea mai agitată, cea mai bogată în evenimente era viaţa politică a tineretului din Bucureşti şi Iaşi. Tineretul ardelean îşi manifesta atitudinile la Cluj, iar la Timişoara, Cernăuţi, Chişinău de abia se întrevedeau „începuturi de viaţă locală, dacă nu vegetare ca în mai toate capitalele de judeţ". A. Golopenţia e de părerea că criza tineretului din România are mai multe faţete, aspecte sociale: „Situaţia «materială» a aproape fiecăruia din cei ieşiţi din şcoli în anii din urmă e mai mult decît dubioasă: scriitorii tineri se destramă sufleteşte şi vorbesc despre «ratarea generaţiei»; legionarii diferitelor formaţiuni politice tinereşti sînt destul de încrîncenaţi ca să se jertfească, dar lozincile lor nu s-au dovedit constructive pînă acum. Iar la tineretul muncitoresc, meşteşugăresc şi plugăresc, ale cărui perspective nu sînt întru nimic mai bune, ajuns într-o fază de însuşire lesnicioasă a formei de viaţă pînă acum proprie exclusiv păturilor orăşeneşti, pe cale de a se emancipa de prestigiul social al acestora, tot mai sensibil şi mai dispus să se socotească nedreptăţit, gata în curînd de a-şi satisface singur nemulţumirile, se strîng nodurile unui conflict care poate primejdui existenţa statului românesc." Autorul crede că toate generaţiile (după vîrstă) trebuie să creeeze împreună posibilitatea mai multor tineri să-şi dezvolte încrederea, simţul răspunderii, respectul de sine şi răspunderea civilă: „Tineretul nu iese la iveală ca atare decît numai cînd certitudinile axei de orientare a unui neam se prăbuşesc. Atunci, părinţii şi conducătorii nu mai ştiu cum să-şi îndrumeze copiii şi pe cei tineri; iar aceştia, simţind nesiguranţa obştească, îşi fac de cap nestruniţi, ori iau asupra lor sarcina găsirii îndreptarului nou. Debandada tineretului şi, la fel, sentimentul datoriei de a reforma totul sînt o acuzare continuă a lipsei de autoritate substanţială a generaţiilor celor maturi şi bătrîni."

Un succint parcurs istoric ne prezintă capitolul „Drumul". Sunt trecute în revistă epapele principale ale dezvoltării societăţii româneşti din ultimele două secole. În genere, România în această perioadă s-a aflat permanent în ascensiune: s-au unit principatele, s-a întregit ţara, s-au împroprietărit ţăranii, iar industria a păşit cu mult înainte. Sînt aduse în prim-plan activităţile pe tărîm social ale înaintaşilor noştri: Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu ş.a. Însă, criza economică de la începutul secolului al XX-lea a răsturnat toate planurile, „atmosfera de prosperitate a dispărut, urmată de o schimbare totală a aspectului ţării". De aici A. Golopenţia trage concluzia că „viaţa politică sănătoasă" ar cere din nou alegeri democratice, iar „tineretul, în tot cazul, trebuie să se pregătească în vederea soluţionării problemei sociale." „Fundătura" - capitolul ce urmează - ne introduce în România anilor '30 ai secolului trecut, cînd dezorientarea populaţiei cerea de urgenţă ca guvernanţii, oamenii politici să facă schimbările necesare în domeniul economico-social. Pentru a reuşi era necesară coeziunea tuturor păturilor din societate. În atenţia tânărului savant s-a aflat şi cultura ţării (a se vedea capitolul Cultură, cărturari), care, după părerea lui, trebuie să capete o orientare reală românească (inclusiv, prin prisma unei diviziuni a muncii materiale şi imateriale): „Trebuie văzut dacă o anume nevoie poate fi satisfăcută de o instituţie europeană; dacă da, luată, dacă nu, creată una. Europeanul nu trebuie şi nu e util global. Ştim că nu ni se potriveşte pe de-a-ntregul." Un rol important autorul îi acordă cărturarului: „Trebuie să scoatem din noi oameni noi [...]. Oameni calmi şi conştienţi, ai faptelor conştiente." Cărturarul este un îndrumător, nefiind asociat cu idealuri sau programe, el trebuie să fie conştient de destinaţia şi misiunea sa: „De fapt, cărturarul-îndrumător (nu interpretul, pedagogul...) e chemat să vadă, să tălmăcească, să familiarizeze oamenii cu situaţiile noi, să le facă cu putinţă reacţiuni şi comportări adecvate, tuturor, şi oamenilor de acţiune într-o oarecare măsură." Autorul prezintă şi o simbioză între existenţa individuală şi existenţa în cadrul comunităţii româneşti. Cele două planuri în care trăim ni se deschid în capitolul „Bidimensionalitatea vieţii". Niciunul din aceste planuri nu poate fi dominat: „Nici în viaţa noastră cu noi şi în lume, nici în viaţa neamului nu ne e dat să stăpînim absolut; ne e dat să trăim într-un dialog cu menirea noastră, cu viaţa neamului, cu lumea. Le înţelegem, ne putem orienta în cadrul lor. Le putem mlădia, întrucît ne supunem lor, întrucît rămînem în linia lor. Trebuie să rămînem însă totdeauna faţă în faţă cu viaţa noastră, cu realitatea naturii, a neamului şi a istoriei. Nu trebuie să aşezăm între noi şi ea perdeaua unor «idealuri» şi «tâlmăciri» răsuflate." În capitolul „Orientare originară în România modernă" autorul îl îndeamnă pe fiecare locuitor al României să conştientizeze perspectiva istoriei ţării şi problemele care sînt puse în faţa ei într-un cadru global, eliberîndu-se de balastul unor porniri greşite, îndeosebi privind tineretul: „Ridicarea României nu poate veni de la ideologii care speculează asupra naţionalismului, a ortodoxiei ori a antisemitismului. E vremea chiar ca toţi aceştia, intelectualii, ca şi politicienii, să fie chemaţi la ordine şi readuşi la adevărata lor funcţie. Chemarea aceasta la ordine nu poate veni decît din lumea prefacerilor obiective. Ideile noastre şi atitudinile cărturarilor şi ale politicienilor (dintre tineri) sînt mai mult în urma realităţii economice sau sociale." Şi în continuare: „Cu toţii însă avem un scop: a ne pune în slujba acestei Românii care se ridică. Nu sînt locuri, se va spune. Trebuie să nu ne lăsăm striviţi de acest fapt. Dacă ne e de România şi de noi, putem aştepta un an, doi. Ingineri fiind, să intrăm muncitori la o fabrică. Medici, să ne aşezăm într-un sat şi să tratăm gratuit ţăranii... Vom ieşi căliţi, iar vântul proaspăt care suflă în România va fi întărit şi roadele lui vor căpăta trăinicie". Dorinţa sinceră a autorului pentru tineri este ca ei să descopere adevărata însemnătate a rolului lor în societate. A. Golopenţia a găsit timpul şi ocazii de a lucra pentru tineri, de aceea se prezintă în lucrarea sa ca un îndrumător, ca un mentor care arată direcţia, linia, sensul activităţilor cu adevărat necesare: „Ceea ce trebuie de făcut: să nu reducem problema tineretului la criza materială, decepţie. Fireşte că trebuie soluţionată. (Cred că şi aici trebuie să intervină o inovare: aceea că tinerii trebuie să înceapă în mult mai mare măsură să-şi ajute ei lor înşişi, să nu mai aştepte totul de la administraţie.) Dar trebuie ca această criză de acum să devie pricina unei reveniri în fire. Rămaşi pe dinafară, ducînd-o greu cu viaţa, cei tineri pot să vadă vidul înspăimîntător al anilor din urmă, această lăsare în voia lor a tuturor, cu toată mulţimea intenţiilor bune, incapabile toate de o soluţionare eficace. Această criză de acum, absurdă în sine, poate deveni prilej de schimbare, al unuia din acele salturi creatoare prin care neamurile se regenerează." Sau: „Ca schimbarea aceasta să devie aievea, depinde de chiar cei tineri, depinde întîi de toate de cărturari şi de naturile active. Depinde întîi de o duzină care acceptă să se ia în serios şi să se străduiască să vadă pentru ceilalţi, să încerce, ca să le fie îndrumători. Nu e de ajuns să iei hotărîri frumoase, nu sînt de ajuns nici programele. Trebuie să se ia hotărîri şi să le ducă la îndeplinire, fără să dea înapoi, până la urmă, ani de-a rîndul. Duzina aceasta deschide un alt drum."

Tânăra generaţie trebuie să găsească ieşirea din situaţia creată, fiecare trebuie să-şi simtă responsabilitatea civică, să pătrundă mai adînc în studierea situaţiilor concrete: „Situaţia noastră în această parte a Europei şi în lume, buna organizare a aparatului de stat, proporţia de populaţie de neam străin, aspectul nou al problemei sociale, toate acestea sînt o serie de probleme pe care nu le putem evita dacă vrem să ne înrădăcinăm cu adevărat în românesc. Ele dau de lucru tuturor celor meniţi să fie cărturari printre cei tineri (în vremuri de criză morală, ştiinţa trebuie mai mult decît în alte vremi să fie imediată, să lămurească şi să îndrumeze; să evite chiar şi aparenţa de gratuitate). Consacrîndu-se lămuritului problemelor pe care le pun omul şi realitatea românească, oraşul şi mahalaua nu mai puţin decît satul, ei trebuie să obişnuiască lumea de la noi cu gîndul că a face ştiinţă nu înseamnă a celebra teorii create cine ştie unde şi uitate de atunci la locul lor de origine, ci a explora cele dimprejur, a le cunoaşte şi a le mînui. Zeci de ani de muncă intensă sînt necesari pentru a face cu putinţă o politică românească, o imagine limpede a românului despre el. Vom trebui să învăţăm şi mai departe de la străini; dar pentru a ne trata problemele noastre, nu pentru a-i reproduce, crezînd în orice inutilitate care i-a dat în gând cuiva". Dar trebuie să se ia în consideraţie: „Problema viitorului României e adevărata problemă a tineretului românesc; criza materială, eşecul politic şi destrămarea în literatură trebuie să aducă convingerea aceasta în sufletul fiecărui tînăr. Viitorul României îi cere fiecăruia o viaţă conştientă şi disciplinată prin acceptarea răspunderii pentru destinele României. Locul lui nu e de pe acum, înainte de vreme, în fruntea treburilor, pentru că numai dacă se pregătesc temeinic poate fi mai bun decît cei de azi. Criza materială trebuie soluţionată întîi de toate de chiar cei tineri, ca să se încredinţeze de tot ce e în puterea lor şi ca un început de altă viaţă."

Cugetările lui Anton Golopenţia despre tineret - scrise în anii 1934-1935 - se deosebesc radical de tratările şi dezbaterile altor contemporani ai săi care au luat în discuţie această temă spinoasă, greu de abordat şi de realizat. Autorul fragmentelor - închegate iscusit şi ingenios de dr. Sanda Golopenţia - face un excurs în istoria şi tipologia sociologică a tineretului românesc şi, totodată, prezintă soluţii de a ieşi din criza materială şi morală atît pentru tînăra generaţie, cît şi pentru celelalte pături sociale. A. Golopenţia accentuează asupra răspunderii pe care o au mai ales tinerii pentru viitorul ţării. Pentru a ieşi din „fundătura" prezentului şi a moderniza din temelie orînduirea românească, A. Golopenţia trasează pe drumul care trebuie parcurs un şir de obiective spre care tineretul va trebui să se orienteze. Tineretul, după cum sînt toţi de acord, reprezintă viitorul ţării, de aceea trebuie să se facă un efort unit al societăţii întru îndrumarea lui de a merge pe o cale corectă, dar cel mai mult trebuie să-şi dea interesul în această privinţă însuşi el, tineretul. „Îndreptar pentru tineret" de Anton Golopenţia este o carte de o importanţă vitală pentru generaţia tînără, care nu îşi pierde actualitatea pînă în zilele noastre. Eseurile/fragmentele, care au format conţinutul sumarului, nu ar trebui neglijate nici astăzi, deoarece sînt şi interesante, şi bune de a fi luate drept repere în activităţile grupurilor de tineret contemporane, care sînt în permanentă căutare a vectorului propriu de deplasare în labirintul crizei de acum actuale, care pare să nu aibă sfârşit. Îi sfătuiesc pe tineri, dar nu numai, să citească această carte, măsură care cu siguranţă va contribui la formarea unui caracter destoinic de a fi menţionat de posteritate. Toţi vor căpăta avantaje spirituale. Tinerii trebuie să memoreze cele mai importante teze din culegerea de faţă şi să le aplice în practică - fără îndoială, vor căpăta rezultate vizibile în toate ceea ce fac pentru binele lor personal, dar şi al societăţii.

footer