Revista Art-emis
R?zvan Ioni?escu - Tratat despre psiho-stomie sau disec?ii cu un bisturiu aprins PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Miercuri, 13 Aprilie 2011 21:27
coperta - Tratat de psiho-stomie„Ca poet trebuie s? s? fii sublim f?r? īncetare, s? tr?ie?ti ?i s? dormi īn fa?a unei oglinzi", spunea Baudelaire. Am descoperit un volum īn care sublimul curge din sīngele poetului abandonat, aproape complet, lirismului de esen??. Ioni?escu Gorj, un medic-poet, uime?te prin capacitatea de a poetiza īn marginea celor mai complexe iamagini ?i lucruri. Psihologic, versurile par ale unui poet consacrat; sīnt dezl?n?uiri care electrizeaz?, au atitutidinea ?i suple?ea inspira?iei trecute prin toate oglinzile. TRATAT DESPRE PSIHO-STOMIE SAU DISEC?II CU UN BISTURIU APRINS ne plaseaz? īn fa?? un poet care s-a apucat, īn modul cel mai serios, de scris, cu alfabetul me?te?ugului, sensibilitatea īntinzīnd, desigur, o frumoas? punte īntre cititor ?i EU-ul s?u poetic. „C?l?tor prin anotimpuri", ī?i propune s? caute un alt EU, dar, la fel de firesc, cu cīt īl caut? mai mult, cu atīt se scufund? mai adīnc īn faldurile catifelate ale versului. Intelectual pīn? īn vīrful unghiilor, nu uit? c? principala for?? a poeziei este mesajul, īn spe??, de o senin?tate absolut admirabil?: „Mi-e suflul plin de fapta ta,/ Mi-e gura grea de glasul t?u.../ Mi-e scrum de cear? inima".

Frumoas? strategie are tīn?rul poet! Īncepe cu o declara?ie de iubire, p??e?te pe vīrfuri, se repede, ?i īnfige bisturiul īn carnea unui anotimp ?i arunc? la fel ca pe un catalog pe catedr? „izbīnda", apoi ī?i mic?oreaz? Eu-l pīn? la starea de ecou, a?teptīndu-ne s?-i ascult?m acordurile lirice. Cititorul n-apuc? bine s? se dezmeticeasc?, pentru c? se treze?te r?sfoind poemele precum ar r?sfoi o biografie important?, aruncīnd hīrtii din locurile goale ale sufletului, pān? nu mai pricepe nimic din propria-i tr?ire ?i afl?, dintr-o dat?, c? este, la fel ca ?i poetul, „un locuitor universal, ap?rut sub bol?ile Luminii, din ochiul neatent al Pl?m?dirii"; mai afl? c? „stānd pe Timp, acesta se strīnge pīn? la estompare", iar poetul iese pe furi?, l?sīndu-?i cititorului singur ?i neīnceput pe „c?ile trunchiului": „Ajuns azi, la polul rece/ Al figurilor de stil/ Dup? ce trecut-am puntea/ Clipelor cu al lor suspin/ M? īntreb ?i-apoi īmi trece:/ Ce e dor ?i ce-i venin.../ Iar de-mi vine mult, pu?in,/ Gāndul cu miros cre?tin/ Cu m?sura-i preschimbat?,/ De-mi st? strāmt ori din bucat?,/ De m? prinde cer senin/ Īntre lacrimi ?i destin,/ Ori de tac, ori de m?-nchin... / De e limpede izvorul/ Cum mi-e cugetul-feciorul/ Īn gura p?māntului/ Īn pl?mada vāntului...". Acest poet f?cut de Domnul cu suflet de metafore, se preumbl? cu mausul de gīt prin colbul de catifea al unui paradis liric. Un dublu-clic pe-o muz?, un clic dreapta pe „umbletul unei virgine", unul pe „efectul ra?iunii"; o mīngīiere de cursor, ca pe un nud al iubitei, un „enter" dup? „fecioara din mun?i": „Doamne, nu ai de lucru, nu ai cum,/ Nu ai īncotro ?i trebuie s? m? vezi/ A?a mi?cāndu-m? s? m? crezi,/ A?a mi?cāndu-m? s? m? la?i,/ Tot a?a mi?cāndu-m?... īn TINE!". Uite a?a, Ioni?escu Gorj, tot mai mult, īn fa?a dragostei ?i a mor?ii, īntreab?, „cu gīnd de toamn?, de primul Dumnezeu, de cauza ploii, cerīnd iertare frunzelor".

Versul este pentru poet locul unde respir? are curat, ca dup? fulger. Locul unde se īntoarce ?i care īl prime?te s? ī?i scrie „Tratatul despre psiho-stomie, locul c?ruia īi face „Disec?ii cu un bisturiu aprins" ?i se īnsp?imīnt? de pierderea stejarului, a ierbii, a iubitei: „Mi-a r?s?rit din cot, stejare,/ O ghind? ca s? m? sprijon/ de malul Dun?rilor mele toate/ De zvonul t?u s?dit īn om!". Aten?ia mi-a fost atras? mai ales de felul īn care poetul ī?i poveste?te sinele, de felul īn care EU-ul s?u explicitat cititorului se a?eaz? īn versuri limpezi, pe care le īntīlnim doar īn poezia bun?. A?adar, o poezie spontan?, cu īnc?rc?tur? de directitate ?i sensibilitate, dar īn condi?iile unui lirism superior, īn care nevoia de lumin?, de coeren?? īi sīnt poetului prioritare, ba mai mult, devin un spa?iu comod ?i primitor, care armonizeaz? cunoa?terea poetului cu dorin?a de a ie?i din incertitudine: „Astfel te rog din palmele mele strāmte:/ P?māntule, love?te-m? cu p?māntul t?u,/ Une?te-m? cu aerul t?u pān? la astre.../ P?māntule, te las s? gemi prin gemetele noastre/ De-atātea asfin?ituri, eu ī?i r?mān nedemn!" Iat?, cum poezia sa se īndreptat? ?i spre valorile eului biografic, echivaleaz? cu o cerere de repunere īn drepturi a umanului sau cu (re)īntoarcerea la „Origini", dar ?i la pl?cerea lecturii, la c?ldura catifelat? a poeziei bune.

Din aceast? perspectiv? poeziile volumului de fa?? se īnf??iseaz? ca o reac?ie fa?? de acel proces de „dezumanizare" a artei poetice pe care l-a abordat Ortega Y. Gasset. Atunci cīnd discursul liric p?r?se?te spa?iul realit??ii suflete?ti ca s? exploreze ?inuturile de dincolo de idee, poetul ī?i cenzureaz? elanurile, evit? patetismul, introducīnd cu delicate?e am?nunte poetice: „Z?brele ?i iale ?i vārfuri de case,/ Z?voaie ?i trestii de ?ar? de lacuri,/ Coloane īntinse ?i statice frun?i,/ R?zboinici de hum?, priviri de altare/ ?i sfin?i...". Dimensiunea poemelor oscileaz? īn func?ie de sentimentele pe care dore?te s? le transmit?. Īn cazul poemelor scrise īn momente de reverie, versurile sīnt scurte, pline de imagini. Īn poemele de medita?ie, versul e fluviu, contemplativ, apar ra?ionamentele ce ne amintesc de Blaga ?i reafirm? īnc? o dat? controlul pe care poetul īl de?ine asupra scrisului. Elegan?a stilului s?u īl īmpiedic? s? cad? īn banalitatea ?i urī?enia poeziei postmoderniste. Īn integralitate, cartea poetului R?zvan C. Ioni?escu-Gorj, pledeaz? pentru un spirit luminos ?i iluminat, chemat īn poeme de instan?a talentului ?i a sensibilei inspira?ii. footer