Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Duminică, 24 Ianuarie 2016 21:29

Radu M?rculescu - P?timiri ?i ilumin?ri din captivitatea sovietic?„Ferici?i cei prigoni?i pentru dreptate, c? a lor este împ?r??ia cerurilor." (Iisus Hristos, Mântuitorul Omenirii)

Radu M?rculescu, descendent dintr-o ilustr? ?i veche familie boiereasc?, nepotul mo?ierului Tudorache M?rculescu (1828-1908) ?i al Zamfirei Pârâianu (1845-1897), tat?l s?u fiind renumitul avocat liberal Aurel M?rculescu, mo?ier, erou ?i martir al primului r?zboi mondial (1878-1916, ucis în mun?ii Peri?anilor, la 23 Septembrie 1916, în b?t?lia pentru dezrobirea Ardealului), c?s?torit cu Jeana Mih?escu (1887-1953), licen?iat? în Litere la Universitatea Bucure?ti ?i studii postuniversitare la Sorbona, s-a n?scut în scutecele de nea împodobite cu voio?ia serafic? a Colindelor Na?terii Domnului, la 29/ 30 Decembrie 1914. De?i s-a n?scut ?i a copil?rit în Bucure?ti, icoana tinere?ii lui Radu, r?mâne conacul de la Peri?ani-Dâmbovi?a, care r?spândea pân? departe admira?ia ?i renumele tat?lui s?u, conac înc?rcat de vremuri, r?mas în picioare pân? în 1949, când a fost devastat ?i f?cut una cu p?mântul de sacra mânie proletar?. Urmeaz? liceul la Spiru Haret, în timpul c?ruia debuteaz? ?i public? articole în Vl?starul, revista liceului, pe care-l absolv? pe primul loc. Devine pentru câteva minute partenerul celebrei cânt?re?e ?i dansatoare, Josephine Baker, într-un focos charleston pe scena gr?dinii palatului Ministerului de Externe, apoi în toamna anului 1932, se înscrie la Facultatea de Litere ?i Filosofie a Universit??ii Bucure?ti. Dup? licen?? ajunge profesor de limba român? la Colegiile Gheorghe Laz?r ?i Aurel Vlaicu. În celebrele reviste Dacia Rediviva ?i Preocup?ri literare public? traduceri din poezia francez?, studii filosofice ?i literare.

A doua conflagra?ie mondial? îl concentreaz? ca ofi?er de rezerv? în Regimentul 28 al Diviziei a V-a, unde se remarc? deosebit în b?t?liile de pe Orhei, Nistru, Transnistria, Odessa, primind meritul Coroana României cu spade ?i panglic? de Virtute militar?, în grad de Cavaler. Într-un mic r?gaz se întoarce în ?ar? ?i se c?s?tore?te cu Nicole Constantinescu, apoi la 25 August 1942, este din nou concentrat pe front. Particip? cu mult zel la b?t?lia de la Cotul Donului, dar în Noiembrie 1942, dup? marea tr?dare, regizat? ?i programat? de conspira?ia sionisto-iudaico-sovieto-român?, cade prizonier. Tân?rul ?i bravul ofi?er Radu M?rculescu îndur? urgiile înz?p?zite de la Cotul Donului, Cercul Polar, Urali, Siberia, împletite cu ororile gulagului din lag?relor de munc? for?at?: Tambov, Oranki, Schit, Suzdal, Monastîrka, Uscioara „Gaura Dracului", Mor?ansk, Mihailovo, Odesa, Sighet, Bragadiru, Periprava, Capul Midia, prin refuzul de a se înrola în Diviziile ro?ii, ale mi?eliei, ru?inii ?i tr?d?rii na?ionale, timp de aproape un deceniu (1942-1951). Dup? cei 9 ani de prizonierat sovietic, Radu M?rculescu mai face un „curs de preg?tire" în ?ar? la Bragadiru, de supraveghere politic?. Pe arpegiile eliber?rii din 17 Iulie 1951, cad fulgerele relei vestiri: so?ia sa divor?ase ?i se rec?s?torise. Trauma sufleteasc? îl înso?e?te pe Radu timp de 8 ani pe un ?antier de construc?ii, pân? când o cunoa?te Ligia Mociulschi (Manolescu) cu care se va c?s?tori. Timpul bucuriei este scurt, fiindc? în Octombrie 1959, este din nou arestat cu un lot de ofi?eri fo?ti prizonieri în U.R.S.S. Procesul fiind bine preg?tit ?i înscenat, marele Erou mai prime?te o condamnare f?r? sentin?? ?i trimis la renumitul lag?r, Periprava.

Dup? eliberare ?i pensionare la vârsta de 60 de ani urmeaz? cursurile superioare de pictur? bisericeasc? de pe lâng? Patriarhia Român?, care îi aduc timp de 25 de ani, mari satisfac?ii, bucurii, faim? ?i cununa celor 16 biserici pictate singur, plus 9 pictate al?turi de fiul so?iei sale Ligia, Mihai Bogdan Mociulschi, unul dintre cei mai valoro?i pictori biserice?ti de la noi, din ?ara Gr?dinii Maicii Domnului. Pictura religioas? l-a înnobilat spiritual pe Radu M?rculescu, purtându-l pe o arip? de înger sub strea?ina cerului: „Am în?eles atunci c? o icoan? e ca o sfânt? Liturghie, dar în linii ?i culori, la care cel ce o oficieaz? nu are dreptul s? pun? nimic de la el". Piesa de teatru „Me?terul f?r? nume" i-a adus Eroului Radu M?rculescu prin gala UNITER în 1992, locul 2 din cele 102 piese înscrise în competi?ia de art? concuren?ial? a momentului respectiv. Pentru salvarea libert??ii spiritului, a entit??ii ontologice, a con?tiin?ei cre?tine pe care e imprimat chipul lui Dumnezeu, pentru lupta crâncen? a camarazilor de r?zboi ?i gulag contra terorii fizice ?i morale, Radu M?rculescu trebuia s? depun? m?rturie ?i în fa?a oamenilor, nu numai înaintea Bunului Dumnezeu, prin volumul lucr?rii monumentale, P?timiri ?i ilumin?ri din captivitatea sovietic?. Succesul c?r?ii s-a înfr??it în trei edi?ii succesive: 2000, 2007, 2010.

Lucrarea lui Radu M?rculescu a fost prezentat? în cadrul celor dou? simpozioane de istorie ale asocia?iei Fantom e.V., la Berlin în 2006 ?i 2008, an în care este tradus? în limba german? sub titlul Leid und Offenbarung in der sowjetisken Gefangenschaft, C/N Verlang, Berlin. Tot la Berlin Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu" a prezentat la 12 mai 2009, lansarea c?r?ii, apreciat? de pre?edintele Asocia?iei Federale a Fo?tilor Lupt?tori de la Stalingrad, Dr. Gerhard Luther, drept „testamentul unei genera?ii pierdute", iar Hans Bergel, reputatul scriitor a ?inut s? afirme despre opera marelui român c? este „una dintre cele mai complexe, mai a?ezate ?i mai suverane c?r?i din punct de vedere spiritual, care nu completeaz? doar literatura român? pe acest subiect cu un titlu în plus, ci îmbog??e?te scrierile europene de gen cu un nou ton." (op. cit., p. 209) Lucrarea lui Radu M?rculescu este nominalizat? pentru anul 2000, drept cea mai bun? carte de istorie, prin Premiul acordat de Funda?ia Cultural?, Magazin istoric. Cea de-a doua lucrare de referin?? a lui Radu M?rculescu, M?rturii pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul românesc, s-a bucurat expres de edi?iile, 2005, 2011, 2012. Radu M?rculescu, se aseam?n? prin?ului gruzin f?r? pereche în lumea aristocrat? contemporan?, n?scut în acela?i an 1921, cu marele erou-martir român Aurel State, Ciabua Amiredjibi. Persecutat, prigonit, arestat, anchetat în lag?rele de munc?, evadat, prins, rearestat, reevadat pe un traseu de teroare, fatidic, timp îndelungat, pe mii de kilometri, cu 16 ani de lag?re polare, cu 83 de condamn?ri politice, condamnat la moarte, care i-a învins totu?i pe cei mai r?i ai lumii: Stalin, Beria, Ceka, N.K.V.D.-ul, Gulagul, întregul sistem marxist-leninist-stalinist-sionist, reabilitat, de dou? ori nominalizat la Premiul Nobel, deputat în Parlamentul Georgian, fondator ?i pre?edinte al Asocia?iei Scriitorilor Georgieni, c?s?torit, cu 6 copii, iar din 2010, monah cu numele David, Mzechabuk Ciabua Amiredjibi - Iagor Kargareteli-Surâsul Destinului alias Gora Mborgali, de cel pu?in dou? ori neastâmp?rat: (Gora - Neastâmp?ratul; Mborgali - cel care nu s-a înv??at minte), coleg cu eroul nostru într-unul din lag?rele de exterminare stalinisto-bol?evice.

Curajul aristocratului ofi?er, al neatârn?rii, avântul tineresc în somtuoasa uniform? verde a sufletului s?u în care l?crima filosoful, îl azvârle pe Radu M?rculescu pe culmile gloriei între cuceritorii inespugnabilei cet??i a credin?ei divine, sub flamura surâsului s?u înl?crimat al destinului. Spirit mereu tân?r, vesel, primitor, boierul Radu M?rculescu radia de sinceritate, de echilibru, de omenie, de polite?e, de cultur?, de armonie: „Spirit înalt ?i luminos, cum l-a caracterizat prof. univ. dr. Radu ?erban Palade, iubitor de Dumnezeu ?i de semeni, de neam ?i de ?ar?, Radu M?rculescu a fost un etalon de umanitate ?i moralitate. A suferit imens, dar a ie?it victorios. Dumnezeu l-a supus la mari ?i aprige încerc?ri, dar l-a ?i ajutat s? se bucure ?i s? duc? la bun sfâr?it crea?ia lui artistic?, literar?, plastic? ?i spiritual?. A fost un om monumental: profesor, pictor, scriitor, poet, dramaturg, traduc?tor, eseist, istoriograf, teolog, român, cre?tin... A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asocia?iei Fo?tilor De?inu?i Politici din România, al Asocia?iei Veteranilor de R?zboi. A?a cum spunea psalmistul: L-au lovit valurile ?i nu l-au clintit! L-au b?tut vânturile ?i nu s-a plecat!" (op. cit. p. 210). Lucrarea m?rturisitorului ?i eroului nostru Radu M?rculescu cuprinde 13 capitole ?i se eviden?iaz? prin darul minunat, viu ce p?streaz? în harul ei memoria unei înalte con?tiin?e cre?tine în care se deruleaz? suferin?a c?derii în prizonierat ori în infernul robiei. Dac? pentru mul?i prizonieri aceast? înfrângere s-a transformat în c?dere, devenit? apoi o catastrofal? pr?bu?ire, pentru foarte mul?i camarazi, c?derea s-a în?l?at pe culmile de azur ale Biruin?ei. În fiecare tr?itor cre?tin, temelia, stâlpul, farul con?tiin?ei sale spirituale este Adev?rul revelat, singurul pe care se poate cl?di: via?a, binele, dreptatea, frumosul, crezul, n?dejdea, suferin?a, d?ruirea, ve?nicia sa ?i a celorlal?i cu care î?i împlete?te destinul haric. Adev?rul divin revelat, în credin?a cre?tin-ortodox?, nu trebuie manifestat în credincios, în lupt?tor, decât în con?tiin?a sa mistic?, haric?, mesianic?, hristic?, prin tr?ire, ca menire, ca atitudine, ca responsabilitate, ca iubire, ca m?rturisire, asumându-se demnit??ii ?i onoarei Neamului s?u, indiferent de încerc?ri, de zguduiri, de drame ori tragedii, care se v?d mult mai clar când suferi cu ele, prin ele: „Astfel, avea s? spun? eroul nostru Radu M?rculescu, pas cu pas, cu inima strâns?, am urm?rit toat? drama poporului nostru: ocupa?ia sovietic?, foametea, dezorganizarea organizat?, arest?rile, condamn?rile, execu?iile, deport?rile, în genere toat? r?sturnarea lumiii noatre cu capul în jos ?i cu fundul în sus. Dar ?i începuturile unei «rezisten?e » (eroic?, disperat?, dar f?r? noroc). Iar în final, abandonarea noastr? de c?tre Occident (din interese de joas? specie) la picioarele de lut ale uria?ului sovietic." (op. cit. p. 447)

În lag?rul-schit al captivit??ii, dincolo de constrângerile exterioare ?i polare, în candela sufletului fiec?rui prizonier mijea totu?i lic?rul unei ancore, a unei speran?e. Poate c? harul schitului mai împr??tia sacralitatea acelor ostenitori, înmiresmat? de duhul tr?irii liturgice. Pronia cereasc? înc?lze?te sub aripile Ei procesul de remodelare ?i de rena?tere interioar?, a celor care nu abandonaser? lupta combativ? ?i dinamic? a cre?tinismului, revenirea la credin?a c?l?uzitoare, care transcende destinul într-o tainic? solidaritate ce pune piatr? de temelie l?untric?, ca stâlp al rezisten?ei spirituale, al rezisten?ei prin religie: „Eram caza?i la etajul cl?dirii într-o mare înc?pere ce slujise cândva de paraclis, cu ferestre mari care deschideau minunate vederi spre p?dure. Mi-aduc ?i acum aminte de un magnific mesteac?n din dreptul ferestrei mele. Sub lumina lunii, pe cerul limpede ca o b?utur? tare, se caligrafiau ramurile lui pân? la cele mai mici r?murele prin care copacul-în închipuirea mea-sugea din t?riile cerului o licoare dumnezeiasc? pe care, prin miile lui de r?d?cini, o difuza p?mântului, transfigurându-l. Mesteac?nul îmi sugera cam ce ar trebui s? fie pe p?mânt menirea noastr?: s? absorbim m?car un strop din licoarea cereasc? ?i s? o difuz?m lumii, ca s? o facem nu - Doamne fere?te -, ci un t?râm de existen?? pu?in mai suportabil. A? putea spune c? de aceast? metafor? vie din fa?a mea, mesteac?nul r?sturnat, cu r?d?cinile în cer ?i roadele harice sub p?mânt, se leag? pentru mine începutul unei vie?i de medita?ie ?i de discret? rug?ciune, ale c?rei prime urm?ri au fost o stare de lini?te ?i de împ?care cu mine ?i cu destinul... Pân? la captivitate citisem Biblia o dat? în întregime ?i Noul Testament de vreo trei, patru ori... Pe parcursul prizonieratului am mai reu?it s? citesc o dat? Vechiul Testament ?i de câteva ori Noul Testament. Ei bine, lecturile acestea, de acum mi-au fost revelatorii. La tot pasul g?seam asem?n?ri ?i aluzii la situa?iile pe care le tr?iam noi în vremea de fa??. Totul din ce citeam mi se p?rea de o actualitate uluitoare, fantastic?. A? fi r?mas la o în?elegere mediocr? a Evangheliilor dac? experien?a captivit??ii nu mi-ar fi revelat adev?rata semnifica?ie a mesajului lor, care nu e de renun?are ?i resemnare (cum mi-ar fi putut ap?rea-?i nu numai mie-la o lectur? în condi?iile unei vie?i banale ?i confortabile), ci de lupt? ?i îndr?zneal?, atunci când îl receptezi în condi?iile dramatice ale unei confrunt?ri pe via?? ?i pe moarte cu cei ce umbl? s?-?i prind? nu numai trupul, ci ?i sufletul în plasa Satanei. « Ce-i va folosi omului dac? va dobândi lumea întreag? ?i sufletul s?u îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul lui? »iat? replica evanghelic? la toate tertipurile « puterii » de-a ne prinde în capcanele ei. « Îndr?zni?i! Eu am biruit lumea! » a fost de asemenea, deviza « rezisten?ei » noastre ?i a contribuit prin for?a mesajului ei evanghelic la eliberarea noastr? din frica ?i angoasa sub care ne duceam un simulacru de via??, f?cându-ne-desigur, într-un târziu ?i la cap?tul multor sacrificii-s? impunem « puterii » respectul demnit??ii noastre ca oameni." (Capitolul 4, p. 172). M?n?stirea Oranki, ctitorie ?i metoc ?arist, devenit? lag?r sub auspiciile purpuriului bol?evic dup? 1918, a „cazat" din vara lui 1944, primele loturi de români, lâng? nem?i, unguri, italieni ?i spanioli. Al?turi de munca anevoioas?, hrana era destul de insuficient? ?i proast?, dar compensat? prin suplimentul propagandei sus?inut îndârjit de comisariatul politic, de a se alc?tui Diviziile ro?ii ale tr?d?rii ?i ru?inii. De?i, lupta era acerb? ?i total neegal?, majoritaea osta?ilor români au r?mas dârzi în demnitatea lor, dincolo de scrâ?netul ruginit, amenin??tor al tovar??ei Ana Pauker: „Vom trece peste cadavrele voastre ?i nu ne vom l?sa pân? ce nu ne vom face st?pâni în România." (Pr. Dimitrie Bejan, Oranki-Amintiri din captivitate. Ed. Tehnic?, Bucure?ti, 1998, p. 23).

Cum rezultatele erau din ce în ce mai mediocre, s-au hot?rât m?suri de la vârf, printr-o reprezentare spectaculoas? jucat? în mai multe lag?re, cu o distribu?ie deloc neglijabil?: Ana Pauker, colonelul Cambrea, ?eful Statului-Major al Diviziei a V-a, coloneii Captaru, Maltopol, Tedu, Codler, maiorul Haupt, c?pitanul Bodiu ?.a., în centru c?reia trona colonelul NKVD-ist Samoilov, orchestrând pe partitura de deschidere cu ru?inoasa propunere ?i încheind-o cu amenin??rile de rigoare. Soldatul C?pr?roiu a deschis ?edin?a de la masa ro?ie, încredin?ându-i conducerea Anei Pauker: „Mare ?i ciol?noas?, aceasta se propti în pumnii ei puternici pe masa ro?ie, aruncând peste mul?imea capetelor noastre o privire de ur? ?i provocare. Fa?a osoas? ?i dur? era încadrat? de la?e groase de p?r c?runt, aidoma ?erpilor ce întregeau fa?a Gorgonei din mitologie, care împietrea pe oricine o privea. În esen??, discursul ei recapitula sloganurile limbajului politic sovietic din care nu lipseau salvarea ??rii noastre de ocupantul fascist, luptând al?turi de Armata ro?ie eliberatoare; în concluzie, ne cerea adeziunea la cererea ce urma s? fie trimis? Generalissimului. Cuvântarea ei a fost punctat? de frenetice aplauze, dar numai din partea celor de la masa ro?ie. Cele câteva rare ?i zgomotoase aplauze ale câtorva activi?ti plasa?i strategic printre noi ca s? ne antreneze în astfel de simul?ri de entuziasm sunau fals ?i nu f?ceau decât s? sublinieze dezacordul t?cerii noastre fa?? de penibila fars? la care eram obliga?i s? asist?m. Iritat? de aceast? pasivitate ostil?, Ana Pauker trecu în final la atacuri directe asupra noastr?. ?tia ea bine care sunt sentimentele noastre atât fa?? de U.R.S.S., cât ?i fa?? de mi?carea antifascist?. Dar ne atr?gea aten?ia c? divizia de voluntari oricum se va forma, fie cu noi, fie f?r? noi ?i împotriva noastr?... Atunci ceru cuvântul, din partea noastr?, c?pitanul Nicolae Popescu-Tudor. Ofi?er de stat-major, inteligent, citit, bine preg?tit, dar mai ales om de caracter, el î?i asuma acum riscul, care friza sacrificiul, de a demasca în mod public tr?darea care se d?dea drept patriotism, cum ?i eliberarea de ocupantul fascist, care, în realitate, nu era altceva decât eliberarea României de români ?i înrobirea ??rii noastre pe termen nelimitat sub sovietici. Cum s-a ?i întâmplat, de altfel. Cu un glas ferm ?i t?ios, atac? mai întâi pe ofi?erii superiori din prezidiu, în cap cu Cambrea, fostul lui ?ef de stat-major de divizie, manifestându-?i uimirea de a-i întâlni la aceast? mas? ro?ie, pe ei, care instruiser? atâtea serii de ofi?eri în cultul onoarei, al respectului fa?? de jur?mântul c?tre Rege ?i Neam ?i al dispre?ului pentru tr?dare. Apoi trecu la noua Gorgon?, sovietic?, Ana Pauker, care, militând pentru o st?pânire str?in? asupra ??rii noastre, î?i repudiase patria, cum ?i aceasta o repudiase pe ea.
„Cu ce drept vorbe?te dumneaei în numele na?iunii române împotriva c?reia a luptat ?i care, la rândul ei a repudiat-o ?i ea?" întreb? c?pitanul, ar?tând-o cu degetul.
« Zi-mi mai bine jidanc? » replic? în sotovoce Ana, care ?inea s? de-a filipicei c?pitanului o conota?ie antisemit? pe care aceasta în nici un caz nu o avea.
„Cât prive?te mâna generoas? de care ne vorbe?te dânsa, aceasta e o mân? de fier într-o m?nu?? de catifea, care ni se întinde nu ca s? ne elibereze, ci s? ne subjuge, fiindc? ea apar?ine unei puteri care în expansiunea ei spre apus ?i sud se împiedic? de noi, românii, ca de un obstacol. Aceast? linie nu e de azi, de ieri. Ea este o constant? a politicii marelui nostru vecin de la r?s?rit, care func?ioneaz? încontinuu, indiferent de ideologia sau forma sa de guvern?mânt, fie sub pajur? bicefal? ?arist?, fie sub steaua ro?ie comunist?. Aceast? linie de politic? extern? a fost elaborat? înc? de la începutul secolului al XVIII-lea ?i articula?iile ei desprind cu o claritate care nu las? loc nici unei iluzii-cum ar fi cea cu care se vrea azi s? fim îmb?ta?i-din acel faimos document care este Testamentul lui Petru cel Mare." „Aici se produse catastrofa. Samailov, care se învine?ea pe m?sur? ce expunerea c?pitanului avansa, când auzi de Testamentul lui Petru cel Mare s?ri în sus ca un diavol stropit cu aghiazm? ?i începu s? urle: « Agiunge, agiunge b?ndit f?scist! Ai vinit arma la mâna pacinic narod savietic, ucis ?i jefuit la el ?i acum faci aici complot... »"(Capitolul 5, Înapoi la Oranki, p. 202-203)

La Mihailovo era un fel de lag?r-filtru, unde se triau ?i se expediau între solsti?ii ?i echinoxuri prizonierii sovieticilor. Dintre toate g?rile cu r?nile de r?zboi înc? necicatrizate prin care mi?unau umbre ?i stafii, încadrate între garnituri de solda?i bal?oi-ceasovoi, Voronejul se deosebea prin num?rul excesiv de mutila?i ?i invalizi. Garniturile de bou-vagoane nu pridideau s? adune mul?imea r?ni?ilor. O astfel de garnitur? a pus fa?? în fa?? într-una din zile dou? grupuri de prizonieri: osta?i români ?i o ?atr? de ?igani tot români care se priveau uimite:
„Ce-i cu voi?" îi întrebar?m.
„Suntem ?igani din România, r?spunser? ei uimi?i c? aud vorb? româneasc?. Dar voi ce sunte?i?"
„Suntem ofi?eri români prizonieri"...
„Hauleo, hauleo, începu buliba?a s?-?i smulg? barba ?i s? plâng?. Chivo, Safto, Marghioalo, Titilico! Veni?i s? vede?i pe ofi?erii no?tri s?racii în ce hal au ajuns"...
„Hauleo, ofi?erii no?tri, s?racii, ce frumo?i erau!... Cum sclipeau toate pe ei!... ?i cum le curg zdren?ele acuma!"...
„Dar voi cum a?i ajuns aici ?i încotro v? duc acum? întrebar?m"
„Noi, domnilor ofi?eri, am ajuns aici la Buh (Bug) dintr-o gre?eal? la « tilifon ». Fluierul Icl?r (Führerul Hitler) a spus la « tilifon» lui Antonescu s?-i trimit? «jidanii », ?i Antonescu a în?eles « ?iganii », ?i de aici ni s-au tras toate belelele." (Capitolul 10, p. 550). Pe drumul repatrierii statul român ateu a ie?it în întâmpinarea bravilor osta?i ?i a dârzilor eroi pe zdren?ele c?rora mândria osta?ului mai triumfa al?turi de tresele regale decolorate, cu baionete ?i câini poli?i?ti. Înso?itorul convoiului care se repatria era nedesp?r?it de voluminoasa geant? în care erau încarcerate umbrele lor, bandajate cu dosarele întocmite de N.K.V.D., pentru a fi predate Sec?turit??ii noi Republici populare, ce trebuia s? fac? corectura de rigoare: încadrarea de la „prizonier de r?zboi" la cea de „criminal de r?zboi".

Radu M?rculescu în fa?a urii ?i a furiei satanic dezl?n?uite asupra sa, asupra Neamului s?u, asupra Dumnezeului nostru a învins prin puterea de sacrificiu a osta?ului român, prin autoritatea jertfei sale hristice, prin t?ria dreptei credin?e, prin imensa r?bdare, prin profunda smerenie, prin infinita sa iubire. În fa?a unui taifun ateu al sistemului antiuman, anticre?tin ?i represiv pl?m?dit din aluatul fariseic al urii, minciunii, dela?iunii, profan?rii ?i tr?d?rii, s? se ancoreze cu n?dejde de Crucea salv?rii ?i a biruin?ei ortodoxe, oferindu-ne Icoana oglindirii sale ca model de integritate, de curaj, de înalt? ?i regal? ?inut? cultural?, de o dimensiune eminamente spiritual? în care se solidarizeaz? eroul ?i cre?tinul, ascetul ?i pedagogul, îndrum?torul ?i misticul, frumosul ?i m?rturisitorul: „Noi ne-am hr?nit din tot ce-am d?ruit,/ Avutul nostru, tot ce-am risipit./ Nu pregeta s? suferi ?i s? sângeri!/ Izbânda noastr? cre?te din înfrângeri!" (Din testamentul l?sat de erou camarazilor de suferin??)

S?-I mul?umim Bunului Dumnezeu pentru acest Neam!
S? fim demni de astfel de Eroi, Martiri ?i M?rturisitori!

Din ciclul: Filocalia Suferin?ei ?i a Jertfei.
Cu Noi este Dumnezeu!
Dacoromânia, Brusturi-Neam?, ianuarie, 2016.

footer