Revista Art-emis
Fiul lui Barabas si gogosarii tari PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Luni, 28 Martie 2011 20:23
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image /home/ultraart/public_html/images/stories/autori/ion-maldarescu-2.jpg
Ion Maldarescu„Mult e dulce şi frumoasă/ Limba ce-o vorbim"/ Altă limbă-armoniasă/ Ca ea nu găsim..." (Gheorghe Sion)

Este extrem de dificil să dialoghezi constructiv. În ceea ce mă priveşte, încerc să fiu atent când contraargumentez, să comunic pe un ton civilizat, să transfer în plan real comunicarea şi dialogul, să clarific că punctul meu de vedere nu doreşte să atace, ci să exprime o opinie diferită sau opusă celei pe care o comentez. Pe frontispiciul celui mai mare spital de nebuni din lume, aflat la Lisabona, „marele nostru balamuc" cum îl numesc portughezii, scrie cu litere mari: „Nu toţi care sunt aici sunt bolnavi şi nu toţi care sunt afară, în libertate, sunt sănătoşi". Fără a susţine că raportul dintre cei cu minte şi vorbire îngrijită şi ceilalţi s-a deteriorat foarte mult, apreciez că falia a devenit evidentă, iar exemplarele de homo erectus mai gălăgioase şi din ce în ce mai infatuate. Într-o publicaţie locală argeşeană am citit, un articol care mi-a făcut părul de pe cap - atâta cât a mai rămas - să ia poziţia spiralei verticale, iar ce am sub calotă să se mire. Textul era intitulat „... banii publici, Uniunea Scriitorilor şi muzica piz***". De departe dau dreptate deplină semnatarului articolului în aceeaşi măsură în care nedumerirea-mi - cred eu, justificată - găseşte o singură explicaţie, aceea că promovarea pornografiei în noua literatură este agreeată atât de Uniunea Scriitorilor din România, cât şi de unele autorităţi locale. Poezia feminină piteşteană publicată, cu sprijinul Consiliului Local al Primăriei Municipiului Piteşti şi a Centrului Cultural Piteşti străluceşte în noapte precum rădăcina de gard de pe o străduţă de mahala. Trebuie să fii atent să nu calci peste ea, ca să nu te acoperi de... noroc şi apreciez ca deplin justificată întrebarea retorică a semnatarului articolului menţionat: „Dom' Primar, dumneavoastră vă uitaţi pe ce metafore naturiste daţi banii cetăţenilor? Dacă nu vă uitaţi, citiţi atunci N. P.! Lectură „savuroasă"! Dar să nu vă las pradă aşteptării. Redau câteva versuri ale „poetesei" elogiată şi premiată de „mărimile" locale: „am nevoie de crengi de cireşi/ ele ţin gogoşarii tari/ şi sufletul se agaţă de tine/ pentru că ştii să torni armătura/ să „f**i bine" şi să pictezi/ tu eşti fără îndoială/ cel de care am nevoie/ pentru ca terapia să fie continuă/ şi oamenii să se bucure/ şi să se minuneze/ ascultăm împreună muzica piz***/ şi a... «păpuşică mişcă-te mai bine»/ ascult tristeţea cum se zbate în mine/ şi moartea cum duduie/ ca o maşină de spălat/ ajunsă la clătire." (N. P., „Animal de povară", Luceafărul de dimineaţă, Editura paralela 45)

„Animal de povară" este o plachetă desemnată de U.S.R. Filiala Piteşti, drept cea mai buna carte de poezie a anului 2007. Doi „maeştrii" ai genului: Radu A. şi Traian T. C. ţin trena autoarei - ceea ce demonstrează că „proverbul" filosofilor scolastici ai evului mediu, „De gustibus et coloribus non disputandum", rămâne actual. Se pare că „poetesa" cu pricina se pricepe mult mai bine să preamărească „muzica piz***" decât să pregătească gogoşarii pentru iarnă, dar să-i citim reflecţiile filosofice şi să luăm aminte: „Să ai senzaţia c-ai fu*e ş-o piatră, ş-un fluture mort, ş-o rază de stea... Să trăieşti pentru piz**. Să simţi că-ţi fierbe carnea pe tine, că nu mai eşti bună de nimic. Cu ce poţi contracara o astfel de stare? Cum poţi lupta împotriva cărnii când spiritul se confundă cu ea, când amalgamul cosmic al morţii face parte din tine? [...] Cum poţi lupta împotriva cărnii când ea e mai puternică decât tine? ... Ce sfinţi şi ce biserici, ce pasiuni şi hobby-uri te pot sustrage din ghearele ei? [...] Se apropie de el şi îl privi în ochi. Apoi se aşeză pe scaun şi simţi mâna bărbatului căutându-i piz**. Deşi desfrâul nu e decât o variaţiune a plictiselii, în sanctuarul lui ne poate aştepta Dumnezeu."

Tare mă îndoiesc că Dumnezeu poate fi găsit între picioarele „poetesei", aşa că, pentru a nu fi acuzat de „discriminare", să-l aducem în atenţie şi pe „pudibondul" poet al Uniunii Scriitorilor din România, Mihai Gălăţanu (nu am încotro, îl numesc pentru a evita orice confuzie, dar şi pentru că voi cita unele referinţe critice nominalizate), „odrasla de suflet a domnului Nicolae Manolescu", răsplătit de instituţia „spiritelor înalte" cu o bursă EUROPEANĂ de studii în străinătate şi cu un abonament permanent la premiile U.S.R.. Ce a studiat ştie doar „fiul lui Barabas", dar „citiţi şi vă cruciţi!" cum ar spune altcineva! Premiile literare, inclusiv Premiul Nobel (vezi cazul „Cruellei" din 2009), sunt arvunite pentru mulţi ani de aici înainte la tarabele politicii româneşti şi planetare. Premiile nu sunt acordate seniorilor literaturii, sunt rezervate aurolacilor din subsolul literaturii române. Dintre cei care-l admiră, îl intervievează cu asiduitate şi în curtează pe „maestrul Gălăţanu" nu lipsesc Angela Furtună şi cineva cu (poate) pseudonimul Nicole Pottier. Personajul ignoră poeziile lui Eminescu, ale lui Arghezi sau ale lui Păunescu, dându-se de ceasul morţii să traducă în franceză „poeziile reprezentative" ale lui Gălăţanu. Comentând creaţia abjectă a acestuia, nume cunoscute ale criticii literare româneşti sunt fie „interesate", fie drogate, altfel nu se explică falsificarea actului de critică literară şi emiterea de elucubraţii cu iz de tămâie, precum cele care urmează?: „Poetul poate fi considerat un Paganini al poeziei tinând sub bărbie în loc de o vioara Stradivarius un dicţonar. El şi-a asigurat un loc în istoria literaturii române. Poemele sale vor ajunge cu siguranţă în manualele şcolare" (Alex Ştefănescu, Istoria Literaturii Române Contemporane, capitolul Mihail Gălăţanu, p. 941). Ferească-ne Domnul de aşa blestem! „Poetul Mihai Gălăţanu impresionează printr-o virtuozitate care pare a fi pus la contribuţie cu maximum de profit câteva zone ale liricii. Gălăţanu posedă un mecanism creator foarte complex, un dar prodigios al naturii în similitudine cu mirabilele înzestrări precoce ale muzicienilor. De la Nicolae Labiş nu am mai asistat la o asemenea tâşnire de talent. Lirica lui Mihail Gălăţanu este ca un jet de plasma, străbate tot, dizolvă convenienţele." (Gheorghe Grigurcu-Un gheizer liric, revista „România literară" din 29 decembrie 1988) [...] „Acestui Mihail Gălăţanu care a „dezvirginat" limba română se cuvine să-i recunoaştem doua calităţi: o expresivitate pe care nu am mai întâlnit-o de la Jurnalul de sex al lui Geo Bogza şi o vitalitate menită a detabuiza limba. Bardul nostru are discursul fierbinte, lasciv. Salutăm robustul şi minunatul lui talent" (Gheorghe Grigurcu, prefaţă la volumul „România cu prostii" a lui Mihail Gălăţanu, Editura VINEA 2002)
„Mihail Gălăţanu este un poet valoros şi extraordinar a cărui lectură m-a fericit de departe" (Eugenia Ţarălungă). Imaginaţi-vă cât de fericită ar fi fost distinsa doamnă, profund amprentată de expresiile lui M.G., dacă acesta ar fi onorat-o cu apropierea!
„Mihail Gălăţanu este un Ariel minunat al unei lumi care se învecheşte. Poezia lui este de o tehnică impecabilă" (Iolanda Malamen). Sărmanul simpatic spiriduş, Ariel! Cred că Regele Lear şi Marele Will ar avea multe de spus despre „tehnica impecabilă" de bordel... a „valorosului poet".

Galatanu MihailMaculând cu multă „dărnicie" iubirea şi femeia, Mihail Gălăţanu „scrie": „Chicotim. Ridicăm fusta tuturor gagicilor care trec./ Textul pulsează fierbine bine încăput în chiloţel/ Acolo între picioarele lor/ Ce pronunţie labială are abdomenul lor...hîc!...hîc!...hîc!... bag-o mai adânc!...bag-o mai tare!... mai repede!..." (Mihail Gălăţanu - Femme menage) [...] „Îmi scriu numele pe toate femeile care trec pe stradă/ Piz**le mamelor lor de iele, că**-m-aş n lift, ce mişto sunt toate/ şi eu le-aş bea din anus/ Să n-arunce cineva cu bombe artizanale/ În anusul lor fâşneţ/ să nu cadă grenade în incinta găoazei ei dulci şi să facă 13-15 între flocii ei" (Mihail Gălăţanu - O, când trece ea pe strada) [...] „Noi fericiţi îţi lingem văile noadei, şaua cu**lui/ Că avem mai multe limbi/ Care te asaltează/ Îţi penetrăm vaginul, îţi băgăm capul în uter/ Şi strigăm să auzim ecoul." (Mihail Gălăţanu - Nenea Incendiul) [...] „Că**-m-aş pe mine, ce tâţe are gagica asta/ Care se tremură mahmure/ Că**-m-aş pe mine ce mişto e păsărica ei/ Şi păsărica şi fofolancele lor şi fofoloanca pizd****cii lor!" (Mihail Gălăţanu - Ma ia pe dinainte gura lor) [...] „Păsărică, fă, cât cântăreşte şi cât preţuieşte cu*ul tău?/ Pe ce piaţă îţi vinzi flocii tăi năbădăioşi pe care, oh, întreaga zi şi întreaga noapte aş sta să-i miros?..." (Mihail Gălăţanu -Te-aş tunde încet cu un foarfece)

Mărturisirea „de credinţă" din scriitura „Evanghelia lui Barabas", Editura Cartea Românească 1996, demonstrează că M.G. îl contestă şi pe Dumnezeu, având propriul „Creator" căruia i se închină, pe care îl venerează, erijându-se în reprezentant al „sectei" căreia îi aparţine: „Barabas este Mântuitorul nostru răstignit pe cruce. Noi lui Barabas ne închinăm! O, Barabas, dă-ne noua să bem din sngele Tău care s-a vărsat pentru iertarea păcatelor noastre. Noi în Tine credem şi am citit pe de rost Evanghelia după Barabas. Noi suntem după chipul si asemănarea lui Barabas, pe El L-am iubit şi minunile pe care le făcea cand se-mbăta." Ignorant cum sunt, nu cunosc metoda după M.G. care a citit „pe de rost" evanghelia lui Barabas, dar se potriveşte: aşa idol, aşa „credincios", sau cum spune românul: „cum e turcul şi pistolul!"

Dacă „Cruella" (Nobel 2009) este obsedată până peste cap de „Tâmpita de patrie", „marele maestru" abordează tema patriotică... în felul lui caracteristic, desigur, iar „raţiunea" şi mai ales „decenţa" lui Mihail Gălăţanu se autodefinsc prin vocabularul bordelian: „Am coa**le doldora de sămânţă/ şi aş vrea s-o ejaculez pe văile tale, Patria mea/ Ca**-m-aş în poienile tale, Patrie,/ Pişa-m-aş pe toate cuvintele mari pe care lumea le rosteşte pentru tine, Patrie!" [...] Am co***le doldora de sămânţă) sau: „Nici o altă Patrie nu e ca tine/ Nici o altă Patrie nu are curişorul tău zemos/ Nici bucile tale aşa rotunde ca tine/ Cum coieşti tu coitul, fă Patrie,/ Dar ai imbătrânit/ Nu se mai uită nimeni la tine,/ Se vede şancrul printre sifilisurile tale/ Lasă-ne să te scuipăm,/ Doar-doar ne-o trece greaţa de tine, Patrie" !" (Mihail Gălăţanu - Nici o patrie) [...] „Că**-m-aş pe mine pe stradă, ce tâţe ai, fă Patrie,/ O noapte cu tine, Patrie, şi apoi să mor!/ Între tâţele tale, fă Patrie, fă Fefeleago, vreau să ejaculez/ Gâfâie şi tu un pic, fă Patrie, ca să mă exciţi,/ Dă-ţi şi tu Tricoloru jos de pe tine/ Să-îi ginim bulanele goale/ Ha?/ Aşa e mai bine?/ Sau vrei să ţi-o bag mai adânc?/ O, Patrie, ce unsă intră în tine!/ Ah, Patrie!, ah!...Aaah!...Aaaaaah!...Iuuuuh!/ Mai dă un pic din cu*, fă Patrie! Vreau să simt găoaza ta dulce!/ Fă Patrie, mai ridică un pic fusta/ Ah ce c** ai/ Fă Patrie, ai un c** ca un magnet!/ Ce dinţi ai cu care mi-ai muşca şi coa**le, fă Patrie, când eşti în călduri! Esti curvă, ai piz**lice la spate, mai spre fund, ca tătăroaicele!" (Mihail Galaţanu-O noapte cu tine şi apoi să mor) [...] „Ce bani buni ai făcut tu, fă Patrie,/ Cu turcaleţi, cu arabi, cu libaneji şi curji,/ în boschete sau direct din picioare/ Toţi stiu ca eşti meseriaşă când dai din bucile tale, fă Patrie,/ Ale tale sunt pârâiaşele de spermă care-ţi curg printre sâni,/ Ale tale izvoarele de fecale!/ Ce frumoasa eşti tu, fă Patrie şi cum ne laşi să ţi-o băgăm toţi între picioare,/ Stai şi tu la noi măcar o dată, fă Patrie, să ne dăm şi noi drumul în tine!/ Ce sfinctere şi ce rozetă ai, fă Patrie,/ Nimeni nu dă aşa de bine din c** ca tine?..." (Mihail Galaţanu - O noapte cu Patria).

S-au ridicat voci care contestă actualul imnul naţional al ţării, „Deşteaptă-te, române!". În context, nu m-ar surprinde ca şeful U.S.R. să propună ca textul pentru ipoteticul nou imn să fie reprodus după „opera" poetului său preferat. Vă închipuiţi cum ar „suna"? În cazul când tot el va fi propus şi pentru a schiţa stema de pe drapel, presupun că s-ar concretiza într-un simbol stilizat reprezentând „Ca**-m-aş în poienile tale, Patrie!". Vă asigur că pânza drapelului nu ar suporta şi s-ar autodecupa... precum în decembrie '89. Lăsând ironia la o parte, asemenea multor iubitori ai neamului şi al cuvântului decent, reamintesc lupta de unul singur împotriva limbajului practicat de maneliştii limbii române a celui care a fost George Pruteanu şi găsesc extrem de utilă crearea unei noi instituţii: Tribunalul Literaturii Române unde să fie judecaţi şi condamnaţi cei ce aduc grave prejudicii literaturii. Fără a pretinde nici cea mai mică notă de exhaustivitate, comentariul de până aici se aplică atât limbii vorbite cât şi celei scrise şi apreciez limbajul utilizat de „premiaţii" amintiţi drept o manieră gratuită şi condamnabilă de defulare. Este cazul să ne simţim oripilaţi şi se impune o replică decentă, dar fermă împotriva gravelor infracţiuni comise împotriva limbii române.

... Dar am acordat o nejustificată atenţie „genului" pornografic promovat în (ne)literatura română şi gândul mă poartă la „Difficiles nugue" (Nimicuri dificile) ale lui Marţial: „Cu astfel de şarade să pierd o-ntreagă zi?/ Să pun atâta trudă în nişte nerozii?/ Ca Palaemon, poeme pentru cei proşti nu scriu;/ Eu năzuiesc pe placul celor mai buni să fiu." footer