Revista Art-emis
Mareşalul Ion Antonescu, „Ultimul domnitor al tututor românilor" PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Luni, 21 Martie 2011 21:17
Ghe Buzatu - coperta de carte - Maresalul Ion AntonescuApărută la Casa Editorială Demiurg din Iaşi sub prestigioasa semnătură a eminentului istoric, prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, biobibliografia Mareşalului Ion Antonescu adaugă un plus de informaţie referitoare la personalitatea Conducătorului Statului din perioada cea mai dificilă a istoriei moderne şi contemporane a neamului românesc, până la decembrie 1989. Titlurile capitolelor pot alcătui, de sine stătătoare, o sinteză a conţinutului: „Dreptul la adevăr", „O viaţă pentru istorie", „Cel din urmă domn al tuturor românilor", „Procesul", „333 cărţi de şi despre Mareşalul Antonescu" şi cum era firesc, „Cuvântul final al autorului".
Trimiterilor la documentele primare li se adaugă o gamă vastă de apariţii editoriale pro şi contra, autorul lăsând astfel la latitudinea cititorului emiterea judecăţii de valoare, a întrebărilor şi a concluziilor. Istoricul redă faptele „nude", aşa cum s-au petrecut, intenţia sa vădită fiind punerea la dispoziţia cititorului a documentelor privite în secţiune şi prezentate într-o formă academică. Printre succintele referiri la datele biografice (autorul nu şi-a propus să reia reperele bine cunoscute ale vieţii Mareşalului) se reliefează, oarecum ca o notă a destinului, o întâmplare din vremea copilăriei, pe care autorul o menţionează: „Elev fiind în primele clase ale şcolii fiilor de militari din Craiova, revenit acasă la Piteşti, în vacanţă, într-una din zile a ieşit la plimbare cu cei mari ai săi. Ajunşi în parcul din centrul oraşului, se spune, că Ionel a fost abordat de o ţigăncuşă care-i ceru «boieraşului» să-i ghicească în palmă. Cu greu, acesta a acceptat, iar la sfârşit fu nevoit să asculte prezicerea tulburătoare a fetiţei:
- Boierule, vei fi mare în Ţara asta, dar vei sfârşi pe eşafod!"[1] În mod sigur, în momentele cruciale ale existenţei sale, Mareşalul şi-a amintit de întâmplarea menţionată.

O notă edificatoare o constituie „portretul" stabilit în urma examenului grafologic al scrisului Mareşalului Antonescu, de către expertul Andrei Fortunescu: „Semnătura lui Ion Antonescu exprimă înainte de toate o energie nestăvilită, suport pentru o activitate susţinută, ce nu-şi îngăduie răgazuri pentru reflecţii subtile ori reverii romantice. Grafismul dezvăluie un spirit cultivat, dar care nu înţelege să se oglindească pe sine însuşi, relevă o voinţă formidabilă, capabilă să domine, dar, în acelaşi timp, să se constituie într-un scut protector pentru alţii. Literele preponderent unghiulare vorbesc despre asprimea unei persoane ce nu este dispusă să facă concesii, nici sieşi, nici altora. Raporturile poziţionale şi dimensiunile dintre majuscula „M" (din compoziţia abrevierii cuvântului Mareşal) şi majuscula „A" cu care începe numele, reflectă respectul deosebit pe care scriptorul îl acordă autorităţii, mărturisind totodată credinţa acestuia potrivit căreia o persoană ce poartă girul puterii trebuie să-şi restrângă la maxim orgoliile ce-l animează ca simplu individ. Faţă de impozantul „M", „A" cu ovalul său reţinut, modest, sobru, îl reprezintă pe Antonescu - omul!" [2]

Jilava 1-iunie-1946 - executie Valea PiersicilorDistanţată semnificativ de orice amatorism desuet, biobibliografia Mareşalului Ion Antonescu este rezultatul unei cercetări asidue, documentată şi argumentată cu profesionalismul caracteristic cercetătorului autentic. Autorul s-a străduit să retrăiască vremurile de atunci şi contextul general al evenimentelor - util în special generaţiilor mai tinere, care nu le-au trăit şi cunoscut - să deruleze antecedentele penibilei mascarade a „procesului" ostentativ regizat, denumit la momentul desfăşurării „Procesul Marii Trădări Naţionale" sub egida „Tribunal al Poporului" din Bucureşti.[3] „Această aşa zisă instanţă de judecată a condamnat la moarte sau la muncă silnică pe viaţă tot ce a avut România mai bun în domeniul politic, militar şi cultural. S-a lovit în elita naţiunii române, singura care s-ar fi putut opune bolşevizării ţării. A urmat elita ţărănimii şi toţi cei care prezentau un potenţial pericol pentru noul regim politic adus cu tancurile din Răsărit."[4]
În cuvântul final istoricul Gheorghe Buzatu afirmă: Hotărârea „Tribunalului poporului" din 17 mai 1946 n-a avut nimic comun nici cu morala, nici cu justiţia şi nici cu legile acceptate ale conducerii războaielor şi a asumării responsabilităţilor pentru actele grave comise în context." Cei patru componenţi ai „lotului Mareşal Antonescu" au fost condamnaţi drept criminali de război, devenind astfel primele victime ale „Holocaustului roşu" din România.[5] „În ceea ce-l priveşte pe Mareşalul Ion Antonescu, unul dintre cei mai de seamă oameni de stat şi lideri militari ai epocii moderne la nivel naţional şi continental, trebuie afirmat cu claritate – ceea ce s-a făcut deja[6] - că sloganuri belicoase şi inconştiente de genul «România a ucis, a ucis, a ucis!» nu au ce căuta în spaţiul public şi cu atât mai puţin în mediile academice. Ion Antonescu a fost executat, iar cine a decis lichidarea Mareşalului a ucis România Mare! Aşadar, Nu România a ucis, ci ea a fost ucisă!"
Grafica - Ion Măldărescu
[1] Gh. Buzatu, Mareşalul Ion Antonescu - Biobibliografie, Iaşi, Editura Casa Editorială Demiurg, p. 18
[2] Gh. Buzatu, Românii în Arhivele Kremlinului, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996, p.292- 293
[3] Procesul Mareşalului Antonescu. Documente, vol. I-III, editor Marcel Dumitru Ciucă, Bucureşti, Editura Saeculum I.O./Editura Europa nova, 1998
[4] Ioan Dan, „Procesul” Mareşalului Ion Antonescu, Bucureşti, Editura Lucman, 2005, p. 16
[5] Vasile Pascu, Regimul totalitar communist din România (1945-1989), I, Bucureşti, Editura Clio Nova, 2007, p.99 şi urm.
[6] Cf. Adrian păunescu, România n-a ucis, domnule Wiesel, în Gh. Buzatu, coordonator, Mareşalul Antonescu la judecata istoriei, Bucureşti, Editura Mica valahie, 2002, p. 191 footer