Revista Art-emis
Stafide ?i cozonac PDF Imprimare Email
Ioan Gro?an   
Miercuri, 15 Iulie 2015 19:29

Adina Keneres-Cozonac.TransilvaniaDup? un debut str?lucit cu romanul „Îngereasa cu p?l?rie verde", Bucure?ti, Editura Albatros, 1983 - Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor -, unul din pu?inele romane de debut ale optzeci?tilor, ?i dup? confirmarea valoric? venit? cu a doua carte, de nuvele „Rochia de crin", Bucure?ti, Editura Albatros, 1985, Adina Kenere?, refugiat? în Fran?a în 1987, a disp?rut sau, mai bine zis, a fost dat? disp?rut? din literatura român?. Nici în cele dou? masive Istorii... ap?rute dup? 2000, cea a lui Alex. ?tef?nescu ?i cea a lui Nicolae Manolescu, nu e pomenit?, în fiecare, decât o singur? dat?, în treac?t. Doar, din câte ?tiu, în „Istoria tragic? & grotesc? a întunecatului deceniu nou?" a regretatului Radu G. ?eposu, prozatoarea are parte de un substan?ial eseu, scris cu siguran?? înainte de 1990. Acestea sunt riscurile ?i deliciile unei absen?e îndelungate din România tuturor posibilit??ilor, inclusiv a celei de a fi aproape uitat?. ?i iat? c? anul acesta Adina Kenere? are cu noul s?u roman, „Cozonac. Transilvania", un „come-back" remarcabil, nea?teptat ?i cu atât mai reconfortant. E relatarea revenirii în ?ar?, mai precis în zona Or??tie din zilele noastre, a unei românce - care e ?i naratoarea întâmpl?rilor -, înso?it? în acest periplu de buna ei prieten? fran?uzoaic?, Gene, care caut? s? p?trund? misterul existen?ei prietenului ei Mihai (Michel) r?mas în Occident, vizitând spa?iul natal al acestuia. Riscul unei asemenea întreprinderi epice este s? cad?, fie ?i numai în câteva pasaje, în etnografie, în pitoresc descriptiv. Dar Adina Kenere? dep??e?te cu brio acest risc: ca ?i în „Îngereasa cu p?l?rie verde", nu exist? un fir epic propriu-zis, nu ne captiveaz? o poveste cu sui?uri ?i coborâ?uri spectaculoase, ci ceea ce s-a remarcat înc? de la debut, anume „for??, st?pânire de sine ?i rafinament" al tuturor frazelor (Mircea Sântimbreanu, pe coperta a IV-a a Îngeresei...) ?i „amestecul subtil de inteligen?? ?i facond?, de introspec?ie ?i lirism" (Radu G. ?eposu), toate acestea având drept rezultat o - cum s?-i zic? - impecabilitate a stilului, perfect adecvat con?inutului descriptiv ?i psihologic.

Asemenea ochiului poliedric al insectelor, ochiul prozatoarei pare a surprinde mai multe aspecte deodat?, de?teptându-se, ca-n poemul eminescian, ?i în?untru, dup? ce s-a închis în afar?. Iat? o mostr? a acestui tip de privire atotcuprinz?toare: „Amurgul în Transilvania e un basm viu ca un frison. Cerul coboar? spre noapte exact atât cât trebuie de dramatic ro?ietic ca s? par? cortina satelor ?i burgadelor medievale, propriet??i ale unui Dracula « evident » n?scut aici. Gene nu-i roste?te numele ca s? nu-mi sar? mie ?and?ra. Am mai vorbit despre asta, n-a fost pl?cut ?i ea are ?inere de minte. Dormiteaz?. Printre gene e sigur c? urm?re?te casele supraîn?l?ate, ferestrele lor mici de la drum, por?ile uria?e de lemn care ferec? gospod?rii f?cute s? tr?iasc? în interior, fort?re?e ce se vor discrete, mai ales c? sunt vizibil înc?pute ?i îngrijite pân? la ?irurile de flori de pe trotuare care în câteva luni vor colora fa?adele terne, abia pastelate, care fac numai ele un cor bine strunit sub acoperi?uri ?âfnoase, unele cu ochi somnoro?i în pod ?i cu solzi l?cui?i. Mai întâi i se pare c? satul sibian aduce cu o vedere din Alsacia. Sigur, povestea celor « ?apte cet??i » explic? multe. O recit la iu?eal?, cât st?m la stop, ?i st?m destul, cât s? vedem ?i o vac? b?l?at? m?ri?oar? dus? de juv?? de st?pân?-su în trening dungat pe potecu?a dintre gardul viu ?i ?an?. De ce nu iei oamenii care fac autostopul ? De fric?, zic. A? lua o ??ranc? mai b?trân?, poate, dar nu o huidum?. Râde cu gândul aiurea, ar vorbi ?i presiunea n-o las? s? formuleze clar întreb?ri precise, de care ?i ea se teme." S? se observe cu cât? naturale?e se face trecerea de la peisajul exterior spre cel interior, de la panoramarea unui sat sibian la pogorârea spre revela?ia tem?toare a ascunzi?urilor psihologice, asta fiindc?, pe sub crusta epic? la vedere, curge ca un pârâu subteran ?i o idee de „policier", îndeajuns de misterioas? ?i abscons? ca accentul c?r?ii s? nu cad?, gre?it, pe ea.

E în Cozonac. Transilvania ?i o fin?, aproape insesizabil? parodie la cartea lui Dinicu Golescu, „Însemnare a c?l?toriei mele", pe post de entuziast observator al „minun??iilor" autohtone aflându-se taman fran?uzoaica Gene. La sfâr?itul lecturii, nu ?tiu de ce mi-au venit în minte versurile unui cunoscut poem „disident" al lui Eugen Jebeleanu: „Pe vremea regelui David/ Veni la el un individ/ Spunând: Ascult? b?i Davide/ De ce în ?ar? nu-s stafide/ C?ci ele mi se fac din struguri/ ?i când le ciugule?ti te bucuri/ David r?spunse: Ehehe/ Ce bune-ar fi, dar nu mai e/ C? nu mai e, f?cu s?racu/ În ce le pune: cozonacul." Acum ?tiu : „cozonacul" epic al Adinei Kenere? are ?i stafide, ?i nuci, ?i tot ce-i trebuie s? se „umfle".
Poft? bun?, cititorule![1]
----------------------------------------------
[1]Luceaf?rul, nr. 6/2015.

footer