Revista Art-emis
O c?l?torie PDF Imprimare Email
Mihai Neagu Basarab   
Joi, 28 Mai 2015 20:52

Adina Kenere?-Cozonac.TransilvaniaRomânia etern? pentru care continu? s? se moar?, f?r? ca noi s? ?tim

Este vorba despre o proz? foarte modern?, dac? nu la grani?a reportajului, în orice caz aparent s?rac? în subiectivisme, de?i nara?iunea curge prin privirea persoanei întâia, deci s-ar preta la o obiectivitate redus?. Naratoarea, românc?, se întoarce de la Paris cu dou? zile înaintea musafirei Genevičve, în continuare Gene, foarte bun? prieten? din capitala Fran?ei, care vrea s? cunoasc? România. România pe care o propune Adina Kenere? este îns? acea Românie etern? pentru care continu? s? se moar?, f?r? ca noi s? ?tim, în eforturile rug?ciunilor neîntrerupte prin mân?stiri, în laboratoarele de crea?ie ale unor arti?ti ?i savan?i, de regul? - foarte pu?in cunoscu?i, a c?ror pasiune învinge oboseala f?r? a putea evita îns? moartea prin epuizare, pentru c? aceast? Românie etern? este acum sufocat? de o Românie agonizant?, posibil din cauza unor anumite mili?ii, exterioare ?i parazitare, care înregimenteaz? ?i gunoaiele na?ionale pervertite, rezultate din contactul elementelor slabe, nesemnificative ale na?iei cu cotropitorii bol?evici. Exist? în aceast? carte o mare dragoste de tradi?ie, de acea zon? difuz? reprezentând România pe care oamenii de calitate o iubesc cu o intensitate direct propor?ional? cu distan?a la care se g?sesc de patrie. Se poate întâmpla ca entuziasmul meu în fa?a acestui text s? fie amplificat de faptul c? ac?iunea se petrece cam în S?pt?mâna Mare, iar eu am citit acest volum în acee?i perioada din anul 2015. În loc de cozonac, am acum de Pa?ti un panettone fabricat în Italia, dar port înc? în suflet gustul m?cinicilor moldovene?ti f?cu?i în cas? luna trecut?, gustul lor imposibil de descris culinar, ci numai metafizic, cum o face ?i autoarea acestei c?r?i, când discut? problema de importan?? aproape religioas? a cozonacului. Dup? Gene, cozonacul „miroase a secolul nou?sprezece". Tina, privind femeia care „face" cozonacul, explic?: „e foarte viu, c? are mult? drojdie proasp?t?, care e vie... e o ciuperc? ?i acum tr?ie?te ?i o s? se înmul?easc? extraordinar când o s? stea la crescut imediat, pre? de vreo dou? ceasuri. O s? moar? mai târziu la cuptor." „E un sacrificiu ritual, asta e ?i pâinea, de fapt, îi ?optesc lui Gene, care ne prive?te ca pe ni?te primitivi animi?ti...". Desigur, înainte de a fi pus la dospit, aluatul în lighena? este închinat cu trei cruci. Ca fapt divers, men?ionez c? în satele din Balcani trecute la mahomedanism din diferite motive, ?i dup? sute de ani musulmanele închin? cu semnul crucii aluatul pus la dospit. De?i nu mai cred în acel Dumnezeu, Tat? al lui Hristos, execut? un ritual de a c?rei semnifica?ie s-au înstr?inat.

„?i p?mântul, dr?gu?ul, lucr? singur, numai s?-i dat o mân? de ajutor"

Acuitatea politic? a autoarei este maxim?. Astfel, ea sesizeaz? un aspect extrem de subtil din cadrul justi?iei: „Nu, nu se judec? mizeriile grave din trecut, nici nu e permis, c?ci tot trecutul e mereu prezent, co?marul t?cerii continu?. Oamenii uci?i, jefui?i, alunga?i stau ascun?i ?i tac între file de procese ridicole. Se judec? am?nunte, garduri mutate abuziv cu o jum?tate de metru, scurgeri de ape murdare, co?uri care cad ?i stric? acoperi?ul vecinilor. Prostii. Înveninate bine, dar prostii." Vacan?ele ?colare la ?ar?, la bunicii care ?tiu perfect cum s?-?i iubeasc? nepo?ii, sunt suficiente pentru a dezvolta o anumit? organicitate a gândirii, pe care contactul neîntrerupt cu ora?ul nu o poate asigura. Este vorba despre ?anse ?i nu despre inevitabilit??i. Orice omagiu adus satului este o invita?ie la îns?n?to?ire, în România - în orice caz: „?i p?mântul, dr?gu?ul, lucr? singur, numai s?-i dat o mân? de ajutor... Multe locuri de aici fascineaz?. Au r?mas ca alt?dat?... Mitul e mai tare decât realitatea. Paradisul ?sta e un loc al b?trânilor, ?i se rupe inima". Paseismul autoarei este îmbibat de elemente ra?ionale ?i chiar de anumite aspecte din grani?a ?tiin?elor. Astfel sunt prezentate elemente de fitoterapie bine investigate farmacodinamic, respectiv ac?iunea cimbri?orului, a arnic?i ?i a g?lbenelelor. Gene are un iubit, Mihai pentru noi, Michel pentru ea, care prilejuie?te autoarei memorabile comentarii referitoare la fric?: „În rest, tot ce nu e clar e doar pur? fric?, na?terea ?i moartea sunt capetele fricii, Mihai al t?u fuge de fric?! Dar cuvântul fric? nu con?ine în limba ei ce con?ine el în limba noastr?, a?a c? aici mintea ei, l?sat? singur?, se opre?te. În francez?, frica e o stare psihic? sau organic? trec?toare, cu cauze ?i rezolv?ri. În român?, de optzeci de ani, frica e nedreptate, înjosire, umilire, renun?are, desp?r?ire, pierdere, abandon, ru?ine, c?in??, furie, sinucidere, crim?, victoria de o?el a r?ului asupra binelui. Antimoral?, anti-Hollywood, antivia??. Ceva simplu, în fond. Intraductibil." Sunt în aceast? carte formul?ri pe care Coposu nu le-a rostit dintr-un exces de diploma?ie. Citirea acestora cre?te în mod paradoxal, în acela?i timp, disperarea ?i optimismul. Un schimb de impresii, la slujba de Înviere: „Sunt mul?i tineri, ?opti Gene. Sunt credincio?i? Sunt ?i nu sunt, i-am spus. Sunt valuri. E ?i mimetism, e ?i disperare. Ca o întoarcere acolo unde nu mai e nimic, dar tu tot vrei s? mai speri ?i zici c? totu?i trebuie s? fie ceva." Oamenii inteligen?i ?i cu bun sim? sesizeaz? toate manevrele „mili?ienilor" lacomi ?i necinsti?i, care nu se mai satur? s? tot adune averi prin jaf ?i m?rturii mincinoase. Nana Ana exprim? astfel aceast? situa?ie: „Crede el c? nu url? ?ia ai no?tri mor?i din morminte ?i ?ia b?tu?i, schilodi?i de taic?-su la colectivizare, ?i c? nu urlu eu de cum m-a dus el în judecat? mincinoas? pe mine, femeie b?trân? ?i f?r? vin?!"

„Istoria a obosit din când în când ?i a capotat în jafuri"

Cu ocazia slujbei de Înviere, fran?uzoaica le arat? s?tencelor „cum se îmbr??i?eaz? lumea la sfâr?it sau se salut? dând mâna. Tina le traducea ?i femeile d?deau din cap. E frumos, coment? Tina c?tre mine, dar ai no?tri merg la slujb? mai mult pentru Dumnezeu decât pentru vecini." La un moment dat, apare ?i ?iganca ghicitoare autentic?. Aceasta câ?tig? încrederea personajelor, dar ?i a cititorilor, în egal? m?sur?. Aici cititorii intr? în nara?iune, uitând de alte rosturi ale lor. Tudor, fratele naratoarei, este cuplat cu o anume Alina, fat? de mili?ieni, la rândul ei mili?ianc? prin lipsa bunelor maniere ?i prin apuc?turi: „Sunt tare pro?ti. Sunt ?i r?i, am zis, ?i-au pierdut m?sura. Pentru c? nu sunt pedepsi?i, a zis Gene cu bunul-sim? pe care-l puteai a?tepta de la ea la orice or?. Tudor o cânt?ri cu pl?cere, cl?tinând îns? din cap, nesigur de ea pân? la cap?t. Imperiile, se hot?rî într-un târziu, au sc?pat caii. ?i oamenii s-au luat dup? ele. Ghinionul nostru e c?-i scap? mereu la fel, am zis cu obid? peste feliu?a de rulad? cu mac de la tu?a Veta care se rupea de prea fraged? ce era." Se relateaz? despre un „aur virtual", despre „un infinit imn al furtului" ?i despre faptul c? „istoria a obosit din când în când ?i a capotat în jafuri."

„România e o ran?, e un loc de aur, îmboln?vit, abandonat, cu insule în care, ici-colo, mai bat ni?te inimi"

Aceast? c?l?torie de Pa?ti are loc în Transilvania, unde Or??tia ?i Sibiul au parte de prezent?ri cu tente mitologice, datorit? mai ales unui patriotism arz?tor, stimulat de cei zece ani petrecu?i de autoare în Fran?a. Autoarea revine la Paris cu ou? ro?ii ?i cozonac. Pentru evaluarea acestuia din urm? este invitat? o mare specialist? în gastronomie. Aceasta a declarat cozonacul românesc drept „un produs ireproductibil. Cum a?a?! A?a ceva nu se mai m?nânc? în Fran?a de pe la sfâr?itul primului r?zboi mondial, a zis... Este miracol viu în el, e sigur, a zis... ?i mi-a surâs cu triste?ea dulce a în?elep?ilor inutili." Ultimele dou? pagini nareaz? vizitarea doamnei Costelle, o vecin? vârstnic?, dar extrem de subtil?, care, când z?re?te feliile de cozonac, nume?te în limba român? respectiva bun?tate, spre stupoarea autoarei, care afl? astfel c? doamna Costel e n?scut? la Brad, lâng? Hunedoara. Jurnalista venise de fapt pentru a-i lua un interviu vecinei, inclusiv despre cozonac. A pornit reportofonul, care a mers o vreme în gol, în timp ce gazda savura cozonacul. „Înregistrarea începe cu vocea ei care m? întreab?: «Cum mai e România azi?» ?i continu? cu vocea mea care spune: «România e o ran? pân? ?i pentru românii din ea, nu numai pentru cei de afar?, e un loc de aur, îmboln?vit, abandonat, cu insule în care, ici-colo, mai bat ni?te inimi. E un peisaj splendid, dens ?i bun, cu o umanitate tragic? etc., etc., etc.»"
În context, acest final poart? înc?rc?tura emo?ional? a exploziilor tip Andrei Makine: l?crimezi sau e?ti nesim?it. Adina Kenere? s-a întors dup? 10 ani de Paris, primii trei înainte de decembrie '89, nu cu un avans de 3 ani fa?? de noi ceilal?i, ci numai cu un avans de 3 ani fa?? de ce-ar fi fost ea îns??i f?r? aceast? lung? c?l?torie ?lefuitoare a românit??ii sale[1].
----------------------------------------------
[1]Text publicat în revista Literatorul, nr. 189-191, martie-mai 2015

footer