Revista Art-emis
Basarabia ca prefaţă, cuprins, rezumat şi concluzie a unei vieţi trăite sub patru regimuri PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chişinău   
Miercuri, 20 Mai 2015 21:07

Alexandru Budişteanu - Sub patru regimuriApărut recent sub egida Institutului Naţional pentru Studierea Totalitarismului (I.N.S.T.) al Academiei Române, volumul de memorii al distinsului Arhitect Doctor Alexandru Budişteanu „Sub patru regimuri pe toate continentele"[1] s-a bucurat, chiar de la lansarea sa, de cele mai elogioase aprecieri din partea unor personalităţi notorii ale vieţii ştiinţifice şi culturale din România, inclusiv ale Prof. Dr. Radu Ciuceanu (director I.N.S.T., care a scris şi Prefaţa lucrării prezentate), Conf. Dr. Octavian Roske (I.N.S.T.), Prof.univ. Dr. Ioan Scurtu - Academia Oamenilor de Ştiinţă din România - (A.O.Ş.R.), Prof. Dr. Vasile Buga (I.N.S.T.), Prof.univ. Dr. Radu Ştefan Vergatti (A.O.Ş.R.) ş.a. Volumul Dr. Arh. Alexandru Budişteanu, pregătit în cadrul editurii I.N.S.T., se înscrie în programul editorial de recuperare a istoriei românilor prin ochii şi experienţa unor personalităţi de marcă implicate activ în evenimentele şi procesele istorice descrise. În cadrul evenimentului lansării, produs în ziua de 12 februarie 2015 la sediul I.N.S.T. [2], vorbitorii au subliniat caracterul de unicitate al volumului, stilul deosebit prin care autorul îşi invită cititorii să ia contact cu perioade şi epoci importante pentru conturarea şi devenirea unei personalităţi lucide şi, nu în ultimul rând, asimilarea unor lecţii importante ale istoriei României interbelice şi postbelice.

Aşa cum pe bună dreptate afirmă Prof. Dr. Radu Ciuceanu în consistentul Cuvânt înainte la volumul Sub patru regimuri pe toate continentele[3], orice memorialist îşi asumă volens-nolens o datorie mai mult decât ingrată, din sute de motive, dintre care câteva din ele te fac şi victimă, dar şi procuror, excluzând din capul locului statura imparţială, neutră, a magistratului-judecător, astfel încât de la început trebuie să te hotărăşti cât scrii şi, mai ales, de ce-ţi scrii amintirile. Însă chiar şi după depăşirea respectivelor dileme şi decizia de a trece totul la persoana întâi, intervin alte capcane şi primejdii, una din ele fiind şi aceea că, „atunci când te apuci să aşterni pe hârtie amintiri, păreri, începi să te gândeşti, în primul rând, dacă subiectul intră într-o meritocraţie recunoscută, adică dacă efortul tău de zi şi noapte în aprecierea unei vieţi are şanse sigure de reflex social, profesional şi, mai ales, istoric"[4]. Din fericire, acelaşi prefaţator Prof. Dr. Radu Ciuceanu înlătură cu hotărâre orice semne de întrebare şi incertitudini în această privinţă, afirmând că opera memorialistică a arhitectului Alexandru Budişteanu reprezintă „nu numai o cărămidă valoroasă la temelia memorialisticii postcomuniste, dar, în acelaşi timp, este un act de curaj, o veritabilă spovedanie, care aşteaptă să obţină cândva, ca şi noi toţi, prin mărturisire sinceră, apropierea de potirul sfintei împărtăşanii!"[5]. Mai mult chiar, „opera fundamentală a domniei sale s-ar cuveni să provoace un tsunami cu efecte benefice în societatea noastră (ne)civilă, conducându-i pe cei cărora Dumnezeu le mai întinde generos firul vieţii, să-l imite, spre folosul tinerilor şi rostirea adevărului, unul şi neîmpărţit"[6].

Autorul, Dr. Arh. Alexandru Budişteanu, menţionează că volumul elaborat constituie o descriere a vieţii sale, aspectele caracteristice ale acesteia fiind prezentate în ordine cronologică. Cele patru regimuri în care fie că a trebuit să trăiască, fie că a optat, sunt:
- un regim românesc, creştin, democratic şi naţional în perioada interbelică (1928-1940);
- regimul de ocupaţie sovietică despotic şi comunist (1940-1941);
- revenirea la un regim românesc în perioada 1941-1945, urmat de cel de al treilea regim - cel comunist românesc din perioada 1945-1989;
- cel instaurat în 1989, autorul regăsindu-se în cel din urmă, nădăjduind „într-o Românie păşită şi ispăşită pe drumul unei veritabile democraţii creatoare şi decente"[7].

Constând din 22 de capitole, anexe, album foto ilustrând familia, profesia autorului dar şi societatea, ambianţa culturală în care a crescut şi s-a format, paginile în care autorul îşi descrie destinul său de basarabean prezintă, indiscutabil, un interes aparte, aceasta însemnând că „nu basarabenii au trecut prin istorie, ci istoria a trecut prin (peste?) ei". „M-am născut în Basarabia - afirmă Alexandru Budişteanu, - şi acest fapt face parte din structura mea sufletească intimă şi mă defineşte implicit, cu tot ce înseamnă aceasta". Întrucât atât copilăria, cât şi adolescenţa şi le-a petrecut în Basarabia, respectiva perioadă a fost, aşa cum susţine autorul, definitorie pentru a se forma, ca individ şi cetăţean, pentru tot restul vieţii sale. Aşadar Basarabia, conchide autorul, „locul unde am văzut lumina zilei, este marcajul, blazonul şi, în mare parte, destinul vieţii mele".
Pentru mulţi dintre basarabeni, explică în continuare Alexandru Budişteanu, destin basarabean „înseamnă că te-ai născut într-o localitate, pe o stradă, într-o casă şi nu te-ai mutat nicăieri. Te-ai născut, de exemplu, cetăţean al României Mari. Locuind exact în aceleaşi condiţii, devii, peste noapte, cetăţean sovietic. După un an de zile, redevii cetăţean român. După trei ani de zile, locuind nemişcat tot acolo, devii din nou cetăţean sovietic. După 47 de ani, şezând pe aceeaşi prispă, devii cetăţean al Republicii Moldova"[8].

Într-o lume puternic bulversată şi dezorientată, în care mai toate principiile şi valorile societăţii democratice tradiţionale sunt supuse unui intens proces de eroziune, Doctorul Arhitect Alexandru Budişteanu vine în faţa semenilor săi cu o veritabilă lecţie de Istorie şi de Patriotism, definindu-l pe acesta din urmă drept un sentiment nobil, care, înţeles corect, rămâne valabil şi astăzi, depăşind spaţiul şi timpul. Patriotismul, acea dragoste faţă de baştină, faţă de locurile unde te-ai născut - fără să nesocoteşti sau să asupreşti semeni de altă naţie, limbă sau credinţă - dar conform căruia tu nu poţi fi indiferent, ci dimpotrivă, doreşti ca valorile care te definesc pe tine şi pe cei din familia ta, precum şi pe cei care îţi sunt rude de sânge, să fie recunoscute şi respectate, putând să se dezvolte spre bunăstarea şi progresul colţului tău de lume, care ţi-a fost hărăzit datorită destinului tău biologic, mai presus de tine. Din acest punct de vedere, patriotismul autorului este dragostea faţă de oameni şi pământul numit Basarabia - un cuvânt frumos, care sugerează, datorită celor patru a-uri din cuprinsul său, o biserică având patru turle, - implicit parte inalienabilă a Moldovei şi a României.
Un element important şi definitoriu al patriotismului îl constituie originea etnică. Este adevărat că originea etnică poate avea şi conotaţii mai puţin plăcute, amintind de persecuţii şi mari nedreptăţi. Însă vina este numai a modului în care unele personaje istorice au mânuit patriotismul. Aşa cum afirmă autorul volumului, oamenii sunt, în principiu, egali şi asemănători, însă unele trăsături care te definesc, totuşi, fundamental, te diferenţiază de semenii tăi, corespunzând etniei din care faci parte. Din acest punct de vedere, Alexandru Budişteanu se consideră „pe trei sferturi român şi un sfert rus". Sigur, acest sfert conţine avantajul unor calităţi pe care, indiscutabil, le au ruşii. Însă, aşa cum nu poţi fi concomitent şi român şi rus, iar polarizarea devine obligatorie, impusă, în primul rând din punct de vedere administrativ, de statul şi autorităţile de care depinzi, autorul se autodefineşte drept patriot român. De fapt, Alexandru Budişteanu se consideră basarabean, moldovean şi român şi toate acestea – simultan, definitiv şi fără nicio contradicţie între ele[9].

Opţiunea de a fi român s-a datorat educaţiei primite de Alexandru Budişteanu în casa părintească şi în societatea românească interbelică, inclusiv în şcolile din România, precum şi datorită unor episoade din viaţă, care l-au obligat să aibă o atitudine tranşantă. Înainte de 1940, faptul că era basarabean nu i-a creat nici un fel de probleme în cadrul României de atunci. Conform mărturiei autorului, viaţa în anii interbelici era stabilă şi bine organizată. A beneficiat de sistemul de învăţământ public din România Mare, pe care îl consideră eficient şi de o calitate care i-a permis apoi să-şi continue educaţia şi pregătirea profesională în condiţii şi cu rezultate foarte bune. Aceasta a fost perioada, când Alexandru Budişteanu şi ceilalţi copii şi adolescenţi din Basarabia s-au format pentru toată viaţa ca patrioţi români, în sensul real şi frumos al acestui cuvânt. „Implicit, patria mea era România, - afirmă autorul volumului, - şi mi se părea absolut normal să cred în valorile care ni se inculcau în şcoală şi în liceu, iar dacă ar fi fost nevoie, mi se părea firesc să mă duc pe front şi să mor pentru patrie. Aceste vorbe, care acum sună desuet, ca să nu spun ciudat, erau pentru mine şi pentru cei de vârsta mea nişte adevăruri evidente şi absolute"[10]. A intervenit însă fatidicul an 1940, cu notele ultimative sovietice şi consecinţele acestora, urmând o perioadă în care „basarabenii au fost expuşi la pericolele determinate de vitregiile istoriei, abătute asupra provinciei lor, suplimentar faţă de alte provincii ale României". Fiind bălţean de la vârsta de patru ani, - Alexandru Budişteanu este născut în luna august 1928, - la venirea sovieticilor în luna iunie 1940 avea deja 11 ani, amintirea cumplitului an marcându-l pentru toată viaţa, dată diind „groaznica răsturnare de valori şi situaţii". Autorul evocă evenimentele din seara zilei de 27 iunie, când la radio a fost difuzată ştirea despre ultimatumul adresat de URSS României privind cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord şi, în special, dureroasa retragere a trupelor române: „Pe caldarâm, printre laturile zidului de soldaţi ruşi, de tancuri şi de privitori, se retrăgeau soldaţii români. Unii pe cai, alţii pe jos. Se mişcau cu privirile în pământ. Acesta era drumul lor către Prut. Îmi erau familiari. Pe ei îi cunoşteam şi erau ai mei. Săracii...". Potrivit relatării autorului, „pentru prima dată îi vedeam pe soldaţii noştri - pe care mă obişnuisem să-i admir la paradele de 10 Mai, păşind atunci mândri, - comportându-se acum ca o armată învinsă, retrăgându-se demoralizată, umilită. M-a apucat o mare tristeţe. Cum era cu „hotărârea de a lupta şi de a-ţi apăra glia strămoşească cu preţul vieţii"? Cum era cu declaraţiile Regelui Carol: „armata este bine înzestrată" şi „nu vom ceda nici o brazdă de pământ"? Oare nu mi-ar fi făcut mai multă plăcere să fim acum în plin război, cu orice risc, frontul fiind undeva pe la Nistru, iar noi sub bombardamentul giganticelor avioane văzute mai devreme, dar simţind că suntem angajaţi cu toţii într-un război demn, al apărării de patrie ? Iată că se aplica citatul din „Decebal către popor": „Capul cel plecat sabia nu-l taie, dar cu umilinţă lanţul încovoaie". Şi ce ni se mai spusese? Nu cumva: „Du-te la bătălie şi de-o fi să mori, îţi va fi mormântul încununat cu flori?" Şi, în general, ce ne învăţaseră pe noi învăţătorii şi profesorii Familia Budisteanunoştri, la şcoală şi la liceu ? Şi ce scria în toate cărţile noastre de istorie? Şi ce învăţam noi în fiecare săptămână în ziua închinată străjeriei? Acum eram în plin exerciţiu dureros de lecţie de istorie şi literatură revizuită, care se aplica în mod şocant pe viu..."[11].

Indiscutabil, Dr. Alexandru Budişteanu este perfect conştient de faptul că hotărârea Consiliului de Coroană de acceptare a ultimatumului sovietic a fost dictată de realitatea dură, întrucât eroismul sortit pieirii certe excludea o posibilă revanşă ulterioară. Şi totuşi: „Finlandezii de ce rezistaseră acum câteva luni ? Parcă ei avuseseră şanse mai mari ? La mine educaţia patriotică primită funcţiona perfect. Acum eram cu moartea în suflet. Eu mă retrăgeam cu soldaţii români, fără să fi tras un singur foc. Pentru mine ei nu erau „ei". Pentru mine ei erau „noi". Cu mintea mea de acum, mă gândesc că în prezent reacţiile la un atac se fac probabil pe baza unei „cost-benefit analysis". Dar în 1940 parcă era mai normal să gândeşti tot cu mintea unui plăieş, care scotea, să se apere, pur şi simplu, sabia, ghioaga sau suliţa, aşa cum făcuse de secole"[12]. Reflecţiile autorului nu se rezumă şi nici nu se reduc la destinul său de basarabean. Cititorii volumului memorialistic vor avea posibilitatea de a se documenta, din prima sursă, despre cum se trăia în România interbelică, despre comportamentul sovieticilor în Basarabia ocupată, despre realităţile din România comunistă, despre studiile autorului la Moscova, unde s-a „adăpat" de la ştiinţa sovietică, despre cum a devenit arhitect şi urbanist român, inclusiv Arhitect-şef al Capitalei şi observaţiile sale despre Nicolae Ceauşescu în calitate de muncitor autodidact şi nu de despot luminat etc.

Unul din momentele esenţiale ale autobiografiei lui Alexandru Budişteanu îl constituie numirea şi activitatea în impotanta şi responsabila funcţie de Arhitect-şef al municipiului Bucureşti, de care se leagă atât satisfacţia de a fi fost, timp de 6 ani, autor sau coautor la numeroase proiecte de urbanism, arhitectură şi gospodărie edilitară ale Capitalei, cât şi, în egală măsură, o seamă de regrete profesionale. Numirea sa în funcţie de Arhitect-şef este descrisă în următorii termeni: „În anul 1977, după cutremur, când Ceauşescu şi-a dat seama că nu numai Dumnezeu, ci şi el, poate răscoli şi restructura oraşul, a început şi o amplă acţiune de găsire a unui Arhitect-şef, pe postul rămas liber după demiterea arhitectului Mircea Dima. La un moment dat am fost chemat la cabinetul Nr. 1, care atunci era provizoriu în fostul Palat Regal şi am avut o discuţie cu Ceauşescu, în tête-à-tête, timp de vreo 40 de minute. Atunci s-a combinat dragostea a doi provinciali faţă de Capitala României. Dragostea mea, care mă vedeam un fel de mini-Albert Speer, arhitectul lui Adolf Hitler, influenţând benefic un faraon constructor, şi dragostea lui Ceauşescu pentru Bucureşti, care era declarată ritos, dar care a fost cea a unui demiurg exterminador, care se pregătea să treacă oraşul prin foc şi sabie, pentru a-l târî cu forţa spre culmi de mare glorie. După această discuţie am fost înscăunat Arhitect-şef, în iulie 1977, pe vremea lui Ion Dincă, rămânând în funcţie 6 ani, până în august 1983"[13].

A fost, aşa cum afirmă Dr. Arh. Alexandru Budişteanu, „perioada cea mai complexă şi dificilă a vieţii, o adevărată perioadă de foc, o mare şi dură perioadă, atât din punct de vedere al efortului profesional, cât şi al celui legat de implicarea personală în relaţiile sociale". Totodată, marele regret profesional al Arhitectului-şef al Capitalei din anii 1977-1983 rămâne de a nu fi reuşit ca în cazul municipiului Bucureşti să fi jucat rolul de modelator sau planificator al dezvoltării sale, aşa cum sperase atunci când acceptase funcţia respectivă. Aceasta deoarece Ceauşescu „s-a dovedit un incult, mânat de dorinţe personale Alexandru Budişteanu, art-emisnesăbuite, care nu dorea decât să-şi creeze monumentul unei glorii personale, care, în mod fals, trebuia să se suprapună şi cu bunăstarea iluzorie a unor supuşi în fond ignoraţi". Întemeindu-se pe experienţa sa de conlucrare nemijlocită cu Nicolae Ceauşescu în anii când a deţinut importanta funcţie de Arhitect-şef al Capitalei, Dr. Arh. Alexandru Budişteanu este unul din puţinii autori de după 1989 care nu numai a încercat, dar a şi reuşit să explice cu argumente de rigoare esenţa „patriotismului" acestuia, fiind bine ştiut că Ceauşescu „credea că numai el are dreptate şi că binele României, pe care îl dorea, de altfel sincer, se va realiza în mod cert în timp, indiferent dacă aceasta însemna, de fapt, suferinţe pentru cetăţenii ţării". Aşa cum afirmă autorul volumului, patriotismul, ca noţiune generală, nu este neapărat şi totdeauna sinonim cu respectarea unor principii morale, practica demonstrând că dictatorii pot să-şi ducă popoarele la pieire, fiind convinşi că istoria şi generaţiile viitoare le vor da dreptate. Or, experienţa de colaborare a Dr. Arh. Alexandru Budişteanu cu Nicolae Ceauşescu, în domeniul gospodăririi Capitalei, a demonstrat că binele pe care acesta din urmă îl dorea, nu se potrivea cu logica şi cu nişte principii ştiinţifice şi tehnice corecte: Ceauşescu „se considera mai presus de aceste considerente şi principii, obligându-i pe cei din jur să se supună acelui „bine" dorit de el, pe care aprecia că „supuşii" trebuie să-l materializeze pur şi simplu - nemijlocit - după gândirea lui foarte adesea incultă şi arbitrară"[14]. Autorul nu ezită să afirme, la fel de tranşant, că a existat şi un domeniu, pentru care l-a apreciat total pe acest „muncitor autodidact, dotat cu viclenie funciară şi cu accente, câteodată în exces, patriotice şi naţionale; era opoziţia şi antipatia lui faţă de tendinţa sovietică de dominare şi aservire a României. „În ciuda regimului dur şi apăsător instaurat de el şi de soţia sa în România, - menţionează Alexandru Budişteanu, - în acelaşi timp, din punctul de vedere al politicii externe şi rolului jucat de România, ţara noastră a beneficiat de o recunoaştere internaţională importantă, admisă de toate taberele principale care se confruntau pe plan mondial". Din nefericire - conchide autorul -, după aceea, România nu a mai fost în stare, cel puţin până în prezent, să se bucure de acelaşi prestigiu"[15]. Iată un mare paradox al istoriei noastre contemporane!

Dincolo de valoarea documentară a memoriilor Dr. Arh. Alexandru Budişteanu, care ne ajută să refacem o lume pe care documentele oficiale nu o pot reda, iar oamenii de astăzi n-o mai înţeleg, lucrarea probează un talent literar de excepţie al autorului, făcând-o accesibilă nu numai cercetătorilor şi istoricilor de profesie, ci şi în egală măsură marelui public. Memoriile Dr. Arh. Alexandru Budişteanu vor fi de o reală utilitate inclusiv şi mai ales pentru generaţiile în creştere, autorul adresându-le îndemnul rezultat din experienţa întregii sale vieţi: „să nu vă vindeţi niciodată sufletul pentru nişte avantaje, care ar putea părea puse în slujba unor ţeluri înalte, inclusiv profesionale. Toate aranjamentele de acest fel sunt păguboase şi până la sfârşit veţi pierde. Compromisurile se răzbună şi veţi rămâne cu cenuşă între degete, şi cu regrete, care nu vor mai putea fi reparate sau consolate". La capătul unor reflecţii pe cât de profunde şi de interesante, pe atât de instructive asupra modului în care a trăit şi a activat în patru sisteme social-politice, autorul volumului se declară un naţionalist, cu tot ce înseamnă frumos acest cuvânt. A fi naţionalist, în accepţia Dr. Arh. Alexandru Budişteanu, înseamnă să fii un susţinător fără rezerve al statului-naţiune şi, în acelaşi timp, orice structură internaţională, ca să o accepţi, trebuie să respecte interesul naţional al ţării tale. Respectiv, înainte de a vorbi de o Europă unită, precum şi de o societate mondială unică, este important să avem certitudinea că în această Europă a naţiunilor, cum s-a mai spus, precum şi în această lume multipolară sau chiar unipolară, intră naţiuni egale, ale căror interese sunt respectate şi dezvoltate, fără profitori sau învinşi, ci numai membri egali, cu perspective de dezvoltare şi progres egale. Avem avantajul, îşi încheie reflecţiile Dr. Arh. Alexandru Budişteanu, al unor lecţii de istorie, care ne-au fost aplicate silit, dar care ne-au făcut să învăţăm ce trebuie, la şcoala cu frecvenţă obligatorie a istoriei, îndemnându-ne să demonstrăm că avem note bune la acest capitol, datorită inclusiv cursurilor la care am participat volens-nolens.

--------------------------------------------------
[1] Alexandru Budişteanu, Sub patru regimuri pe toate continentele. Cuvânt înainte de Prof. Dr. Radu Ciuceanu, Institutul Naţional pentru Studiul
Totalitarismului, Bucureşti, 2014, 604p.
[2]https://academiaromana.wordpress.com/2015/02/13/institutul-national-pentru-studiul-totalitarismului-lasare-de-carte-2
[3] Profesor Doctor Radu Ciuceanu, Directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Cuvânt Înainte, în Alexandru Budişteanu, Sub patru regimuri pe toate continente, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2014, p. 7-22.
[4] Ibidem, p. 9.
[5] Ibidem, p. 21.
[6] Ibidem, p. 22.
[7] Alexandru Budişteanu: „Sub patru regimuri pe toate continentele" – o carte profesiune de credinţă // www.rgnpress.ro/rgn_14/categorii/asociatii-ambasade/17195-alexandru-budisteanu-sub-patru-regimuri-pe-toate-continentele-o-carte-profesiune-de-credin.html
[8] Alexandru Budişteanu, Sub patru regimuri pe toate continentele. Cuvânt înainte de Prof. Dr. Radu Ciuceanu, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2014, p. 23.
[9] Ibidem, p. 441.
[10] Ibidem, p. 40.
[11] Ibidem, p. 91.
[12] Ibidem, p. 91-92.
[13] Ibidem, p. 270 şi urm.
[14]Ibidem, p. 331.
[15]Ibidem.

footer