Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Magda Ursache   
Miercuri, 06 Mai 2015 18:28

Adina Kenere?, art-emiPentru cartea sa ca un ou încondeiat de Pa?te, Adina Kenere? recurge la un artificiu inteligent: cum se vede România în ochii unei frânce, venit? s?-i cunoasc? ?i s?-i iubeasc? ba?tina lui „Mihai al ei, românul”. România nu se vede înfior?tor, dimpotriv?. Gene, de la Genevičve, constat? la fa?a locului c? românii nu-s nici ho?i, nici n?t?r?i/murdari/lacomi/mârlani/xenofobi/misogini, c? n-au obiceiuri barbare, c? nu-s apleca?i spre be?ie, c? nu-s del?s?tori ?i lene?i den hire, cum a vrut s? demonstreze Firea românilor, volumul coordonat de Daniel Barbu, convins c?, adunând numai impresii negative ale trec?torilor prin ??ri române?ti, ne vindec? de „complexul europeneit??ii” (sic). Românimea este inima Europei!, strig? din Trelleborg-Suedia, într-un tulbur?tor poem, Aurelius ?orobetea. „Estul ?sta e o mare necunoscut? pentru o occidental? ca tine”, îi spune lui Gene naratoarea, ea îns??i revenit? în Bucure?ti dup? doi ani de absen?? din via?a gri a capitalei. ?i pentru c? „de la o vreme nu ni se mai îng?duie s? vorbim adev?rat despre noi. Ni s-a confec?ionat ?i în?untru, ?i în afar?, o imagine de cretini, barbari, violen?i, retarda?i”, vrea s? contracareze imaginea stereotip? urât?, s?-i opun? alta fireasc?, ?i cu bune, ?i cu rele. Cu ochii ei „bomba?i, negri, sfredelitori”, fran?uzoaica îi percepe pe or??eni amabili ?i tri?ti, aforistici ?i secre?i. Va vedea ?i va pricepe c? în spa?iul sacru al familiei rurale autentice domnesc cuviin?a, cumin?enia ?i m?sura, c? „e mult mai corect la ?ar?”. ??ranii Adinei Kenere? n-au „complexul europeneit??ii”. De?in ?i ei calm ?i r?bdare ca englezii (satele sunt „înv??ate cu greul de secole”), sunt ?i ei eficien?i ca nem?ii („românii se pricep la orice”, ?tie Gene), sunt buni buc?tari, mai buni decât francezii, nu beau mai mult decât irlandezii ?i decât polonezii. N-au numai defecte la cub: sunt altrui?ti, ospitalitatea lor e, da, proverbial?. Nu sunt refractari la înv???tur?, de vreme ce crema intelectualit??ii interbelice a avut origine rural?. Numai c?, post-socialist, li s-a tot indus un complex de inferioritate. De ce oare? Ca s? se renun?e la C.V.-ul etnic, ca s? se preg?teasc? dispari?ia identit??ii în numele globaliz?rii, sinonim pentru neocolonializare?

Românii (predilect, ??ranii, ieri necolectiviza?i, azi neglobaliza?i) au fost declara?i incompatibili ca europeni, ?i moral, ?i civic, ?i cultural. O parte a elitei, acea parte care uzeaz? cu satisfac?ie de vocabula turm? pentru poporul român, desconsiderându-l, cultiv? fobia de ethos, de cultur? cu amprent? etnic?, ar?tându-se sîcîit? de tr?s?turi identitare. Plaiul românesc? „Fecal?”! Româna?ii? Netrebnici, nihili?ti, vicio?i, nebuni de nimic; cât despre ??rani, o, sunt ni?te primitivi antidemocra?i! ?i nu numai istorici ?i filosofi au optat pentru calea propriei denigr?ri, ci ?i etnologi, ba?ca sociologi. In corpore, au strâmbat din nas la homo rusticus, preferând s? devin? draculologi. O cercet?toare de la „Br?iloiu” ?i-a f?cut vânt, la o sesiune de comunic?ri, cu propunerea de a se renun?a la termenul de ??ran: s?-l înlocuim cu fermier! O anume ?coal? istoric? vrea s? impun? ideea c? am fi un popor de periferie, care ?i-ar fi inventat mitologii na?ionale compensatorii pentru deficien?ele lor. În nota?ie patapeic?, necorectat? în câteva edi?ii, România e un fel de vespasian?: „peste români a urinat cine a vrut”. Atacurile nedemne nu contenesc: un autor de pictocolaje, Sorin Tara, zice c? „tr?im într-o troac? plin? de l?turi”. Mesajul (intello!) repetat ?i r?s-repetat? România este mai rea decât orice alt? ?ar?, e altfel, adic? a?a cum nu trebuie. Un fum?tor de iarb? necosit? spune la TV c? „în ?ar? au r?mas numai putorile” de români, el fiind slav. Neagu Djuvara crede c? alogenia a salvat România. A?a s? fie? Când Petre Roman, na?ul de botez al rromilor, i-a spus rabinului bol?evic c? se vrea român, Chief Rabbi Moses Rosen i-a r?spuns c? „a fi român nu-i o calitate”[1]. Zice Lucian Boia c? „românului nu-i pas? de cel?lalt”, iar H.R. Patapievici completeaz? tabloul sumbru: „românul n-are semenitate”. Adev?rul e altul: nu suntem egoi?ti, feroci ?i atroci, ba suntem prea toleran?i chiar. Citi?i cartea Adinei Kenere?, „Cozonac.Transilvania. o c?l?torie”, ed. Compania, 2015 ?i ve?i vedea c? românii sunt ?i oameni de cuvânt, au ?i demnitate de sine.

Etern incapabili, etern întârzia?i, defec?i în ?ar? defect??

?ara au defectat-o politicienii, cei cu acces la butoane sau la butoaie cu miere, cum vre?i s? le spune?i, nu poporul. Confundând voit ?ara cu guvernul, Mircea Toma vrea s? ne înve?e „cum s?-?i iei România la palme”. Vi-l aminti?i pe omul politic dornic s?-?i orneze vila cu oase din metropola Sarmisegetuzei? Dar pe actora?ul de telenovel?, îmbr?cat anume de 1 decembrie, în tricou cu capete de mort? El sc?pase de „instinctul” numit tradi?ie, iar de anul astral al României (27 martie - Chi?in?u, 27 noiembrie - Cern?u?i, 1 decembrie 1918 - Alba Iulia) trebuia s? ne batem joc. „Baba absolut?” de la parterul blocului meu bate pe geam praful dintr-un p?m?tuf tricolor, incon?tient?; pe scena Teatrului Na?ional din Ia?i, steagul tricolor a fost folosit într-o pies? drept cârp? de ?ters pe jos. În pu?c?riile comuniste nu se sp?lau tinetele cu stihare preo?e?ti? Am mirosit cartea Adinei Kenere? ca pe-o felie de cozonac fabulos, a c?rui re?et? vrea s-o afle naratoarea de la ??r?ncile din Mun?ii Or??tiei, pentru o revist? feminin? din Paris. Prietenele ajung acolo înainte de Pa?te. Autoarea a ales anume un moment al s?rb?torescului: „E ca în paradis, adic? e Pa?te ?i se fac cozonaci.” Cele 126 de pagini se alc?tuiesc într-o pledoarie superb? pentru reg?sirea naturalului ca salvare. ?ara are o ie?ire, p?mântul darnic, ne asigur? autoarea prin tu?a Veta: „?i p?mântul, dr?gu?ul […] lucr? singur, numai s?-i dai o mân? de ajutor.” P?rintele Justin Pârvu i-a îmb?rb?tat pe românii lui: „dac? ?tii cine ai fost, cine e?ti, vezi bine spre ce te îndrep?i”. Sfântul de la Petru Vod? ?tia ?i spunea c? Patericul a fost tr?it de omul omenos al satului; satul a fost matca ortodoxiei, a mers dup? rostul Bisericii, cerut de Biseric?: „Poporul nostru a avut o închegare frumoas?, a fost cuminte, în?elept; [...] un trecut lung e un atu extraordinar, e gravat în creier, în m?duv?. E un program genetic bogat ?i care suport? multe, cum te-ai gândit ?i tu. Pierde glorie, pierde indivizi, dar nu dispare”, pledeaz? fran?uzoaica, de?i românca e amar rezervat?: „Satul e aproape mort, […] se mai ?ine numai într-un fir, un fir de ideal”.

Dup? lipsa de libertate din comunism a urmat dreptul de a blesfemia orice. Dac? glum?reli despre Auschwitz nu se fac, e o limit? în toate, nici glum?reli despre Iisus n-ar fi trebuit s? se fac? pe scena Ateneului T?t?ra?i. Studen?ii de la Teologie n-au fost nici pasivi, nici docili. Au protestat t?cut, în genunchi, împotriva „Evangheli?tilor” Alinei Mungiu. Au fost eticheta?i fundamentali?ti ortodoc?i rasi?ti.

Pe ??ranii Adinei Kenere? biserica modest? dar pe temelie trainic? i-a sprijinit s? nu se r?zle?easc?. Femeia, atrage aten?ia Petru Ursache în „Etnosofia”, spune, v?zându-?i b?rbatul: „Vine cre?tinul meu”; „Vine românul meu”; „Vine omul meu”. A?adar om este sinonim cu cre?tin ?i cu român. Pentru c? au luat lumin? din biseric?, ei, ??ranii, au ripostat t?v?lugului ro?u; ei, ??ranii, au dat cele mai multe jertfe în lupta de rezisten?? din mun?i, nu laz?rii de la Rusca. Ei, ??ranii, au dus un r?zboi atroce contra „colectivei” (’49-’52); dou? sute de mii de ??rani au fost uci?i de kala?nicoave; cei care i-au lichidat au s?rb?torit lichidarea du?manului de clas?. I-au decimat, le-au distrus gospod?riile, cu câini cu tot. E un episod cumplit, narat de Ion Zuba?cu: copilul g?se?te scheletul câinelui în lan?, l?sat s? moar? de foame dup? ce mama i-a fost arestat?: câinele chiaburului. Atâta moarte, atâta „halucinant? hemoragie”, despre care vorbea Mircea Eliade în „Os Romenos, latinos do Oriente”. O Golgot? peste care se instaleaz? gr?tarul cu mici, a?a cum scria Paler. Trecutul se ?terge cu sistem?, osemintele martirilor r?mân „secretizate”. ?i m? gândesc la emisiunea lui Adrian Cioroianu, „5 minute de istorie”, pe TVR 2. Nu-i foarte pu?in, când cona?ionalii no?tri au pe TVR 1 ?i 2 o or? ?i jum?tate, trei zile pe s?pt?mân?? Scriitorilor na?ionali, de la Eminescu ?i Goga la Iorga, blama?i ca „autohtoni?ti”, li se actualizeaz? dosarele de „reac?ionari”, ca-n proletcultism. ?i cât s-a râs de sintagma lui ?u?ea, „c?ru?a cu ??rani”, împiedicând Imperiile. Cum a?a? ??ranii sunt r?ma?i de c?ru??, nu mai pot împiedica pe nimeni s? le ia p?mântul. „Cine î?i vinde p?mântul s?vâr?e?te un sacrilegiu pentru c? î?i vinde mor?ii din el”, avertizeaz? Nichifor Crainic. Vinovat de sacrilegiu - debilul Emil; el a dat drept str?inilor de a cump?ra p?mânt arabil ?i p?duri, cele r?mase dup? ce „speciali?tii” în desp?duriri le-au ras. ?i tot guvernan?ii au renovat monumente istorice din Transilvania (Gherman ortografiaz? toponimicul cu „y”) ?i le-au retrocedat a?a-zi?ilor proprietari unguri, iar în anul Brâncoveanu (2014), ctitoriile brâncovene?ti au fost l?sate în paragin?.

În cartea Adinei Kenere? se întâmpl? multe, cauzate de amestecul poli?iei politice în toate ce sunt. Dar ne-a l?sat „Securi?ica” vreodat? cu noi ?i cu ale noastre? Când un grafician se joac? desenând bani, Secu ?tie; fratele româncei naratoare a fost presat s? fac? o serie de compromisuri cu Secu, iar rela?iile îi aduc profit în afaceri dup? ’90. Nu au ginerii lui Dinc?-Te-Leag? imperii financiare ?i tot imperiu de?ine Tiberiu, nepotul lui Tudor Postelnicu? Genevičve afl? c? iubitul ei ar fi fost plasat la Paris tot de Secu, pentru care ar fi plantat ceva microfoane: tehnic? operativ? de ascultare. Avem „servicii” care fac ?i desfac tot, dar nu avem spitale. Bo?ârlanii (nume propriu secureic, devenit nume comun în eseurile lui Luca Pi?u) sunt, la noi la Ie?’, orice vor: de la ?efi de gard? financiar? la profesori la Facultatea de Teologie; de la rectori ?i prorectori la ?efi de catedre ?i de edituri, iar ofi??rcile, cum le spune Luca Pi?u, ofimâr?ele, cum le spun eu, membreaz? în Uniunea Scriitorilor. Ca autoare de note informative ?i de „traduceri”, pesemne. M? mir c? m? mai mir: D.N.A. nu face scriitori? Nu aspir? punga?ii României la carnet U.S.R.?

Adina Kenere? a construit un brand de ?ar?

Ce m-a impresionat în aceast? Carte de Pa?te (care s-ar fi putut numi, în r?sp?r cu „De ce este România altfel”, titlul lui Boia, De ce este Transilvania astfel) a fost modul cum Adina Kenere? a construit un brand de ?ar?. „Dac? am avea un premiu literar pentru brandul de ?ar?, o asemenea povestire l-ar merita cu prisosin??”, scrie Ioan Buduca ?i-l aprob, în „Cotidianul” din 6 aprilie 2015. Cozonac - Transilvania e „frunza”-brand a Adinei Kenere?. Înarmat? pentru sejurul în România cu pachete de ?erve?ele parfumate, kinetoterapeuta Genevičve traverseaz? Bucure?tiul cu batista la nas, ca în pasajul dintre Calea Victoriei ?i Academiei, unde locuise Mihai, iubitul ei. Condus? în împrejurimile Or??tiei de prietena sa, mirosul r?u e înlocuit de mirosul bun de foc de lemne ?i de cozonac. Gene renun?? la „hârtia l?mâioas?”. Cimbri?orul bate l?mâia. Col?ul de rai, picior de plai cu flori paradisiace, o surprinde pe fran?uzoaic?. Povestirea este scris? cu mân? de reporter (Adina Kenere? reabiliteaz? reportajul, specie discreditat? de reporterii de ?antier socialistichii), cu mân? de eseist, cu mân? de „îngereas?”, într-un stil rafinat, nici un cuvin?el neputând fi corijat, schimbat. Încet-încet, apare ??ranul aristos, a?a cum l-a v?zut Duiliu Zamfirescu. ?i ce frumos se vede prin dioptriile Adinei Kenere? ??ranca din Mun?ii Or??tiei, modest? ?i r?bd?toare, cuminte ?i cu minte. Nu-i „mic? la minte” sonora Tan?a, cea „primitoare ?i afectuoas?”, atent? cu oaspe?ii („î?i ?ine postul în timp ce-i îmbie cu mâncare de dulce pe modernii îndep?rta?i de tradi?ie”; nu-i „mic? la minte” nan? An?, m?iastr? în patru feluri de cozonac; din aluat închinat, pentru c? vine din „pâinea de ofrand?” pentru cei pleca?i; nu-i „mic? la minte” tu?a Veta, cea care face un cozonac nem?esc sub?ire, aproape necrescut; nu-i „mic? la minte” baba Sevastia, mult?tiutoarea care p?streaz? zestrea comunit??ii (leacurile, re?etele vechi de mâncare, vopsitul în culori naturale) ?i las? zestrea asta cui trebuie.

??ranul clasic, România profund? nu sunt sintagme goale

Este, în Cozonac.Transilvania, s?rb?torescul de alt?dat?. Un pumn de oameni porne?te s? ia lumin?. Dichisi?i pentru slujb? ?i sfio?i, aduc acas? lumân?rile aprinse, ca ni?te p?p?dii. Lumina învinge noaptea/moartea. Comunitatea patriarhal? biruie mântuitor moartea, cu moartea pre moarte c?lcând, cu iubirea de p?mânt pre moarte c?lcând. P?mântul lor, cu ierburile de leac, ierburile de sub cruce: busuiocul sfin?ind apa, arnica, plantele-minune, g?lbenelele. De ce merg la export? De ce nu face?i voi leacuri din ele? se revolt? fran?uzoaica, o Jeanne d’Arc. De ce? Pentru c? „România e o ran? pân? ?i pentru românii din ea, nu numai pentru cei din afar?, e un loc de aur, îmboln?vit, abandonat, cu insule în care, ici-colo, mai bat ni?te inimi” (pag. 126). De ce? Pentru c? ?i acum cei „jefui?i, alunga?i stau ascun?i ?i tac între file de procese ridicole” (nan? An? nu-?i poate lua înapoi p?mântul furat de mili?ienii recruta?i dintre nevoia?i lene?i, f?r? c?p?tâi, dup? ce so?ul i-a fost deportat; fra?ii - deporta?i ?i ei). De ce? Pentru c? au fost for?a?i de guvernan?i s?-?i ia lumea-n cap ?i au f?cut-o cu curaj, dar ?i cu tone de triste?e. Pleca?i (nu fugi?i) în patru z?ri, cu ?tiutul curaj al disper?rii. Cuvântul fric? nu-l poate traduce naratoarea: „În francez?, frica e o stare psihic? sau organic? trec?toare, cu cauze ?i rezolv?ri. În român?, de optzeci de ani, frica e nedreptate, înjosire, umilire, renun?are, desp?r?ire, pierdere, abandon, ru?ine, c?in??, furie, sinucidere, crim?, victoria de o?el a r?ului asupra binelui […]. Ceva simplu în fond. Intraductibil” (pag. 55). Numai c? identitatea transilvan? se dovede?te greu de ?ters. ?i-i dau înc? o dat? dreptate lui Ioan Buduca: „este cel mai demn patriotic text literar care a ap?rut la noi în ace?ti 25 de ani de când încerc?m s? red?m s?n?tatea sufletului nostru.” Un patriotism curat, neinflamat de cli?eele „cet??enilor pompiari”, cum le spune I.L.Caragiale. Dup? 10 ani de Hexagon (a plecat din România în ’87 ?i s-a întors în ’97), Adina Kenere? n-a trântit u?a ca Herta Müller, nici n-a venit „s? ajute” cu bani Sörös, ca Pralong, acum în Parlament. ??ranii, de?i împu?ina?i ?i epuiza?i, „nu se vor l?sa s? moar? ?i nu se vor strica”, în?elege Gene. Din drag de ?ar?, Adina Kenere? îi vede biruitori, dup? ce au existat ca temporar învin?i, a?a cum îmi place ?i mie s?-i v?d ?i nu din optimism naiv: „mai de voie, mai de-a bu?ilea, rezistând în tot felul. Pe descurcatelea.” ??ranul clasic, România profund? nu sunt sintagme goale.

--------------------------------------------

[1] vezi Primejdii, încerc?ri, miracole, Hasefer, Bucure?ti, ’92).

footer