Revista Art-emis
Anatol Covali un „bijutier de cuvinte” PDF Imprimare Email
Mariana Gurza   
Sâmbătă, 11 Aprilie 2015 19:45

A. Covali-Sonete alfabetice„Cine are vocaţiune? Cel ce în momentul lucrării se uită pe sine.” (Titu Maiorescu)

Poetul-muzician Anatol Covali, prin „Sonete alfabetice”, Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2015, se uită pe sine și de data aceasta, oferindu-ne un volum, demn de un „bijutier de cuvinte”. Un titlu incitant, sonetele având un parcurs liric, în ordine alfabetică. Revenind la Maiorescu, și pentru Anatol Covali, în liniștea sa, „nu are calendar” și treapta dintâi pe care se înălţă, „e un altar de jertfă”. Pe bună dreptate scriitorul Radu Cârneci, vorbește în prefața cărții de o „înțelegere maioresciană”, surprinzând poetul „citind în dicționare și în stele”, și „grupând cuvinte” într-un „tom saturat de frumuseți esențiale, rostite în cuget deplin, măestrind cu har la haina vremii din totdeauna și de acum”. Sonetele, (în metru clasic, în cel iambic, în metru liber sau sontete-rondel, sonete-gazel și incipituri cu litere străine) pline de sensibilitate și harice, îndeamnă la meditație. Din nou problematica existențială se rânduiește firesc, prin trăirile pline de substanță în fața naturii, a necuvântătoarelor, a iubirii, durerii, fiind din nou în rezonanță cu eul său neliniștit. „Arderi intense-n ireale spații/aprinse de scânteie divine/atunci când din Cuvinte și din Sine/au dat năvală-n infinit vibrații.” (Ab initio, pag. 11). Gândurile îl năpădesc, își face un bilanț, clar, trecând de la descătușare spre extaz. „…Eu sunt ce sunt de când alt sens dau vieții./E-n mine o prefacere totală./ Eliberat din temnița tristeții./ exist pentru-o-mplinire ideală./ Extazu-n care ard, nu e părere,/ efort sau amăgire, ci-nviere!” (Extaz, pag. 15).

Personalitatea „bijutierului de cuvinte” joacă un rol rolul decisiv în construcția sonetelor. Indiferent de formele găsite, comunicarea cu intenții estetice se sprijină pe imagini vizuale, auditive, fiind înțeleasă ca o interpretare a acesteia cu scopul de a scoate în evidență o anume semnificație. „Arta este un colț al naturii văzut impersonal și exprimat printr-un temperament individual”. (Titu Maiorescu). „Geruri au fost. Acum e primăvară./ Ghiocei albi au năpădit pădurea./Gândul întinerit colindă-aiurea./ghiduș dorind ca-n gânduri să-ți răsară./…gingașe adieri ce or să cheme/griji și necazuri, doar spre-a le preface/grenadele războinice în pace.” (Gonesc, pag. 17). Esența poeziei poetului, este iubirea, frumosul, prin foșnetul cuvintelor. Maiorescu arată cum „Poezia, ca toate artele, este chemată să exprime frumosul”, iar „frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă". Anatol Covali, plămădit din sensibilitatea și frumusețea lumii, înveșmântat în timpul ce-i zidește lucrarea încărcată de sfințenie, își cunoaște rostul. „Rodu-mi bogat, strâns cu atâta trudă,/ risipei a fost dat, ca dar să fie,/ re-ntinerind când sfânta armonie/recolte-n ea a vrut să tot includă…/ risc și străbat cărări necunoscute./Rămân tot eu, însă mereu sunt altul/rostu-i fiind de-a cuceri cerul.” (Rost, pag. 27)

Maiorescu ajunge la identificarea acestora, definind frumosul, în termeni hegelieni, drept aparenta sensibilă a ideii". Arta dobandește un rol moralizator, pentru că îl înnobilează pe om, îi conferă demnitate. Menirea unui poet, este profetică. „Mi-e tare dor, din când în când, de mine!/ Mă caut și mă aflu în uitare/ mai trist, mai plin de sentimente-amare/mereu cu lacrimi prinse de retine/...mirifici care poartă-n ei elanuri./ Mut și uimit admir cum reîncepe/ menirea mea să scot rod din stepe.” (Menirea, pag. 23) . Eul poetului, vibrează cu intensitate şi sinceritate, ,,ideea fiind trăită în toate adâncimile sufletului, pentru a-i da căldura care să învăluie pe cititor sau ascultător”. Starea de contemplație estetică creează în autor „o atmosferă intimă de disponibilitate, de libertate sufletească". „Ce liberal e Beethoven în orchestraţie! Tot instrumentul e întrebat să-şi dea părerea şi reproduce pe răspunderea sa ideea principală. Ideea principală câştigă astfel o varietate de feţe originale, e când înaltă, când burlescă, când tristă şi când voioasă, şi în impresia totală rămâne o lume armonică aparte, adevăratul humor al omenirii.”(Titu Maiorescu)

Această tonalitate muzicală, este prezentă și în sonetele poetului Anatol Covali. Are o țintă precisă; „ce ține de viața-mi încă neînvinsă,/ țesută de destin direct pe stele…/ ținut de-mpliniri cât mai departe./ Țâșnind ca un vulcan din poezie/țin să râmân poet și-n veșnicie”. (Țintă, pag.31). Ca un drumeț, „prin stepe rătăcit”, poetul, ne avertizează că, într-o bună zi, îi vom vedea „drumeagul” urcând. „Elanul sufletului meu/e zbor semeț prin spații,/entuziast și-avid mereu,/ erupții de vibrații…/ emoție fierbinte/ Eul e-atunci dinamitard,/ ecou divin și ținte.” (Elan, pag. 41). Harul poetic străbate volumul cu acea ardere de tot pe care o găsim în majoritatea volumelor. Filonul religios este viu, și gândul la veșnicie îl poartă în rugă. Subtilitatea filozofică a versurilor îl clasează pe o treaptă de maturitate poetică. „Vers pătimaș voi scrie,/ vulcani arzând în anii mei/vrăjiți de veșnicie.” (Veșnicie, pag. 59). „O carte deosebită prin arhitecura cu totul insolită, prin minuțiozitatea cu care este destilată ideea și pusă în forme neașteptate de poetul-muzician Anatol Covali... În aceste sonete alfabetice poetul încearcă a cuprinde cu dezinvoltură lumea - pe el însuși cu tot jur-împrejurul de la vierme până la astru; iubiri, dureri, bucurii și tristeți întru esențializare; se luptă cu înaltul și adâncul (cu sinele-i, adică), sosește și pleacă mereu întru regăsirea-i și, asemeni Meșterului Manole, zidește și surpă neobosind până la ultima cupolă a mănăstirii din suflet. Ana cea mândră și neînvinsă este el însuși, fiind în același timp meșterul de har divin, zidindu-se și rămânând eternității.” (Marian Clenciu).

footer