Revista Art-emis
O carte despre Cozonac ?i despre Poli?ie, dar de speran?? PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Miercuri, 01 Aprilie 2015 13:59

Adina Keneres-Cozonac.Transilvania„Cozonac. Transilvania” poate duce ?i la cuvintele-cheie ale unui blog, dar este titlul unui roman-povestire, de vreo sut? ?i ceva de pagini, publicat de „Editura Compania”, al scriitoarei Adina Keneres, cea atât de pu?in prezent?, din p?cate, în libr?rii. E o carte consistent?, plin? de savoare ?i de arome, ?i despre cozonac, de bun? seam?, dar ?i despre alte lucruri, cum nu se poate mai serioase pentru noi - Transilvania, lumea ??r?neasc?, identitatea româneasc?, toate puse fa??-n fa?? cu societatea de consum ?i globalizarea (care, vorba inegalabilului eseist Claude Karnoouh, „au r?spândit identicul la scara planetei”). Cozonacul este, oricum, un simbol identitar românesc pe care autoarea „îl repune în drepturi” iar ceremonia cozonacului, asa cum ni se înf??i?eaz? pe-ndelete în carte, nu este cu nimic mai prejos, ca tehnologie ?i semnifica?ii, decât ceremonia ceaiului la asiaticii cei mul?i. O carte, a?adar (?i)despre cozonac, cu toate ale sale, (?i) despre Transilvania, dar, slava Domnului, despre Transilvania cea (înc?) adev?rat?, nu cea a obsedantelor scorneli despre Dracula. Chiar dac? e o carte scris? (?i) pentru str?ini.

Adina Keneres, care scrie c?r?i rar ?i rare, produce, prin aceasta apari?ie un eveniment editorial, c?ci acest text - ?i acum urmeaz? vorbe mari - este unul dintre cele mai sincere ?i mai cinstite, dar ?i mai profunde ?i mai subtile, dar ?i mai agreabile ?i mai pasionante la citit, despre realitatea româneasc?, din câte s-au scris dup? 1989. Cele aici scrise au nevoie de argumente ?i exemple, dar cu cartea sub ochi fiecare o poate face, lesne ?i în felul sau. Cât m? prive?te, voi mai ad?uga câteva sentinte. Cartea e cum nu se poate mai potrivit? pentru a se afla în programele ?colare, mai cu seama ale copiilor, c?ci îi va face s? iubeasc? ?i scrisul, ?i lumea satului, ?i s?rb?torile cre?tine, ?i na?ia. Cartea trebuie, întradev?r, tradus? ?i în alte limbi de mare circula?ie, dar obligatoriu în francez?, c?ci parc? ar fi fost scris? mai întâi în francez? (sau, m? rog, de-a dreptul bilingv), ba chiar de un francez (unele fraze sun? a noul val, a Francoise Sagan). ?i cartea este numai bun? ca reazem pentru to?i aceia dintre noi care ?i-au pierdut speran?a c? s-ar mai putea face ceva cu - sau m?car în?elege ceva din - ?ara aceasta, care arat? a una care s-ar duce de râp?, cu satul ei, zis pân? mai ieri „de totdeauna”.

„Ac?iunea” c?r?ii e una de policier, cu o misterioas? Poli?ie, care e totul ?i în toate, fie ea a mili?ienilor de ?ar?, a tor?ionarilor, a turn?torilor, a securi?tilor ?i a tuturor celorlalte „organe” de ieri ?i de azi, fie ele active, pensionate, reciclate sau deblocate. Cele ce se întampl? în carte au un fundal de primavar? luminoas?, zilele cele mai frumoase ale anului de la noi, cele de dinaintea Pa?telui, dar de undeva de unde nu se vede dar se simte mereu, numita sau nenumita for?? a r?ului urm?re?te ?i pune la cale, face ?i desface totul, prin obscurii ?i maleficii ei meseria?i - acum - ai economiei de pia?? ?i societ??ii de consum. „Ziua de ieri s-a ?inut dup? mine ca un câine fl?mând”, sun? un vers din Arghezi. În aceasta carte, a?a se ?ine de român ?i de cei de prin jurul lui, ?i azi, ca de atâta vreme istorica, ubicua ?i imuabila Poli?ie.

?i totu?i, mesajul c?r?ii nu este unul lugubru. Dac? marele transilvanean Blaga enun?a c? vesnicia s-a n?scut la sat, Adina Keneres, ?i ea, din aceea?i românime, l?mures?te mai pe-ndelete: „oamenii a?tia nu se vor l?sa sa moar? ?i nu se vor strica… persisten?a lor nu tine de inventar… ?ine de vechime… un trecut lung e un atu extraordinar, e gravat în creier, în maduv?. E un program genetic bogat ?i care suporta multe… Pierde glorie, pierde indivizi, dar nu dispare”. A?a decupate din vorbirea unui personaj - o tân?ra din Fran?a în vizit? în România, spusele despre d?inuirea (c?ci acesta e, totusi, cuvântul) românilor, prin lumea lor ??r?neasc?, pot p?rea versete asemenea celor ale „Cânt?rii României” din vremea pa?opti?tilor. Dar ?i azi, ca ?i atunci, multe, mai toate, trebuie luate de la cap?t. În totul, o carte r?v??itoare. ?i vede lumina chiar la timpul cel mai potrivit pentru a fi citit?, înaintea Pa?telui, adic? atunci când primavara e în plina putere ?i speran?ele fiec?ruia pâlpaie parc? mai cu via??.

footer