Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Dr. Nicolae Bala?a   
Duminică, 14 Decembrie 2014 19:40

Sfe?nic în rug?ciuneVolumul de poeme „Sfe?nic în rug?ciune”, autor Traian Vasilc?u, carte ap?rut? în cadrul Proiectului cultural-artistic „Noi vedem cu inima”, derulat de Asocia?ia Ob?teasc? „Mereu aproape” din Chi?in?u, înainte de orice, reprezint? un imn al sufletului, rostit spre îndumnezeirea lui (?i nu doar pentru tr?irea banal?, în rug?ciunea goal? de con?inut). Din acest motiv, trebuie spus c? oricare vers din volumul amintit anterior, nu trebuie citit, ci interpretat, reinterpretat ?i intonat, nu cu glasul ce uneori ne lipse?te, ci cu sufletul ve?nic vorbitor în ale sale permanente c?ut?ri p?mânte?ti. În alt? ordine de idei, volumul de poeme „Sfe?nic în rug?ciune” indiferent de unde am începe lectura ?i indiferent de câte ori l-am citi, provoac? nedumeriri, ridic? semne de întrebare, pune pe gânduri, r?scole?te ra?iunea ?i, evident, cunoa?terea ra?ional? de tip conceptual. Nu de pu?ine ori de-a lungul lecturii, cititorul avizat, ?i nu numai, se opre?te ?i se întreab?, asemenea lui Kant, „ce este omul?”, asemenea omului „aruncat-în-lume”, „Ce este Dumnezeu?” ?i, între cele dou?, con?tien?i de propriile noastre limite, întreab? „ce poate ?ti?”, întrebare ce, spre sfâr?itul acestei c?r?i, ne face s? pendul?m între o concep?ie de via?? ?i o tr?ire la limitele sale existen?iale. Adev?rul? Sinceri cu noi ?i de comun acord cu poemele scriitorului Traian Vasilc?u, nu îl putem afirma prin termenul momentului contingent, concentrat în expresia „adev?rul e undeva la mijloc”, expresie care, fie nu ar spune nici m?car ceva, fie (în sens filosofic), ar spune tot, ci prin puterea transcenden?ei noastre, prin puterea noastr?, ca oameni, de a deschide orizonturi exprimabile ?i comunicabile la nivelul ?i prin intermediul în?elegerii. Altfel spus, prin puterea noastr? de a ne „dizolva” în „Dumnezeul” ce se las? „m?rturisit”, cum sugereaz? versurile: „M-am stins în cer/ Ca s? fiu pe p?mânt/?i atunce/N-am mai fost cuvânt/ Pîn?-ntr-o zi/Ca s? nu mai disper,/M-am ars în voi/?i m-am nestins în cer”.

În aceast? situa?ie, desigur, radicalismul manifest, fie el de tip subiectiv, adunat la nivelul rug?ciunii searbede (rug?ciune de dragul rug?ciunii!), fie de tip ra?ional, nu î?i are rostul. Ba mai mult, în acest al doilea caz, nici m?car întreb?rile ce, subtil, se sustrag naturii ra?ionale, dar pe care nu o p?r?sesc în totalitate, nu î?i g?sesc locul. În aceast? situa?ie, în care dep??im momentul interogatorial, „acceptarea” f?r? scop, devine tr?ire întru ve?nicie. Doar dac? accep?i c? „Via?a cu moartea merg la bra?”, (f?r? a vrea ceva una de la alta!) abia atunci „ [...] Domnul însu?i se scoboar?/În noi pe-o daurit? scar?” ?i ne ajut? s? ne rostogolim în univers, sorbindu-i esen?ele. „Domnul însu?i se scoboar?” repet?m noi , ca într-un refren al unui descânt, ?i devenim „contemporani” ve?niciei. În subsidiar, trebuie spus totu?i c? doar îndumnezei?ii pot vorbi despre dumnezeire, altfel cuvântul nu e „Cuvânt”, ci vorb? în vânt sau vorb? la voia întâmpl?rii spus? de palavragiii vremurilor. Desigur nu ne-am propus în expunerea de fa??, s? trecem în revist? opiniile, puncte de vedere, (de acum istorie) venite dinspre filosofie sau teologie, puncte ce contureaz? conceptul de divinitate. Dup? câte se poate observa, am evitat, voit, în interpretarea noastr?, ?i termenii „religia” - „omul religios”, „credin?a” - „omul credincios” etc., altfel spus, am evitat „stilul rece al cunoa?terii care gânde?te” exprimat de c?tre Hegel[1], în ideea de a apela la îndemnul de a tr?i, noi, p?mântenii, în adev?r ?i lumin? (nu în rug?ciunea banal? a contextului contingent, de ochii lumii!), îndemn ce muste?te la nivelul oric?rui poem, pus în pagin? de c?tre poetul Traian Vasilescu. ?i pentru ca îndemnul (îndemnul poetului) s? devin? nu porunc?, ci tr?irea asumat? ?i voit? întru sine, revenim, oricare poem din volumul „Sfe?nic în rug?ciune” trebuie cântat... dac? s-ar putea, în cor, de c?tre întreaga omenire spre re-scoaterea din p?cat ?i re-unirea noastr?, ca oameni între oameni, întru ideea de Dumnezeu, (vorba lui Platon!) ?i nu în Dumnezeul coborât ast?zi, într-o lume schilodit? de interesul vulgar, lume ce prea mult L-a stâlcit ?i banalizat.

----------------------------------------------

[1] Hegel,1963, Logik I, p.22,

footer