Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. Ilie ?andru   
Duminică, 23 Noiembrie 2014 18:27

Cimitir militar german la StalingradS-au scurs un milion de litri din sângele unor români nevinova?i!

În 2012 ie?ea de sub tipar prima edi?ie a c?r?ii-document „Cotul Donului, 1942...”, prin str?dania unui colectiv de scriitori basarabeni, avândul drept coordonator pe prof. dr. Vasile ?oimaru, din Chi?in?u. În anul urm?tor, 2013, a v?zut lumina tiparului cea de a II-a edi?ie „rev?zut? ?i completat?”, care, la fel ca ?i prima edi?ie, a fost deja lansat? într-o serie de localit??i din România. Tip?rirea primei edi?ii a c?r?ii în 2012 nu a fost deloc întâmpl?toare, ea marcând împlinirea - comemorarea, mai bine zis! - a 70 de ani „de la marea tragedie româneasc?” petrecut? la Cotu Donului, în 1942, în timpul celui de Al Doilea R?zboi Mondial, acolo unde, dup? aprecierea lui Vasile ?oimaru, „s-au scurs un milion de litri de sânge al unor români nevinova?i”! Exist?, în acest moment un semn care s? aminteasc? de aceast? uria?? jertf? româneasc?, pentrecut? departe de hotarele ??rii, pe p?mânt str?in? NU! Nici pomeneal?! Ba da, exist? totu?i unul: o cruce „confec?ionat?” din crengi, de c?tre Vasile ?oimaru, de care a aninat o imagine a Tricolorului românesc, rupt? din cartea sa „Poeme în imagini”! Asta e tot!

Îngropa?i acolo f?r? cruce, f?r? pomenire…

Când am citit prima edi?ie a c?r?ii, d?ruit? de autor - între timp am primit-o ?i pe cea de a doua - am privit subtitlul c?r?ii ?i am stat mult? vreme încercând s? m? l?muresc pe mine însumi asupra sesnsurilor celor trei cuvinte: eroism, jerf?, tr?dare. Despre semnifica?ia primelor dou? nu aveam niciun dubiu: la Cotul Donului, în 1942, ca de altfel la Stalingrad ?i în Stepa Calmuc?, s-au înscris pagini nemuritoare de eroism în care osta?ii din Armatele a 3-a ?i a 4-a s-au acoperit de glorie, elogia?i fiind chiar de Hitler. Dar tot acolo jertfa de sânge pe care ei au pl?tit-o, odat? cu via?a, se apropie de toate celelalte luate la un loc! Peste dou? sute de mii de mor?i, „îngropa?i acolo f?r? o sfânt? slujb? dumnezeasc?, f?r? cruce, f?r? pomenire…”!

?i azi plugurile mai întorc în brazde osemintele osta?ilor români.

Nu m? puteam deloc l?muri asupra cuvântul „tr?dare”. M? tot întrebam: cine oare o fi tr?dat la Cotul Donului, în 1942? Comanda?ii diviziilor 7, 11, 13, 14 sau 15, cele care se aflau în componen?a Armatei a 3-a, aproape defiin?ate, prin uria?ele pierderi pe care le-au suferit? Sau, poate, chiar generalul Ion Alecu Sion, coamandantul Armatei a 3-a, cel care a dat ordin s? se împart? ultimele cartu?e celor vreo 3.000 de oasta?i - atâ?ia câ?i au mai r?mas, din zecile de mii ale diviziilor amintite - dup? care a r?mas s? moar? ?i el al?turi de osta?ii s?i?

Nu, aveam s? m? l?muresc din paginile c?r?ii lui Vasile ?oimaru, despre ce fel de tr?dare este vorba. O tr?dare la fel de odioas? ca ?i cea ce s-ar fi putut petrece acolo, pe câmpul de lupt?, a?a cum a fost, de exemplu, cu cea a colonelului Alexandru Sturdza, atunci când Armata Român? se afla într-o situa?ie aproape deisperat?, pe frontul din Moldova, în Primul R?zboi Mondial. Este tr?darea guverna?ilor de azi ai României fa?? de eroii neamului românesc, ale c?ror trupuri au putrezit la Cotul Donului, la Stalingrad ?i în Stepa Calmuc?! „De ce nu vin românii s? adune r?m??i?ele p?mânte?ti ale cona?ionalii lor, pentru c? ceilal?i fo?ti alia?i ai Axei au cur??at solul Caucazului de Nord de aceste r?m??i?e […] ?i azi plugurile mai întorc în brazde osemintele osta?ilor români. ?i n-am observat pân? azi niciun interes din partea românilor, nic?ieri nu exist? pe aici vreun cimitir sau monument românesc”. A?a i-au spus lui Vasile ?oimaru cei care a stat de vorb? în timpul celor trei c?l?torii f?cute pe acele meleaguri pe care în urm? cu mai bine de 70 de ani curgea sânge românesc.

Numele celor 240.000 de osta?i germani au fost d?ltuite în zidul de granit

?i-atunci oare nu avem dreptul s? ne întreb?m - ?i s? întreb?m, ca ?i autorul c?r?ii - „s? fie posibil a?a ceva, s? zac? în p?mântul din Kuban mii de osta?i români mor?i ?i niciunui oficial român s? nu-i dea de gândit s? intreprind? ceva pentru recupararea deminit??ii române?ti”? ?i mai departe. „Vizitând ora?ele Belaya, Kalitva, Morozovsk, Surovikino, Kalaci de pe Don, precum ?i stani?ele c?z?ce?ti de pe aceste locuri, am g?sit aceea?i atitudine « patriotic? » din partea oficialilor no?tri fa?? de memoria eroilor c?zu?i pe Frontul de Est”. Autorul a vrut s? se conving? dac? ?i fo?tii no?tri alia?i au manifestat aceea?i atitudine „patriotic?” fa?? de cona?ionalii lor, care î?i dorm somnul de veci prin stepe ruse?ti dintre Don ?i Volga. Iat? ce a g?sit. Memorialul german, din apropierea localit??ii Rosso?ki, „este unul de toat? frumuse?ea - nimic asem?n?tor nu mai v?zusem pân? acum ?i nici nu ?tiu dac? mai exist? pe lume a?a ceva - a fost inaugurat pe 15 mai 1999, dup? doi ani de negocieri dintre guvernele Germaniei ?i cel al Federa?iei Ruse […] Numele celor 240 de mii de osta?i au fost d?ltuite în zidul de granit ?i pe cele 107 cuvâturi memoriale”. ?i, totu?i, iat? trebuie s? le fim recunosc?tori nem?ilor. Fiindc? „într-un col? al cimitirului vechi, în anul 2.000, au fost înhumate ?i r?m??i?ele p?mânte?ti ale celor 625 de osta?i români”. ?i tot acolo se afl? ?i o pl?cu?? comemorativ? din marmur? neagr? pe care, pe care este încrustat urm?torul text în limbile rus? ?i român?: „Aici odihnesc militarii români c?zi?i la Stalingrad în cel de al Doilea R?zboi Mondial”!

Oficialii no?tri nu î?i aduc amintede cei ce au „suferit moarte de eroi”

Am putea s? ne bucur?m, nu-i a?a, c? nem?ii s-au dovedit mai omeno?i ?i mai genero?i fa?? de eroii no?tri. M?car fa?? de câ?iva dintre ei! Dup? cum poate ar trebui s? le fim recunosc?tori ?i ungurilor fiindc? ?i ei, la rândul lor, au ridicat, în localitatea Rudkino „cel mai grandios memorial unguresc din lume,care este iluminat nop?i în ?ir, de var? ?i de iarn?, iar « focul memoriei » nu se stinge niciodat?, pentru c? a fost construit? ?i o conduct? special? de gaz, de zeci de kilometri…”! Spun c? ar trebui s? le fim recunosc?tori fiindc? acolo se afl? ?i osemintele a peste o sut? de mii de combatan?i români c?zu?i pe Don, mobiliza?i în armata ungar?. Nu am putea spune c? oficialii no?tri de azi nu î?i mai aduc aminte, m?car din când în când, de cei ce au „suferit moarte de eroi”. ?i-atunci se organizeaz? câte o comemorare a acestora, prilej cu care se rostesc cuvinte frumoase, precum „Dumnezeu s?-i odihneasc? pe ai no?tri: bunici, unchi, fra?i care au murit pentru ?ar?”! Au ap?rat-o, bie?ii de ei, pentru ca cei de azi, adic? nepo?ii lor, s-o vând? la str?ini, pentru un pumn de argin?i!

„Nu plânge, maic? Românie”

În urm? cu un an, în octombrie 2013, ambasadroul României în Federa?ia Rus? promitea c? „în cel mai scurt timp, vor începe lucr?rile pentru construc?ia primului cimitir de campanie românesc din zona Stalingrad-Cotul Donului-Stepa Calmuc?”! Crede?i cumva c? s-a întâmplat ceva, pân? acum, în octombrie 1914? Nimic altceva decât din nou „praf aruncat în ochii fraierilor”, dup? cum bine spune Vasile ?oimaru. Îi cunoa?tem prea bine pe cei care s-au coco?at azi pe creanga cea mai de sus a puterii, le cunoa?tem ?i n?ravul, pentru a-i mai putea crede. Îns?, poate, odat? ?i-odat?, s? putrezeasc? ?i craca aceea… ?i-atunci, odat? cu craca putred? ce se va rupe, se va risipi definitv ?i n?luca r?t?cioare din capul celor care acum se cred ve?nici. Pân? atunci, le vom aminti îns? dou? strofe dintr-o poezie cu autor necunoscut, g?sit? în rani?a unui osta? mort pe frontul p?timirii noastre din toamna anului 1918, pe care o reproduce ?i Vasile ?oimaru în cea de a doua edi?ie a c?r?ii sale „Cotul Donului,1942”: „Nu plânge, maic? Românie,/ C? am s? mor neîmp?rt??it!/ Un glon? pornit spre pieptul t?u,/ Cu pieptul meu eu l-a oprit…// Nu plânge, maic? Românie!/ Adun? tot ce-i bun sub soare;/ Ne cheam? ?i pe noi la praznic,/ Când România va fi Mare!”.
Foto - Vasile ?oimaru
Grafica - Ion M?ld?rescu 
footer