Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Duminică, 09 Noiembrie 2014 18:05
Poeme - Georgia MitulescuPoet? a emo?iei sobre ?i triste, a sintezei de clipe supreme, operīnd cu efuziuni psihologice ?i suflete?ti, cu fundamente filosofice ?i blitz-uri sculptate īntr-un lirism glacial dar impun?tor, desf??urat anume spre accentuarea crea?iei sale, Georgia Miculescu ī?i continu? c?l?toria poetic?, glisīnd cu noble?e ?i rafinament pe un registru de stil ?i atmosfer? dureroas?, cu tot ceea ce incumb? responsabilitatea superioar? de creator: „T?cerea se las? peste casele de nisip ale oamenilor/ la fiecare poart? īntālne?ti un copil scheletic/ un b?trān cu fa?a supt?/ un steag negru/ īn zare/… culeg?torii de suflete deschid pl?pāndele trupuri/ luna goal? cu buzele-i albe/ s?rut? icoanele din biserica pustie/ amurguri violete se desprind din bra?ele cerului/ pa?ii preotului se pierd īn nisipul ro?u.”
 
Din c?l?toria prin patrimoniul s?u sufletesc, la care se angajeaz? cu autoritatea redemp?iunii ?i ascezei, Georgia Miculescu se cre?te pe sine īntr-un edificiu poetic hr?nit din inspira?ie, din biografie proprie ?i de un jet permanent al timbr?rii ?i sim?irii. Curgerea versurilor izbucne?te uneori ca un mugur, alteori brusc ?i trist ca un plīns de chitar?: „sufletul cerului arde īn j?raticul din nori/ lini?tea īn frunze piere/ un bucium cānt? printre s?lciile īmb?trānite de ninsori/ celor f?r? umbr?/… cāntecul frumos s-a-mboln?vit de mu?enie/ vāntul de vest nu mai exist?/  soarelui/ i-au fost str?pun?i pl?mānii/ sāngelui/ i-au ?ters celulele ro?ii/… durerea lor s-a instalat īn copacii mei”. Nu vorbim īns? de un joc liber al sentimentelor, ci de trimiteri la o vast? palet? a tr?irilor umane, vorbim de un fluaj poetic prelungit dureros īn afara realit??ii imediate, unde timpul, ca parte integrant? a sevei suflete?ti sau scar? c?tre sine īnsu?i, devine un mediu de inevitabil? destr?mare: „A fost dorin?a īngerilor/ s? m? nasc din cenu?a lor/ s? fiu amestec de lumin? ?i fum/ ?i s? cad īn lume/ din treapt?-n treapt?/ n-aveam nume/ doar un testament/ un chip/ ?i dou?sprezece drumuri s?lbatice/ sim?eam cum ?i fiin?a apei m? cuprinde tainic/ respiram prin trupul ei transparent/ timpu-i se scurgea prin ochiul nop?ii/ pentru totdeauna/ īntr-un ocean vechi/ glasul meu īnota printre spini de stānc?/ la fiecare pas ce-l f?ceam/ p?catele mi se-nmul?eau/ din mine c?deau icoane albe/ sp?rgāndu-se īn mii de cioburi ro?ii…” Vorbim de o a?ezare echilibrat? a inspira?iei īn raportul semnificant-semnificat, de o con?tiin?? a apropierii de cititor ?i un sentiment de progresiv? instaurare a unui decor de triste?i ?i umbre, care creeaz? o magie de durat?.
 
Poeta aude, vede, simte ?i viseaz? prin for?a versurilor, eul liric reu?e?te transmiterea (cu ineren?e naturale) unor mesaje dintr-un univers de vaste dimensiuni: „Trec zilnic pe lāng-o cas? colorat?/ pe lāng-o cruce veche/ pe lāng-un pom c?zut la p?mānt/ pe drumurile mele tapetate cu ninsori/ aud/ cāntece triste de harp? chinuit? prin mansarde/ v?d/ oameni oropsi?i de ploi/ simt/ durerile sfā?ietoare ale norilor arunca?i īn noroi/ visez/ fericirea lumii/ ferecat?-n sipetul de marmur? al nop?ii/ petrec zilnic īn ierni geroase/ īnghesuit?-n clepsidra veche a vie?ii/ gāndurile-mi zac la r?d?cina celor patru vānturi/ tāmplele mi s-au transformat īn clape de pian/ timpul cu mantaua-i de sticl?/ nu m?-nva?? s? tr?iesc īntr-o culoare alb?/ chipuri transparente/ m? cheam? s? le pictez ochi albi/ dou? umbre gri īmi cer s? le adun cenu?a din soba infernului/ timpul cu mantaua-i de sticl?/ nu m?-nva?? s? iubesc r?s?ritul din mine”.
 
Fior, miraj, vitalitate ?i aplauzele unui spectacol de gal?, īmpletite cu pl?cerea evident? ?i manifest? a scrisului care exist? doar īn poezia bun?, Georgia Miculescu se poveste?te pe sine armonizīndu-se cu strig?tele de triste?e, reu?ind s? le transforme īn crea?ie artistic?, a?a cum regele Midas transforma īn aur tot ceea ce atingea. Pe un fond de nem?rginit? triste?e (?i „spinii sīnt tri?ti” īn poezia sa - o metafor? superb?!) semnalat chiar ?i īn titluri, confesiunea poetic? recreioneaz? (pe cale de sugestie, dar cel mai adesea īn mod direct) dezam?giri, triste?i, resemn?ri, reculegeri, a?tept?ri, chem?ri ale divinului, arome, umbre, ghe?ari, mici lumini de speran?? sau diverse atitudini poetice fa?? de destin: „Īn mine se cuib?resc buc??i din aripile mun?ilor/ ascu?imea lor o simt/ īmi sfā?ie trupul/ din palmele-mi de ghea??/ se scurg ghe?ari albi/ t?lpile/ mi se afund?-n lutul nop?ii/ spini tri?ti/ m?r??luiesc īn sāngele meu/ ascult durerea lui/ īn arterele reci/ umbra aripilor/ se risipe?te-n tāmpla-mi de argint.” De la dinamismul unei furtuni la valurile calme de muzicalitate trist?, prinse parc? īn armonii de org?, Georgia Miculescu axiologizeaz? liric ?i persuasiv tr?irile dramatice ale fiin?ei sale, ale timpului ?i vie?ii īn perspective cosmice: „Furtuna s-a ab?tut asupra p?māntului/ curg apele asupra-mi cad fulgerele/ trupu-mi de ap? zace-n agonie/ respir doar prin pl?mānii lunii/ demonii m? lovesc cu privirile lor ascu?ite/ vr?jitoarele-mi sorb umerii goi/ sāngele meu se scurge īn rāuri de cenu??/ bra?ele mele se īnchin? unui cer īn ruin?/ ?i plāng/ trupul de ap? a secat/ fluturi scheletici cu aripi de noroi/ se cuib?resc īn subsuoara mea/ bisericile sunt goale/ candelele au ars/ candelabrele s-au stins/ ochii mi s-au scurs/ odat? cu apele...”
Magma poemele, urzit? cu lirism autentic din trame imagistice de o rar? īnfiorare (mai pu?in īntīlnite īn poezia contemporan?), dintr-un prag al con?tiin?ei poetice acut reflexive, din pulsa?ii suflete?ti ?i sentimente de o intensitate emotiv? deosebit?, fac ca acestea s? par? rostite cu acribia unui actor care dore?te s?-?i pun? īn valoare calit??ile interpretative: „De cānd nu mai umbl? Dumnezeu pe p?mānt/ toate sunt anapoda/ viespile devin regi ?i regine/ p?māntul s-a umplut de cruci negre/ oamenii mor ne’mp?rt??i?i/ rāurile au secat/ stejarii nu mai au bra?e/ iar arhanghelii sunt opri?i la frontiere/ azi/ n-au mai r?mas/ decāt un cer stins/ prunci reci īn pāntece fl?mānde/ un cāine orb ce-?i caut? st?pānul pierdut īn ruine/ ?i-un ochi divin ce tot timpul plānge/ ...cāntecul privighetorii/ se aude doar sub p?mānt.”
 
Atent? la zbaterea dinl?untrul timpului ce trece ?i se īnchide cu nelini?tea abisal? a versului t?iat la r?d?cina „buruienilor sīngerii”, Georgia Miculescu reu?e?te performan?a de a lua act de prezen?a unor vibra?ii care o inspir?, ?i de aici caracterul de confesiune al poemelor, de eliberare de un preaplin īmpov?r?tor, ca instrumente subtile de comunicare: „Inima mea e-ngropat? īn trupul unui zeu de piatr?/ din ochii-mi plān?i/ īncol?esc buruieni sāngerii/ un īnger muribund/ mi-a dat pentru o zi/ doar pentru o zi/ inima lui/ pe vārful muntelui/ pe crucea jertfei/ pelerinii nop?ii/ ?ineau īn lan?uri -/īngerul – / m?icu?a lui murise demult / zidarii mor?ii i-au cimentat sufletul īn icoane/ groparii a?teptau ultima zvācnire/ trupul īngerului delira-n t?cere/ nimeni fruntea nu-i māngāia/ priveau nep?s?tori ?i reci.” Triste?i f?r? margini, īnfrīngeri dureroase (īn acela?i timp īmperiale), care evident impresioneaz? cititorul, fragilitatea ?i trecerea a tot ceea ce este omenesc, sentimentalism ?i erudi?ie, Georgia Miculescu se afl? mereu deasupra tr?irilor, aidoma unui dirijor purtat īntr-un un univers de sunete aparte, care īi confer? o gra?ioas?, dar sever? expunere: „…undeva/ pe un um?r de deal/ z?cea/ cu trupul stins/ prietenul timpului/ ceasornicarul/ de ieri/ amurgul s-a scurs din ochii lui/ s?tenii/ povesteau/ c?-ntr-o sear? lini?tit?/ mormāntul ceasornicarului a disp?rut/ ?i ast?zi/ oamenii din satul alb/ īnc? mai caut? movila pierdut? a ceasornicarului…”
 
Īn integralitate ?i īn miezul s?u adīnc, discursul poetic al Georgiei Miculescu este, de la un cap?t la altul, un superb poem alchimic ?i de analiz? a l?untrului, a zonelor onirice ?i filosofice, īntr-o exprimare de calitate ?i de bun gust care o legitimeaz? indubitabil ca poet?. Crea?iuni de inspira?ie ?i inteligen?? īn contact direct cu datele imediate ale tr?irilor, poemele Georgiei Miculescu ?i-au g?sit īntruchiparea īn teme cu perspective universale, care īi īng?duie desf??urarea lirismului īn īn?eles superior, izvorīt nu din orgoliu, ci din sensul unei gīndiri filosofice ca atare.
 
Poeme de Georgia Miculescu
 
S? ucizi o pas?re cānt?toare
S? ucizi o pas?re cānt?toare/ doar pentru c-o u?? ?i-e surd?/ ?i inima ?i-e mut?/ iar sufletu-?i plute?te īn vidul din trup// departe e?ti/ de tot ce-i viu/ urāt ?i pustiu/ ca un t?ciune amor?it/ f?r? nume ?i chip/ vid la nesfār?it/ n?scut din negre vise// bat clopotele-n ceruri/ iar vāntu-adie trist/ to?i copacii lumii/ au plecat spre un alt univers/ ducānd pe bra?e pas?rea ucis?/ cea care-a fost cāndva cānt?toare…
 
Altarul din de?ert
Altarul din de?ert/ īncremenit īntr-un singur cuvānt/ epidemia c?ldurii din florile de nisip/ se scurge pe trupul scheletic// nimeni nu mai viseaz?/ orbi prin tunelurile muceg?ite/ m? gāndesc:/ atunci era mai bine/ liberi/ īncremeni?i īntr-o alt? lume/
deoarece/ totul īncepea de la un gānd.
 
Aproape de cerul cocorilor
Stau nemi?cat? pe un pat de iarb? alb?/ cu gāndurile īmpr??tiate/ aproape de cerul cocorilor// nu-mi amintesc s? fi dormit vreodat?/ m?-ntreb cum dorm cocorii…// lumina e tot mai rece ?i pu?in?/ pān? la prim?var? ce-am s? m? fac?// - nimeni nu ?tie de cocorii ce tremur?-n frig/ ferestrele oceanului se-nce?o?eaz?-n furtuni de nisip/ din clapele pianului alb/ cad/ aripile cocorilor/ poarta cerului/ e-nchis?/ cocorii mei s-au r?t?cit īn labirintul timpului...
 
Odaia de piatr?
Īn odaia de piatr?/ chipurile sfin?ilor pironi?i/ muceg?iesc/ cuvintele cerului se cristalizeaz? īntr-un nor negru/ iar surāsul durerii le zace pe buze// īntunericul din odaia de piatr?/ absoarbe lumina frumoas? din fereastr?/ flori negre-au r?s?rit din podeaua spart?/ fantomele-au prins r?d?cini de sārm? pe pere?ii ei// s-a trezit pas?rea mor?ii/ cu aripile-i reci despic? strig?tul mut din lacrimile sfin?ilor/ timpul īnc?run?it se stinge-ncet īn bra?ele umbrelor/ bisericile pāng?rite s-au scurs pe cāmpiile muribunde// doar caii de p?mānt mai zboar? azi.
 
Un vānt liliachiu
Luminile becurilor de pe stālpii de-afar?/ stau m?rturie-n fereastra mea/ un vānt liliachiu/ mi?c? foile de pe biroul alb/ umbrele unor crengi/ penduleaz? pe el// somnul bāntuie prin bezna difuz?/ lini?tea pere?ilor din beton/ m? face s? visez povestea filmului de demult/ timpul f?r? timpane/ surd/ mut/ se rostogole?te pe asfaltul umed/ ?i dispare īn cr?p?turile gri// g?sesc un alt timp/ dar orb/ ?i m?cinat de p?ianjeni colora?i// m? duc la fereastr? privesc/ lumea s-a schimbat/ ?i/ mie nu mi-a spus nimeni.
 
Amurgul nu vindec?
Stafiile ī?i flutur? umbrele despuiate/ cei vii s-au ascuns īn morminte/ de pe crucile īmpov?rate/ literele cad putrezite// din brazii usca?i/ sar buc??i/ a?chii/ dimine?ile calde/ au plecat ?i ele//...timpul decade/ amurgul nu vindec?/ mi-au spus r?d?cinile crescute/ din tāmpla cerului. /               
footer