Revista Art-emis
Prof. Nelu Barbu - Trilogia ungurenilor - Odiseea unui neam PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Vineri, 04 Februarie 2011 14:19
Sanzienele - Nelu BarbuPrin recentul volum „Sânzienele" (Editura Almarom, 2010), scriitorul Nelu Barbu, profesor de litere, reuşeşte să întregească „Trilogia ungurenilor" - neam de păstori băbenari, veniţi în zona Vâlcii din Mărginimea Sibiului. Trilogia cuprinde, în ordinea apariţiei: „Alifantul", „Jurământul" şi volumul în discuţie. Fondate pe studii şi pe comunicări ale realităţii istorice, cele trei volume susţin ideea păstrării continuităţii de interdependenţă între tradiţionalism şi modernism. Dotat cu fine capacităţi psihologice, profesorul şi scriitorul Nelu Barbu aparţine unei venerabile familii de intelectuali vîlceni, manifestă o eminentă preocupare pentru realităţile, cultura şi obiceiurile vremurilor trecute, înţelege pe deplin primejdia pe care o reprezintă ignorarea şi uitarea tradiţiilor strămoşeşti în lumea locuită de civilizaţia zdrobitoare a postmodernismului, dominată de oglinda în care oamenii doresc să reflecte societatea umană în devenire sau în dezrădăcinare. Scriitorul promovează o variantă a clasicismului rural, practicat la un înalt nivel de performanţă în artă, care străbate timpuri şi existenţe fascinante, presărate de numeroase dificultăţi, dar şi de frumuseţi, ilustrate cu imagini grăitoare, pe care a ştiut să le prezinte cu iscusinţă. Dedicată locului care l-a adoptat şi în care s-a integrat vital şi spiritualiceşte, „Trilogia ungurenilor" reprezintă un proces de recuperare, de restituire şi de conservare a istoriei, a etnografiei şi a vieţii satului, cu tot ceea ce înseamnă tradiţii populare valoroase, moravuri sau mecanisme sociale ale vremii pe care comunitatea le înfrunta, personalităţile ivite din sînul castei nobile a băbenarilor, biserica şi şcoala, ca factori de educaţie a comunităţii prin religia strămoşească şi prin învăţătură. Revenind la volumul „Sânzienele", cititorul se află într-o sală de spectacol, unde pe o scenă a vremii, prin genul dramatic al teatrului, continuă să treacă spre eternizare, nobil costumată cu falduri şi cortine de pluş, odiseea comunităţii, istoriceşte cunoscută sub numele de „ungureni": „Atemporal se poate alege orice an între 1766-2010; fetele, îmbrăcate în costum popular ungurenesc merg pe plai să culeagă flori de Sânziene, se aşează în scenă şi împletesc coroniţe, fluieraşii execută o învârtită „de dor". Doi ciobani aduc în centrul scenei o mioară. Două văruţe intră pe scenă cu o coroniţă de Sânziene, o aşează pe gâtul oii, după care se retrag. Pe fondul sonor al unei melodii ungureneşti, din cele două părţi ale scenei, vin văruţele cu şiştare pe cap sau pe umăr, cu buchete de sânziene sau crenguţe de brad. În ritm de joc ungurenesc stropesc mioara. O fată aruncă coroniţa în culise (în izvor)." Acest scriitor excepţional ca vivacitate şi determinism, de altminteri cărturar talentat, abil şi prudent, acest căutător de comori neobişnuite, beneficiază de o solidă formaţie literară, „Trilogia ungurenilor" fiind foarte concludentă în acest sens. Ciobani cu fluiere, văruţe şi toate familiile neuitate de autor, bogăţia datelor şi a personajelor cu poreclele lor, nunta, naşterea, continuitatea neamului, transhumanţa şi transmutaţia, toate conferă calitatea de cronică istorică, utilă generaţiilor viitoare spre informare şi ştiinţă. Macrosintaxa discursului dramatic evidenţiază un echilibru desăvîrşit, o simetrie perfectă, sobrietatea populară a expresiei şi chiar ironia bine administrată, denotă o obiectivitate foarte reală. Pot fi remarcate cu uşurinţă limpezimea registrului, sentimentul acut al esenţialului, eleganţa stilului, precum şi arta de a-şi explica intenţiile, privilegiind scriitura simplă, populară, suficientă pentru a reda scene deosebit de emoţionante.
Alifantul - Nelu BarbuPublicarea trilogiei ţine şi de dorinţa de a recrea imaginea favorabilă locurilor şi comunităţii şi năzuieşte să repare orice dezrădăcinare, orice tulburare care ar putea stînjeni frumuseţea tradiţiei şi a istoriei unui neam. Autorul înfăţişează fraternizarea cu tradiţia strămoşească, tragic întreruptă de modernism, în acest sens discursurile personajelor slujind caracterizării acelor vremi, dar şi ilustrării firii lor. Tocmai de aceea a găsit răgazul şi răbdarea prezentei documentări, pentru a prelungi expunerea dramatică dincolo de graniţele cunoscute. De fapt scriitorul Nelu Barbu imprimă speciei istoriografice a evocărilor şi memoriilor o orientare dramatică, dispunînd de un vast secretariat de documentare, specific personalităţii sale literare. Pot fi remarcate în versurile populare juxtapuneri fonologice, operate cu anumit tehnicism, semne ale unui tip de documentaţie analitică, stilul clasicizant, maniera curgătoare şi cantabilă, cu impact puternic asupra cititorului. Rolurile personajelor, flexate spre monografie, reanimă istoria neamului ungurenilor şi îngăduie realizarea unei propagande abile a obiceiurilor, căci în replicile lor, memoriile fac parte din istoriografie. Trăind înconjurat de toate acestea, desigur, autorul a fost atras de filosofia lor, căutînd să le legitimeze extinderea peste vremi. Unul din motivele publicării „Sânzienelor" a fost pentru ca nişte tradiţii populare atît de importante şi frumoase să nu fie ignorate de folclorişti sau de istorici, autorul răpindu-le mai curînd putinţa de a scrie în premieră. Prezentul volum, ca şi precedentele, lansează un mesaj raţionalist, echilibrat, ostil oricărei metamorfoze nedorite, în toate actele reuşind să strecoare reflecţii care conotează o anumită psihologie. Chiar şi tapetate cu umor, reflecţiile ţin întrucîtva locul unui prolog de psihologie a tradiţiei, a obiceiurilor străvechi, care amprentează Băbenii de ieri şi de azi, vizînd cunoaşterea publică a problematicii vaste a tradiţiilor în cultura română actuală? Ce înseamnă, de fapt, „tradiţii", cum se deosebesc de „obiceiuri", care mai sînt relaţiile omului modern cu trecutul tradiţional? Cum mai sunt percepute, cum se vînd şi se cumpără astăzi „tradiţiile" în spaţiul public românesc. Juramantul - Nelu BarbuDe la filosofia tradiţiei la practica de altădată, răspunsurile la întrebările de mai sus, pot fi găsite în abordarea dramatică din „Sânzienele", autorul reuşind să puncteze o vastă polemică dintre „tradiţie" şi „modernitate", în condiţiile în care patrimonializarea tradiţiei populare pe o piaţă sufocată artizanal seamănă tot mai mult cu un „patrimoniu imaterial". Cartea se adresează publicului larg, dar şi specialiştilor din domeniul etnografiei şi al folclorului. Potrivit scriitorului, numai în îmbinarea optimă dintre tradiţie şi modernitate, noţiunile de cultus şi de humanitas par încărcate de multiple conotaţii, în tălmăcirea sa însemnînd „traiul bun şi civilizat". Nelu Barbu configurează un elogiu „izvorului fermecat al creaţiei omeneşti", ca şi cod de conservare a virtuţilor comunităţii care îl integrează stăruitor asupra necesităţii de salvgardare a tradiţiilor, clamînd, prin vocea lui Democrit şi a starostelui, fidelitatea faţă de calendarul sărbătorilor strămoşeşti: „O viaţă fără sărbători este un drum lung fără hanuri [...] Abia acum Sărbătoarea Sânzienelor poate începe cu adevărat. Dacă nu vom înţelege farmecul muntelui şi al pastoralei din Carpaţi, înseamnă că am lăsat să treacă viaţa pe lângă noi. Ziceţi, verilor!"
Arta reanimării percepţiei distanţelor spaţiale şi temporale este punctul forte unde autorul mînuieşte cu dibăcie enunţurile cheie prin personajele sale, în care şi personalitatea sa se situează în centrul operei, al cărui principal personaj este chiar el, cel care furnizează cursul actelor dramatice, impunînd nestingherit propria sa statură spirituală. Scriitorul şi-a asumat o viziune obiectivă şi profundă, astfel încît, putem afirmă că cele trei volume ale trilogiei constituie un document de valoare remarcabilă, care comportă un adevărat program de apropiere şi înţelegere a filosofiei şi mentalităţii tradiţionale. Linia grafică şi montajele foto ale volumelor, realizate de către Ion Măldărescu, au asigurat acestora o ţinută editorială de excepţie.
Grafica - Ion Măldărescu
footer