Revista Art-emis
Radmila Popovici - „Intimatum” PDF Imprimare Email
Conf. univ. dr. Margareta Curtescu   
Miercuri, 27 August 2014 13:35

Radmila Popovici - Intimatum, art-emisReportaje din centrul magmic al simţirii

Radmila Popovici îşi gestionează, cu tenacitate şi eleganţă, resursele spiritului, care, convertite frenetic în scenarii lirice, o lansează, tot mai energic, în spaţiul cultural românesc. În căutarea propriilor nuanţe, înaintează prin universul policrom al Poeziei, abordând insistent Textul Lumii. Demersul poemelor din volumul Intimatum, Bucureşti, Editura Vinea, 2014, generat de o fantezie debordantă, reproduce, cu predilecţie, liniile reliefului ontologic, surprinde, pigmentat, ritmurile candorii feminine, dar şi un gen de revoltă, descendent dintr-un cod etic personal. Dicţiunea poetică, de o secvenţialitate epică pronunţată, rezultă din auto-contemplări expansive, din vibraţii nervoase, uneori spasmodice, din trăiri şi retrăirii efervescente. Ancorate în dense universuri senzitive, marcate de un dialogism pronunţat, aceste poeme, în care instanţa lirică mimează frecvent conversaţia cu un interlocutor virtual, divulgă experienţele unui eu feminin imperativ, aventurat impetuos în explorarea propriilor peisaje interioare, cum se întâmplă în fragmentul: „în zorii acestei zile cu geanta/ pe umăr/ cu umărul înmugurit/ cu mugurii care dau fruct/ înainte de înflorire/ cu fructul răscopt/ cu dinţii înfipţi în el/ cu vârful limbii de şarpe/ cu veninul tămăduitor/ de nebunie/ pornesc pe drumul/ dinspre-al nouălea cer/ către ultimul// stai” (umărul înmugurit).

Miza poetei, anunţată chiar în incipitul volumului şi ilustrată, pe parcurs, în multe alte piese, o constituie scrisul ca act defulator, ca ritual de refacere a eului scindat. Radmila Popovici ajustează în forme lirice istoria propriilor căderi şi urcuşuri, îşi sondează latenţele, extrage fiorul poetic din întâmplări biografice, din umbrele chipurilor dragi, în fine, din luminile şi tenebrele interiorului său (în acest sens, titlul volumului e relevant), unde plonjează perpetuu. Scrisul este, întâi de toate, o predestinare: „de unde aveam/ să ştiu că/ poemul meu/ era scris înainte/ de a-l fi scris/ mâna mea înainte/ de a-l fi visat/ tu mamă/ că-şi aştepta/ singur clipa de/ glorie” (ţi-am spus mamă să nu povesteşti nimănui). Această rostire ofensivă, traversată, în subsidiar, de curenţii unei nostalgii iremediabile şi de conştiinţa unui declin existenţial, diluată de numeroase gesturi (impresionează fondul gestic al cărţii!), ia formă unor mărturisiri incendiare. Deşi actul în sine poartă însemnele regalităţii, toate se întâmplă în perimetrul iluziei şi al singurătăţii, împinsă până la supliciu, ca şi în poemul cheia sub covoraş: „strig auzi scriu/ iluziile muşcă din iluzia/ că sunt// dacă ar exista/ un martor ar urmări/ cu uimire acest/ masacru/ în singurărtate să vezi/ ce rochie cu trenă/ port smulsă de undeva/ din tenebre/ nicio regină nu ar fi avut/ atâta îndrăzneală/ să o îmbrace// e de o eleganţă uluitoare/ sigurătatea mea/ îmi cuprinde umerii/ îmi dă încredere/ iluziile noastre/ nu vor putrezi/ degetele/ împletite/ culmea apropierii... ”.

Unitatea pierdută a fiinţei se reface doar prin eros, idee reliefată în plan ludico-simbolic. De regulă, cadrul erotic este conturat în detalii, scenariul etern presupunând întâlnirea şi conjugarea contrariilor: „azi suntem libertango/ de piazzolla// frac alb rochie/ neagră/ spirale de miere urcând/ curgând/ adn-ul infinit(iv)ului/ a iubi/ soare topit de lună/ univers îngenuncheat în faţa/ firului de nisip inimă/ înflorind în lance tu/ eu punct şi/ de la capăt// m-am visat albirea/ părului tău// tot ce te macină nu poate fi bine/ controlat/ n-o să scapi de mine până/ în pânzele de in/ înfăşurându-ne/ înălţându-ne/ pasăre-fum fără trup/ fără aripi/ femeie-muşcând/ râmă înghiţind ţărâna/ care am fost şi/ voi fi” (între clapele nopţilor). Din această acumulare de imagini, una transpare – cea a cuplului ca entitate androgină, re-ordonând şi re-armonizând universul: „zece degete odată/ se cunună se sărută pătrund/ unul în altul fac/ o mână de oameni/ orbitori/ se împrăştie/ prin lume/ lumea/ îi urmează/ orbeşte/ îi poartă pe mâini/ mâinile/ se înmulţesc/ cu viteza luminii/ spaţiul devine/ neîncăpător/ crapă spulberă/ universul” (zece degete odată se cunună). Sentimentul limitei, al morţii, indus de potopul ploii, adumbreşte însă, festinul erotic, locul căruia îl ia deznădejdea: „mă tem că/ nu mai e mult/ până ne va lua/ apa/ cu sânge/ cu tot […]// nu e o ploaie/ ca toate/ ploile/ nu avem scăpare/ nici dacă/ ne aruncăm/ în marea/ mărilor (din prăpastia liniştii a izbucnit ploaia)”.

Radmila Popovici este obsedată de drama existenţială. Anunţată abrupt, evocată, însă, condensat, aceasta preocupare este proiectată prin prisma trăirilor autentice (vom avea gemeni vom avea gemeni) sau a unei recuzite onirice (mă îmbrac în albastru). Traiectoriile vieţii şi ale morţii, pe lângă cele ale iubirii, sunt parcurse cu o dorinţă irezistibilă, poeta consemnând, în note kafkiene, absurditatea care îi erodează până şi interiorul, căci „bucuria minte/ fericirea se sufocă/ tentaţia înjunghie/ pe la spate abstinenţa/ face echilibristică// doar moartea/ cochetează frumos/ cu viaţa/ din/ spâzurătoare” (din când în când o spânzurătoare). În acest sens, simbolistica din imaginea de pe prima copetă (The moon de Sheryl Humphrey), cu trimiteri la ideea de viaţă ca reflex al morţii, îşi relevă semnificaţiile tragice, pe măsură ce înaintăm printre grotele acestei poezii discursive, cu marca sensibilităţii pe ea.

Există în „Intimatum” mai multe poeme, în care feminitatea este reclamată fără ocolişuri, cu un elan nemaiîntâlnit. Femeia-iubită, femeia-logodnică, femeia-mireasă, femeia-mamă - toate devin ipostaze ale unei imagini complexe, mitizată frecvent. Conştientă de propriile resurse feminine, instanţa lirică îşi asumă spiritualizarea realului, angajându-şi, în acest scop, condiţia de mamă mitică („aplecată deasupra/ lumii/ sânii mei jumătăţi/ ale unei clepsidre frânte/ presară lapte primordial” - paşii pe apa care îi ţine) sau de iubită fatală („sufletul tău e/ atât de fragil atât de/ al meu/ mă înfăşor cu el// carnea mea îmbracă/ pe rând oasele tale/ crude încă/ se potrivesc perfect/ cu carnea mea// lasă-mă să-ţi fiu mamă soră/ fiică iubită de sânge/ oricum/ asta sunt” - prin ploaie cu puiu de lup).

Poetă a reflecţiei, Radmila Popovici glosează pe marginea semnificaţiilor propriului corp. Incitant, exerciţiul autocontemplării întreţine pasiunea cu care autoarea Intimatum-ului, detaşată de sine, îşi explorează corporalitatea ca pe o matrice doldora de conotaţii: „cobor în beciul meu/ mmm mirosul acesta inconfundabil/ de limfă mieroasă şi muşchi/ în colţul nordic// pe abajur ce frumos/ îmi străluceşte acum părul// [...] mai cobor o treaptă/ buna cereştilor hai/ nu vă uitaţi la mine aşa/ dojenitor/ v-am spus c-am să/ vin să vă schimb/ apa de data aceasta/ v-o aduc în gură chiar/ din nil// ...mai cobor doi paşi/ străvezii sânii mei/ încă plini de lapte albastru/ câte izvoare de viaţă aţi stors şi/ aţi mai stoarce/ din sorii marilor/ galaxii/ de dragul fetelor mele” (sărutul cu aripi). Complicitatea cu propria efigie e un fel de a coabita cu starea de creaţie, idee recurentă în mai multe poeme cu scenarii suprarealiste: pereţii tăi cei patru halucinanţi, semper idem, nicidată faţa cealaltă, din când în când o spânzurătoare etc.

Impregnate cu un epic dens, poemele din Intimatum impresionează prin statutul lor de reportaje din centrul magmic al simţirii. Regizându-şi, cu voluptatea-i caracteristică, propriul spectacol, probând, pe rând, toate măştile, Radmila Popovici trăieşte, cu simţurile acutizate, o necesară stare de poezie, care îşi extrage imaginile din spaţiile oximoronice ale intimităţii (elocvent, în acest sens, poemul ce dă titlul volumului). Dramatizarea existenţei, ipostazierea femininului, mistificarea şi demistificarea iubirii, dimensionarea propriei corporalităţi constituie axele tematice ale volumului Intimatum, edificativ în sensul reliefării propriei voci lirice, dar şi al definirii traiectului artistic al poetei, care dobândeşte astfel amplitudini şi forme noi.

footer