Revista Art-emis
Destinul unei cărţi PDF Imprimare Email
Lector univ. dr. Florian Bichir   
Duminică, 25 Mai 2014 14:48
Florian Bichir - Când satana dă târcoaleCărțile au destinul lor. Ani de zile am fost urmărit, aproape obsedat, de personalitatea lui Gheorghe Racoveanu, un teolog-polemist cum rar a mai avut țara aceasta. Am citit și recitit cu obstinație articolele din revista  „Predania", editate impecabil în volumul „Predania și un Îndreptar ortodox cu, de şi despre Nae Ionescu teolog”, antologie prefațată și realizată de diac. Ioan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2001. Am înțeles că poți vorbi și mai ales scrie despre Biserică firesc, ontologic. Pentru că, la fel cum există o limbă de lemn a politicienilor şi a activiştilor de partid, există una asemănătoare în Biserică. Mulţi scribi îl cred pe Mântuitorul Hristos un fel de gumă de mestecat, îl introduc în toate frazele, într-un fel de gimnastică lingvistică. Încă din timpul comunismului, mai mulţi condeieri bisericeşti s-au obişnuit să nu spună mai nimic, dar să umple textele cu citate bombastice şi fragmente din Sfânta Scriptură. De aceea un Dumitru Stăniloae, Nae Ionescu, Gh. Racoveanu, Nichifor Crainic şi alţii rămân mari valori.
 
Stilul lor e clar, cristalin, fără înflorituri obositoare. Evident, știam câte ceva despre Gheorghe Racoveanu, fidelul ucenic al lui Nae Ionescu. Dar a început să mă bântuie omul din spatele condeiului. Ani de zile am cercetat în Arhiva Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.). Volumul de faţă demonstrează că Securitatea a făcut câteodată - Doamne, ce paradox! - şi fapte bune. Asta, pentru că în Arhiva C.N.S.A.S. găsești informații certe, de primă mână, dar și delaţiuni ordinare. Iată cum Bunul Dumnezeu şi Satana convieţuiau în Arhivele Securităţii! Șansa mea - sau poate așa a vrut pronia divină – a fost răbdarea. Dincolo de frânturi de declarații, informații, am descoperit Dosarul lui Gheor­ghe Racoveanu din Fondul Operativ, predat în 2004 ca urmare a unei Comisii Mixte S.R.I-C.N.S.A.S., dar și Dosarul din Fondul SIE al teologului exilului. 

CNSAS are în administrare peste 24 de kilometri liniari de arhivă documentară, a doua ca mărime din fostul spațiu comunist, dar aceasta nu este în totalitate clasificată. Motivul? Lipsa de fonduri! Efortul mi-a fost însă răsplătit, informațiile prezentate în această carte fiind inedite! 
Acest volum este unul al Răscumpărării. Simt că i-am întors ceva, m-am răscumpărat sau, mai corect spus, ne-am răscumpărat față de Gheorghe Racoveanu! 

Nu pot încheia fără să mulțumesc tuturor colegilor de la C.N.S.A.S., dar mai ales doamnei Laura Vlădoiu Stancu, director al Arhivei Centrale, care mi-a oferit informații de primă mână despre exilul lui Gheorghe Racoveanu. Din nefericire, excelenta teză de doctorat a domniei sale, „Exilul românesc din Germania în documentele Securităţii (1945-1965)”, așteaptă încă să vadă lumina tiparului. Informațiile din capitolul privind exilul lui Gheorghe Racoveanu îi aparțin în mare măsură. Un gând de gratitudine se îndreaptă și spre doamna Elena Rusu, consilier principal C.N.S.A.S., dar și spre prietenii de la editura Agnos, Romeo Petrașciuc și Raluca Toderel.
footer