Revista Art-emis
Despre stilul lui George Anca PDF Imprimare Email
Prof. dr. Ion Soare   
Miercuri, 23 Aprilie 2014 22:42

Prof. univ. dr. George Anca, art-emis-2Primul studiu aprofundat despre stilul lui George Anca[1]

Cu ani în urm?, într-o discu?ie pe Internet cu originalul c?rturar ?i scriitor polivalent care este George Anca, îl sf?tuiam pe „dodistul” originar din Ruda Vâlcii, s?-?i teoretizeze stilul; eventual – s?-l „lanseze” printr-un manifest, în felul în care o f?cuse Florentin Smarandache, întemeietorul paradoxismului. Sugestia nu era nou? ?i venea tardiv, fiindc? scriitorul î?i scrisese deja, în acest stil, cea mai mare parte a operei sale. R?spunsul s?u a fost sincer, dar nu lipsit de o anumit? ambiguitate: „Nu-l teoretizez ?i n-o voi face nici în viitor; în?elegi de ce!”. Desigur, eu am interpretat în felul meu re?inerea sa, cu speran?a c? voi fi „pe faz?”: m? gândeam, de pild?, la p?strarea, de c?tre întemeietor, a unei aure de mister care s? incite, în continuare, la apropierea de crea?ia sa ?i la posibile exegeze despre aceasta; f?r? a mai vorbi despre faptul c? o asemenea ini?iativ? post factum, ar fi p?rut cumva suspect? ?i, oricum, o?ioas?. Îmi f?cea, de asemenea, o „curte” insistent?, ideea c? un artist autentic nu-?i teoretizeaz? metoda, ci creeaz?, pur ?i simplu!

În anul 2003, sub egida Bibliotecii Pedagogice Na?ionale „I. C. Petrescu” ?i a Academiei Interna?ionale „Mihai Eminescu”, la Editura A.I.M.É. din Bucure?ti, ap?rea volumul „Despre George Anca”, reprezentând o culegere impresionant? (prin tematic? ?i diversitate de stiluri) de studii ?i articole, eseuri, recenzii, referate doctorale, interviuri, convorbiri etc., referitoare la personalitatea ?i opera protagonistului. Prima copert? (autor, artistul plastic Neculai Hilohi), numai în aparen?? simpl?, e deosebit de expresiv?: cele dou? rânduri de zim?i, m?rginind - deasupra ?i dedesubt - titlul c?r?ii, sugereaz? o gur? de din?i stiliza?i, gata s?-l ia la „mursecat” pe „personajul principal” al c?r?ii. Într-adev?r, între copertele volumului au fost incluse, într-o remarcabil? democra?ie a opiniilor, cele mai diverse opinii, analize ?i puncte de vedere referitoare la scriitor, de la aprecieri encomiastice ?i necondi?ionate, pân? la desfiin??ri categorice dovedind, mai degrab?, rea-voin??, spirit distructiv ?i - mai ales - serioase lacune în lecturare, asimilare ?i în?elegere.

La Târgul Interna?ional de Carte Gaudeamus - edi?ia noiembrie 2013, în cadrul standului Editurii „Bibliotheca” din Târgovi?te, vizitatorii (inclusiv autorul acestor rânduri) au putut cerceta ?i admira, printre altele, volumul cu caracter monografic Anca, al c?rui autor, nimeni altul decât Marian Popa - tr?itor în Germania - revenea spectaculos în aten?ia cititorilor români, la câ?iva ani dup? ce a sa Istorie a literaturii române . . . ?inuse luni de zile „capul de afi?” al criticii . . . criticii literare române?ti. Coperta c?r?ii, de un baroc evident, se „asorta” destul de bine cu con?inutul „dodist” al acesteia. În acela?i an, la scurt timp, în notoria colec?ie Opera Omnia (seria „Publicistic? ?i eseu contemporan”), Editura TipoMoldova scotea o nou? edi?ie a lucr?rii, într-o frumoas? versiune cu aspect grafic ca pentru „clasici”, onorant? atât pentru autor, cât ?i pentru protagonist (edi?ie la care vom face referiri în rândurile care urmeaz?).

Parc? pentru a-?i compensa parcimonia „fi?ei” alc?tuite pentru George Anca în „Dic?ionar de literatur? român? contemporan?”, 1971, ed. a II-a, 1977, sau poate vrând s? polemizeze - la o asemenea mare dep?rtare în timp! - cu colegii lor de facultate, care îl tachinau amical pe poet pentru o anumit? încriptare a scrisului s?u, Marian Popa întreprinde aici ceea ce nu mai f?cuse (în 1972) decât pentru Camil Petrescu, c?ruia îi dedicase un întreg studiu monografic. „Periculos” de inteligent ?i subtil, critic literar informat „în exces”, într-un limbaj adecvat ?i elevat (dar evitând - pe cât posibil! - academismul), riguros în metod? cum îl ?tim, nonconformist ?i curajos, Marian Popa întreprinde aici cea mai doct? ?i aplicat? analiz? a dodismului lui George Anca; în subsidiar, el polemizeaz? cu superficialitatea ?i lenea în gândire, începând cu „contemporanii tembeli” ai lui Eminescu (cel din ultimii ani ai vie?ii), care, „în loc s?-?i fi exersat stupoarea ?i compasiunea, ar fi f?cut mai bine s? noteze ceea ce auzeau” când se exprima într-un limbaj greu de în?eles (pag. 7), ?i terminând cu ignoran?ii „receptori” din zilele noastre, „care nu vor sau nu pot s? fac? efortul în?elegerii a ceea ce recepteaz?” (pag. 16).

Criticul realizeaz?, de fapt, ceea ce subsemnatul ?i al?ii îi recomandam protagonistului ?i acesta a refuzat s? fac?: explic? ?i teoretizeaz? dodismul, metodic ?i riguros, ca într-un tratat ?tiin?ific; p?trunde în interiorul acestuia, exemplificând (concis sau copios, de la caz la caz) cu texte reprezentative din crea?ia lui G.A., dar ?i din literatura universal? (în special din cea german?); îl demonteaz? pân? la cele mai mici ?i mai ascunse „roti?e” ?i îl încadreaz? în sistemul de gândire ?i de crea?ie al întemeietorului, relevând - pe capitole ?i subcapitole - toate aspectele/ fa?etele sub care se prezint? acest stil în crea?iile „dodie?ti”: în conforma?iile ?i forma?iile de cuvinte, informa?ia prin cuvinte („realit??i dodiate”), paradoxurile („paradoxele”) ?i silogismele dodierii; sub raport tematic: opiniile literare, rela?iile de c?l?torie, hinduitatea, colocvialul, religiile ?.a. Pe baza textelor lui George Anca, Marian Popa consider? c?, „e realizabil? [...] ?i o poetic? sau m?car un dic?ionar de procedee dodie?ti, de trucuri refuzate de logica poeziei conformizate” (pag. 209). Cu (?i pentru) aceast? ocazie, criticul inventeaz? ?i (probabil, va) impune vocabule noi apar?inând de cuvântul-vedet? dodie: dodiesc, dodiac, a dodifica, a dodia, dodiat etc.

Citându-l pe românul Gheorghe Alexe din Detroit, Marian Popa este ?i el de acord c? dodia va tutela o nou? form? de comunicare poetic?, iar dodiile „pot fi o revela?ie literar?, o formul? poetic? original?, româneasc? [...], descoperind în?elegeri ?i perspective noi, realit??ii imediate ?i chiar metafizice” (pag. 12). O constatare esen?ial?, cu chip de concluzie final? a exegetului, prin care acesta merge mai departe ?i mai adânc decât to?i ceilal?i „ancologi”, stabilind - cu competen?a, autoritatea ?i prestigiul aferente – locul ?i rolul lui George Anca în literatura român?, este aceea c? George Anca trebuie considerat „cel mai radical produc?tor de text din seria deschis? virtual de Eminescu, dezvoltat? cu Urmuz, la împlinirea c?reia au contribuit Constantin Fântâneru filosoful, Eugen Ionescu absurdul, Cugler - Apunake, George Dan, ?erban Foar?? hologramaticul. [...] Cu Anca se încheie simetric antiapoteotic un mod al literaturii române”. Cartea lui Marian Popa ?i, deopotriv?, scriitorul ?i stilul analizat ar merita nu simple recenzii, ci dezbateri publice în reviste literare ?i în structuri organizatorice de profil.

--------------------------------------

[1] Marian Popa, Anca, Primul studiu aprofundat despre stilul lui George Anca Târgovi?te, Ed.„Bibliotheca”, 2013; Ia?i, Ed. TipoMoldova, 2013.

footer