Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Miercuri, 12 Martie 2014 13:07

Mihai Gheorghiu -Suflet-insangerat, copertaNietzsche afirma c?, „în natura ei, existen?a este aparen??, iluzie, perspectiv?, este o lume care f?ure?te alte lumi noi”, precum poe?ii f?uresc o lume a lor. O lume asem?n?toare aceleia în care ne atrage, ca într-un naufragiu, ?i ne absoarbe fiin?a cu o gracilitate emo?ionant?, de acolo, din dep?rt?rile Americii, poetul ?i jurnalistul Mihai Gheorghiu, în cartea „Suflet însângerat”. Din „cartierul copil?riei pîn? în momentul în care poetul urc? „în trenul vie?ii, traversînd „jungla lumii”, substan?a imagistic? ?i ardent? a volumului - crea?ie a unui estet, a unui romantic în flagrant, eman?, în toate ocurentele sale lirice, vii sentimente patriotice („Gânduri c?tre patrie”), dor nem?rginit de p?mîntul românesc: „Pierdut, pribeag, pe drum hoinar/ S? calc din nou cel sfânt hotar/ ?i beat, nebun de fericire,/ S? reg?sesc a ??rii glie!/ Mergând încet, cu pas m?runt,/ M-oi apleca s? o s?rut;/ Iertare ei atunci s?-i cer,/ C-am fost în lume un stingher,/ S?-i mul?umesc c?-n drumul meu,/ O tor?? vie-a fost mereu;/ C?-n drumul meu întortocheat,/ Un sens destinului mi-a dat.”) sau strig?te de triste?e, neputin?? ?i renun?are: „Sunt p?ianjenul ce zace/ În a pânzei carapace./ Urc, cobor, alerg, chiar fug,/ Încerc pânza s-o str?pung./ În t?cerea-i mormântal?/ Pânza cre?te glacial?./ Obosit, chiar plictisit,/ Stau, privesc, cum sunt strivit./ Impasibil? ?i surd?/ La regret ?i a mea rug?,/ Îmi apas? trupu-n jos/ F?când lupta de prisos./ ?i curând, mult prea curând,/ Voi sim?i cum firu-i hâd/ M-o lega încet ?i lin/ Str?pungând al meu destin.” Alteori, adolescent înc?run?it în superbe metafore, poetul Mihail Gheorghiu cînt? vîrsta iubirii pîn? la ceea ce Emil Cioran ar fi numit „persecu?ia adora?iei”. Scriptor induc?tor de melancolii, nu renun?? la iubire, devenit? partener de caden??: „A?a m?runt? ?i t?cut?/ Cu p?rul lung, bogat ?i brun,/ P?reai sirena-ntruchipat?/ Din apa Zeului Neptun./ Te-am luat de mijloc ?i te-am prins; P?reai aievea ca-ntr-un vis./ Firesc, profund, ne-am s?rutat,/ Uitând de lume ?i p?cat.”

Con?tient de vidul în care ar intra f?r? amintirea iubirii trecute, o înmagazineaz? în poeme, cu un amestec liric ingenios, orientat c?tre realit??i tr?ite numai de el, nu ca simple instrumente de aduceri-aminte sau declara?ii de alint sentimental, ci ca instrument de leg?tur? cu varii valori ?i realit??i spirituale. Natura bogat? a firii sale poetice, prin condi?ie unic?, irepetabil?, purt?toare de valori suflete?ti, tocmai pentru c? vizeaz? o realitate tr?it?, cere dreptul la exprimare, uneori cu parfum de ?lag?r vechi („Refugiul amintirilor”), alteori cu ritm de angajare în universul postmodern („Ecua?ia vie?ii”). De cele mai multe ori, privind în trecut printr-o cea?a alb? ?i dens?, poemele trec cu pa?i de balet spre inima cititorului, ca într-un imens cerc rotitor, m?rind ?i multiplicînd în miezul rotirii lic?rirea de dragoste care-l însufle?e?te pe poet. Instinct artistic, stilizare ?i reduc?ie, lirism integrat pe axa emo?iunii de dragoste (ca for?? uria?? ce poate îmbr??i?a pîn? ?i Universul), transpozi?ii de senza?ii (emo?ia se reduce la expresia cenesteziei de îndr?gostit), duio?ie ?i empatie cu cititorul, esen?? muzical? în dulcele stil clasic ?i mijloace de expresie atît de naturale încît par crescute direct din sentimentele poetului!

De?i spiritul poetului este puternic, iar dezvoltarea interioar? coincide cu ideile poetice, care au ceva din siguran?a ?i rafinamentul unor buc??i de virtuozitate, volutele existen?ei sale pomenesc de ornicul din spatele luminii, de team? ?i moarte, de „tombola vie?ii” ?i regretul neîmplinirii”, de „vraja lumii” ?i „contraste suflete?ti”, de „iarna vie?ii” ?i „dansul umbrelor”. Un fascicol de romantism, eviden?iat de mul?imea sugestiilor ?i pres?rarea cu savant? simplitate a detaliilor, ?î?ne?te la fel de rafinat ca ?i contrastul care destram? vraja de iubire a poetului, împiedicînd-o s? devin? exerci?iu caligrafic. Poeziile au profilul unei reveren?e de curtezan, al unui omagiu hiperbolizat adus existen?ei în mereu prelungit? dezbatere. Acestea toate dau maxim? savoare c?r?ii, punînd în valoare sentimente umane ?i, îndeosebi, propriile tr?iri, emo?ii ?i medita?ii, extinse exclamativ ?i asertoric pe un fond liric extrem de sensibili, în versuri pe cît de romantice, pe atît de echilibrate: „Pe malul Dun?rii în jos,/ pe-un ??rm s?lbatic ?i frumos,/ Acolo unde pe un bra?/ Se duce Dun?rea-n Bizan?,/ …Târziu acum ?i f?r? tine,/ Când ani de-a lungul au trecut,/ M?-ntorc la far purtând în mine/ Imagini, clipe de demult.”

Dintr-o bog??ie de sentimente, dureri, triste?i ?i f?clii care ard, poetul Mihai Gheorghiu re?ine ?i noteaz? tr?s?turile care esen?ializeaz? anumite lumini ?i umbre m?rite ca pe un ecran. Numai citindu-l po?i descoperi anatomia liric? a fiin?ei sale, care simte nevoia de a ocroti poezia prin eul s?u, tr?ind întru ea cu tr?ire acut?, consemnînd cu melancolie pe un pergament din propriul suflet date imediate ale inspira?iei în gradul lor de îndrept??ire. Volumul „Suflet însângerat” poate fi socotit, nu o podoab? periferial?, ci o talentat? ilustrare a ve?nicilor reîntoarceri în noi. Mihail Gheorghiu, directorul revistei „Lumea Româneasc?” din S.U.A., reu?e?te o fin? axiologizare liric? a tr?irilor ?i sentimentelor fiin?iale, ?i ale erosului în perspective cosmice, f?cînd, în acest mod, proba unui poet adev?rat, într-un volum remarcabil.

footer