Revista Art-emis
Veronica Oşorheian, „Duioşie peste umăr” sau viziunea de fertilă frumuseţe asupra satului românesc PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Duminică, 09 Februarie 2014 16:13
Veronica Osorheian - Duioşie peste umăr
 
Împărtăşind parcă ideile lui Blaga, filosoful care consideră cultura satului românesc o matrice stilistică fundamentală, contributoare dezvoltării culturii mari a poporului român, Veronica Oşorheian, prozatoare în dulcele stil clasic, în condeiul căreia „copilăria şi satul se întregesc reciproc alcătuind un întreg inseparabil”, se prezintă în faţa cititorilor cu „Duioşie peste umăr”, proză scurtă, (Editura Grinta, Cluj-Napoca 2013), cartea unui narator omniscient, care transcrie faptele cu realism, dar şi cu sobrietate stilistică, facilitînd un anume fel de comunicare imediată. Autoarea recreează/recuperează lumea satului cu tradiţiile şi frumuseţile sale, o lume care, ameninţată şi pe alocuri fărîmiţată de haosul prezentului, aproape a dispărut din romanele postmoderne încărcate de exhibiţii, patetism şi imagini şocante. La fel ca şi pentru Blaga în poemele „Sufletul satului” şi „Satul minunilor”, pentru Veronica Oşorheian satul copilăriei rămîne peste timp acel nucleu al naşterii universale, locul sacru generator de minuni, virtuţi magice şi veşnicii încremenite în arhetipuri imuabile, locul unde sînt concentrate puteri divine, unde, printr-o germinaţie perpetuă, parcă timpul şi moartea sînt amînate.S-ar putea vorbi chiar despre o simbioză între copilărie şi sat”, citînd din nou pe Blaga, „o simbioză datorită căreia fiecare din părţi se alege cu un cîştig. Căci, pe cât de adevărat e că mediul cel mai potrivit şi cel mai fecund al copilăriei e satul, pe atât de adevărat e că şi satul la rândul lui îşi găseşte suprema înflorire în sufletul copilului.”
 
Cu o capacitate de evocare consubstanţială şi convingătoare a peisajelor exterioare şi lăuntrice, Veronica Oşorheian conduce cititorul printr-o serie de „întîmplări mărunte”, pe „imaşul cu cireşi amari”, prin „uriaşele zăpezi de pe Fruntea Dealului”, prin satul cu roadele pe buze, cu rumoarea pîrguită a pomilor în auz, satul în anii de ieri şi clipa, parcă, de acum. Şi cît de falnic ne privesc din pagini anotimpurile satului!, legîndu-se ca o creştere cu însăşi viaţa de grumaz, ca sămînţa unui copac ce se înmulţeşte, ca firul unui drum ce se toarce străbătut de piciorul copilăriei, cu paşi care revin întotdeauna de unde au plecat.„Doamne, ce veri minunate se perindă pe Ilve! Meleag care i-a inspirat pe Liviu Rebreanu, dar şi pe Luca Onul…” Condeiul prozatoarei consemnează curgerea timpului, fluxul vieţii, al vegetaţiei, al metamorfozelor încărcate de poezia unei picturalităţi peisagistice, în care, parcă, îngeri de toate culorile şi-au întipărit aripile ca în ceară. Purtătoare a unor mesaje profund sufleteşti, personajele sale, cu o tipologie aparte, sînt cele care organizează, independent de voinţa lor, surprizele destinului şi atmosfera cărţii. Credibilitatea scrisului său nu ţine numai de ceea ce scoate la lumină din zona memoriei şi a inspiraţiei, ci şi de modul special prin care le ordonează pe orbită, de modul cum iubitorul de literatură este absorbit de magnetismul naraţiunii şi al limbajului arhaic.(„Oricare bucurie poate fi luminoasă ca ziua de Paşti. Dar bucuria zilei de Paşti, din vremea copilăriei, era străluminată pentru toţi copiii din satul acela de munte. Un an întreg, mamele puneau deoparte câte un bănuţ, ca să-şi gătească pruncii, în ziua cea sfântă şi aşteptată. Mai întâi, cumpărau bumbacul. Că şi drumul pânzei din bumbac era tot atâta de lung cât drumul inului şi drumul cânepii… Apoi, mai adunau mamele bănuţii pentru papuci, basmale, postav ori păr moale pentru catrinţe, petele în cozile fetelor, mărgele de cusut cămăşi, mărgele de podoabă pentru fete, şerpare şi pălării pentru cei îndreptăţiţi să le poarte. Când lucrurile acestea erau rânduite, mai dedesubt, în lada de zestre, femeia purta o mândrie adâncă şi nobilă că-şi poate scoate bărbatul şi copiii în lume, că sunt în rând cu ceilalţi săteni. Da, mai dedesubt erau puse hainele pentru Paşti. Adică ascunse de ochiul bărbatului. Pentru că el, bărbatul, avea alte griji. Drămuia banii pentru caiele, potcoave, hamuri, car, căruţă şi sanie, pentru piuar, pentru biserică, dări, plata ciobanului şi pentru ziţ… Mândri eram şi noi, copiii, în momentele în care încercam ziţul ăsta. Pe care au şezut, în drum spre satul care trebuia cercetat, şi sociologul Dimitrie Gusti, şi istoricul Constantin Daicoviciu, şi episcopul Vadului, Feleacului şi Clujului – Teofil Herineanu, atunci când s-a resfinţit biserica din piatră (ctitorită de preotul Anton Mălai), dar şi compozitorii Constantin Brăiloiu, Tudor Jarda, artistul Alexandru Grozuţă şi o grămadă de „domni” veniţi, mai târziu, să schimbe rânduiala locului. Destul de rar, în ziţ a stat şi preotul vicar Titus M. Mălai, când venea să-şi revadă satul şi neamurile. Era găzduit de o verişoară a tatei. Eram destul de mică, atunci când l-am cunoscut. Preotul Titus dorea să mănânce balmoş preparat de tata.”)
 
Veronica Oşorheian poate fi socotită o scriitoare care are de spus ceva esenţial în proza românească contemporană, aflată pe alocuri în convalescenţă, pe alocuri în război. „Duioşie peste umăr”, este cartea scrisă cu seninătatea unei maturităţi literare, conformată nevoii de directitate şi autenticitate, unde dialogul apare doar în momentele cheie, pentru a puncta şi potenţa acţiunea. Înrîuririle şi interferenţele dintre unităţile sufleteşti şi contactul efectiv cu ceea ce se petrece în memoria autoarei, dau naştere, printr-o fidelă oglin­dire, unui temei epic de absolută şi obiectivă spontaneitate.(„Când am căpătat siguranţă în paşi, târnaţul întortocheat al casei era calea mea de lungi călătorii. Printre leaţurile portiţei dinspre grădină, priveam într-o lume de vis. În grădină erau rânduite straturile cu legume, dar şi un strat mai îngust, numit părcană, lângă peretele casei. În stratul acesta, se răsfăţau la soare tufe de busuioc, nalbă albă şi roşie, calapăr, scânteuţe, măghiran şi câţiva trandafiri de culoare frez. Vara, miresme revene şi binefăcătore se cerneau, prin perdelele din pânză de in, în camerele dinspre grădinuţă…”) Forţa de concizie (calitate esenţială a autoarei ce condensează prin secvenţializare, în numai cîteva pagini, mari suprafeţe epice) scoate la iveală obiective cinematografice suverane, decupaje pregnante, desenate viu şi sugestiv, cu o filosofie a înţelepciunii şi limbajului popular.
 
Episoade spontane şi scurte fixează veritabile stampe ale bucuriilor, aspiraţiilor şi tradiţiilor din universul satului, unde fiecare personaj este prins într-o poveste, într-o pînză de păianjen cosmic din care se eliberează în final, printr-o împăcare cu sine şi condiţia dată. Registrul diegetic cu întîmplări simple transformate în literatură de calitate, aplicat pe o teorie subsecventă propriului itinerar narativ şi pe investigaţia sinelui auctorial, are rolul salvator de a mări acuitatea de percepţie a generaţiei de azi asupra satului românesc de altădată.(„Lumea toată, eram noi şi caii. Ei căpătau câte o pală de fân şi apă. În merindarul nostru era, de cele mai multe ori, pâine, slănină, ceapă şi ouă fierte. Într-o cantă emailată, pentru masa de prânz, aveam ciorbă. La mălăişte, îţi era mai mare dragul să ari. Plugul intra adânc în pământ, răsturnând brazde egale, peste gunoiul de grajd împrăştiat uniform. Mergeam pe lângă calul din stânga, mai mult într-un fel de tovărăşie. Ţinând de coarnele plugului, din când în când, tata îi îndemna blând. La capăt de brazdă, trebuia făcută întoarcerea scurtă, să iasă arătura cât mai dreaptă. Mândră de vrednicia mea şi încălzită de atâta alergătură pe lângă cai, m-am îmbrobodit înapoi, ca mama, când frământa pâinea şi ca femeile cele hirişe.”)
 
Veronica Oşorheian a scris o carte cu imagini senzaţionale pentru cititorii cărora nu le pasă de ierarhii literare, care nu pun preţ pe inutile divagaţii de ultra-tehnicitate aşa-zis critică ale „marilor maeştri”; a scris pentru cititorii care vor bun gust, simplitate organizată, sinceritate cultă. „Duioşie peste umăr” este scrisă, de fapt, din perspectiva cititorului cult, care va învăţa din fineţea psihologică a textului să-şi (re)descopere rădăcinile, ruinele sau piscurile, va învăţa să se bucure, să lupte, să iubească, să privească în sine cu alţi ochi. Mai mult, îşi convinge cititorul să-i acorde, preţ de această lectură, timpul lui. Cu alte cuvinte, „Duioşie peste umăr” este parte temeinică a operei sale de pe axa expresiei şi maturităţii literare, prin puterea de a crea atmosferă, de a comunica imagini memorabile, Veronica Oşorheiansugestii şi causerii de eleganţă epică, este viziunea de „fertilă” frumuseţe şi puritate asupra universului satului românesc de altădată.
 
Volume publicate
 
- Dor de copilărie, debut editorial, Editura Generis, 1999
- Miracol - poezii, prefaţă prof. Ana Gruiţă Pintilie, Alba Iulia, Editura StarSoft, 2000, 70 p.
- Casa de sub ochiul stelei - Consemnări şi studii monografice, prefaţă - Aurel Pantea, redactor-şef la Revista Discobolul şi preşedinte al U.S.R.-Filiala Alba Iulia, Alba Iulia, Editura Star Soft, 2002, 403 p.
- Mărturisiri, prefaţă - Aurel Pantea, Alba Iulia, Editura Unirea, 2005, 2005
- Datini transilvane - studiu privind nunta ţărănească, Alba Iulia, Editura Unirea, 2007.
- Sărsănuţa cu scrisori. Din corespondenţa soldatului Toma Artene (lector: cercetător principal Mircea Prahase), volum îngrijit, publicat de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, Editura Napoca Star, 2008, 287 p.
- Șirag din pietre de râu - monografie cultural-sentimentală, prefaţă - cercetător ştiinţific dr. Gabriela Mircea. Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2009, 326 p.
- Fata Pădurii - baladă, plachetă ilustrată de pictorul naiv Valer Gălan, postfaţă - cercetător ştiinţific dr. Gabriela Mircea, Alba Iulia, Ed. Reîntregirea 2010, 40 p.
- Nuntă ţărănească - plachetă în versuri, ilustraţia - pictor naiv Valer Gălan, postfaţă - cercetător ştiinţific dr. Gabriela Mircea Alba Iulia, Ed. Reîntregirea, 2010, 56 p.
- Anotimp cernut, poezii; prefaţă Ion Buzaşi, postfaţă cercetător ştiinţific dr Gabriela Mircea, ilustraţie Elisabeta Stremţan, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Muzică şi Arte Plastice (secţia arhitectură) din Alba Iulia, Adjud, Editura Armonii Culturale, 2011, 132 p.
- Colocvial. Faţete ale binomului autor - impact relaţional, postfaţă - cercetător ştiinţific dr. Gabriela Mircea, Cluj-Napoca, Editura Ginta, 2012, 350 p.
footer