Revista Art-emis
„Cotul Donului - 1942”. O lansare de carte cu... parastas PDF Imprimare Email
Valeriu Raţă, Chişinău   
Luni, 16 Decembrie 2013 18:57

Cotul Donului - 1942.Pentru cine încă nu cunoaşte amintim că pe 19 noiembrie 1942, în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost declanşată contraofensiva Armatei Roşii a fostei U.R.S.S. în Cotul Donului, iar în ziua următoare, pe 20 noiembrie, şi în Stepa Calmucă. În scurt timp, trupele armatelor germane, în care erau incluse şi forţe militare româneşti, italiene, maghiare etc. şi care ajunseseră până aproape de Stalingrad, au fost încercuite şi distruse fără cruţare. Forţele sovietice au fost superioare atât ca număr, cât şi ca dotare, dar catastrofa în care au nimerit soldaţii români în iarna anilor 1942-1943 se datoreşte şi trădărilor ce au venit atât din partea comandamentului german, cât şi a celui de la Bucureşti, care nu a insistat ca sectorul frontului românesc să fie sprijinit cu tancuri şi tunuri, a lipsit complet şi echipamentul de iarnă. Nemţii au subestimat puterea trupelor sovietice şi asta a condus la o înfrângere nemaivăzută pentru ei înşişi, dar şi pentru toţi aliaţii lor.

Să ne amintim de această mare tragedie din istoria militară a poporului român, exact pe 19 noiembrie 2012, ne-a făcut nu cineva dintre guvernaţii actuali de pe malul Dâmboviţei sau de la Chişinău, ci un entuziast basarabean - pe nume Vasile Şoimaru, doctor în economie, fost parlamentar în două legislaturi -, care anume în ziua amintită mai sus a lansat o carte cu un titlu sugestiv: Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare. A fost un omagiu adus celor circa 250 de mii (după calculele mai multor specialişti în domeniu: circa 150 de mii din Armata Română și circa 100 de mii din armata maghiară) de soldaţi români, care şi-au găsit sfârşitul tragic la 2.000 de kilometri de la graniţa Patriei lor. În vara anului 2012 V. Şoimaru a călătorit spre locurile luptelor fierbinţi cîndva şi nu a văzut niciun însemn, care să indice că acolo odihnesc în somnul lor de veci soldaţii români care şi-au îndeplinit cu cinste datoria de apărători ai Patriei în groaznicul război. Din revoltă și durere, i-a venit ideea să înfigă pe un dâmb de acolo o cruce improvizată din două crengi uscate, prinzând de ele imaginea Tricolorului nostru, ruptă din cartea sa Poeme în imagini. A fotografiat-o şi imaginea ceea a făcut înconjurul lumii...

Istoria ei are o continuare. La o nouă călătorie spre malurile râului Don, din toamna curentă (2013), pe care a făcut-o Vasile Şoimaru împreună cu preotul Viorel Cojocaru de la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chișinău, mare le-a fost mirarea că acea cruce improvizată a supravieţuit vântoaielor din stepele Câmpiei Ruseşti... De data aceasta pe locul ei a fost înălţată o cruce confecţionată special... La întoarcere s-a aprins ideea de a tipări a doua ediţie a volumului despre dureroasele evenimente ce s-au desfăşurat cu 71 de ani în urmă, cu atât mai mult cu cât s-a adunat material documentar şi ilustrativ suplimentar.

Lansarea ediţiei a doua (revăzută şi completată) a volumului Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare a avut loc la Biblioteca Centrală a BM „B.P. Hasdeu” pe 11 decembrie 2013. În sala spaţioasă a acestui important for cultural din capitala noastră au venit la o nouă întâlnire cu Vasile Şoimaru – inimosul român, cercetător, publicist, dar şi maestru fotograf - scriitori, jurnalişti, istorici, clerici, artişti, medici, oameni politici, profesori universitari şi de şcoală, studenţi. Moderatori au fost conf. univ. dr. Lidia Kulikovski, şeful Departamentului studii şi cercetări şi Vlad Pohilă, scriitor, jurnalist, redactorul-şef al revistei de biblioteconomie şi ştiinţe ale informării „BiblioPolis”.

„Ediţia a doua a volumului despre tragedia ostaşilor români la Cotul Donului în 1942 era aşteptată de mult, dar Vasile Şoimaru a reuşit abia acum să-şi realizeze visul, ce nu îl lăsa în pace încă de astă vară, a spus dr. Lidia Kulikovski. Această ediţie este îmbunătăţită, ea întregeşte tabloul evenimentelor prin adăugarea unor documente găsite între timp; au incluse şi cîteva texte literare noi. Contribuţia deosebită a lui Vasile Şoimaru constă în faptul că îi aduce acasă pe cei circa 250 mii de ostași români, prăpădiţi în iarna geroasă a lui 1942. Noi suntem foarte ocupaţi, am uitat de rădăcinile noastre, de trecutul nostru, dar e foarte important să nu-i uităm pe cei căzuţi în război. Noi - care suntem diferiţi, contradictorii - încă nu am învăţat să deosebim binele de rău, nu vedem câtă lumină, câtă mândrie au chipurile veteranilor din acel război, totodată, ei, nu au nici umbră de mânie... Cartea entuziastului Vasile Şoimaru - căutător de vestigii ale românilor în lumea întreagă - ne întregeşte istoria. Când am luat-o prima dată în mână, m-am emoţionat foarte tare... Poate o fi fost cineva prin acele locuri, dar ce se întâmplă acolo a văzut numai ochiul ager al compatriotului nostru, care, iată, ne adună în jurul unei idei nobile. Printre altele, fiecare dintre noi poate contribui la dezvoltarea acestei idei, până vom vedea că pe acele locuri ostaşii, care nu au avut nicio vină că şi-au găsit sfârşitul tragic departe de patria lor, sânt comemoraţi după cum se cuvine să fie creştineşte.”

Protoiereul Petru Buburuz, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chişinău, un om de seamă al spiritualităţii româneşti, însoțit de alți clerici de pe ambele maluri ale Prutului, a făcut o slujbă de pomenire - cu lumînări aprinse - pentru sufletele ostaşilor care au căzut pe cîmpurile de luptă în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Vlad Pohilă, redactorul şi prefaţatorul volumului lansat, a adus mulţumiri celor din sală pentru că au venit să participe la un omagiu adus memoriei bunicilor și străbunicilor noştri care au căzut în lupte grele la Cotul Donului şi în Stepa Calmucă. După aceasta, dânsul a continuat: „Ei au mers acolo cu speranţa de a ne izbăvi de comunism şi a întregi teritoriile româneşti. Nu a vrut nimeni să fure pământ rusesc, după cum mint unii neprieteni de-ai noştri. Noi vrem să-i omagiem, să cinstim memoria celor care au dorit să ne ferească de rele. Nu facem publicitate eroismului din trecut, real sau imaginar, la care se dedau unii; nici nu ne comercializăm durerile, cum procedează alții. Dar noi nu trebuie să uităm faptele lor de glorie, nici tragismul acelor evenimente. Ediţia întâi a cărţii, pe drept cuvânt, a răscolit memoria multor români pe ambele maluri ale Prutului. Faptul acesta a condus la un imbold de a tipări ediţia a doua, care cîştigă mult sub cîteva aspecte: s-au inclus texte noi documentare şi beletristice, s-au făcut precizări, a fost completată iconografia (dovadă că autorii au vrut să spună mai mult!). Volumul Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare, însuşi titlul cărții, marchează istoria românilor dintotdeauna. Prin această lucrare autorii ne îndeamnă la neuitare, să nu uităm ostaşii, să înveşnicim locurile unde s-a vărsat sângele lor, unde zac în pământ străin fără măcar un însemn. Trebuie pic cu pic să reconstruim ceea ce au ruinat comuniştii, cei de ieri, dar şi cei de azi. Avem nevoie de o societate fără comunism, fără kominternism, fără ateism...”

Şi preotul-profesor Constantin Necula din Sibiu a vorbit despre ostaşii români căzuți la Cotul Donului, în Stepa Calmucă, la Stalingrad, în Crimeea: „A fost un atac asupra genezei noastre, ale cărei consecinţe le simţim şi astăzi. Noi ne ruşinăm de morţii noştri, care s-au jertfit în numele credinţei noastre ortodoxe, ca noi să trăim astăzi în pace. Repet: noi nu conştientizăm mărimea sacrificiului din 1942 şi trecem cu nepăsare peste oasele celor morţi. Ni se induce o grijă excesivă de a comemora holocausturi, alte nenorociri străine; concomitent lăsând să se aștearnă indiferența și uitarea peste coșmarurile prin care au trecut conaționalii noștri. Cotul Donului 1942 e o carte grea, nu fiecare dintre contemporani o poate înţelege şi aprecia la justa ei valoare - ea este o lecţie despre o dramă din istoria românilor. Nu mă tem că nu va fi ridicat un memorial acolo unde zac osemintele, dar mă tem că nu-i vom iubi şi nu-i vom cunoaşte îndeajuns pe eroii noştri. Totuși, sper că lucrurile se vor aşeza în albia lor firească, căci avem un spate tare.” Spusele părintelui prof. C. Necula - un excelent discurs întemeiat pe tăria moralei creștine, a cumsecădeniei pur omenești și a resorturilor românismului - au frapat audiența, au ținut publicul într-o emoționantă amorțire. Însă, după ce vor conștientiza cele auzite și vor ieși din această stare, la sigur, oamenii noștri vor vedea mai altfel lucrurile, din trecut și din prezent.

E de menționat că, în aceeaşi zi, prof. C. Necula a ținut o formidabilă prelegere pentru câteva sute de preoți basarabeni (de la ambele mitropolii). Trei ore de învățătură și delectare sufletească - astfel au calificat clericii basarabeni prelegerea teologului din Sibiu, dăruit de Dumnezeu și cu har oratoric, și cu adânci cunoștințe, dar mai ales cu o puternică, nestrămutată dragoste de Dumnezeu, de oameni, de Neamul românesc. Tăria cuvântului rostit de preotul profesor C. Necula are, uneori, efecte de-a dreptul incredibile. Astfel, în urma unui discurs ţinut de Domnia Sa în faţa unei adunări a penticostalilor, care l-au invitat pentru „polemici”, circa 150 de sectanţi (din vreo 400!), au declarat că revin la credinţa strămoşească, ortodoxă...

Au ajuns înaintea Statului Român la Cotul Donului

Poetul şi publicistul acad. Nicolae Dabija, autorul romanului „Tema pentru acasă”, care are în tangenţă momente similare cu tema volumului discutat, a relatat că V. Şoimaru ne aduce istoria acasă. Acestui patriot înflăcărat, dar şi preotului Viorel Cojocaru, trebuie să li se confere un titlu simbolic, onorific de Erou al României, deoarece ei au ajuns înaintea Statului Român la Cotul Donului, unde sub ţărîne zac cei pierduţi într-un război cumplit. „Cerem scuze pentru cei morţi, a continuat N. Dabija. După vizita lui Vasile Şoimaru și a părintelui Viorel Cojocaru, după sfințirea crucii instalate acolo și săvârșirea unei slujbe religioase, pentru prima dată ei au un somn liniştit. Statul Român are datorii faţă de aceşti Eroi ai Neamului. Noi trebuie să vorbim mai des despre dramele noastre, inclusiv cum a fost decimat poporul. În cazul dat e necesar să-şi spună cuvântul ştiinţa istorică, știința despre dragostea de Țară. Sunt întru totul de acord cu spusa extraordinarului actor, regizor de teatru şi patriot Dan Puric, că România de azi are nevoie de o injecţie de românism. Am observat nu o dată că la Oradea, la Botoşani, dar şi la noi la Chişinău, e mai mult românism decât la Bucureşti. Mulţumim vrednicului Vasile Şoimaru pentru o carte unică (în Ţară nu există aşa ceva!). E un pios omagiu adus morţilor noştri.”

Distincţie de vrednicie

„Nimic nu e întîmplător în viaţa noastră, a relatat stareţul Mănăstirii «Sfântul Apostol Andrei», Arhimandritul Mitrofor Andrei Caramalău, din Durleşti, municipiul Chişinău. Suntem în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, care ne-a lăsat drept testament să fim strajă la hotare... Vasile Şoimaru este un apostol al culturii româneşti, al românismului. Se deosebeşte de ceilalţi prin sinceritate, cumsecădenie, onestitate. Biserica binecuvântează acţiunile dumneavoastră şi eu personal sunt aproape de sufletul dumneavoastră, îmi exprim tot respectul faţă de dumneavoastră. Dumnezeu să-i ierte pe vrednicii eroi căzuţi pe toate fronturile de război.” Pentru activitate cu totul deosebită, Arhimandritul Mitrofor Andrei Caramalău a înmânat lui Vasile Șoimaru o Distincţie de vrednicie „ca semn al preţuirii şi binecuvântării noastre, pentru râvna şi dărnicia arătate faţă de Biserică”.

Ninela Caranfil, Artistă a Poporului, actriţă la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, odată cu felicitările pentru această nouă realizare editorială, a propus să se acorde lui Vasile Şoimaru un titlu onorific special pentru zbuciumul şi neastâmpărul dumnealui de a fi român - Ambasador al românilor de pretutindeni.Cotul Donului - 1942. Lansare-2013

Un dăngăt de clopot

Profesorul de istorie Ion Curchi, din s. Coropceni, raionul Teleneşti, aflat la cursuri de perfecţionare la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, a exprimat mulţumiri din partea istoricilor pentru apariţia cărţii „Cotul Donului - 1942”, care este „un dăngăt de clopot” la noi, în Basarabia. Dumnealui a menţionat că la sate profesorii duc lipsă de material istoric, e o ruşine a noastră că nu valorificăm istoria națională, nu punem în aplicare rezoluţia Consiliului Europei în problema dată, care ne permite să valorificăm şi să folosim elementele locale la orele de istorie. Îndemnul către toţi conaţionalii: să fim mai îndrăzneţi, să luăm exemplu de la Vasile Şoimaru.

O carte necesară pentru luminarea poporului nostru

Aurel Dănilă, prof. univ. dr. hab., de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”, Catedra boli interne de la spitalul „Sfânta Treime”, a evocat figura medicului Iosif Niculescu, care a fost primul dintre martorii oculari spunând public adevărul despre evenimentele înfiorătoare din depărtatul an 1942. Curajul și patriotismul acestui medic militar i-a încurajat pe Vasile Şoimaru cu întreaga echipă ce a scos la lumina tiparului o carte necesară pentru luminarea poporului nostru.

Dorinţa cea mare a lui Vasile Şoimaru

În luarea sa de cuvânt, Vasile Şoimaru a menţionat că prin prezenta manifestare comemorăm circa 250 de mii de români, din Armata Română şi cea maghiară, că a făcut un lucru simplu, că nu este un erou naţional şi că a făcut ceea ce trebuia să facă. Doar fiecare lucru bun are un început. A călătorit spre malurile râului Don deja de trei ori. Crede că va mai ajunge pe acolo - nu se va lăsa până nu va vedea la staniţa Kletskaia (care la anul viitor împlineşte 400 de ani de la înfiinţare) mormintele amenajate aşa cum sunt amenajate cele ale morților altor popoare din țările participante la războiul antisovietic: Germania, Italia, Ungaria... Dorinţa cea mare a dumnealui e să fim mereu împreună - numai în felul acesta vom obţine victoria râvnită. Lumea se schimbă. Crucea cea din crengi va fi predată la muzeu, iar în locul ei vor apărea mormintele binemeritate (toţi soldaţii merită să fie comemoraţi - din toate armatele ce s-au confruntat!). L-a bucurat mult faptul că la Liceul Teoretic român-italian „Dante Alighieri” din Chişinău elevii au inițiat o Mişcare de colectare a semnăturilor pentru un memoriu către conducerea de la București în vederea oportunităţii ridicării unui memorial ostaşilor căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial. Numeroase familii din România doresc să meargă acolo pentru a-şi comemora rudele. Desigur e un risc, unii concetăţeni pe pun beţe în roate, dar noi vom cîştiga... Şi ruşii vor avea de câştigat din aceasta...

După circa două ore de dezbateri au evoluat trei artişti dragi sufletului nostru: Tudor Ungureanu (cobză şi voce), Maria Stoianov (vioară şi voce) şi Vasile Iovu (nai). În memoria celor căzuţi pe front - pentru cei vii cu inimă română! – au răsunat cîntece din folclor despre istoria noastră: Vai de crucea ta, măi rus; Toba bate; Prutule, bătrînule... ş.a. Emoţionat, Vasile Şoimaru a exclamat către artiști: „Nu am să vă uit niciodată!...”

La intrarea în sala de lectură a Bibliotecii Centrale a fost expusă o expoziţie de fotografii intitulată „La Cotul Donului, şapte decenii mai târziu” - autor Vasile Şoimaru. Cititorii bibliotecii noastre, dar și toți doritorii, au avut ocazia de a face cunoștință și cu o expoziție de cărți pe aceeași temă.

O Mică Unire a celor cu simțire românească

Manifestarea a continuat cu prezentarea a încă două cărţi la care o contribuţie nemijlocită a avut neobositul Vasile Şoimaru: „Se duce vara vieţii... ”, poezii şi proză de Leonida Lari, şi „O punte peste Prut”, cronici, gânduri omagiale, alocuţiuni, creaţii literare contextualizate (în parte) celor două maluri de Prut de Gheorghe Pârlea, învăţător din comuna Miroslăveşti, judeţul Iaşi. Despre ambele volume au vorbit Vlad Pohilă, Lidia Kulikovski, Ninela Caranfil (a recitat și două poezii din creaţia protagonistului de pe malul drept al Prutului), Nicolae Dabija ş.a. Profund mișcat de atenția și căldura chișinăuienilor, învățătorul supranumit de noi „academicianul de la Miroslăvești”, Gheorghe Pârlea (cel care a înmagazinat o dragoste atât de mare pentru basarabeni în suflet și în cartea amintită) a spus că eforturile sale sunt modeste față de cele ale intelectualilor din Chişinău, care fac lucruri mari, demne de toată lauda.

Menționăm că la această manifestare ieșită din comun au venit și primarul de Miroslăvești, domnul Ionuț Gospodaru, viceprimarul domnul Liviu Aioanei, ex-primarul Constantin Pitorac cu soția din orașul Flămânzi, județul Botoșani. Nu riscăm să înșirăm numele personalităților basarabene care au asistat la tripla lansare de carte din 11 decembrie a.c. - prea mulţi şi prea valoroşi au fost!; o parte au fost amintite în textul reportajului, dar toți, cu certitudine, vor păstra mult timp, adînc, în suflete amintirea acestui eveniment comemorativ.

În încheiere, dna L. Kulikovski a menţionat că sala a fost neîncăpătoare pentru că s-a produs o deosebită împlinire sufletească. Pentru aceasta, autorul proiectului și toți cei implicați în realizarea lui merită numai cuvinte de preţuire. Iar Vlad Pohilă a ţinut să afirme că în ziua de 11 decembrie 2013 la Biblioteca Municipală „B.P. Haşdeu” s-a realizat, de fapt, o Mică Unire a celor cu simțire românească.

footer