Revista Art-emis
Din „ostenelile” lui Marin Ifrim PDF Imprimare Email
Liviu Ioan Stoiciu   
Miercuri, 13 Noiembrie 2013 22:41

Marin Ifrim„Am căutat prea mult nimicul în altă parte. Dar mă întorc unde suflă ostenelile” (Emil Cioran)

Poet, eseist, cronicar, publicist de frunte, Marin Ifrim „din Buzău” s-a impus cu tonul său pamfletar, polemic și parodic original. Sigur, trebuie să-i fie adăugate și sinceritatea, buna credință și generozitatea arătate față de colegii de literatură română (pe plan local are deja o confrerie literară a lui; nu e debutant care să nu-i aibă confirmarea, ai impresia, dar și „consacrații” au parte de primiri critice colegiale remarcabile), pe care i-a susținut până în pânzele albe. A condus reviste literare, a întocmit almanahuri și a pus la cale manifestări și concursuri literare. Mai nou, are și două bloguri active, ținute la zi (intitulate „Blogul lui Marin Ifrim”, pe teme exclusiv literare, transformat într-o adevărată foaie de cultură, și „Letopisețul lui Marin Ifrim”, pe teme inclusiv politice și sociale, cu totul neconformist și de o rară agresivitate lingvistică). „Omul, ca persoană” și scriitorul (în general) Marin Ifrim au impus la Buzău o personalitate morală cum rar se naște la români, de mare onestitate. De ce să nu citez un poem al lui, intitulat „Vasul Marin”, care-i dă de gol ceva din autentica valoare?

„Vasul marin ifrim nu e un vas de război/ deşi are un contur agresiv/ vasul marin ifrim/ este un vas schizofrenic/ până la măduva apelor/ vasul marin ifrim are o dinamică stranie/ şi caută golfurile femeii cu apucături de canibal/ vasul marin ifrim e o ambarcaţiune/ cu însuşiri stranii”.

Fără să dea peste nimeni, văzându-și de drumul lui, condus de o stea boemă, Marin Ifrim s-a trezit „la o vârstă” (e născut în 1955), în 2010, invitat în Anglia, în vizită particulară. În 30 decembrie 2012, fericit, Marin Ifrim îmi scria pe e-mail: „Dragă Liviu, sunt de trei zile în Anglia. Sunt multe de povestit. Trăiesc într-o lume nefiresc de normală, în Newton Abbot, un orășel de vreo 21.000 de locuitori”... Așa a început povestea acestei cărți, care adună epistolele lui Marin Ifrim din Anglia. De un an, Marin Ifrim avea rubrica lui într-o publicație online (cu impact pe piața publicistică de la noi) pe care eu am inventat-o, la insistența unui prieten, Laurențiu Barbu (cu firmă de softuri), cu numele de Jurnalul de Vrancea, actualizată zilnic (bazată pe textele inedite primite de la scriitori la Opinii și la pagina de cultură - la care Marin Ifrim era atotprezent, semnătura sa dădea greutate; tonul textelor lui scoțând din minți autoritățile locale, care i-au pus pe urme, la un moment dat, serviciile secrete, să-l compromită; la Opiniile Jurnalului de Vrancea, în cele șapte zile ale săptămânii, fiecare scriitor cu ziua lui, semnau, alături de mine și de Marin Ifrim, criticul focșănean Mircea Dinutz, poeții adjudeni Paul Spirescu și Adrian Botez și doi bucureșteni: prozatorul Petru Ionescu și istoricul literar Rodica Lăzărescu). Din păcate, din martie 2012 Jurnalul de Vrancea a dispărut din peisaj (eu am renunțat la coordonarea lui, care-mi consuma întreaga zi), administratorul său intrând în faliment. Îmi amintesc de un text incomod al lui Marin Ifrim, scris după ce a fost închis Jurnalul de Vrancea, la înființarea blogului lui cultural (în care anunța și înființarea blogului lui politic!), „Despre teroarea politică a culturii și cultura politică a terorii”, care spune multe despre Marin Ifrim, îl citez: Am jurat mie însumi, am promis celor apropiaţi că, orice ar fi, niciodată nu-mi voi mai da cu părerea despre gaşca naţională de godaci politici. Şi m-am ţinut de cuvânt. Totuşi, după ce am fost înlăturat „cu delicateţe” din colectivul unei puternice publicaţii on-line, după ce mi s-a spus verde-n faţă de către şeful unei publicaţii locale (buzoiene), unde realizam, bilunar, două pagini, una politică (pamflet) şi una literară, că nu mai pot scrie nimic despre politicieni, după ce am fost pur şi simplu redus şi indus la tăcere, la moarte civilă, cum se spune, spurcăciunile din cine ştie ce şi care servicii oculte, tot îmi pândesc sâmbetele. Se pare că dincolo de a mă băga eu însumi în seamă, în faţa oglinzii, în spatele acesteia lucrează la erodarea imaginii mele o puzderie de draci, carcalaci indestructibili. Eu sunt deja o fiinţă, un scriitor anihilat... Nu fac parte din circul nimănui. S-a mers până acolo încât mi-a fost jignită foarte dureros şi cinic familia... Dar nu mor elefanţii când vor purecii... În rest, numai literatură, numai de bine, numai despre cuvinte împărtăşite, sfinţite încă de la botezul fiecăruia

„Scrisori din Anglia de la Marin Ifrim” se intitula serialul de la pagina de cultură a Jurnalului de Vrancea – paginile lui de jurnal fiind însoțite de fotografii. Eu l-am rugat pe Marin Ifrim să scrie impresii ale lui din călătoria în Anglia pentru cititorii Jurnalului de Vrancea și ai blogului meu (pe atunci, un blog aflat în floare; din 21 august 2012, în semn de protest l-am închis, după întoarcerea lui Băsescu la Palatul Cotroceni, împotriva celor 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui, ajutat de șase politruci de la Curtea Constituțională și de mafia politică europeană). „Cititorii Jurnalului de Vrancea pot vedea prin ochii lui Marin Ifrim realităţi dintr-o lume îndepărtată”, îl prezentam. Nu mi-a venit să cred când am văzut că are acces la Internet acolo unde era și că-mi scria „în direct” din Anglia: Totul e accesibil, mai puțin băutura și țigările. De exemplu, țigările de aici sunt cam de vreo patru ori mai scumpe decât cele din România. Sau: În fine, după opt zile, am băut și eu o bere englezească. Meniul este foarte variat în specialități englezești fiind însoțit de o prezentare ireproșabilă din partea personalului. La intrare, clientul este întâmpinat cu citate scrise direct pe perete, din mari oameni de cultură: Shakespeare, J. J. Rousseau etc. Deviza localului este sugestivă: „Intri ca străin și pleci ca prieten”… De pe atunci se anunța a fi un jurnal epistolar literar superb (azi, jurnalul și memoriile au îndeosebi cititori de calitate; nu neapărat jurnalul dintr-o călătorie). M-am bucurat acum să aflu că epistolele lui din călătorie se constituie într-o carte, care ar putea fi de referință în opera lui Marin Ifrim. Descoperi în ea mentalitatea unui scriitor român din Buzău pus față în față cu vechea realitate a Angliei - ispitele, frustrările și mândria își dau mâna în această carte și-i cresc autorului Marin Ifrim până la cer respectul de sine, considerând că face parte dintre norocoși că a ajuns la capătul Europei, pe insula glorioasă a lui Shakespeare. A cules în Anglia, prin senzații, noi „esențe și intensități”. Marin Ifrim a rămas îndrăgostit de Anglia, unde s-ar întoarce și ar rămânea acolo „pentru totdeauna”. Deși, după o reflecție îndelungată, ar putea să recunoască, în fața oglinzii, ca Emil Cioran: „Am căutat prea mult nimicul în altă parte. Dar mă întorc unde suflă ostenelile”…

footer