Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Livia Ciuperc?   
Joi, 05 Septembrie 2013 14:53

Nicolae Negulescu - Nunta cuvintelorSmerenia cuvântului angelic - mistuire celest?

Arta de a surprinde multiplicitatea cuvântului, miezul s?u z?mislitor de taine, de „f?râme la osp??ul min?ii” (Kahlil Gibran), avem a crede, l-a c?l?uzit pe Nicolae N. Negulescu, poetul filosof care - în recenta apari?ie editorial?, trilingv? (român?, englez?, francez?): „Nunta cuvintelor” (Târgovi?te, Editura „Singur”, 2013), s-a dorit în dialog cu Universul, cu Marele Tot, convins fiind c? p?trunzând în adâncimile sinelui, va descoperi noi orizonturi. ?i, în „unduirile/ harfelor/ din visul buchetului/ de Luceferi” (În raza sufletului), în „eternitatea/ Cercului/ t?cerii albe” (Apoteoza Cercului), neprih?nite, poetul se dore?te ancorat de „bra?ele dep?rt?rii”: „Adun ?i eu/ pe bra?ele dep?rt?rii/ f?r?mituri de stele/ ?i chiar un nimb/ r?mas/ de la ospe?ele/ olimpienilor zei/ fumegând/ peste culmi/ ca potcoava/ fulgerului”. În viziunea poetului filosof, cuvântul devine limbaj al ra?iunii, iar acele fonetisme - desprinse din îmbr??i?area c?dere-vals „pic?turi de t?cere str?b?tând t?cerea” (Samuel Beckett) se doresc dezlegare de mister, se doresc dezâmblânzire, balsam binef?c?tor întru cunoa?tere: „Poate voi afla/ din v?zduhul semnelor / cum s-au închis/ pe?terile/ în urechea cerbului/ ?i el într-o nunt?/ de spirale/ ?i eu/ în runele z?pezilor” (V?zduhul semnelor).

Numai în ritm impus de vocea liric?, putem vorbi de canta?ie (Tr?iesc în cântec), de „smerenia cuvântului” (În drumul neuit?rii), de „cuvântul angelic” (În dep?rt?rile crea?iei) sau de „îngerii cuvintelor” (Chipul durerii). Pentru poetul Nicolae N. Negulescu, metafora se dore?te z?mislitoare de sublim: „lumina arde/ lumina” (De-ar ?ti s? vad? omul...), „luminile lacrimei” (Quinta essentia), „flac?ra privirilor” (Sufletul exilat), „ochii sc?p?r?tori” (Din ochii sc?p?r?tori), „veacul fulgerului” (M? doare gândul), „praf luminos/ în fereastra Universului” (În fereastra Universului), „a izbucnit în fl?c?ri/ glasul visului” (Dahna), „focul plânsului” (Pentru zidirea templelor), „Cerul m?rii de stele/ luminat cu ochii T?i” (Vis etern), „sacre-mp?r??ii astrale” (Euritmii), „fulg de lumin?” (În inima C?ii Lactee) etc.

La polul opus îns?, vizualizat ca un binemeritat echilibru al cosmicului, se afl? vraja nop?ii, s?geat? aprins? (Cum d? noaptea): „umbra enigmatic?” (Chiar ?i din ochii visului), „v?lurile nop?ii” (Icoana drumului), „vântul umbrei ascu?it” (Via?a misterioas?) etc. ?i, deloc surprinz?toare, ambivalen?a conotativ? a imaginilor: „v?lurile nop?ii” - „v?p?i(le) sunetului” (Icoana drumului), pentru a reflecta asupra lacrimilor care, pe „matca aerului” str?pung timpul. ?i-atunci auzim: „M? acop?r/ cu toate harurile/ reliefurilor edenice/ din crucea visului/ s? nu mai v?d/ cruzimea Lumii/ izgonind în gol/ Îngerii cuvintelor” (Chipul durerii).

De?i un suflet exilat, fiin?a se las? purtat? de o stare de trezire a con?tiin?ei, chiar de extaziere. ?i-acest imbold transpare ca un „dor dureros de ie?ire din sine”. Zeiasc? pare-aceast? dorin?? de libertate din templul stabilit??ii. Fiin?a aspir? spre culmile dep?rt?rilor „care n-au chip ?i nume”, spre-acele trepte ale Inuabilului, aspira?ie (în)spre-acel „nimb” al nemuririi (Mihai Eminescu), al Divinului. „Când deschid piatra/ cu flac?ra privirilor/ P?mântul-mi spune alergând:/ «Pân? ?i în aceste/ mari dep?rt?ri/ de culoarea amurgului/ sufletul t?u exilat/ miroase-a stele! »” (Sufletul exilat)

În vizionarul negulescian, nara?ia pare str?puns? de un dor mistuitor, ca o rev?rsare în trepte sonore („s? d?m”, s? scoatem, s? vedem”), voin??, ra?ionament inductiv, pe linia cronogenetic? dintre virtualitate ?i realitate: „S? d?m la o parte/ suflete/ v?lurile nop?ii/ coborâte pe funii/ de aur/ în matca aerului/ adormit...” (Icoana drumului) ?i astfel, forma conjunctival? devine timp „rostitor” (C. Noica). Surprind, îndr?zne? ?i tandru, formele unor imperative - spasm sideral: „s?rut?-mi gândul...” - Kiss my thought... - Embrasse-moi la pensée... (Din via?a gândului), deopotriv?, acea dorin?? de îmbr??i?are divin?: „înnoie?te-mi aura, sfin?itoare Cr?ime...” (Tr?iesc în cântec). O surpriz? pl?cut?, ?i-un gerunziu învolt, încrustare unduind?, un special „îngerând”, derivat de la „înger” (La temple sub diademe), d?ltuitor întru smerenia cuvântului ce se dore?te mistuire celest?.

Coborârea în taini?ele sinelui se dore?te surprins? din perspectiva preterital? a prezentului implantat în trecut: „Nu ?tiu/ cine m-a strigat/ de dincolo/ c? marea s-a deschis/ ?i dup? o r?scolire/ a c?zut zdrobit/ întunericul/ pe pragul casei;/ de-abia îmi ajungea/ la genunchi timpul” (Transfigurare), re?inând c? acest „strig?t” al r?zvr?tirii – nici nu mântuie, nici nu nimice?te. Pare-un avertisment-extaziere a clipei de tain?, a contopirii (pentr-o clip?) dintre sufletul „creat” ?i cel „increat”. Cel de-aici, al concretului ?i cel de dincolo, al dulcelui vis; între yang – locul însorit, activ, al acestui prezent învolburat ?i yin - locul întunecos, pasiv, în „adâncimi de întuneric” (L. Blaga). ?i-n aceast? verticalitate, vocea liric? se simte în falnic? (re)devenire: „marea s-a deschis”, „a c?zut zdrobit/ întunericul”, iar lumina a triumfat. Pa?ii antitetici: aici - dincolo, lumina – întunericul, clipa lucidit??ii (dac? lu?m în calcul ?i vibra?iile consonantice ale slavonismelor: „r?scoli”, „zdrobi”, „prag”) se revars?, con?tient (în subcon?tient, gândind la negativul incertitudinii „nu ?tiu cine...”), asupra timpului sfredelitor.

Apoteoza cercului devine ilustrare a poemului clepsidr?, frazare apoteotic?, „aprins” - înfl?c?rat cânt - ca o deschidere înspre culmile atotcuprinz?toare, ca o rev?rsare înspre totul-tot, str?luminare înspre-acel corolar al împlinirii celeste. Torturante sunt „triburile gândurilor”, a gândului gând vatr? a logicului, „cârduri de gânduri” (Cunoa?terea necunoa?terii)! „Doamne,/ cum se mai ciocnesc / înfrigurate umbrele!...” (Spre împ?r??ia luminii) - pare-a rosti „sufletul-spirit”, în trinitatea dimensiuniilor sale: intelect, sentiment, voin?? (dup? judecata lui Noica). Are dreptate Kahlil Gibran - cei care doresc s? p?trund? în împ?r??ia luminii, e foarte posibil, „s? înainteze în t?râmul beznei...” Dorin?a nu se fundamenteaz? întotdeauna prin împlinire. Dorin?a poare r?mâne la treapta de c?utare: „eu calc/ u?or ca un fulg/ orizontul încins/ terminat cu o pas?re...” ?i-apoi: „eu sui/ din stea în stea/ raza inimii...” (Spre împ?r??ia luminii)

Împ?r??ia luminii - foarte posibil - poate s? (ne) r?mân? închis?, inaccesibil?. Sunt limite peste care doar mintea î?i cuib?re?te l?ca?. Ne dorim vultur sprin?ar printre astre, dar suntem (r?mânem) apriori limita?i. Gândim infinitul, doar în limitele lui „hic” (aici) ?i „nunc” (acum). Grani?ele spa?iale ?i temporale ne transpar - o spune poetul - „înfrigurate...” Cât de sacral? este aceast? finitudine! Merit? s? tr?ie?ti, „total, dar nobil, în prezent”, precum gl?suie?te Homer. Da! „Po?i visa!...” (Om ?i Univers), ?opte?te poetul. Visul - dorin?? cresc?toare - se r?sfrânge asupra sinelui ca o „împ?rt??ire nelimitat?...”(Emil Cioran) Te po?i aventura pe „c?r?rile/ din ve?nicia/ privirii.. ”, î?i po?i permite s? realizezi conota?ii între micro ?i macrocosmosul creator, î?i po?i permite ?i-acel impuls de erotic? divin? (Prin ochii sc?p?r?tori), te po?i sim?i crestând culmile - în ritm astral (Trezit în adev?r). Orice este posibil. Important „de-ar ?ti s? vad? omul... / tot P?mântul de gânduri...”, ce i se deschide, generos, întru cunoa?tere. Prezen?a dumnezeiescului este în noi. Doar în noi. Nu trebuie a ne aventura în spa?iul „nep?trunsului ascuns” (Lucian Blaga).

Nu avem nevoie a dezlega mistere. Nu e nevoie s? protej?m misterul. Ci s? privim doar spre „Lumea vie?ii l?untrice”: „Le monde fluide en moi/ qui voit dans les formes/ l’odeur des couleurs/ du Soleil de la nuit...” Între Om ?i Univers s-a?terne „argint?ria/ ramurilor de stele”: „N-ai decât/ s?-?i odihne?ti umbra/ ascultându-mi adierea/ t?lpilor/ sub argint?ria/ ramurilor de stele...” N-avem voie a uita: suntem scânteiere de Macrocosmos, ni?te „frunze rostogolite de vânt în ??rân?” (Homer). Guverna?i de Marele Tot.„Po?i visa!...” (Om ?i Univers). Incitant e „glasul visului” (Dahna). Te po?i aventura în spa?iul departelui, acolo unde troneaz? înstel?rile. Invita?ia este generoas?: „?ine în gur?/ Luna/ pres?rat? cu ochii/ Lumii...” (Om ?i Univers) Inflexiunile imperativului „?ine” (?i în varianta francez?: „Tiens dans ta bouche...”) converg spre acela?i ?el, de a str?punge dinspre „crucea viitorului” înspre „fereastra Universului...” (În fereastra Universului) Dar Lupta cu visul? Acesta transpare dintr-un principiu al incertitudinii, firesc pentru filosoful care-?i proiecteaz? „n” supozi?ii: „Parc? a? fi desprins o flac?r?/ din steaua sub care visez;/ parc? a? fi schimbat în cuvânt/ firul infinit al ierbii,/ a?a de adânc m? doare/ Universul”.

Ocheadele visului îns? se cer confirmate: „Even from the dream eyes/ I shed tears/ when my thought left/ uncovered/ on a star/ with a bride-like/ mysterious shadow” (Chiar ?i din ochii visului) sau se doresc con?tientizate: „?i eu tot un ochi sunt/ al lini?tii asurzitoare/ scuturat de foc/ din glob în glob/ pân? peste marea/ noapte care trece...” (?i eu tot un ochi sunt), în?elegând proiec?ia unui ochi, posibil, ciclopic, care prive?te, deopotriv?, timpul ?i ve?nicia. O proiec?ie-transfigurare, prin ardere, prin aprindere - consonante sonor sfredelitoare (Quinta essentia, Un mare vis), active, vibrante. Ca ?i la Blaga, limbajul poetic negulescian este între?esut de metafore stilizate: „M-am întâlnit/ într-o domnie/ cu zborul nop?ii/ mai fierbinte/ decât tr?snetele...” (Într-o domnie) - prin adâncirea-n misterul unei „domnii” - întret?iere a unui vis celest, „zbor al nop?ii” - mantie cu str?fulger?ri ontologice; sau metafore revelatorii: „M-a? coborî, Doamne/ s? m? culc/ în fântâna candelei... ”(Umbrele gândurilor) - prin dorin?a ce se cere relevat?.

O triste?e princiar? înv?luie str?fulgerând paginile acestui volum elegant, în edi?ie trilingv?, cu versiuni în englez? ?i francez?, d?ltuite în aur? poetic?, valseaz? „prin flac?ra/ fulgului de lumin?...”/ „... par la flamme/ du flocom de lumičre...” În adev?r: „The soul cannot age/ it flies through the flame/ of lightening/ it searches on.../ ... in the heart of the Milky Way... ” (În inima C?ii Lactee)

Aleas? pre?uire, traduc?torilor: Alina Popa, Lidia Vianu, Mariana Zavati Gardner, Jacqueline Gardner, Alina Che?c? (versiunea poemelor în limba englez?) ?i Radu Andrei, Elena Mihaela Blejdea-Popescu (versiunea poemelor în limba francez?)! ?i, din partea autorului, la zi de s?rb?toare editorial? un „cântec de diamant proasp?t”: „Aud peste tot/ muntele plin de aripi;/ cântecul lui neprih?nit/ de diamant proasp?t/ deschide fântâni/ uranice”

footer