Revista Art-emis
Garda de Fier în Basarabia. Documente (7) PDF Imprimare Email
Benedict Ciubotaru, Chişinău   
Duminică, 25 August 2013 21:47

Garda de Fier în BasarabiaÎn ceea ce priveşte raportarea Mişcării la Ortodoxie ea se reducea la participarea legionarilor la slujbe, la apelarea în discursul public şi cel particular la valorile moralei creştine, dar şi aplicarea acestora în practică. Comportamentul legionarilor a devenit proverbial sub aspectul corectitudinii morale. După cum remarcă contemporanii, corupţia, desfrîul, înşelăciunea, hîtria, încălcarea cuvîntului dat, goana după onoruri şi avuţii le erau cu totul străine. Legionarii, în masa lor, constituiau, într-adevăr, elita morală a neamului românesc. Erau oameni care şi-au asumat morala şi dragostea de neam, pe care le concepeau ca pe un tot indivizibil, drept crez al vieţii lor, drept rost al vieţii întru neam, dar nu întotdeauna şi pentru Dumnezeu Iisus Hristos, deşi în permanenţă afirmau credinţa lor în Dumnezeu.

În ceea ce priveşte învăţătura Bisericii despre stat (stăpînire), despre neam, despre destinele omului şi a omenirii, doctrinarii legionarismului fie că le treceau cu vederea, fie că le aplicau prea „creativ”, adică se abăteau, uneori destul de grav, de la Ortodoxie. Dragostea de neam era exaltată de unii doctrinari legionari pînă la idolatrie. Şi Căpitanul instituise cultul morţilor, pe lîngă cultul Sfinţilor, numai acesta din urmă fiind firesc în Ortodoxie. Dar cultul tuturor morţilor români pentru a primi ajutorul lor energetic în lupta cu duşmanii reprezintă o abatere gravă de la Ortodoxie. Tratarea neamului ca o „Biserică” în Biserică şi pe eroii neamului ca pe martiri iarăşi reprezintă o consecinţă a idolatrizării neamului. Dar nu asemenea abateri au constituit cauza ostilităţii vehemente a Patriarhiei Române faţă de Mişcarea Legionară.

Din momentul instaurării dictaturii oligarhice asupra românilor, din 1859, Biserica, ca principală instituţie a poporului românesc, a fost treptat încorporată în sistemul politic al statului român modern. Instituţia bisericească s-a supus cu totul clasei politice anticreştine. Legea cultelor din 1925 punea orice acţiune a Patriarhiei Române sub controlul unor persoane politice necreştine care formau peste 67% din toate forurile decizionale ale Patriarhiei. Şi este firesc că atitudinea acestei Patriarhii era dictată de interesele oligarhiei.

Nu este deloc întîmplător faptul că patriarhul Miron Cristea a fost prim-ministru al guvernului care a luat hotărîrea de a extermina fizic Mişcarea Legionară, asasinarea lui C. Z. Codreanu şi a altor tineri legionari, întemniţarea a zeci de preoţi şi tineri legionari, maltratarea acestora pînă la schilodire şi moarte. Patriarhia Română niciodată nu a protestat contra violenţelor fără seamăn dezlănţuite de oligarhie în persoana guvernului prezidat de Cristea împotriva copiilor acestui popor. Dimpotrivă, patriarhul şi alţi arhierei au sprijinit aceste violenţe, le îndreptăţeau şi îi îndemnau pe toţi credincioşii să condamne Mişcarea şi să sprijine regimul totalitar instaurat în 1938 de către camarila regelui formată din reprezentanţii oligarhiei străine ca credinţă, ca neam.

Biserica Ortodoxă Română, în loc să combată abaterile unor doctrinari legionari de la unele învăţături ale Bisericii, în loc să se implice în catehizarea tinerilor, ierarhii ei au făcut bloc comun cu oligarhia străină, punîndu-se la dispoziţia acesteia în prigonirea fiilor neamului românesc. Această atitudine a patriarhiei este perfect explicabilă. Ce putea oare să spună Patriarhia în ceea ce priveşte învăţătura Bisericii despre stat, despre stăpînirea politică ? Dacă ar fi spus adevărul, atunci ar fi devenit limpede pentru toţi că statul român modern se încadrează în această învăţătură cu calificativul de stăpînire tiranicească, antihristică. Şi atunci ce comun poate să aibă creştinii cu această stăpînire ? Dar Patriarhia ce comun să aibă ? Iar dacă s-ar fi referit la învăţătura Bisericii despre neam, atunci Patriarhia ar fi trebuit să intre în contradicţie cu prevederile Constituţiei din 1923 care pe toţi necreştinii îi declara „români de diferite origini”.De aceea este firească şi explicabilă poziţia ocupată de Patriarhia Română faţă de Mişcarea Legionară şi, personal faţă de Corneliu Codreanu.

În încheiere, putem formula unele teze privind Mişcarea Legionară:

- Mişcarea Legionară era formată din oameni în majoritatea lor covîrşitoare absolut sinceri care şi-au asumat jertfa vieţii lor pentru a obţine eliberarea poporului lor.

- Mişcarea Legionară nu este o mişcare fascistă, nazistă sau de dreapta: ea nu se înscrie în asemenea clasificări, nesatisfăcînd criteriile vreunei asemenea clasificări. Mai mult chiar, legionarii refugiaţi după „rebeliune” în Germania nazistă au fost îndată arestaţi şi internaţi în lagărul de concentrare de la Buchenwald. În România interbelică au activat unele grupări para-fasciste şi chiar o grupare hitleristă printre unii entici germani din Sudul Basarabiei, dar toate aceste grupări erau minuscule fără vreo influenţă asupra vieţii politice.

- Mişcarea Legionară este o mişcare de eliberare naţională a poporului român de sub ocupaţia puterilor străine, ocupaţie care s-a înstăpînit în 1859. Dat fiind că ea era o mişcare autentică de eliberare naţională, în virtutea acestei esenţe a ei, ea era o mişcare anti-sistem. Adică ea nu se înscria în nici un fel de clasificări, sistematizări, fiind principialmente neintegrabilă în sistemul politic, moral, economic, social al statului „român” şi în societatea acestuia. Tocmai de aceea, după ce statul „român” s-a convins în urma mai multor încercări de a-şi integra mişcarea, el a respins-o ca pe un corp principialmente străin lui. Şi a făcut totul să o nimicească.

- Mişcarea Legionară nu a înţeles că puterile anticreştine (cele dinafară şi cele dinlăuntru subordonate prin obedienţă instituţională şi morală acelora dinafară) care au format statul modern român în 1859 şi care l-au rotunjit teritorial în 1918 au făcut aceasta nu cu scopul de a crea condiţii necesare pentru vieţuirea neamului românesc în potrivire cu valorile sale, adică cu Idealul său Naţional, ci cu totul dimpotrivă: să asigure înglobarea tuturor românilor sub aceeaşi stăpînire etnocidală şi, deseori, chiar genocidală, care să-şi îndeplinească lucrarea de nimicire cît mai eficient. Mişcarea considera că clasa politică s-a corupt cu timpul din cauza democraţiei, dar nu înţelegea că tocmai statul român modern, în strictă conformitate cu rolul geopolitic pentru care el a fost proiectat, nu poate exista decît generînd o asemenea clasă politică, indiferent de regim, democrat sau totalitar.

- Deşi Mişcarea Legionară a înţeles că confruntarea ei cu statul era una pe viaţă şi pe moarte, legionarii credeau că statul democrat se conduce totuşi de propriile principii declarate cum ar fi justiţia imparţială. Ei credeau că clasa politică este limitată în deciziile ei de regulile declarate ale democraţiei.Cauza că nu a înţeles rezidă, ca în toate cazurile asemănătoare, în îmbisericirea lor insuficientă sau, mai exact, în viaţa lor departe de poveţile sfinţilor creştini, ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii – Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Marcu Eugenicul (al Efesului), Sf. Grigore Palama, Sf. Ioan Scărarul, Sf. Ioan Casian .... Să fi fost ei îmbisericiţi, să fi trăit ei după învăţătura Bisericii Ortodoxe, ei ar fi înţeles că nu puteau nicidecum miza pe Patriarhia Română, pe majoritatea preoţilor ei, deoarece în acea perioadă Patriarhia se depărtase grav de Biserica Ortodoxă, devenind „slugă netrebnică” (vorba mitropolitului de atunci al Basarabiei Gurie Grosu) a statului antihristic modern român.

Necunoscînd învăţătura Bisericii despre stăpînirile lumeşti, ei nu au izbutit să înţeleagă pînă la capăt esenţa antinaţională a statului român modern. Ca urmare, ei s-au grăbit să iasă la lupta electorală ceea ce a condus la reacţia previzibilă a oligarhiei – exterminarea Mişcării cînd aceasta încă nu căpătase vigoarea trebuincioasă pentru autoapărare.Din aceeaşi necunoaştere a învăţăturii Bisericii despre vremurile de pe urmă legionarii nu au putut evalua corect starea în care se afla România şi lumea, nu au putut să se conducă de poveţile şi preîntîmpinările Sfinţilor Părinţi ai Bisericii cu privire la comportamentul colectiv şi individual al creştinilor în vremurile de pe urmă. Ei au procedat exact invers acestor învăţături şi au pierdut confruntarea cu săpînitorul lumii acesteia – Satan.

Limitele ideologice ale Mişcării Legionare au fost dictate de locul pe care îl ocupa în conştiinţa lor Biserica Ortodoxă. Aceasta era înţeleasă ca cea mai importantă marcă identitară a românităţii, ca cea mai valoroasă moştenire moral-culturală a românimii. Biserica nu era înţeleasă în esenţa ei – Corabia Mîntuirii tuturor oamenilor care se îmbarcă în ea, îmbarcarea depinzînd exclusiv de voinţa sinceră a celui care doreşte să se îmbarce. Mişcarea Legionară nu a izbutit să depăşească această viziune cultural-identitară şi morală asupra Bisericii lui Hristos, nerăzbind la înălţimile reale ale Bisericii – la dimensiunea duhovnicească, - cu excepţiile bine cunoscute.

- Din cauza acestei limitări Mişcarea Legionară a perceput greşit rolul şi locul Patriarhiei Române în societatea statului „român” şi pentru neamul românesc. Mişcarea Legionară nu a înţeles că „BOR” era doar un organ administrativ al statului descreştinat, dezbisericit. Ridicîndu-se împotriva statului cotropitor, Mişcarea Legionară a mizat pe sprijinul, cel puţin moral, din partea „BOR”. Or, aceasta, fiind parte integrantă a statului antinaţional, a executat ordinele puterii de stat care erau îndreptate împotriva Mişcării Legionare, a poporului român.

- Din cauza slabei lor îmbisericiri, ei considerau suficient ca omul să se declare român şi credincios într-un „dumnezeu” ca să fie acceptat în Legiune (celelalte cerinţe morale fiind îndeplinite de către candidat). Astfel, Legiunea devenea treptat o mişcare multi-confesională, deşi afişa în discursul său aderenţa la Ortodoxie. O mişcare multi-confesională nu poate lupta pentru Adevăr, iar lipsa unei asemenea lupte o surpă mai devreme sau mai tîrziu. Pentru o mişcare multi-confesională problema Adevărului trece în planul doi, în cel dîntîi punîndu-se chestiunile imanente ale politicului imediat – „neamul” în persoana populaţiei. Anume scăderea rigorilor religioase faţă de membrii săi şi, mai ales, faţă de votanţii săi, a permis ca exterminarea fizică a Legiunii să pună capăt şi fenomenului legionar. Dacă acest fenomen s-ar fi ridicat la nivelul spiritual, dacă el nu s-ar fi limitat numai la nivelul moral, atunci fenomenul acesta ar fi dăinuit şi astăzi.

- Drept exemplu în acest sens poate servi Biserica Ortodoxă Română de Stil Vechi din România care şi-a început rezistenţa spirituală în anul 1925. Mişcarea şi-a început rezistenţa morală în 1927. Şi astăzi, peste cîteva generaţii, în România există creştini români tradiţionalişti, o Biserică întreagă cu cîteva sute de parhoii prin toată ţara, care se roagă, alcătuiesc un neam creştinesc, deci, românesc. Cîţi legionari există astăzi, legionari capabil de acţiune ? Nici unul. Greşeala fundamentală a Mişcării, a Căpitanului, a fost tocmai faptul că ei s-au limitat la morală, neglijînd nivelul spritual pe care ei l-au încredinţat Patriarhiei Române interbelice. Iar aceasta demult abandonase spiritualul, şi moralul, raliindu-se cu politicul şi finanţele.

- Va urma -

Notă: Prezentul text este un fragment din prefaţa lucrării „Garda de Fier în Basarabia. Documente”. Autori: Alexandru Moraru şi Benedict Ciubotaru, vol.I, Chişinău, Editura Iulian, 2013, 384p.

footer