Revista Art-emis
România astfel PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Duminică, 21 Iulie 2013 16:21

Lucian Boia - Romania altfelE o performanţă să strâmbi sau să mânjeşti realităţile româneşti de azi şi din trecut.

Într-o zonă de cultură „altfel", în care doină e maneaua, film - telenovela, artă plastică - Perjovschi, beletristică - textele pentru mici masturbatori ale lui Cărtărescu, iar Eminescu este „scheletul din debara", Andreescu şi Luchian, nişte Neica Nimeni, aşadar într-un asemenea univers cultural nu se cade să nu-şi aibă locul şi istoricul pe măsură, unul care să teoretizeze şi să impună sintagma „România altfel". Altfel? Dar, cum spunea cineva, fiecare ţară e „altfel". De fapt, căznit inspiratul autor pare să vorbească mai degrabă de o ţară „mai altfel" sau de una „cea mai altfel". Adică siluind, schimonosind şi gramatica, nu doar istoria. Procedură aplicată cu asiduitate în fel şi chip de-a lungul sutei şi ceva de pagini a opusculului agăţat în cui, cu celeritate - vorba miliţienilor postdecembrişti - drept bestseller al zilei. Explicabil, căci e întradevăr o perfor¬manţă să strâmbi sau să mânjeşti atât de dezinvolt şi de expeditiv realităţile româneşti de azi şi din trecut. Numai că unei cărţi pretins ştiinţifice, dar scrisă cum a fost scrisă, nu i se cuvin decât vorbe pe măsură, adică de pamflet.

„România altfel" - Viziune halucinantă, cazan al vrăjitoarelor

Găselniţa cu „România altfel" i-a venit autorului în timpul penibilului scandal politic din vara lui 2012. Zaveră care nu a cuprins toată suflarea româ¬nească; matadorii ei au fost doar câţiva neînfricaţi bărbaţi de stat dâmboviţeni şi ceva protectori dinafară. Dar, marcat pesemne de evenimente, cronicarul nostru nu pregetă să edicteze că „ţara e defectă". Şi nu doar ţara de azi, ci neamul întreg, de când s-a născut el şi încă mai înainte, de când se plămădea (ca vai de el, după aprecierea autorului cărţii). Căci însăşi „sinteza etnoling¬vistică" româ¬nească apare într-o viziune halucinantă, cu geto-dacii - entitate artifi¬cială şi neomogenă, romanii - de fapt neromâni de pretutindeni, peste care preţ de un mileniu „o mulţime de popoare", dar şi după, alte seminţii („români, maghiari, germani", a luat autorele şi de la Ceauşescu ceva, măcar asta). Ce mai, treabă de cârpaci, cârpeala în toată regulă, poporul ăsta „altfel".
Sau, limba română. „Evident, o limbă romanică: totuşi, cea mai puţin latină dintre limbile latine.". Apoi, „o puternică încărcătura slavă. [...] Pe locul următor [...] cuvintele de origine turcă. [...] Se adaugă cuvinte greceşti, ungureşti [...] şi de diverse alte origini". După care, „relatinizare", dar, atenţie, „tot cu material străin". Imaginea e de cazan al vrăjitoarelor cu o fiertură în care se pun fel şi fel de buruieni ciudate. Dar există în lume vreo limbă pură? După cum ne e descris procesul, ai senzaţia că această limbă „altfel" s-a ivit şi vivotează din întâmplare în întâmplare, din greşeală în greşeală, încropită cu produse de la second hand. Te şi miri cum a putut un George Brătianu să exclame „O minune şi un miracol". Ce minune, ce miracol, croitoraşul cel viteaz al trecutului taie precum se taie şi Brătianu, şi tot ce mai e istoric şi istoriografie pe aici.

Românii îşi descoperă „neînsemnătatea"

Avem şi privilegiul unui capitol închinat unui poncif preferat al detrac¬torilor „noştri": mitul străinului. Autorul e imbatabil în exegeza miturilor, dacă o luăm după titlurile şi ediţiile sale în materie. Capitolul cu pricina e simplu de rezumat: ce e bun (şi chiar şi ce e rău) la noi nu e de-al nostru, „îşi are aproape în totalitate obârşia în Occident (minus, măcar, vorba proastă „obârşie"). Autorul cade pe spate când povesteşte cum Carol I „dădea mâna cu « supuşii », întinzând două sau trei degete, după rangul fiecăruia, dar niciodată mâna întreagă". Mai rar un aşa Vodă, mein Herr!
Ce-ar mai fi de exemplificat? „Complexul de inferioritate"? Păi, cine zice, ăla e! Li se reproşează românilor şi altora de prin preajmă că au „ţări mici aflate mereu la cheremul altora". Bun înţeles că de vină sunt aceşti „mici". Drept care, „românii îşi descoperă « neînsemnătatea »". Greu de pătruns o asemenea - să-i zicem - logică. Poate doar apelând la morala fabulei cu lupul şi mielul, unde mielul e de vină.

O copită dată „epocii de aur"

O copită se cădea să fie dată şi „epocii de aur" a lui Ceauşescu, şi chiar „unde-i greu voinicului", adică într-unul dintre puţinele lucruri de fală ale vremii: prestigiul ţării în lume. După ce zice despre Ceauşescu cum că a fost „unul dintre marii actori mondiali", „singurul care", „inteligenta incontestabilă şi intuiţie sigură", „un mediator ideal", „era peste tot", „supremă recunoaştere" (adică eterna caleaşcă regală britanică) şi alte câte şi mai câte, autorul se întreabă, ca baciul ardelean din banc: „La ce au servit toate acestea? La nimic". Bună şi asta.

De ce este România altfel? Pentru a se mira cei de-alde dânşii...

E lucru de mirare în această carte cum fiecare propoziţie şi frântură de fraza musteşte de maliţie, dispreţ, greaţă sau venin. Parcă o muscă sâcâitoare s-ar aşeza taman pe rândul pe care-l citeşti şi tot dai din mână până faci tic. Drept care, gata. Nu exegeză, nici măcar zeamă lungă de pamflet, pentru Lucian Boia, „De ce este Romania altfel?", Humanitas, 2012. O întristată adunare, însă, parcă tot i s-ar fi cuvenit. Şi a fost. Iat-o consem¬nată într-un dosar de gazetă, după cum citim: „Dilema veche de săptămâna aceasta se întreabă: Este România altfel?. Dosarul conţine intervenţiile partici¬panţilor la dezbaterea pe marginea cărţii De ce este România altfel? de Lucian Boia, organizată pe 20 februarie de către Colegiul « Noua Europă », Editura Humanitas şi Clubul Dilema veche". De ce este România altfel? Prostimea ar zice că şi pentru a se mira cei de-alde dânşii, de mai sus.

Sursa: Curentul.ro[1]
Notă: Subtitlurile aparţin redacţiei

---------------------------------------------------------------- 

[1] http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013030483824/Lumea-i-cum-este/Romania-astfel.html

footer