Revista Art-emis
Cuvântul ca un continuum cultural între două lumi PDF Imprimare Email
Felicia Colda   
Miercuri, 27 Februarie 2013 23:16
Colocvial coperta
Faţete ale binomului autor-impact relaţional

În faţa unei existenţe sinuoase şi infinite, între contemplare şi acţiune, omul apare însetat de sens, dornic de a ordona, relaţiona, participa. Înrudit deopotrivă cu cele de jos şi cu cele de sus, omul adevărat este cel care conjugă realul cu idealul, armonizându-le. Când întâlneşti o astfel de persoană, care respiră înţelepciune şi simplitate, ale cărei gânduri şi fapte se nutresc din cele mai curate izvoare, a cărei nobleţe sufletească se manifestă firesc, nu poţi decât să te bucuri şi să mulţumeşti. Veronica Oşorheian este un astfel de om, iar cartea Domniei Sale, Colocvial. Faţete ale binomului autor-impact relaţional, apărută la Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2012, stă mărturie în acest sens. O întreagă galerie de oameni, fapte şi întâmplări, venind din spaţii şi timpuri diferite, este circumscrisă propriei biografii într-un dialog cald, familiar, menit a adăuga noi faţete binomului autor - impact relaţional propus de autoare: „Cartea aceasta ar putea fi şi o mare bucurie a mea, pentru că am găsit acest loc de întâlnire, în sfinţenia slovei româneşti, a unor oameni care se pot numi slujitori şi păstrători de limbă românească".

Volumul pe care ni-l oferă Veronica Oşorheian este nu numai o dovadă a palpabilă a activităţii sale pe tărâm cultural, ci şi o ilustrare a faptului că fiecare dintre noi, pe lângă conştiinţa dăruită de Dumnezeu avem nevoie de celălalt pentru a ne împlini destinul. Fie că este vorba despre comunicări referitoare la lumea satului românesc, despre pagini de corespondenţă, fişe de dicţionar, consemnări în publicaţii, cronici şi recenzii ori autografe - firul roşu al lecturii te conduce înspre acel spaţiu al întâlnirilor mirabile devenit consubstanţial propriei noastre fiinţe. Deşi autoarea pare a construi cu migală, asemeni unui mozaic complex, propria-i biografie culturală şi spirituală, cititorul poate observa cu uşurinţă cum, printr-o reverenţă a sufletului, Veronica Oşorheian pune în lumină persoane şi personalităţi care, de-a lungul vieţii, i-au influenţat devenirea.

Acest lucru este confirmat, în prefaţa ce însoţeşte volumul, de doamna Gabriela Mircea, cercetător ştiinţific dr. la Muzeul Naţional al Unirii: „Scopul său nu a fost acela de a-şi pune în valoare propria activitate de prozatoare şi poetă, mai mult decât a făcut-o până acum – când modestia, împreună cu buna-cuviinţă de la ţară, a fost nota dominantă, ci de a-şi face rânduială în ograda proprie, dând dovadă de respect nemărginit pentru cele mai mici izvoare documentare şi informaţionale pe care le are îngrămădite în casă şi dorind să salveze întru memoria colectivă, de la cumplita uitare, micile mărgăritare ale existenţei sale [...]". Deşi satul şi oraşul par a fi astăzi, mai mult decât oricând, nişte lumi paralele, fiindcă „satul", după cum spunea Henri H. Stahl, „este locul unde te miri atunci când întâlneşti un necunoscut, în vreme ce oraşul este locul unde întâlnirea cuiva cunoscut este ceea ce te miră", autoarea găseşte modalitatea de a le apropia, de a le situa sub aceeaşi „zarişte cosmică" a slovei româneşti.

Lumea rurală de la Leşu, cu istoria, obiceiurile şi tradiţiile ei, cu acea „şcoală a curajului" specifică ţăranului român este atât izvor de inspiraţie poetică, cât şi un teren fertil de cercetare pentru Veronica Oşorheian. Studii precum: Căluşarii din Leşu prezenţi la serbările primului deceniu al Unirii din 1929, Idei privitoare la asocierea vechilor instrumente muzicale de pe Valea Ilvelor. Particularităţi ale localităţi Leşu ori Retrospectivă asupra activităţii formaţiei de teatru din Leşu, judeţul Bistriţa- Năsăud. 100 de ani de la prima reprezentare teatrală (1907-2007) sunt ilustrative în acest sens.

Încântătoare sunt paginile de corespondenţă, dintre care, în mod deosebit m-au impresionat rândurile semnate de Vasile Dâncu - un poet ţăran remarcabil - care-i scria autoarei, în 2010: „Iubită poetesă! Înainte de a-ţi scrie aceste rânduri, am mai parcurs o dată placheta „Nuntă ţărănească". În peisajul poetic românesc sînt puţini poeţii care au abordat această temă. Ştim „Nunta Zamfirei" şi „Nunta în codru" cu care se termină poemul „Călin" de Mihai Eminescu. La ora actuală nu ştiu vreun poet care să aibă curajul să trateze o temă atât de complexă. Trăim o perioadă cînd se pare că satul se scufundă cu toate darurile şi amarurile de altădată. Sper ca poemul tău să fie un bastion de rezistenţă în favoarea celor ce pleacă fără posibilitatea reîntoarcerii.

La fel de valoroasă este şi corespondenţa cu Maria Diana Popescu, o tânără jurnalistă ale cărei editoriale din revistele Agero şi ART-EMIS impresionează prin curaj, idee, stil şi atitudine. O idee originală este şi aceea de a include în paginile cărţii autografele primite din partea altor autori, emisiuni radiofonice şi lansările de carte precedente. Invitat la lansarea volumului Mărturisiri, apărut sub semnătura Veronicăi Oşorheian în anul 2005, criticul Aurel Pantea spunea: „Eu cred că tipul de confesiune al scriitorului se aseamănă cu tipul de confesiune în faţa lui Dumnezeu, în faţa preotului. Pentru că toată literatura confesională de la noi şi de aiurea se fundamentează pe sinceritatea trăirii. Şi cred că doamna Veronica Oşorheian a ajuns la performanţa aceasta [...]".

Sunt multe de spus, multe de descoperit încă în scrierile doamnei Veronica Oşorheian, aşezate în bună rânduială în această carte. Pentru citadin, lectura poate fi un model de reaşezare sufletească întru cele bune şi cu folos. Pentru un om al satului, un prilej de a-şi reaminti frumuseţea tăinuită în mireasma de fân cosit, în ulciorul de apă limpede, în datinile şi obiceiurile ce i-au însoţit existenţa. Între două lumi, cuvântul ca îmbrăţişare a vieţii şi celebrare a tainei rămâne un mod de a iubi. footer