Revista Art-emis
Portret de poet - Maria Diana Popescu PDF Imprimare Email
Acad. Gheorghe Păun   
Miercuri, 06 Februarie 2013 20:34
Acad. Gheorghe Păun, art-emisNu pretind că mă pricep la poezie (nici nu ştiu la ce ar reveni o asemenea „pricepere"; chiar cred, precum avertiza un fizician celebru, cu maliţie vorbind despre fizicienii înşişi, din zona cuantică mai ales, el fiind celebru tocmai în fizica numită cuantică, având şi un Premiu Nobel la rever, că „pricepuţii la poezie" ar trebui priviţi cu suspiciune, oricum poezia poate/trebuie citită la infinit, de fiecare cititor altfel şi de fiecare dată altfel - Umberto Eco dixit), dar mărturisesc că degust poezie (modernă) ca şi cum aş privi un tablou sau aş asculta muzică. Cu deplină şi pofticioasă abandonare. Spre a trăi oarece stări estetice - ca să nu spun „stări sufleteşti", sau chiar „înalte stări sufleteşti", pentru că prea e vizibil şi banal clişeul -, induse, sau măcar pretextate, de poezia, pictura, compoziţia cu pricina. Pregătit mereu de re-lectură.

Mai greu e însă atunci când poetul e cunoscut, el chiar există dincolo de un nume adunat pe-o carte. Şi mai greu e atunci când cunoşti mai întâi poetul şi abia apoi poezia sa, când nu mai poţi separa omul de carte. Cu precădere, atunci când separarea nici nu e posibilă, poetul trăind ca-n carte. Iat-o, de-o pildă, pe Maria-Diana Popescu. Marie şi Diană în acelaşi timp, predestinare încă de la botez, ursită de ursitoare darnice, dar nu mult doritoare de consens.

Fragilă până la evanescenţă (nu o spun eu primul), pioasă la modul înalt al termenului, „trăind parcă pe furiş" (şi asta am citit-o undeva), cu o delicateţe uneori anacronică – mai ales pentru vremea noastră tarată de indelicateţe, elegantă în fiece gest, pregătită parcă să mângâie lumea pe creştet în fiecare clipă, dar şi mintoasă până aproape de limita agresivităţii - mai ales pentru vremea noastră superficială, plină de aplomb (gazetăresc), rapidă în gând, rapidă la condei, eficientă, mobilă şi productivă, îndrăgostită vizibil de limba română.

Volume de poezie, volume de interviuri, publicistică - ba chiar şi fotografie. Metafore-filigran, pictate cu pensulă orientală, pe hârtie de mătase, pe bob de orez, dar şi metafore ample, puternice şi neaşteptate, convingătoare; un aer firesc-învăluitor de rană poetică, de damnare, de simţire hipertrofiată, asumându-şi toată melancolia lumii şi încă ceva pe deasupra, dar şi răzvrătirea unui spirit liber, interogativ, bântuit de setea de dreptate (existenţială), cu un solid antrenament filosofic, livresc, chiar dobândit prin iluminare poetică.

Titluri de carte care sunt poeme în sine, interviuri care-i fac să transpire pe cei intervievaţi (ştiu ce spun, că şi de-aceea am folosit mai devreme cuvântul „mintos"), o prezenţă (cu cadenţă) de invidiat în cetatea literară, nu totdeauna comodă pentru cei din jur, niciodată ignorată. Spuneam, Marie şi Diană în acelaşi timp, prinde-o cine poate într-un singur paragraf, într-o singură pagină.

Personal, mă mărginesc la a o citi, cita şi admira, la a-i mulţumi pentru cărţi şi pentru că există. footer