Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Ninela Caranfil, Chi?in?u   
Joi, 24 Ianuarie 2013 13:20
Ninela Caranfil, Chi?in?u
„Fii om, fii drept ?i recunoa?te c? pe deasupra ambi?iilor, urii ?i intrigilor este Patria, este ve?nicia neamului ?i c? acolo trebuie s? ne īntīlnim īntotdeauna, chiar dac? nu ne īn?elegem de fiecare dat?." (Ion Antonescu)

Ast? var?, prin luna iulie, am plecat la Cahul, la sanatoriul „Nuf?rul alb", unde este o oaz? de s?n?tate. I-am rev?zut pe vechii mei prieteni, distinsa familie de doctori Alexandra ?i Vlad Buzu. Domnul doctor Vlad Buzu a avut mult? grij? de mine, mi-a acordat toat? aten?ia, īn clipele de r?gaz discutam despre multe: art?, cultur?, despre condi?ia intelectualului de azi. L-am sim?it cam ab?tut, descurajat ?i afectat de ceea ce se īntīmpl? la noi. Īntr-o discu?ie am vorbit despre Dan Puric, despre īntīlnirile lui cu admiratorii de la Chi?in?u. I-am propus spre lectur? dou? c?r?i ale acestui om de mare cultur? ?i bun romān: „Cine suntem" ?i „Despre omul frumos". La plecare am sim?it c? are nevoie de aceste c?r?i, care trebuie citite pe īndelete ?i i le-am d?ruit. Peste ctva timp mi-a telefonat domnul doctor ?i mi-a m?rturisit lucruri uimitoare, care m-au bucurat enorm. Mi-a spus c? fusese īntr-o derut? total? ?i c?r?ile lui Dan Puric l-au ajutat s?-?i revin?, s?-l īnt?reasc? īn crezul s?u ?i s?-i limpezeasc? gīndurile. „Acum aceste c?r?i sunt citite de prietenii mei, care sānt la fel de bucuro?i s? descopere asemenea autor", mi-a spus doctorul. Tot astfel m-a ajutat ?i pe mine un alt scriitor s?-mi revin dintr-o stare de depresie. Am avut o var? grea, cu fel de fel de evenimente deloc simple ?i īncercam s?-mi revin la starea mea normal?. Tocmai īn acea perioad?, vecinul meu Vlad Pohil?, mi-a transmis a carte din partea scriitorului Ion Iachim, cu urm?torul titlu: Cire?e pentru Mare?al[1]. Iar autograful tulbur?tor m-a emo?ionat: „Printre femeile ce au ?tiut s? fie ?i Flori de Doamn?, ?i cīnt?ri de B?rbat eu V? g?sesc numaidecīt ?i pe Dumneavoastr?, stimat? N.C. Cu toat? simpatia, I. Iachim. 8 octombrie 2012." Am adus textul acestei dedica?ii nu pentru a nu r?spunde cu laud? domnului autor. Nu m? apuc s? fac critic? literar?, nu sīnt īn drept, dar unele p?reri le-a? īmp?rt??i cu cititorii no?tri, pentru c?, m?rturisesc, m-a fascinat aceast? carte despre o mare personalitate a neamului nostru - Mare?alul Ion Antonescu. Am auzit, am citit ?i lucruri bune, dar ?i rele despre Mare?al, eram curioas? cum īn?elege ?i īntruchipeaz? īn literatur? autorul nostru acest personaj, pe care unii īl detest?, īl ur?sc, iar al?ii īl admir?, īl idolatrizeaz?. Cu mai mul?i ani īn urm?, mi-a fost dat s? citesc o carte despre via?a Mare?alului ?i iat? īnc? o lucrare, acum beletristic?, despre el, ?i eram setoas? s? aflu cīt mai multe am?nunte.

Incitant este īnsu?i īnceputul romanului, cu evocarea lui Ion Antonescu ?i a oamenilor politici de atunci: Stalin, Hitler, dar m-a emo?ionat īn mod deosebit dialogul Mare?alului cu un b?ie?el basarabean din viitor ?i m?rturisirea Conduc?torului despre cum a pedepsit un evreu, care, locuind īn Romānia, nu era prea īncāntat de limba romān? - ca s? īn?eleag? cāt de frumoas? ?i cantabil? este limba noastr? l-a pus s? stea īn īnchisoare pān? o s? īnve?e o poezie de Mihai Eminescu. Probabil aceste metode ale „dictatorului" trezeau nemul?umirea unor alolingvi ?i asta ei numesc genocid. Ast?zi m? gāndesc la copiii alolingvilor, care absolvesc liceul ?i nu cunosc barem o propozi?ie a formula īn limba romān?, darmite o poezie de Mihai Eminescu nici atāt. Constat cu am?r?ciune, dar ?i cu revolt?, c? oamenii de alte etnii, pe care i-am primit cu sufletul deschis s? locuiasc? pe p?māntul nostru nu au īnv??at s? ne respecte, s? studieze limba, cultura ?i istoria noastr?.

Īn continuare īn roman apare un alt „personaj" drag autorului ?i mie de asemenea - Codrii Moldovei, la fel de important, cum scrie autorul: „Cetate vestic? pentru b??tina?i, lemn sfānt pentru altar ?i iconostas, biserici ?i schituri durate din bārne de stejar, icoane pictate pe ti?ituri de tei dulce, cas?, mas?, scaun ?i lejanc?, lemn t?māios pentru vioar?, fluiera? de fag ?i fluiera? de soc, care ne-a māngāiat, ne-a ascuns, ne-a salvat de toate primejdiile." Nu-i de mirare, spune Ion Iachim, c? aceast? Moldov? a Codrilor, au dorit-o, o doresc, o vor dori puhoaiele de venetici, īn care necheaz? de milenii sāngele nomad. Īncurcate sunt cotiturile istoriei, ale momentelor dramatice ?i tragice de care a avut parte neamul nostru, pe care le-a tr?it ?i pentru care au v?rsat mult sānge osta?ii romāni. Iar meritul Mare?alului este c? el a ?tiut s? p?streze īn sufletele osta?ilor s?i credin?a, īncrederea c? ei, īntāi ?i īntāi de toate, sunt obliga?i s?-?i apere ?ara de du?mani ?i s? lupte īmpreun? cu alte popoare īmpotriva du?manului ce amenin?? omenirea - bol?evismul, c? Armata Romān? trebuie s? recucereasc? atāt Ardealul, cāt ?i Basarabia ?i Nordul Bucovinei - vechi provincii romāne?ti.

Poate c? īn roman le-a fost acordat? prea mult? aten?ie osta?ilor V?rz?rescu ?i Blaj, amintirilor lor, īntīlnirii lor cu italianul Giovanni Cantadino. Aceste momente distrag īntru cītva de la evenimentele importante din roman. Relevant? īmi pare, īn schimb, lectura jurnalului lui Vasile Fluture, care trece īn revist? momente istorice importante ?i necunoscute, unul are īn vedere īntrebarea „Va īndr?zni generalul s? teac? Prutul?". A īndr?znit. Acest ordin de mare curaj - „Osta?i romāni, v? ordon trece?i Prutul!" - va r?mīne īn istorie ca un act de t?rie ?i demnitate.

Din acela?i jurnal afl?m am?nunte impresionante despre principele Constantin Cantacuzino, pilot romān, faimos prin talent ?i osārdie īn lupte; el a distrus cel mai mare num?r de avioane sovietice. Fermitatea ?i dorin?a, dar ?i datoria de a-?i p?stra ?ara īntreag?, de a o ap?ra pīn? la sacrificiu, se cite?te ?i īn dialogul mare?alului romān cu Hitler, el precizīnd c? „a fi conduc?torul unei ??ri nu-i un supranume, ci o func?ie, dac? vre?i, un martiriu". Recunosc, am dat īn carte peste multe abateri, pe care le-am citit cu greu, dar am f?cut acest efort cu gīndul s? aflu mai departe ce se īntīmpl? īn roman cu Mare?alul. Evit s? m? pronun? cīt de necesare erau pentru roman, pentru autor ?i, probabil, pentru unii cititori, aceste abateri, dar am impresia c? scriitorul voind s? spun? mai multe, „dilueaz?" cumva subiectul principal. Īn continuare sunt iar??i captivat? de lectur?, de tr?irile ?i lupta osta?ilor romāni, am īn?eles cāt sānge nevinovat, cāt? jertf?, sacrificiu, nedreptate a avut de īndurat Armata Romān? īn acele momente de grea cump?n? ?i cum a ?tiut s? mobilizeze, s? īncurajeze īntregul efectiv, Mare?alul, pentru a p?stra ?ara. Din p?cate, altfel a fost deznod?māntul acestui m?cel sīngeros, care a costat poporul romān moartea a sute de mii de osta?i c?zu?i eroic īn lupte inegale, ca s? ne referim doar la lupta crāncen? de la Cotul Donului.

Emo?ionante sunt īn roman reīntālnirile b?iatului basarabean - Alistar - cu Mare?alul, care afl? cu durere ?i stupoare o alt? realitate īn Basarabia romāneasc? - cea ruseasc?, cruce grea, pe care o mai purt?m pān? īn ziua de azi, din p?cate. Iat? cum īl caracterizeaz? pe general, Victor Petin - ata?at militar al Fran?ei la Bucure?ti, īntr-o informa?ie de serviciu: „Ion Antonescu, noul Conduc?tor al Romāniei, este extrem de destoinic ?i onest, general de mare valoare militar?, inteligent, cu prea bun? judecat?, cu bun? cultur? militar?, viteaz pān? la sacrificiu. Romānii lui Ion Antonescu sunt bolnavi de un eroism, necunoscut de ??rile din Occidentul Europei." Citind aceste evoc?ri ale unui str?in despre Antonescu m-am sim?it māndr? pentru neamul meu, con?tiin?a c? ?i eu fac parte din acest neam m-a f?cut s? uit de depresie ?i s?-mi revin la starea mea normal?. Controversata īnvinuire a Mare?alului, precum c? a organizat ghetouri pentru evrei, i-a distrus fizic prin foame ?i omoruri trebuie tratat? cu rezerve, ea convenind anumitor cercuri, respectiv interese. Exist? suficiente documente care demonstreaz? contrariul, dup? cum putem vedea ?i din dialogul cu personajul odios Vī?inski, mai exact - din interogatoriul lui Antonescu, se desprinde o cu totul alt? realitate: loialitatea Mare?alului, care avea ?i prieteni evrei, ?i a statului romān fa?? de evrei. Erau pedepsi?i doar cei Ion Iachim, Cirese pentru Mare?alcare prezentau un pericol pentru Romānia.

Spre sfār?itul romanului citesc un capitol tragic despre condamnarea acestui erou. „Mare?alul īn ziua execu?iei era calm. Avea la piept o cruciuli??, la care se ruga: «Isuse Māntuitorule! Atāta frumuse?e ?i atāta Patrie mi-ai dat, Doamne, ?i a trebuit s? le ap?r, īn numele t?u, Doamne. E un p?cat c? am ap?rat cu arma īn mān? ceea ce mi-ai dat, Doamne?! Ajut?-m?, Doamne, s?-mi duc cu demnitate crucea." Repeta ca o rug?ciune cuvintele lui Alexandru Ioan Cuza, dup? ce Domnitorul Unirii Principatelor a fost detronat: „S? dea Domnul s?-i fie ??rii mele mai bine f?r? mine decāt cu mine." De aici īncolo mi se ridic? ?i mie, cititorului, un nod īn gāt, citind cum Mare?alul, cu māna Moscovei, a kominterni?tilor de acolo, a fost condamnat de c?tre „judecata poporului romān". Zguduitor momentul execut?rii acestui martir ?i erou ?i a altora, cānd autorul, ca un gest de dreptate pentru eroii executa?i de c?tre un pluton de osta?i romāni, aduce un zid-curcubeu de oameni, care reprezentau osta?i vii ?i mor?i, pe care Mare?alul i-a condus īn luptele grele. Īn acest zid era ?i copilul basarabean din viitor. Abia dup? ce a comandat propria execu?ie: „Osta?i romāni, foc!", osta?ii au īndr?znit s? īmpu?te. Īnainte de a ajunge la inima Mare?alului, de care era prins? o panglic? tricolor, gloan?ele trebuiau s? treac? prin acel zid, adic? prin ?ara sa, Romānia. Mare?alul a ?optit: „Doamne, iart?-m? c? sunt ?i voi fi iubit de ?ar?" ?i „neap?rat i-a ap?rut īn fa?a sa b?ie?elul basarabean care i-a adus un pumn de cire?e fārl?dane, din Basarabia".

Citesc īn carte mai departe cu lacrimi īn ochi. „Cire?e din Basarabia... Mare?alul se cufund? īn gāndurile sale: am vrut s-o eliberez, s-o aduc la sīnul ??rii. Cine ?tie cīt va mai suferi aceast? Basarabie! ?i acest Mic Prin? al ei, care mi-a adus acum, īnaintea execu?iei cire?e fīrl?dane... [...] Unii filozofi afirm? cum c? Isus Hristos īn fa?a mor?ii ar fi regretat c? este Fiul lui Dumnezeu ?i c? ar fi primit moartea doar ca s? triumfe ideile sale. Nu-i adev?rat! Isus s-a bucurat c? este Fiul lui Dumnezeu ?i a murit īmp?cat, ?tiind c? salveaz? lumea, c? ideile ?i credin?a sa vor triumfa. Mor ?i eu īmp?cat: am luptat pentru dreptatea poporului meu, pentru revigorarea lui moral?, l-am trezit din starea de umilin??, cīnd i se r?peau p?mīnturile ?i drepturile na?ionale ?i el t?cea supus, l-am īntors cu fa?a spre demnitate ?i Dumnezeu."

Doamne, cāt de mult ne lipse?te ast?zi un Mare?al, un Ion Antonescu!

M?rturisesc c?, īn acel moment de angoas? ?i derut?, romanul scriitorului Ion Iachim, strig?tul lui de durere a ajuns la sufletul meu ?i m-a īnt?rit īn crezul c? neamul care a dat asemenea personalit??i luminoase precum ?tefan cel Mare ?i Sfīnt, Mihai Viteazul, Constantin Brāncoveanu, Al. I. Cuza, Mare?alul Ion Antonescu merit? s? ocupe un loc destoinic, de cinste, īn istoria lumii.

Iat? cum a vrut bunul Dumnezeu s? cad? cea?a ?i nedreptatea, minciuna ?i urātul pentru ca s? apar? „un ?irag de piatr? rar? pe mo?ie rev?rsat?", acel zid de martiri, de curaj, jertf?, t?rie care ne ap?r? ?i pe noi cei de azi. Mul?umesc autorului pentru c? mi-a redat starea de māndrie ?i demnitate pentru neamul meu, neamul romānesc.

P.S. Dup? lectura romanului sim?eam c? trebuie s? fac ceva. Tot Dumnezeu m-a luminat. M-a dus la Sfānta Biseric?, m-am rugat pentru sufletul Martirului ?i am aprins o lumānare de sufletul lui Ioan Antonescu. Iar alta - pentru s?n?tatea autorului, ca s? mai scrie c?r?i la fel de bine. Ninela Caranfil

Not?: Ninela Caranfil este Artist? a Poporului din Republica Moldova. La una dintre īntreb?rile care i-au fost puse īn timpul unui interviu, r?spunsul a fost pe m?sura textului pe care l-a?i lecturat mai īnainte:

Reporter: De ce nu a?i plecat din Moldova?
Ninela Caranfil: „Dac? plec?m to?i, cui r?māne p?māntul acesta? Ru?ilor, g?g?uzilor, romilor, ucrainenilor, cui!? Eu nu vreau s?-l dau nim?nui. Eu vreau ca copii mei, nepo?ii ?i str?nepo?ii mei s? locuiasc? pe aceast? bucat? de p?mānt."

„Actri?a, care ?tie s? fac? cuvintele s? explodeze pe scen?, s? incendieze, s? contamineze, s? īnvie, s? le fac? s? tr?iasc? aievea, ne a?teapt? pe noi, cei care suntem spectatorii ei, ca s? descoperim īmpreun? cu ea frumuse?ea Vie?ii, a Artei ?i a Limbii Romāne". (Nicolae Dabija).
-----------------------------------------------------------------------------
[1] Iachim, Ion. „Cire?e pentru Mare?al"- roman. Bac?u: Vicovia, Babel, 2012. 368 p. footer