Revista Art-emis
Refulări morbide PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Joi, 11 Noiembrie 2010 14:59

Sorokin VladimirVladimir Sorokin, născut în 1955 la Moscova, are pretenţia să fie acceptat ca scriitor. Înainte de 1990 nu i s-a permis să-şi publice condicile maladive decât în străinătate, în Franţa. Abia mai târziu, după numeroase scandaluri, a reuşit să publice şi în Rusia. În literatura rusă contemporană au apărut o suită mai mult decât „generoasă" de cărţi, în care sunt descrise scene atroce, însă este puţin probabil ca un alt autor să fi mers atât de departe ca Vladimir Sorokin. „Inimile celor patru" - traducere de Mihail Vakulovski, Editura ART, 2008 - este un volum unde textul testează rezistenţa hârtiei care, se ştie, este cel mai răbdător lucru din lume. În timpul lecturii, cititorul este „împroşcat" cu sângele personajelor care înroşesc totul în jur. Primul gest pe care cititorul este obligat să-l facă este să meargă repede sub duş, pentru a se elibera de mizeria care l-a acoperit. Romanul-thriller (dacă poate fi numit astfel) intitulat „Inimile celor patru", evadare necontrolată din umanul normal, nu poate fi decât vidanjat ca reziduu excremenţial al unor grave tulburări de personalitate, tip Borderline. Cred că un titlu mult mai potrivit pentru această materializare a contra-literaturii ar fi „Incursiuni în infernul alienării", sau versiunea actualizată a filmului „Zbor deasupra unui cuib de cuci" autorul făcându-se vinovat de port ilegal de creier uman. Piesa principală a dosarului, dovadă irefutabilă a acuzării este faptul că „normalitatea universului" din romanul acestui obsedat, constă tocmai în anormalitate. Pentru colecţia morbidă a exteriorizărilor oripilante şi a ororilor din cartea lui Sorokin, dacă ar fi trăit şi le-ar fi citit, Marchizul de Sade s-ar fi simţit umilit şi invidios.

Lectura episodului în care, după sărbătorirea revederii, cu o masă copioasă atent pregătită de fiu, urmează procedura premeditată, patogenă, de ucidere a mamei, Alexandra Olegovna, impune cititorului administrarea urgentă de medicamente antivomitive:
[...] Rebrov se ridică în picioare, apropiindu-se de Alexandra Olegovna.
- Mamă, noi avem pentru tine un cadou.[...]
- Ce cadou să fie ?
- Asta e ceva foarte serios, Alexandra Olegovna! zise Olga ridicându-se. Trebuie să reuşim !
Rebrov se postă în spatele bătrânei şi spuse :
- Fără agitaţie ! Mamă, închide ochii !
Bătrânica a închis ochii. Olga a apucat-o de mâna stângă, Rebrov - de mâna dreaptă. Rebrov a scos din buzunar ştrangulatorul, i-a pus Alexandrei Olegovna ştreangul de gât.
- Numai să nu mă gâdilaţi ! a izbucnit ea în râs.
- Hop ! a comandat Rebrov, strângând repede ştreangul.
Alexandra Olegovna a început să se zvârcolească haotic, horcăind.
- Mâinile, mîinile ! a bombănit Rebrov.
Olga şi Ştaube o ţineau strâns pe bătrână. Capul ei tremura des şi mărunt, piciorul drept se zbătea de piciorul scaunului. Vesela a început să clincăne şi un pahar a căzut pe masă.
- Ţineţi ! a şoptit Rebrov.
[...] În halate albe, şi-au pus mănuşi de cauciuc, au cărat cadavrul în baia spaţioasă şi s-au încuiat acolo. Au dezbrăcat cadavrul. Chiloţii albaştrii, lungi, ai Alexandrei Olegovna erau mânjiţi de că**t proaspăt
- Nu numai că s-a băşit... a zâmbit Serioja.
Rebrov şi Olga au legat picioarele cadavrului şi, cu ajutorul lui Ştaube, l-au spânzurat cu capul în jos, pe un cârlig fixat pe tavan, deasupra căzii. Serioja a pus în cadă un bidon de zece litri. Rebrov a pornit ferăstrăul electric, a tăiat capul cadavrului, i-a dat drumu' în pachetul de celofan pregătit de Olga. Sângele curgea din gât în bidon."

Cel ce mai poate rezista lecturii după scena descrisă, o poate lua razna în faţa comiterii violului sordid, conceput aceeaşi minte bolnavă şi pus în practică sub imperiul caracteristic manifestărilor paranoiei schizoide:

Inimile celor patru - copertaColea a tras-o pe fata goală, i-au strâns repede capul între menghinele de lemn. (...)
- Da' nu te mai teme, doar nu-i dureros! Colea a slăbit puţin strânsoarea. Doc a aşezat la ceafa fetei rindeaua electrică şi a pornit-o. Fata a început să urle. Pe podea s-a presărat rumeguş de oase.
- Gata, gata! el a închis rindeaua electrică, a studiat deschizătura din ceafă şi a început să se desfacă la pantaloni. Fata ţipa, sângele a curs într-un şuvoi subţire pe spatele ei.
Doc şi-a lăsat pantalonii în jos, şi i-a tras de pe el şi şi-a îndreptat organul său în erecţie în deschizătura din ceafa fetei:
- Drago...
Penisul a intrat în deschizătura din ceafa fetei, strivind o parte a creierului."

Mărturisesc că nu am mai întâlnit până astăzi unor asemenea debuşee, exteriorizări ale unei imaginaţii macabre. Melanjul pornografic-sordid confirmă părerea că sinapsele autorului funcţionează în regim de scut-circuit, iar în craniul său „e ceva putred în... Danemarca!". Obscenul, morbidul şi pornografia sunt duse dincolo de graniţele normalului (chiar şi de cele ale imaginarului). Autorul, împreună cu Mihail Vakulovski (presupun că „cine se-aseamănă, se-adună"), traducătorul alienărilor prezentate mai sus, alcătuiesc o „echipă" aptă pentru a fi înscrisă - fără drept de apel - în evidenţa unui spital psihiatric, la secţia „irecuperabili". De altfel, însuşi Vladimir Sorokin declară detaşat, referindu-se la ţara natală, la concetăţenii săi şi desigur, la propria persoană: „...încă trăim într-un stat ale cărui fundamente au fost create de Ivan cel Groaznic."

footer